REZUMATUL UNUI DESTIN
Vă invit într-o călătorie fantastică, într-o lume inaccesibilă multora, cu legi proprii, total diferită de cele cunoscute nouă. Nu putem să judecăm ci doar să privim cum se perindă prin fața ochilor noștrii hotarele nestatornice ale vieții. Copii îmbrăcăți în aur, fecioare dansând îmbrăcate în rochii pline de galbeni, palate cu turle în soare, locuite de oamenii oacheși, sensibili și vulcanici, conectați cu natura și toate elementele ei. Povestea lor, parcă ruptă dintr-un timp apus, aparent primitiv, o voi relata așa cum am simțit-o eu. Fiecare dintre voi are libertatea de a-și imagina și contura acest crâmpei de viață dulce și amar.

Lumea aceasta este doar un vis pe care-l trăim așa cum destinul ni-l așterne la picioare. Cu ochii de mură sălbatică și buze ca petalele de catifea, cu picioarele goale frământând pământul din care vin, tinerele țigănci cu părul negru dat pe spate își onduleaza șoldurile, lăsând bănuții de aur să cânte în jurul mijlocului lor fraged, chemând vântul, stârnind patimi și furtuni, ele cu farmecul lor de abanos își unesc mâinile formând un cerc de lumină. Și-n centru este elementul ce-i reprezintă, ce-i încălzește, ce-i cheamă și ii caută, focul. Între țigani și foc, există un raport special, este element al nomazilor.

ORIGINI
Acești frumoși nomazi ce-au plecat din India acum 1400 de ani și care fac parte din ramura indo-ariană, iubesc să-și doarmă somnul în crângurile scăldate-n lumina lunii și se trezesc cu soarele-n gene și cu tălpile pline de praful subțire și neted al drumurilor nesfârșite.  Flăcăi lați în spate, calcă mândri și apăsat fără nici un fel de teamă, pe spinarea lutului care-i primește ca pe niște prieteni dragi. Copiii unei populații nomade de origine hindusă, iubesc și se aruncă în apele repeziale vieții, țipând și jucându-se cu existența.

Kalderas „căldărarii” trec drept cea mai închisă castă a țiganilor,excelând printr-o istorie aparte. Ei au migrat din India către Stepa Rusă. Aceștia au reușit să-și păstreze intactă identitatea, cu puternice influențe slave, sunt ușor de deosebit. Albi, frumoși, cu femeile lor robuste, cuceresc privirile printr-o ținută aparte și-un mister de neegalat. Acești romi căldărari păstrează încă tradiția de-a ascultă glasul bulibașei și-al staborului “Kris- Krisinitori”.  Krisinitori sunt instanța judecătorească formată din bătrânii grupului. În ochii altora, obiceiurile nunților țigănești ale caldararilor, apar ca barbare, cearceaful din noaptea nunții trebuie să fie pătat cu sânge, femeia trebuie să fie fecioara, asta este o normalitate la ei. Iubesc corturile, căruțele colorate și-au păstrat stilul tradițional, uimind în permanentă prin naturalețe și exotism. Staborul „divanul țigănesc” judecă strict problemele din interiorul etniei, însă refuză categoric să judece crima, aceasta fiind transferată judecății statului de drept. Trebuie punctat aici, faptul că judecata țigănească, stabor “kris” este cu mult mai veche decât Codul Civil Românesc și are la baza cele trei valori: respect, onoare, corectitudine.

Staborul nu privează pe nimeni de libertate. Dacă legea este încălcată de mai multe ori, cel inculpat este exclus din comunitate „lucru foarte dureros pentru oricare dintre membrii ei”.

Tinerii sunt juruiți “jurați” unul-altuia de mici, fără a se putea opune și de-aici o mulțime de povești cu iz dramatic și apăsător. Una din ele face obiectul acestui caz pe care-l voi reda cu multă acuratețe și echidistant. Eu sunt doar martorul ce privește spectacolul, martor care nu-l influențează, nu-l oprește, nu-l judecă, doar îl aduce în lumina reflectorului. Poate fi o lecție, o învățătură sau o banală poveste de viață a unor semeni ce fac parte dintr-o altă măsură a timpului. Nu o putem înțelege, nici aproba, dar nici nu-i putem întoarce spatele ca și cum n-ar exista.

