Mă uit în jur,
La tot ce e
Chiar îndrăznesc
S-arunc priviri
Și dincolo
Extrapolȃnd
Gȃndirea-n
Geniul existenței.
Să fie oare-un
Dat
Miraculos
Turnat,
La întȃmplare-n
Jocul
Aparenței?
Sau
Poate că,
În „bucățica”
Timpului
Pe care o trăiesc,
Sunt
Rațiuni eterne
Și
Îndepărtate
Care străjuiesc
Imagini pămȃnteṣti,
Dimensiunile
Cereṣti,

Abisul chintesenței
Intuitiv,
Pe treptele
Gȃndirii,
Sensibil, natural,
Deschis,
Observ că
Mai presus
De
„Nevăzutul” kantian
Este
Narațiunea tainelor
Zidirii
În ea
Șe află-adăpostit
Și
Colțul nostru
De-univers
Fie că vrem, fie că nu
Aici se scriu
Involuntar,
Deṣi
Nu pare-a fi,
Istorii
În miliardele de
Oameni
Ce s-au perindat
Pe scena trecătoare-
A vieții
Există-un singur om
Fără păcat.
Este
Cristosul,
Fiu
De Dumnezeu
Cuvȃntul întrupat
El
S-a făcut blestem
În locul nostru,
Iar noi
L-am „răsplătit”
L-am torturat
În furia
Mȃniei
L-am crucificat
Cu toate-acestea-n
Providență,
El a-nviat
A treia zi
După Scripturi
L-am înțeles?
L-am acceptat?
Mă uit în jur,
Atent,
La tot ce e
Gȃndesc,
Visez,
Îmi este dor,
Mi-e sete de
Estetic,
Dar
Etic
Și-asta cu durere-o
Spun
Din cauza
„Mizeriilor”
Pămȃnteṣti
Nu vreau
Nu pot s-accept,
Refuz
Amprente omeneṣti.

==========
O explicație succintă a expresiei „nevăzutul kantian”.
Principiile eticii kantiene, împreună cu multe alte teze exprimate de gȃnditorii „vestici” idealiṣti, materialiṣti, existențialiṣti... mi-au bucurat mintea ṣi sufletul încă din adolescență ṣi pe lȃngă BIBLIE (uluitor de frumos! confirmȃnd-o) - au contribuit la fundamentul spiritual ṣi la ceea ce sunt astăzi un creștin convins!

Pare ciudat dar fragmente din operele lui Plato, Rene Descartes, Immanuel Kant, G.W.F. Hegel, Pierre-Simon Laplace, Jean Paul Sartre, Albert Camus, Lenin, Marx și chiar aliniate din Rapoartele lui Nicolae Ceauṣcu la Congresele PCR (pe care trebuia să le învăț pentru Facultatea de drept) au fost „trambuline” pe care Dumnezeu le-a folosit, îngăduindu-mi saltul ȋn „înălțimea adȋncimilor” Lui facilitându-mi o matură înțelegere a mȃntuirii!

Revenind la morala kantiană voi enunța mai jos cȃteva din ideile filozofului german.
Și un ultim gând! Este inima, nu rațiunea prin care putem „ȋnțelege” adâncimea adevărurilor lui Dumnezeu afirma eruditul francez Blaise Pascal la jumătatea secolului al-
XVII-lea, lăsându-ne cunoscuta maximă (interpretată, din nefericire, greșit ȋn zilele nostre): „Le coeur a ses raisons que la raison ne connaȋt point” (Inima ȋși are rațiunile ei pe care rațiunea nu le poate cunoaște, nu le ȋnțelege). Mă duce gândul la pasajul biblic din Coloseni 1:16-17, pasaj la care cred că a reflectat și Blaise Pascal ȋn vremea lui. Acest pasaj din Biblie rămâne monumental ȋn universalitatea lui, mărturisind frumusețea lui Dumnezeu acum, aici și pretutindeni, pentru totdeauna! „Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt ȋn ceruri și pe Pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie stăpâniri... Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai ȋnainte de toate lucrurile și toate se țin prin El”. Deși genială, această morală, în felul „lumii” noastre, nu L-a văzut pe Dumnezeu, ratȃnd (de bună voie?) înțelegerea credinței, a existenței unui Creator în sufletul omului:
1 - Rațiunea justifică morala, obligația morală fiind o necesitate rațională.
2 - Sursa binelui nu îṣi are obȃrṣia în afara subiectului uman, în natură sau benevolemța
lui Dumnezeu, ci este însăṣi voința omului înclinată spre bine.
3 - Umanitatea este un scop în sine.
4 - Morala kantiană orbitează exclusiv în jurul conceptului obligației, al datoriei, nu în acela al emoțiilor, al scopurilor finale.
5 - Fundamental în analiza structurii legii morale kantiene este „imperativul categoric”. Acest imperativ există în oameni indiferent de dorințele sau interesele lor.
-------------------------------------------------
Dumitru IONESCU-VRĂNEȘTEANU
Melbourne, Australia
Saptamâna Mare 2023