TARE DOR MI-E DE MOARTE
De câte ori nu ne spunea bunica:
„Să nu v-atingeți de cireșile morții,
din cimitirul pădurii de pe deal,
că toți care-au mâncat din ele
pe rând, pe rând au murit...''
„Bunica săraca,
în gândul nostru ziceam,
cum pot să știe bătrânii
mai mult decât noi despre moarte?!''
Erau pe-atunci
acele praznice grozave
cu sarmale,
găină friptă,tăiței cu lapte,
grâu fiert cu scorțișoară
înmiresmat cu nucă și bomboane
și străchini înflorate,
sfielnice linguri din cântec de lemn
și ulcica
având la urechile toartei în loc de cercei,
exact -
cireșele negre-ale morții...!
Desculți - vrăbiuțe prin colb,
cu îngeri rătăciți printre noi,
îmi amintesc
pe tușa Măriuca fugind după noi,
cu furca de tors și țipând:
„Ghiavolii, ghiavolii,
hoții fură cireșele morții...''
Și noi râdeam,
izgoniți din grădina de sus,
cu hohote pân' la urechi...
Seara bunica pe rând ne certa
că iar dădusem năvală
peste cireșul morții,
dar noi tăceam,
gândul obraznic pritocind:
„Ce știu bătrânii despre moarte?!
Ei n-au gustat
niciodată
cireșele negre, amare
și-atât de dulci și frumoase
ca pozele din carte.''
Ce știu bătrânii despre moarte,
când mie încă mi-e dor
de cireșele ei?
RĂSCUMPĂRARE
Sunt vinovat
de umbra ascunsă sub ape
și cea de sub piatră,
vinovat umbrei de copac
și celei ale ciulinului,
dar mai vinovat
e c-am lăsat pământul
să-și crească umbra prin mine
pe unde trebuia să mă îmbrac
numai cu umbra cocorului
cum Tu te îmbraci cu lumina.
De aceea
mă voi răscumpăra de pământ
poruncindu-i să-mi coasă umbra nouă
cu acul ierbii.
Va fi pe măsura
tristeților de floare,
tristeți
din târziul câmpiei fără de umbră
ca apa fântânii
ce poartă chipul lacrimilor Tale .
TOIAGUL LUI ARON
Am văzut lebăda
cu gâtul ridicat ca un crin,
cu ciocul
aproape gata să se deschidă
și am zis nopții:
Proorocește urechilor mele
ce-nseamnă visul acesta?
În bâjbâială
ajunsesem la cărările de sus
cu toiagul alb pentru orbi.
Oare ce am atins
că glas
s-a auzit de peste ape:
Ești gata pentru ultimul cântec,
drum nou să începi?
Toiagul lui Aron fusese ales
și-n mâinile mele-a-nflorit.
BUZELE SOARELUI
Umbra numelui tău
se pronunță
la fel ca umbra trandafirului.
Ca și a lui
se citește de jos în sus,
după ortografia de spin,
când trandafirul se ridică pe vârfuri
să pronunțe
buzele soarelui.
--------------------
Dumitru ICHIM
Kitchener, Ontario, Canada
20 februarie 2023