Mă bate-un gând…

Să vă întreb
Dacă
Vi s-a-ntâmplat
Vreodată
Şi-a-ţi deschis
Fereastra
Sufletului
Spre-adâncimile
De vis
Fiinţial păzite
Şi
Păstrate-n
Existenţa pură.

De ce vă-ntreb?

Nu este-un
Exerciţiu de gândire,
Kantian
Şi nici idealism
În sensul obiectiv,
Hegelian…
Ci este vorba-n
Exclusivitate
Absolută…

De Scriptură.

Prin ea,
În Duhul Sfânt
Am cunoscut
Că
Dumnezeu,
Mai înainte de
„La-nceput”,
A-ngăduit
În om
Dimensiune
Sufletească
Şi
Structură.

Pentru că ne-a Iubit…

A personificat
Inteligenţa clipei
Versus
Infinit
Şi a dezvăluit
(Atât cât a voit
Şi
Cât era posibil)
Ce-a fost,
Ce este
Ce va fi…

Aşa a luat sfârşit
A şasea zi,

Pământu-nsufleţit
Cu libertatea
De-a alege-n
Era
Pământeană,
„S-a trezit”.

Istoriile vieţii?

În frumuseţea
Anilor
Ce le-au
Mărturisit…
Noi, oamenii,
Venim pe lume,
Creştem,
Ne-nmulţim,
Poate ne
Explicăm
Sau nu
De ce trăim
Şi-apoi,
Ca visul trecător,
Ne risipim.

Istoriile vieţii …

Mai mult de-atât
Ce poate fi?

Răspunsul
Este clar,
Direct
Şi este-n Biblie:
A şaptea zi!

Trăim
Un timp
Al binecuvântării
Şi-al
Sfinţirii,
Al speranţei,
În care
Dumnezeu,
La scara
Entităţilor
Universale
Dar şi după
Criterii
Aparent umane,
Mulţumit,
S-a odihnit.

Ce rezultat!

Pe trepte sufleteşti
Ne întâlnim,
Ne-am întâlnit…
Acolo
Unde suntem
Şi aşa cum suntem
Ne vorbeşte
Şi ne-a vorbit
În chip
Desăvârşit…

Din pacea,
Din odihna Lui
Ne-a dăruit…

Prin suferinţele
Şi moartea
Domnului Isus
Cristos,
Prin darul
De credinţă-n
Învierea Lui
Ne-a mântuit…

Ce fericire e
Să ai acces,
Să fii ales
În
„Corpus cristi”!

Ce fericire
E
Să fii un mădular
Sfinţit!

*
Cât despre mine…
Ce-aş putea să
Spun?

Povestea vieţii
Mele...
Este-o poveste-n
Care
Dragostea
Adâncă şi curatâ,
Dar şi decepţiile
Omeneşti…
S-au întâlnit.

Cu toate-acestea,
Puterea învierii
Domnului
Isus Cristos,
Cuvântul Lui
Şi gândul Lui,
În fiecare zi
Din
Viaţa mea…
Chiar dac-am vrut
Sau nu…
Interesant…
M-au „urmărit”!

Ca sâ-nţelegeţi
Despre ce vorbesc,
Sfios ating
Izvorul amintirilor
Şi
Vă mârturisesc
Acele
Vremuri de demult
Îmbălsămate
În
Miresmele
Copilâriei,
În gândul bun
Dar
Şi-n sinceritate…

Erau cu drag
Urzite-n praguri
De legendă
Vechi
Dar şi-n poveştile
Bunicilor,
Uitate.

Acolo
Sufletul mi-a
Respirat
Adânc,
Nestingherit
Şi pur,
Acolo-n satul meu
Vrăneşti…
Pe prispa casei
Bătrâneşti
Cea-mpodobită
Cu muşcate.

Bunicul
„M-aduna la piept”,
Mă învăţa
Buchet de-
Nţelepciuni…

Ce adieri
În bogăţia liniştii
De toamnă!

Ele
Şopteau
„Averea lumii”
Care
M-aştepta…
Căci
Toate-
Aveau să vinâ-n
Viaţa mea
Aşa
Cum vinul vechi
La mese-mpărăteşti
Se toarnă.

Cuvintele bunicului?

