ARTA PURĂ - POEZIA CREȘTIN-ORTODOXĂ
(partea a I-a)

„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor,
precum soarele soarbe un nour din marea de azur.”
(Mihai EMINESCU)

POEZIA CREȘTIN-ORTODOXĂ DACOROMÂNĂ ESTE ARTA PURĂ PRIN EXCELENȚĂ!

Poezia ca Artă pură, de esență religioasă, respectiv creștin ortodoxă are o dimensiune pancosmică și pancalică, astfel că, frumusețea creației lirice tinde către o destinație liturgică.

POEZIA pură, cea religioasă, creștin-ortodoxă are Muntele, Marea, Fluviul, Râul, Soarele, Cerul, Stelele, Pământul, Iarba, Codrul, trilurile suave ale Ciocârliei, Privighetorii, Mierlei, Rândunicii, Turturelei, Cucului, Calofirului, are mireasma Florilor, înțelepciunea Albinelor, are Curcubeul Păunului și Aurora boreală, are deci, toate evidențele ca podoabe regale ale ei!
Geniul POEZIEI religioase, creștin-ortodoxe dacoromâne consființește pe marele Sacerdot al graiului străbun, care purifică lumina diafană a creației sale cu strălucirile gândului său patristic.
„Gândul patristic este înmiresmat de florile, plaiurile, de gurile de rai și de foșnetul codrilor țării sale, este purtat de zumzetul albinelor harnice, prin ciripitul păsărilor cerului, „de care nimeni nu se îngrijește”, spre a sădi în suflete adevăruri nemuritoare: încredere, bucurie, pace, statornicie în muncă, în adevăr, în frumos, în iubire și săvârșirea a toată fapta cea bună.” (Mihail Diaconescu, Discursuri, Ed. Magic Print, Onești-2018, p. 99)
POEZIA pură este chip, crez, icoană, mărturisire, jertfă, mesaj, manifest, omagiu, evocare!

IARNA CUVINTELOR

„Mi-e frig de cuvintele tale/ ca de-o iarnă a trupului meu./ Anotimpul polar, troienit de vocale,/ îl simt dureros de mereu.// Vorbești - și mi-e ger de consoane,/ ca-n zăpezi mă cufund, înlemnit./ De tăcerile tale virane/ mi-e gol ca de-un șes viscolit.// Și-n marele-ngheț din cuvinte/ pătruns de iernaticul vid,/ aștept o silabă fierbinte/ s-o beau ca pe-un sânge torid.” (Andrei Ciurunga, Vinovat pentru aceste cuvinte, Ed. Cartea Românească, 1972)
Poezia pură prin viziunea sa lirico-filosofico-teologică este o admirabilă Călătorie spre zei!
Cuvintele trebuiesc alese cu grijă scerdotală și potrivite graiului viu al frumuseții vieții lor!
Cuvintele sunt Altarul în care gândurile se aduc jertfă curată slujind și slăvind CUVÂNTUL!
Poezia pură este un zbor diafan în cuprinderea arhitecturii cerului ei simplu și profund!

Poezii religioase inedite culese de tatăl meu, Ioan-Oanea RUSU  (Melania RUSU-CARAGIOIU)

A D E V Ă R U L

Când ai întâlnit în viață fapte triste, amăgitoare,
Poate-ai spus cu ochii-n lacrimi: ,,Unde-i adevărul, oare?”
Omenirea, întotdeauna, a dorit acest răspuns,
Dar fiind inimi îngâmfate, răspunsul n-a fost de-ajuns.
Unii caută adevărul în diferitele părți,
În știință, în cultură și în diferite cărți.
Alții-l caută-n localuri, în diferite pârtii,
În distracție, în natură și-n diferite hârtii...
Totul e deșertăciune, toate-s goană după vânt,
Solomon, așa ne spune, inspirat de Duhul Sfânt !
Atunci unde este ascunsă taina marelui mister ?
Care lucru de sub soare se numește a d e v ă r ?
Și trecând peste milenii, vine-o voce pân’ la noi:
,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața de apoi !”
Omule, din astă lume, de vrei să nu chinuiești,
Adevărul, în minciună, nu-l căuta, că nu-l găsești !
Despre El sunt mărturie planetele, cu a lor mers,
El e unic, Sfânt și veșnic în întregul univers.
Despre El scrie Scriptura, cartea tainelor de sus,
Îl confirmă și natura : Adevărul e Iisus !
Dacă vrei, te poți convinge, cercetând Cuvântul Său,
E de-ajuns să crezi un lucrru:
C-a murit în locul tău.

DUMNEZEU E PRETUTINDENI

Mulți și-au pus în lumea asta și își pun și azi, mereu,
Nebuneasca întrebare: ,,Unde este Dumnezeu?”
Mulți din cei ce n-au credință și-n întunecime zac,
Din cei ce în rău într-una, cu Satana se complac,
Atuncea când se vorbește despre existența Sa,
Răspund fără cugetare; ,, Văzutu-L-a cineva ?
,,S-a dus cineva, vreodată, sus, acolo-n cerul Său
,,Și-apoi a venit să spună: L-am văzut pe Dumnezeu !
,,De când e pământul, lumea, nimeni după ce-a murit
,,Nu s-a-ntors, ca să ne spună, că pe-acolo L-a-ntâlnit !
,,Și atunci n-admit a spune că există Dumnezeu !”
Zice fără chibzuință, cel adânc căzut, în rău.
O, dar eu pe-acela, astăzi, aș dori a-l întreba:
,,Soarele de unde vine, cine i-a dat raza sa ?
,,Cine-a pus hotare mării, pământul cin’ l-a creat ?
,,Cine-a făcut ziua, noaptea, și lumină cine-a dat ?
,,Cine face toate-acestea ? Spune tu, om, astăzi, bine,
,, Cine ți-a dat viața ție ? Universul cine-l ține ?
,, Cum de zboară păsăruica în al cerului înalt ?
,,Haina cea mai parfumată, crinului, cine i-a dat ?
O, tu om, ce până astăzi n-ai văzut pe Dumnezeu,
Ești rugat cu insistență, privește în jurul tău !
Cercetează-mpresurarea și caută-L tot mereu,
Ai să vezi că pretutindeni Îl găsești pe Dumnezeu !
El e într-un fir de iarbă, în petala unei flori,
E în stropul cel de miere, e în soare, e în nori.
De El îți vorbește vântul și fulgul ușor de nea
Floricica parfumată; fluturașul de pe ea...
Pe El Îl găsești în cântul păsărilor care zboară,
Într-o frunză argintie, într-un murmur de izvoară. 19