Cu toții admirăm pe acei semeni ai noștri care se țin departe de deșertul sufletului uman, oameni stăpâniți de rațiunea de a trăi frumos, fără să lase ca timpul să treacă cu noi cu tot. Sunt oameni înzestrați cu puterea și curajul de a acționa în mod deosebit, dând trânta cu monotonia, înlocuind-o cu negrăite frumuseți și bogății izvorâte din simplitatea și curățenia trăirilor interioare, uneori atât de aproape de noi.

Într-o sâmbătă, fiica mea, Andaluza, m-a invitat să facem o plimbare mai deosebită. Mara, nepoata mea, fiind consilier la primărie, ne-a dat amănunte. Un simplu cetățean, om cu inițiativă, ieșind la pensie, a vrut să facă ceva pentru semenii săi. S-a gândit să cumpere un autobuz din prima generație, care nu mai funcționa de mulți ani, să-l refacă păstrând specificul timpului său și cu el să plimbe gratis pe toți cei care vor să facă un tur prin localitatea lor. Omul s-a dus la Primărie, și-a spus dorința și Primăria i-a dat aprobarea și apoi l-a sprijinit când a avut nevoie. „Ia te uită, mi-am zis, ce sevă a avut în această originală idee care i-a trecut prin creanga minții! Așa se dezvoltă o țară, uneori cu inițiative venite de jos în sus și susținute de cei aflați în slujba oamenilor”. Am oftat adânc la gândul că în alte părți ale lumii, fie că oamenii sunt moleșiți și lipsiți de inițiative, fie că sunt haini care împrăștie moartea.

Am ajuns în stația la care trebuia să vină autobuzul unicat. Proprietarul autobuzului, văzând-mi dificultatea deplasării, cu zâmbetul pe buze, m-a asigurat că mă așteaptă cu răbdare, m-a ajutat să urc și ne-a oferit locurile rezervate pentru persoane cu dificultăți. Văzând interiorul autobuzului care m-a transportat cu mai mulți ani în urmă, îmi venea să-i spun că îi trec nota 10 în catalogul faptelor deosebite. Soția sa era șoferița, iar el era ghidul nostru ireproșabil. Plin de umor, ne înveselea cu glume în timp ce ne informa despre ceea ce vedeam pe fereastră. La un moment dat, ne-a spus: „Toată lumea din mașină acum trebuie să uite câți ani are, să considere că toți avem 10 ani și cu toții să cântăm cântecul potrivit acestei vârste”. Îndată vocile au răsunat cu voioșie în ritmul bătăilor din palme, reluând cântecul de la început cu același entuziasm.

La plecare nu ne venea să ne ridicăm de pe scaune și să ne despărțim de acea încărcătură de poftă de viață. Drept semn de mulțumire, pasagerii, au pus cu bucurie câte un bănuț în cutia de donații.

Mai apoi mi-au venit în minte multe alte imagini ale trăirilor în spirit canadian și frumos armonizat cu spiritul românesc. Înaintea ochilor am revăzut imagini ale întâlnirilor organizate de domnul Dumitru Puiu Popescu, directorul prestigioasei reviste de cultură „Observatorul”, din Toronto. Sunt imagini de neuitat, despre care ne-am amintit cu toții de multe ori și au fost imortalizate în multe scrieri și numeroase fotografii și filmări. Ne sfârâiau călcâiele să ajungem în fiecare lună în sala în care se tipărea revista noastră dragă, alături de altele, în nenumărate limbi ale pământului. Ecoul acelor întâlniri este viu și astăzi, cu imaginile celor cocoțați pe imensele baloturi de hârtie ca să își găsească un loc potrivit după pofta inimii. Plutea în aer suflarea vie a acestor întâlniri, cu glume presărate printre lecturi de înaltă ținută, prezentate adesea de regretatul profesor Silvestru Moraru. Aveam muzică după cerința momentului, dar și o gustărică încropită cu ce aducea fiecare și udată cu „un pahar de voie bună”. Nu lipsea niciodată pâinea frământată cu mâna și coaptă în cuptor. În pâinea coaptă ca în vatra de acasă, tronau cele două stegulețe, canadian și român, alături de un vas mare de fasole „fărcăluită”, darurile de fiecare dată aduse de hâtrul scriitor Ovidiu Creangă.

O altă imagine îmi trece prin minte. Într-una din zile, mă aflam în casa prietenilor noștri, Monica și Adrian Pătrașcu. Când am intrat în casă, am simțit cum vibrează aerul de atâta veselie. Am fost contaminată pe loc. Mi-au povestit cum au petrecut la întâlnirea din acea după-amiază, pe terenul improvizat pentru fotbal, în Pickering. Bărbații dornici de mișcare, în fiecare vineri, după serviciu, se adunau pe teren, fiecare cu traista plină de bunătăți alese, puse cu drag de soțiile lor. Dar nici ei, ca adevărați bărbați, n-au uitat de vestitul „păhărel de voie bună” .

În mare parte, această organizare sportivă, se datorează însuflețitului ce poartă un nume amuzant – de-ai crede că e poreclă - Cotoșmanu - și susținut în mare măsură de harnicul și priceput la toate, Adrian Pătrașcu. Subliniem faptul că întreaga echipă a contribuit, într-un fel sau altul, la succesul activității. Le-am admirat ideea de a înnobila întâlnirile lor cu prezența soțiilor și a membrilor familiei. Regretam că nu am participat și eu.

Toată admirația pentru Cotoșmanul nostru drag despre care am auzit că pregătește ceva deosebit pentru aniversarea Zilei României, la 1 Decembrie. Știu că va fi o reușită, fiindcă am văzut cu ochii minții vuietul plăcut al acelei întâlniri dătătoare de noi energii vitale. Era o bucurie înălțătoare să vezi spiritul românesc și nu numai, înflorind alături de cel canadian, dovada incontestabilă a bunei stări deosebite ce o oferă celor care au ales-o ca țara lor de adopție.
-----------------
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
15 noiembrie 2023