Cu toții admirăm pe acei semeni ai noștri care se țin departe de deșertul sufletului uman, oameni stăpâniți de rațiunea de a trăi frumos, fără să lase ca timpul să treacă cu noi cu tot. Sunt oameni înzestrați cu puterea și curajul de a acționa în mod deosebit, dând trânta cu monotonia, înlocuind-o cu negrăite frumuseți și bogății izvorâte din simplitatea și curățenia trăirilor interioare, uneori atât de aproape de noi.
Într-o sâmbătă, fiica mea, Andaluza, m-a invitat să facem o plimbare mai deosebită. Mara, nepoata mea, fiind consilier la primărie, ne-a dat amănunte. Un simplu cetățean, om cu inițiativă, ieșind la pensie, a vrut să facă ceva pentru semenii săi. S-a gândit să cumpere un autobuz din prima generație, care nu mai funcționa de mulți ani, să-l refacă păstrând specificul timpului său și cu el să plimbe gratis pe toți cei care vor să facă un tur prin localitatea lor. Omul s-a dus la Primărie, și-a spus dorința și Primăria i-a dat aprobarea și apoi l-a sprijinit când a avut nevoie. „Ia te uită, mi-am zis, ce sevă a avut în această originală idee care i-a trecut prin creanga minții! Așa se dezvoltă o țară, uneori cu inițiative venite de jos în sus și susținute de cei aflați în slujba oamenilor”. Am oftat adânc la gândul că în alte părți ale lumii, fie că oamenii sunt moleșiți și lipsiți de inițiative, fie că sunt haini care împrăștie moartea.
Am ajuns în stația la care trebuia să vină autobuzul unicat. Proprietarul autobuzului, văzând-mi dificultatea deplasării, cu zâmbetul pe buze, m-a asigurat că mă așteaptă cu răbdare, m-a ajutat să urc și ne-a oferit locurile rezervate pentru persoane cu dificultăți. Văzând interiorul autobuzului care m-a transportat cu mai mulți ani în urmă, îmi venea să-i spun că îi trec nota 10 în catalogul faptelor deosebite. Soția sa era șoferița, iar el era ghidul nostru ireproșabil. Plin de umor, ne înveselea cu glume în timp ce ne informa despre ceea ce vedeam pe fereastră. La un moment dat, ne-a spus: „Toată lumea din mașină acum trebuie să uite câți ani are, să considere că toți avem 10 ani și cu toții să cântăm cântecul potrivit acestei vârste”. Îndată vocile au răsunat cu voioșie în ritmul bătăilor din palme, reluând cântecul de la început cu același entuziasm.
A fost odată ca niciodată o rățușcă pe nume Thyca. Ea era "mică" și fără vreo importanţă dar, extrem de năzdrăvană, mereu plină de energie, cu o dorință aprigă de a cuceri lumea. Thyca visa să se facă cunoscută și să aducă lumii întregi bucurie și fericire. 