Iubirea nu se-nvață
Se simte,
Iubirea nu se-atinge
se-adulmecă,
ea este parfumul care
îl învăluie pe om și nu-i dă pace,
ea este starea de grație
ce ridică ființa 
la starea de neființă.

Evanghelia să-ți fie destin căldărarule și iată acum minunea: cerșetorii s-au schimbat la față în predicatori, iar țiganca vrăjitoare, care pân’ mai ieri slujea porților întunecate, astăzi este clarvăzătoare. Divinitatea îl iubește pe om așa cum este, negru, alb sau din rasa galbenă, cu ochii mici sau oachesi, cu trupuri robuste sau firave, cu minți înguste sau iluminați, cerșetori sau împărați.

NUNTA DE AUR
Soarta nestatornică
De schimbare-i dornică
Schimbă mierea în pelin
Sau face din apă, vin. 

Acest caz tulburător și unic în manifestarea lui, a adus uimire în sufletul meu și m-a determinat să-l imortalizez, să-i dau un nume: „MURA DE AUR”.

Carpaciu Brândușa, o copila de 13 ani, născută la Potcoavă, județul Olt, ce și-a unit destinul cu mai tânărul ei soț, Mihai Marius de 10 ani, născut tot în aceeași localitate. Această nuntă s-a celebrat la data de 12 septembrie 2009 în zodia Fecioarei.  Acești copii, promiși unul-altuia de către părinți și-au petrecut copilăria împreună, fiind atât vecini cât și verișori de gradul doi. N-au putut să-și aleagă sortitul, părinții au făcut asta, ei n-au avut nimic de adăugat, s-au supus și-atât. Nu știu dacă acest ritual este bun sau nu, nu-l neg nici nu-l aprob, dar după cum știm, după zi vine noapte, după lumină vine întuneric și după uniune vine destrămare.

Oamenii jelesc,
urăsc și se îmbrățișează
își arată tot ce au mai bun,
după care-și ascut săbiile
își întorc spatele,
căci după candoare vine durere
iar după zgomot vine tăcerea. 

Brândușa „Mura”, frumoasa copilă cu ochi catifelați și pielea albă, blondă și fină ca o sculptură făcută de-un artist nevăzut, a apărut îmbrăcată în aur. Salba număra 220 de Ludovici de Aur! Fericită și plină de speranță, adulată de toți, apogeul vieții cum s-ar spune, noaptea de vis la care au participat sute de oameni, țigani căldărari și nu numai. O nuntă la care nici regii n-ar fi putut visa, cu mese pline, mult prea pline și mii de buchete de flori... Cântece, dansuri, fetițe cu bănuți de aur la brâu, dansând în picioarele goale, strigăte de viață, bani peste tot,în aer, pe pământ, în sânul miresei, bani și bani... Manelistul Guță cu staff-ul lui înconjurat de gărzile de corp, Bercea Mondialul și multe alte figuri ale lumii lor, erau prezenți la această nuntă de vis.

PELINUL – GUSTUL AMAR AL ANULUI 2017

A fost odată ca niciodată, așa încep toate poveștile frumoase, care au și-un final fericit. În cazul de față însă, povestea n-are un sfârșit plin de minuni ci dimpotrivă. Caruselul minciunilor începe să-și facă simțită prezența. Anii au trecut, copiii au crescut și-au adus pe lume un prunc, în prezent are 6 anișori. N-au fost niște ani liniștiți pentru cei doi, copilul Marius Mihai, acum un tânăr în toată puterea cuvântului, a decis să-și consume energia  în cluburi de noapte, lipsind adesea de-acasă. Tânăra soție, nemulțumită și tristă îi aducea adesea reproșuri.  Soacra Murei, mama lui Marius Mihai își susținea băiatul lăsând-o pe aceasta singură, cu gândurile ei, neținând cont de frământarile și lacrimile fetei. Dorințele băiatului erau din ce în ce mai mari. Își dorea o altă consoarta! În final este decisă  despărțirea la data de 01.12.2017. Mura și-a luat soarta în propriile mâini, părăsindu-l pe soțul ei și mutându-se la părinții ei împreună cu pruncul.  Această viață  nestatornică și-a pus amprenta pe sufletul ei de copilă.

