LUCEAFĂRUL

Il était une fois comme jamais,
Il était comme en conte de fée,
D’une impériale famille,
Une très, très belle fille.

Fille unique de ses parents
Et fière en tout moment,
Telle la Vierge entre les saints
Et la lune entre les étoiles.

En l'ombre de hautes voûtes
Elle redresse ses pas lents
Près de la fenêtre, dans le coin
Où Luceafărul* attend.

* Étoile du berger / Vénus
Elle regardait les lointaines,
Il issait luisant sur les mers,
Sur les chemins mouvants,
Les navires noirs menant.

Tous les jours elle le voyait,
Ainsi le désir est né;
Lui aussi, la regardant,
Il aime la belle enfant.

Înnevoitu-ne-am iară Mărite Eminesc, într-o vreme-nămolită, tristă și ternă, să nu putem a fi împreunați cu toți cei care te iubim sub umbra ta ocrotitoare, ca să-ți spunem fiecare, în mierea cuvintelor potrivite ce ne vin din suflet, cât de dor ne este de tine, de neasemuitul și încă neîntrecutul tău vers, pe care poate că însuși Bunul Dumnezeu ți l-a șoptit la ureche, pentru a fi leac alintător întinatelor noastre suflete.

Din înaltul cel ceresc, unde Domnul te-a chemat să ne fii nemuritor Luceafăr veghetor de conștiințe, tu dă-ne tărie și putere ca să răzbim prin cuvânt în această nemiloasă și mincinoasă lume pe care să o îmbunăm și să o facem mereu mai frumoasă, mai iertătoare, mai smerită , mai virtuoasă și mai plină de toate darurile pe care Bunul Dumnezeu ni-i le-a dat fiecăruia încă de la născare.

Ție, nemuritul nostru cel drag, noi poeții îți închinăm cuvântul versului nostru, spre a te cinsti și a te nemuri în inima neamului tău în veci de veci, pentru că tu ne ești steaua ce-a călăuzitoare menită a ne scoate din pustiul întinatelor noastre păcate cu care ne-ndulcim de-o bună bucată de timp, pentru a ne pune pe cale cea bună și a ne îndrepta spre lumină.

EMINESCULUI
„Crucifixul poeziei românești”

Pe suitoarea cărare a mersului nostru prin istorie, aflători aici încă din străvechime, Începătorul Lumii, ne-a pus din loc în loc troiţe veghetoare care să ne lumineze şi să ne îndrume paşii pe mai departe spre celălat capăt al veşniciei. Aceste troiţe au fost şi vor râmâne mereu un Zamolxes, un Burebista, un Decebal, un Mircea, un Ştefan, un Mihai, un Cuza, un Avrămuţ, sfinţi de-nchinăciune când jalea şi durerea sufletului nostru se îndreaptă spre ei, chemându-i să vină şi să mai mântuie odată jertfelnicul şi oropsitul neam românesc. În ei avem modele de dragoste de neam şi ţară, în ei avem chipul dădător de speranţă a celui curajos şi vrednic, apărător al gliei străbune, creştin adevărat, smerit şi iertător, netemător în faţa morţii atunci când ţara e la răcruce de timpuri înşelătoare.

Ei sunt aici, lângă noi, în huma lumescului, puşi să ne arate că numai prin noi vom putea răzbi spre liman, că numai cu speranţă şi jertfă putem schimba mincinoasa lume făcând una alta mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă, aşa cum ne-o dorim, că de fiecare dată s-a găsit un cineva din acest neam să-şi pună viaţa în palmele lui Dumnezeu şi să ne înşiruie după el ca să răzbim împreună în a schimba lumea.

ÎNTUNERICUL ŞI LUMINA 

Întunericul şi lumina 
binele şi răul 
puterea şi slăbiciunea 
tinereţea sau bătrâneţea, 

nu sunt altceva 

decât talerele unei balanţe 
ce-şi aşteaptă echilibrul. 
Numai un mare maestru 
cu forţa lui poate echilibra balanţa. 

POETUL 

Poeţi au fost, vor fi şi sunt 
nenumăraţi pe-acest pământ 
din toţi, tu m-ai ales pe mine 
să cânt iubire pentru tine. 

Eu ştiu să ţes din vers tandreţe 
şi agonie şi tristeţe Iubire multă, 
bucurie, le scriu pe toate-n poezie. 

