PERPETUU

De-o fi să mor curând 
Să-mi fie zîmbetul tău blând mormânt
Iubite ce nu te-am găsit
Nici nu te-am căutat
Dar sufletul meu a visat
M-ai ars și jar tu m-ai hrănit
Neostoit m-ai frânt și răstignit
În sufletu-mi te-ai cuibărit
Dar nicicând n-ai venit
În câte trenuri om fi fost
Și ne-am zâmbit timid
Atinsă sunt dar nu te știu decât în duh
Nu te-am văzut dar te-am dorit necontenit
Te știe lira cea zidită-n în mine
Flamândele buze cărnoase
Nesăvarșite sărutari tânjesc
Scrisori de dragoste ce zac nescrise
Sălbăticește carnea dorurilor necuprinse
Când ne vom cuceri, înfrânge și murii
Vom arde, ne vom bea flămînda-mbrățișare
Când sânii mei se potrivesc în palmă ta căutătoare
Și mușcătura tandră necontenită din gustat
Vom afla înviind, apoi murind
Că aparținem unul altuia
Tăiați din cer, ziditi din lut, îndrăgostiți căzuți din stele
Ne vom găsi și ne vom pierde
Ne vom iubi cerșind flamânzi
Din minte, trup, suflet arzând
Îmbrățișări de foc, Vezuvii contopind
În pântec zbatere și-nfiorare
Mai mult cerând, mai mult luând
Mai mult găsind cu fiecare sărutare.
Vom muri în această viață
Și vom tânji să ne găsim în alta și în alta
Din nou nu ne vom știi
Iar sufletul mustang neobosit va căuta
Și regăsi-ne-vom necontenit
Potrivnicii vor amuți în fața ta
Când darul primului sărut va fi primit.

CINE EȘTI

Cine ești
De știi să pui săruturi pe rănile sufletului
Ce ești
De mă îmbrățișezi precum soarele
Unde ești
De-mi trimiți ploi calde de-argint
Ce-ncolțesc în mine noi puteri
De unde vii
De simt parfumul liniștii
Inima mea întrebătoare
crescandu-i aripi temerare
Prin gratiile ce-o străjuiesc
Viața-i un vârstnic copac
Aud în plin șoaptele frunzelor
Vreau trunchiurile să-i ating
Seva să-mi iau ținută-n cămășile lor
De pădure ești
Sau mare-nvălurită
Vreau descântec mlădios
și viu de sare răscolită
Simfonia vânturilor de ești
Să cutreieram templele îngerilor
Unde se-mbăiaza în lumini cerești
Iar veșnicia doarme-n vis
De ești otravă, vreau să te sorb.

ARIPILE SUFLETULUI
 
Sufletul meu
Aripi de fluture întinse
Iubind florile verii
Trecătorii se minunau
Câțiva vroiau să-l ademenească
Fără să înțeleagă 
Orbiți de culori
De bucuria lui de a-și savura taina
Fermecat de dorința de a fi îmbrățișat
S-a lăsat prins
Captiv se întristă
Aripile-i ciuntite
Nu se mai ridicau
Să-l ducă la florile lui
O rază de lumină
Coborâtă din cer
L-a călăuzit
Înapoi în lumea lui
S-a ascuns într-o floare
De aceași culoare
Visează și iubeste florile menite lui.
 
 
SUBLIMA, GRAȚIOASA CĂDERE
 
Am să-nvăț de la frunze cântul și alintul verii
Să-mi aprind sângele toamna de rămas bun
Într-o piruetă dansând, apoi să cad grațios,
Pe iubitul pământ
Am să-nvăț de la frunze
Un ultim sărut s-am pe buze 
Să-l dau lutului din care-s plămădită
Și-am să-nvăț de la frunze să plec
C-un ultim fior cuprins într-un zbor
Să dorm somn adânc în culori ce umplu ochii cu dor
Am să-nvăț de la frunze liniște și tăcere
Simfonii și evanghelii purtate pe aripi de vânt
Sărutări în plete de toamnă
Am să-nvăț să reinviu în verde crud
 

DE-A V-AȚI ASCUNSELEA

A fost odată o copilă
Îmi amintesc cu dor de ea
Când se topea
Jucându-se de-a v-ați ascunselea
Zburdalnică în suflet
Înăbușindu-și râsul
Să nu se dea de gol
Stătea pitită
Tăiată răsuflarea îi era
Să nu fie găsită ...
Ajunși din urmă de maturitate
Acum jucăm de-adevăratelea
Ascunși, fără magie și sfială...
Pesemne că încă sunt în ascunzătoarea mea
Cu inima de copilă
Așteptând să fiu găsită
De cei ce caută magicul jocului…