Erau cuvinte-
Adânci,
Cu miez,
Ce se-odihneau în
Gândurile
Bătrâneţii…

Şi-acuma, dup-
Atâţia ani,
Îmi izvorăsc
În suflet
Omenia,
Gestul lui,
Puterea bunătăţii.

Bunicul îmi spunea
De multe ori:
„Copile,
Eu când n-oi mai fi…
Tu să-ţi aduci
Aminte:
În viaţa asta
Ce-ai făcut
Rămâne împletit
În casa
Vremii
Fără de sfârşit,
În cuferele
Sfinte…
Căci
Ce gândeşti,
Ce-ai zis
Şi ce-ai făcut
Sunt
Picături de ploaie
Ce se-adună
Socotit
În râuri,
Chiar în ape mari
Ce-şi varsâ
Unda
Liniştit
În freamătul
Oceanului.

Acolo
E Împărăţia
Dumnezeului prea-
Nalt…
Să zic aşa…
Nu este-o casă
Pământească…

Mai e puţin
Şi o să vezi şi tu…
Acolo-s
Judecăţi
Şi e dreptate,
Dar
Mai presus de tot,
E dragostea
Cerească.”

*
Şi astâzi,
Dup-atâţia ani,
Îmi sunt
Adânc îtipârite-n
Minte
Învăţăturile
Fără egal,
Frumoasele
Bunicului
Cuvinte.

Cum aş putea să uit?

Imagini
Pentru totdeauna!
Ele adunâ pe-
Nţeles
“Necunoscutele”
Din om,
“Dimensiunea”
Cerului
Ca
Soarele şi luna.

Să fie bogăţia
Anilor
Care-au trecut...
Experienţele
Care m-au vrut?

Posibil…
Mă codesc
S-o spun…

Cu toate-acestea
M-adâncesc
Pe trepte sufleteşti
În mine!

Acolo am găsit
Amprenta
Lui Isus Cristos…
El e
Adevăratul
„Drum” …
Şi o pricep
Din ce în ce
Mai bine!

Am fost urzit!
E Dumnezeu
Acela
Care m-a-ntocmit
C-un scop…
Mă îngrijeşte,
Mă susţine…
Chiar dacă eu,
Pripit,
„Împrăştiind”
Grăbit,
N-am observat
Ce trebuia
„Să văd”
În alţii şi în mine…

Acum
Încep să înţeleg
Cu-adevărat…
O stiu,
Îl simt!

Ah, gândul inimii!

Este
Puterea-
Nţelepciunilor
Divine!

Este
„Sensibilul”
În care-am poposit,
E-acel „ecou”
Fiinţial,
Inexplicabil, infinit…
Şi
Este-n mine!

Sunt cauzalitâţi,
E transcendent,
E-Acel
„Suficient”
Miraculos gândit
În termenii
Sfinţeniei
Lui Dumnezeu.

El cercetează
Omul
Cu-ntrebări
La care mulţi,
Pasionat,
Ne căutăm
Răspuns…

E-Acel „Ceva”
La care
Firea
Imanentâ lumii
Încă
N-a pâtruns…
Dar care,
Prin miracolul zidirii,
Ne-a ajuns…

Estetic…etic…
Existenţial?
Probabil.

Cu siguranţă este
Mult mai mult
De-atăt!

Acolo-n
Duioşia
„Adâncimilor”
Ce biruiesc
Puterile gândirii…
Acolo,
În esenţa
Chintesenţei
Firii…

E-acel „Posibil”
Iminent,
Miraculos,
Exterior,
independent,
Dar
Pertinent
Al
„Umbrei înţelesului”
Care s-a dat
„Imaginii”

Din om.

Acolo
Sunt „dimensiuni”
Pe care Eul
Nostru
Încă
Nu le-a cunoscut!

Ah,
Doamne,
Dumnezeul
Meu!

De ce
N-a fost mai
„Simplu”,
De ce
N-am vrut
De „la-nceput”…
De ce-am
Trăit
Atâtea clipe
Oarbe
De-„ntuneric mut”?
-------------------------------------------------
Dumitru IONESCU VRĂNEȘTEANU
Melbourne, Australia
Iunie 2022 (februarie 2023)