În versurile mele toate 
care le-am scris târziu în noapte 
am exprimat tot ce-am simţit 
şi inima ţi-am dăruit. 

Ţi-am dăruit clipe de clipe 
şi visul cu-ale lui aripe 
in veci te voi aprecia 
iubita mea, ... Afrodita. 

LACRIMA 

Sunt formă-Cruce 
simbol al unirii cu tot 
și-ți dau de la mine 
adierea vântului și tot ce pot 

tu, verde coral 
mă atragi înspre valuri 
să mă scalzi de păcate 
și să-mi dai pe gene sărutul final 

nu fugi, te prind 
într-o geană deschisă, 
prințesă a nopții 
aștept să-mi dai iubirea promisă 

al tău crai rupând lanțurile ruginite 
și cheile porților din rai 
iar apoi, ingenuă uitării să-l dai. 

IUBESC 

Te țin în brațe, ești calvarul meu 
te-apleci să-mi pui coasta la loc, 
bucată ești din Bunul Dumnezeu, 
ești aer, apă, fier, eter și foc. 

Cred că din tine am luat ființă, 
din sânii tăi mi-am băut mustul, 
ai picurat în mine acea credință, 
când te sărut și iți simt gustul. 

Ești fructul meu oprit, femeie 
și sângele ce umblă ca turbat, 
am tâșnit din a ta scânteie 
căci tu ai vrut ca eu să fiu bărbat. 

Să te iubesc pe tine, un nebun 
eu sunt învăluit de vorbe dulci, 
aș vrea să fiu al tău stăpân 
și mărul din rai tu să-l aduci. 

 Am înverzit sub mâna ta iubită, 
m-ai mângâiat și-am adormit, 
ești fericită, tu, ești fericită, 
căci mai secat de vise, mai mințit. 

Aștept cu capul pus pe ochii tăi, 
nu vreau să vezi pe-altcineva, 
 mângâie-mă cu-ai tăi sâni goi 
și ne-om trezii și noi cândva.

FEMEIA 

Ştii ce superb e să iubesc 
făptura ta nevinovată 
păcatul este strămoşesc 
dar e iertat că-l dăruiesc 
iubirii preacurate. 

Când soarele şi-aruncă raze 
asupra chipului tău drag 
tu vei simţi iubirea caldă 
din sufletu-mi pierdut, pribeag. 

Eşti îngerul vieţii mele 
sunt paza şi iubirea ta 
chiar dacă vreau să cred în stele 
eu nu mă voi îndepărta. 

Te văd distantă, dar te-apropii 
cu paşii mici, cu gând pierdut 
şi-aştepţi ca gesturile-mi proprii 
să stabileasc-un „început”. 

Te văd dar totuşi nu exişti, 
te simt aproape, dar visez 
şi cred că te ţin în braţe, 
dar tu eşti atât de departe... 

eşti o iluzie, un vis ameţitor 
ca o lumină-n nopte, 
un zâmbet, o lacrimă, 
o rază de speranţă, 
o stea pierdută-n vastul univers.

IRISUL OCHIULUI 

Dimensiune 
cristal
apă 
făcătoare de minuni 

trecerea timpului 
ucide 
versul 
descântat 
de buzele pruncilor 

vezi 
transformi 
mângâi 
livezile 
scăldate în iarbă 

înlăuntrul meu 
curge 
izvorul 
etern 
fără oprire 

iris cald 
smarald 
şi văpaie 
divin 
uman 

amândouă 
formând 
un tot 
strig 
vocii mele 
să stea 

lângă 
flautul fermecat
suflet 
stins 
aprinde 
şi înalţă 
liliacul 
dăruit iubitei 

Iris al ochilor mei.

PARADISUL ASCUNS 

Frumuseţe nelumească 
perechea o cauţi 
în tăcere 

Frica de fiară 
inimii tale 
îi dă putere 

Fugi 
în pădure 
departe 
de glonţul 
ascuns în 
inima vânătorului 

Iubită 
a codrului 
nu-ţi pleca 
ochii 
tu minune a lumii 

Moscul cerbului 
caută 
partea 
neştiută a ta 

şi liberă de 
trecerea clipelor 
frumoasă 
eternă 
sălbatică 
şi nemuritoare.

eşti simbolul meu 
nemărturisit 
nu spune nimănui 
despre pietre 
numai 
urechea 
aplecată 
spre tine s-audă 
MINUNE . . . 