CÂND ÎNFLOREAU SALCÂMII

A venit clipa nefastă
Când mi-am găsit sufletul ruginit
Orbecăind prin viață
Marea grijilor m-a supus deșertăciunii
Goana ce-a pus stăpânire pe lume
M-a ajuns și pe mine din urmă
Acum, căutând inocența din copilărie
Am învățat să frământ pâine
M-am întors în timp, când colindam ulițele satului
Retrăind anotimpurile, jocul, libertatea
Găsind pe mama și pe tata povățuindu-ne
Pildele zămislite din aplecarea lor în trudă
S-au născut din focul mâinilor muncite
Din țărâna din care ne luam rodul
Sfințită cu lacrimi și bucurie
Caut râvna de atunci
Simplitatea și bunătatea omului
Ce horea când îi era bine sau greu
Când paharul suferinței era plin
Lăsau tot în voia Tatălui ceresc
Judecătorul adorat
În gânduri mi-a înflorit liliacul
Regăsind câmpul verde de orz crud
Când eram cu mieii despărțiți de mamă
Le ascultam plânsul, îi iubeam…
Doar acum le înțeleg durerea deplin
Aș vrea să fi rămas acolo
Unde eram toți împreună
Când înfloreau salcâmii...

ȘCHIOPUL

Șchiopul se ostenea să-și ducă desaga
Plină de privirile ascuțite ale semenilor
Unele de milă
Altele de compasiune
Câteva de dispreț
Era murdar și flămând
Zdrențărosul avea în fiecare zi alaiul lui
Câteodată se bucura de zâmbetul unui copil
Într-o zi un copil a îndrăznit să-și înfrunte timiditatea
L-a luat de mână, i-a spus, vino la mine acasă
Am bomboane și vreau să-ți dau și ție
Șchiopul perplex de uimire
Înmuiat de bunătatea copilului
A slobozit lacrimi calde
Copilul era trist să-l vadă că plânge
L-a chemat cu mai multă stăruință
Vino, am un căluț de lemn și ți-l dau ție să-ți care desaga
Înduplecat s-a dus, cu inima strânsă
Odată ajunși a fost primit cu bunătate
La plecare, omul nu mai șchiopăta
Copilul nedumerit întrebă, te-ai vindecat ?
El a răspuns, nu eram șchiop
Doar cäram greutatea sufletelor care treceau pe lângă mine
Acum că tu ești fericit, desaga mea este plină cu bucuria ta…

MUSTANGUL

Ițit din flăcări vrăjite
Mustangul cu coada de stea
Își scutură coama de vise
Gonind ca o nălucă
Pământ cu cer parcă unea
Născut blând, rebel devenea
Din bătaia inimii lui
Iubea să-și întindă limanul
Hrana dragostei lui
Sălbaticul ne-a învățat ce-i curajul,
De oameni domesticit
Mângâiat de privirile lor
Mirajul în ochi îi lucea
Iarba-i creștea mătăsoasă
Pädurile-i deschideau brațe
Poteci nenăscute-l chemau
Copitele lui sărutând pământul
Treceau prin foc, curcubeie și mări
În galop despica vântul
Apropiind depărtări…

MOARTEA

Moartea hâdă, dichisită în negru
Coboară cortina funestă între noi
Răpindu-ne pe cei dragi
Iar nouă, celor din cortegiu
Rămași în urmă
Cu țărâna mormântului proaspăt, sub unghii
Ne smulge fărâma de strălucire din ochi
Ne taie răsuflarea
Ne zguduie din temelii
Ne stoarce lacrimi amare
Rămânem îndoliați, cu sufletul sfâșiat
Cu inima-n gheare
Și ea, chiar ea, aprinde-o lumânare
Ne arată umbre, pe pereții peșterii din noi
Toate momentele dragi
Pe care poate nu le-am prețuit la timp
În goana vieții
Dar mai ales cele amânate, devin săgeți
Parfumul ei diabolic
Ne umple nările
Urlete mute se zbat
Mușcat, nu te poți apăra
Parcă o auzi declarând
Dincolo, o să ne iubim mai mult...
------------------------
Carmen OLTEAN
Toronto, Canada
21 februarie