ÎNTUNERICUL ŞI LUMINA
Întunericul şi lumina
binele şi răul
puterea şi slăbiciunea
tinereţea sau bătrâneţea,
nu sunt altceva
decât talerele unei balanţe
ce-şi aşteaptă echilibrul.
Numai un mare maestru
cu forţa lui poate echilibra balanţa.
POETUL
Poeţi au fost, vor fi şi sunt
nenumăraţi pe-acest pământ
din toţi, tu m-ai ales pe mine
să cânt iubire pentru tine.
Eu ştiu să ţes din vers tandreţe
şi agonie şi tristeţe Iubire multă,
bucurie, le scriu pe toate-n poezie.
În versurile mele toate
care le-am scris târziu în noapte
am exprimat tot ce-am simţit
şi inima ţi-am dăruit.
Ţi-am dăruit clipe de clipe
şi visul cu-ale lui aripe
in veci te voi aprecia
iubita mea, ... Afrodita.
LACRIMA
Sunt formă-Cruce
simbol al unirii cu tot
și-ți dau de la mine
adierea vântului și tot ce pot
tu, verde coral
mă atragi înspre valuri
să mă scalzi de păcate
și să-mi dai pe gene sărutul final
nu fugi, te prind
într-o geană deschisă,
prințesă a nopții
aștept să-mi dai iubirea promisă
al tău crai rupând lanțurile ruginite
și cheile porților din rai
iar apoi, ingenuă uitării să-l dai.
IUBESC
Te țin în brațe, ești calvarul meu
te-apleci să-mi pui coasta la loc,
bucată ești din Bunul Dumnezeu,
ești aer, apă, fier, eter și foc.
Cred că din tine am luat ființă,
din sânii tăi mi-am băut mustul,
ai picurat în mine acea credință,
când te sărut și iți simt gustul.
Ești fructul meu oprit, femeie
și sângele ce umblă ca turbat,
am tâșnit din a ta scânteie
căci tu ai vrut ca eu să fiu bărbat.
Să te iubesc pe tine, un nebun
eu sunt învăluit de vorbe dulci,
aș vrea să fiu al tău stăpân
și mărul din rai tu să-l aduci.
Am înverzit sub mâna ta iubită,
m-ai mângâiat și-am adormit,
ești fericită, tu, ești fericită,
căci mai secat de vise, mai mințit.
Aștept cu capul pus pe ochii tăi,
nu vreau să vezi pe-altcineva,
mângâie-mă cu-ai tăi sâni goi
și ne-om trezii și noi cândva.
FEMEIA
Ştii ce superb e să iubesc
făptura ta nevinovată
păcatul este strămoşesc
dar e iertat că-l dăruiesc
iubirii preacurate.
Când soarele şi-aruncă raze
asupra chipului tău drag
tu vei simţi iubirea caldă
din sufletu-mi pierdut, pribeag.
Eşti îngerul vieţii mele
sunt paza şi iubirea ta
chiar dacă vreau să cred în stele
eu nu mă voi îndepărta.
Te văd distantă, dar te-apropii
cu paşii mici, cu gând pierdut
şi-aştepţi ca gesturile-mi proprii
să stabileasc-un „început”.
Te văd dar totuşi nu exişti,
te simt aproape, dar visez
şi cred că te ţin în braţe,
dar tu eşti atât de departe...
eşti o iluzie, un vis ameţitor
ca o lumină-n nopte,
un zâmbet, o lacrimă,
o rază de speranţă,
o stea pierdută-n vastul univers.
IRISUL OCHIULUI
Dimensiune
cristal
apă
făcătoare de minuni
trecerea timpului
ucide
versul
descântat
de buzele pruncilor
vezi
transformi
mângâi
livezile
scăldate în iarbă
înlăuntrul meu
curge
izvorul
etern
fără oprire
iris cald
smarald
şi văpaie
divin
uman
amândouă
formând
un tot
strig
vocii mele
să stea
lângă
flautul fermecat
suflet
stins
aprinde
şi înalţă
liliacul
dăruit iubitei
Iris al ochilor mei.
PARADISUL ASCUNS
Frumuseţe nelumească
perechea o cauţi
în tăcere
Frica de fiară
inimii tale
îi dă putere
Fugi
în pădure
departe
de glonţul
ascuns în
inima vânătorului
Iubită
a codrului
nu-ţi pleca
ochii
tu minune a lumii
Moscul cerbului
caută
partea
neştiută a ta
şi liberă de
trecerea clipelor
frumoasă
eternă
sălbatică
şi nemuritoare.
eşti simbolul meu
nemărturisit
nu spune nimănui
despre pietre
numai
urechea
aplecată
spre tine s-audă
MINUNE . . .
FIRAVĂ-I LUMEA
Lumea aceasta e clădită
pe un cub firav de sticlă
în coconul sufletesc
sunt semințe care cresc.
În cer se nasc constelații,
jos aici se luptă frații,
săbii de flori nu mai sunt
se războiesc prin cuvânt.
Un vis eclectic ne-nsoțește
dar nu-l vedem căci suntem orbi,
el crește brusc apoi descrește
n-ai timp în tine să-l resorbi.
La temelia bobului de grâu
turnat-au strop cu strop otravă,
sunt mulți înfometați ce plâng
și n-au cui să aducă slavă.
În legendele lumii flutură steaguri
cine să creadă că timpul revine
ne bălăcim într-o apă puhavă
și precum văd, nu ne este rușine.
FUGA DIN INFERN
În amurgul cald de vară
s-a unit marea cu cerul
nu știu pentru-a câta oară
zboară-n larg corăbierul.
Ca un stol de păsărele
nu știu pentru a câta oară
în sclipiri de foc și pară
zboară gândurile mele.
Căci așa cum îmi este firea
gândesc în vis nemurirea,
dar simt că pe furișate
vine-a oboselii noapte.
Că de-atâta osteneală
când viața e în amurg,
toate sunt de mântuială,
iar durerile-mi tot curg.
Și când pun capul pe pernă
am tulburatoare vise,
despre casa cea eternă
unde lămpile-s aprinse.
Îmi iau trecutul ca emblemă
prezentul martor ocular
doar viitoru-i o dilemă
de nu sau da fără hotar
FIORUL
M-ai atins, m-ai aprins și mi-ai dat viață
sunt singur pe covorul lumii
și nimeni vreodată de mine nu s-a plâns
căci sunt un cavaler al vremii.
M-ai iubit, m-ai simțit, m-ai aprins
și stau pictat în ceață, în tablou ai
presărat suspine și m-ai nins
te recunosc când o să vin din nou.
M-ai alintat la sân și sânul tău
mereu m-a mângâiat cu lapte cald
și ai lăsat în mine dulcele smarald,
sunt fiul tău femeie și al lui Dumnezeu.
Nu mă lăsa te rog, fii leagăn bun
pentru un prunc cu gura parfumată
ar trebui să fiu un om nebun
să te mai părăsesc încă odată.
------------------
John XENEA
Perth, Australia
15 noiembrie 2023