Soarta este ca o femeie frumoasă ce-și schimbă chipul așa cum doreșteși cum simte și nu te poți opune ei. Este atât de puternică pe cât pare defragilă. Când vine toamna cu ploile ei reci, vara se-ascunde într-un colț și-și așteaptă iarăși vremea. Din păcate timpul nu poate merge înapoi, nimic din ce-a fost nu mai poate fi, ziua de mâine este învăluită în mister.

JUDECATA KRISINITORILOR / STABOR
Dansul săbiilor de oțel este pe cale să înceapă. Primul stabor a avut lor la data de 19.11.2017, unde părinții fetei prin intermediul judecății țigănești au cerut restituirea salbei, adică cei 220 de bănuți de aur. Votul de neîncredere din partea părinților băiatului a venit mai devreme decât s-ar fi așteptat familia Carpaciu. La stabor au fost prezenți oameni importanți din Comunitatea Romă, oamenii care-au fost de partea familiei Carpaciu, pentru că vinovat era băiatul nu fata. S-a solicitat salba înapoi, dar părinții băiatului au fost împotrivă și plini de revoltă s-au ridicat împotriva familiei fetei. Tatăl băiatului într-un moment de furie a pus mâna pe pistol amenințându-i pe părinții fetei. În urma acestui scandal imens s-a pus capăt staborului. A fost necesară intervenția poliției pentru ca liniștea să fie restabilită. În ziua respectivă  staborul a fost amânat. Din păcate, firesc  era ca-n măsura bunului simt și-al onoarei, lucrurile să fie soluționate.

A urmat un al doilea  stabor, asta este o rușine printre membrii romilor, să nu se poată rezolva o situație dată în „marele consiliu al bătrânilor înțelepți’’! Toți bulibașii din țară au fost prezenți și de această data la stabor, au solicitat pentrua două oară restituirea salbei. Tatăl băiatului a convenit să restituie doar 70 de galbeni în loc de 220.

Situația atingând cote alarmante, presărată cu o imensă agitație, care cine știe unde s-ar fi terminat, s-a luat o ultima decizie. Să meargă pe mâna statului de drept, iar această pledoarie pentru dreptate, este așteptată cu sufletul la gură atât de părinții fetei, cât și de neamurile acestora.

După o anumită perioadă, părinții băiatului au cerut testul de paternitate al copilului, cu intenția de a deschide un proces de „încredințare minor”, ca să-i ia Murei și copilul. Brândușa a înțeles acest lucru imediat, pentru că este o fată foarte inteligentă și s-a opus categoric unei asemenea cereri ieșite din comun, copilul semănând leit cu tatăl său. A fost o jignire adusă Murei, o jignire care a rămas probabil ca o rană adâncă în sufletul ei și al părinților ei. Și-a închinat fecioria  și sufletul lui Mihai, întreaga-i ființă și acum o asemenea bănuială, o asemenea rușine pe obrazul ei și al familiei. Au mers îninstanță, dar fără sorți de izbândă.

În această lume măcinată de valorile materiale, sufletul nu are loc, se face abstracție de el, se face abstracție de morală, bun simț și onoare. Trăim vremuri tulburi în care omul joacă roluri obscure, fiind interesat doar de averi și titluri, de aur și diamante. Dar nu e departe vremea când vom striga după un pahar de apă și vom da un regat ca să-l obținem.

Aș fi vrut  să trăiesc  lângă Zaharia Stancu atunci când a scris „Șatra”. S-o văd așa  cum a văzut-o el, cum a călătorit alături de ea de-a lungul atâtor zile, poate ani, și care s-a încheiat dramatic, așa cum toate pe această lume, urcă-nvârful piramidei și pe urmă se prăbușesc la bază cu toată forța.

Aș vrea să știu că pot schimba lumea, dar asta este imposibil. Uneori îmi pare că merg pe tăciuni aprinși, alteori simt că levitez sau că locuiesc într-un palat pe fundul mării. Cărui timp aparțin sau care-mi este menirea, rămâne de aflat.