FIRAVĂ-I LUMEA 

Lumea aceasta e clădită 
pe un cub firav de sticlă 
în coconul sufletesc 
sunt semințe care cresc. 

În cer se nasc constelații, 
jos aici se luptă frații, 
săbii de flori nu mai sunt 
se războiesc prin cuvânt. 

Un vis eclectic ne-nsoțește 
dar nu-l vedem căci suntem orbi, 
el crește brusc apoi descrește 
n-ai timp în tine să-l resorbi. 

La temelia bobului de grâu 
turnat-au strop cu strop otravă, 
sunt mulți înfometați ce plâng 
și n-au cui să aducă slavă. 

În legendele lumii flutură steaguri 
cine să creadă că timpul revine 
ne bălăcim într-o apă puhavă 
și precum văd, nu ne este rușine.

FUGA DIN INFERN 

În amurgul cald de vară 
s-a unit marea cu cerul 
nu știu pentru-a câta oară 
zboară-n larg corăbierul. 

Ca un stol de păsărele 
nu știu pentru a câta oară 
în sclipiri de foc și pară 
zboară gândurile mele. 

Căci așa cum îmi este firea 
gândesc în vis nemurirea, 
dar simt că pe furișate 
vine-a oboselii noapte. 

Că de-atâta osteneală 
când viața e în amurg, 
toate sunt de mântuială, 
iar durerile-mi tot curg. 

 Și când pun capul pe pernă 
am tulburatoare vise, 
despre casa cea eternă 
unde lămpile-s aprinse. 

 Îmi iau trecutul ca emblemă 
prezentul martor ocular 
 doar viitoru-i o dilemă 
de nu sau da fără hotar

FIORUL 

M-ai atins, m-ai aprins și mi-ai dat viață 
sunt singur pe covorul lumii 
și nimeni vreodată de mine nu s-a plâns 
căci sunt un cavaler al vremii. 

M-ai iubit, m-ai simțit, m-ai aprins 
și stau pictat în ceață, în tablou ai 
presărat suspine și m-ai nins 
te recunosc când o să vin din nou. 

M-ai alintat la sân și sânul tău 
mereu m-a mângâiat cu lapte cald 
și ai lăsat în mine dulcele smarald, 
sunt fiul tău femeie și al lui Dumnezeu.
 
Nu mă lăsa te rog, fii leagăn bun 
pentru un prunc cu gura parfumată 
ar trebui să fiu un om nebun 
să te mai părăsesc încă odată.
------------------
John XENEA
Perth, Australia
15 noiembrie 2023

Călător în timp şi spaţiu

Pe malul mării, în jocul lin al razelor lunii,
Când noaptea-şi revarsă tainele pe pământ,
Simt cum sunt Doamne, în calea luminii
Un praf de nisip, un grăunte de gând!

Aflat în zbor, între albastru şi imensitate
Uimit, nu ştii ce să alegi de eşti întrebat:
Marea ca o certitudine, ce-ţi e aproape
Ori cerul plin de taine, misterios, îndepărtat?

Ah! cum te gândesc şi cum te trăiesc
Doamne cu mintea aţipită şi inima trează,
Doar Tu puteai să învecinezi împărătesc
Val pieritor de mare şi munte ce durează!

O vreme, pe muntele înmiresmat, Olimp
Sălăşuit-au zeişori mulţi, cu stăpânul lor, Zeu
Dar s-a primit un sfânt mersaj după un timp
Şi lumea a înţeles că Tu Eşti Unic Dumnezeu

Şi ţi-a zidit piatră cu piatră lăcaş sfânt,
În Ţara norilor, loc de închinare şi slavă,
Meteora, să n-o întreacă alta pe Pământ
În neprihănire, rugă şi vrednicie bravă.

Aici mi-am îndoit eu cu credinţă şi smerenie
Genunchii, iar fruntea spre cer am înălţat
Azi spre amurg, la slăvitoarea vecernie
Vibrând, în arome de mirt şi de cuget curat.

Soră cu Marea Lavră din Athos, cu Sihăstria,
Lăcaşuri sfinte în care rugile nu contenesc
Ca în strămoşeştile mânăstiri din România
Am simţit că mă hrănesc cu duh, dumnezeiesc.

Poate ruga fierbinte pe loc mi-a deschis
Spre înţelesuri profunde, o nouă cale
Şi accesul meu de graţie, spre necuprins
E cadoul fabulos, e darul măriei Tale!