Aștept tot ca un martor, să se facă dreptate în această poveste, cu care m-am tangentat deloc întâmplător, sper să fiu de ajutor. Și mai sper ca acest prunc, rod al iubirii Murei cu Mihai să crească înconjurat de iubire, de ambii părinții, care l-au dorit și l-au întâmpinat cu sărutări și dragoste. Povestea lor este doar una dintre atâtea altele cu iz medieval, aparte, cum am spus, dintr-un alt timp poate paralel cu al nostru.

RĂDĂCINA ȚIGANILOR
O șatră biblică se-arată la orizont, orânduind fumul din vatră. De sub coviltir vine un miros de rachiu. Mă crucesc, ce lume suavă se-ascunde printre noi. Delirul unui suflet, acesta-i curcubeul meu. Numele de țigan provine din grecescul  athingano (a nu se atinge), original din Nord-Vestul  Indiei și Nord-Estul  Pakistanului, provin din casta Ksatriya „Castă a războinicilor”, nobili cu importante funcții în instituțiile statului. Alături de Brahmani, cei din casta Ksatriya  aveau multe privilegii sociale. Există și-o legendă care spune, că această castă a războinicilor Ksatriya erau  malefici, chinuind celelalte caste. Însuși Vișnu „unul din zeii principali ai religiei Hinduse” s-a încarnat într-un războinic care-a decimat întreaga castă Ksatriya cu un topor... O legendă care ascunde probabil în spatele ei o karma, o karma apăsătoare, ce-i vizează pe-aceșți nomazi fără loc și țară. Drumurile-n cumpănă și misterul unei lumi, asta se-ntâmpla între răsărit și apus, de multe ori habar n-avem ce frumoasă-i lumea. Dar natura îți poate spune ce valoroasă-i lumea și apa îți poate cânta această melodie unică.

DRAMA
Primii membrii ai etniei au fost robi pe proprietățile mănăstirilor și pe la curțile domnești.
Povestea supraviețuirii acestui neam nu e unitară ca a altor popoare, mulți au încă o bază solidă: vechile meserii ale strămoșilor. În anul 1942-1943, deportările din păcate i-au vizat pe evreii din Bucovina și Basarabia și pe țiganii din România. Numărul victimelor masivei deportări în Transnistria e foarte greu destabilit. Din cei 25.000 de romi, jumătate din ei copii, 11.000 aupierit, aceasta-i drama, căci au dispărut pentru totdeauna „comunități rome nomade vechi’’.

REGATUL
Nu stăpânim pământul
Nici cerul cu-a lui stele
Ei sunt doar visătorii
Ce trec zâmbind prin ele.

Nu există sfârșit
Ci doar un veșnic început
Când vrei să vezi ce este mâine
Îți scapă clipa ce-a trecut.

Și ce-aș mai spune
Căci am spus
A călărețului lumină
A strălucit și a apus
Aceasta-i viața, o grădină.

Nicio roată nu se poate opri, decât atunci când îi vine vremea. Totul s-a terminat cu bine, istoriile își încep promenada și-apoi se-ncheie pentru un timp și iarăși roata se-nvârte, mișcând în ritm de dans întreaga lume. O altă nuntă iar va fi, la palat e vreme de domnie... Brândușa „Mura” va fi din nou mireasă! Lacrimile s-au uscat, obrajii au început să ardă precum un foc și toată lumea-i fericită. Nimic nu poate sta în calea drumețului, iar destinele sunt scrise de sus. Doar Dumnezeu are un cuvânt de spus. Omul nu poate decât să spere, să se roage și să ierte. IERTAREA schimbă DESTINE.

ȚIGANCA NOMADĂ
E ca o fiară sălbatică
Plină de șoapte fierbinți
Cu sănii în formă de măr
Cu coapsele ca o vioară
Și gene lungi după care suspini.

Nu cunoaște odihnă,
Doarme iepurește
Și iubește cu toată forța inimii ei.

Mura, fiica lui Cornel și-a Raviei,
Mulți tânjesc la ea dar n-o pot atinge
Căci este alunecoasă ca o iluzie,
Dansează răsucindu-și degetele picioarelor
În albia răului. Are mâini fine de pianistă
Și buze cărnoase.
-----------------------------
*Am numit-o pe Mura, Fecioara de Aur!

John XENEA
Perth, Australia
10 decembrie 2023