Călător în timp şi spaţiu

Pe malul mării, în jocul lin al razelor lunii,
Când noaptea-şi revarsă tainele pe pământ,
Simt cum sunt Doamne, în calea luminii
Un praf de nisip, un grăunte de gând!

Aflat în zbor, între albastru şi imensitate
Uimit, nu ştii ce să alegi de eşti întrebat:
Marea ca o certitudine, ce-ţi e aproape
Ori cerul plin de taine, misterios, îndepărtat?

Ah! cum te gândesc şi cum te trăiesc
Doamne cu mintea aţipită şi inima trează,
Doar Tu puteai să învecinezi împărătesc
Val pieritor de mare şi munte ce durează!

O vreme, pe muntele înmiresmat, Olimp
Sălăşuit-au zeişori mulţi, cu stăpânul lor, Zeu
Dar s-a primit un sfânt mersaj după un timp
Şi lumea a înţeles că Tu Eşti Unic Dumnezeu

Şi ţi-a zidit piatră cu piatră lăcaş sfânt,
În Ţara norilor, loc de închinare şi slavă,
Meteora, să n-o întreacă alta pe Pământ
În neprihănire, rugă şi vrednicie bravă.

Aici mi-am îndoit eu cu credinţă şi smerenie
Genunchii, iar fruntea spre cer am înălţat
Azi spre amurg, la slăvitoarea vecernie
Vibrând, în arome de mirt şi de cuget curat.

Soră cu Marea Lavră din Athos, cu Sihăstria,
Lăcaşuri sfinte în care rugile nu contenesc
Ca în strămoşeştile mânăstiri din România
Am simţit că mă hrănesc cu duh, dumnezeiesc.

Poate ruga fierbinte pe loc mi-a deschis
Spre înţelesuri profunde, o nouă cale
Şi accesul meu de graţie, spre necuprins
E cadoul fabulos, e darul măriei Tale!

Rugă de mulţumire

Mulţumire!
Celui ce ai știut să poruncești
Pământului înmiresmat și sferelor cerești,
Să-mi surâdă tandru și șoptească mereu
Ecoul cel dintâi al Sfânt glasului Tău!

Mulţumire!
Celui ce cu dragoste ai gândit
Şi cu migală în Măreţia Ta ai potrivit,
Să se ivească dantelăriile din nevăzut,
Pentru binecuvântatul nostru dar văzut.

Graţie!
Pentru cântecul unic al mării, necontenit,
Pentru simţirea noastră radiind spre infinit,
Pentru îmbrăţişarea-n răsfăţ a razelor ce curg
Peste pacea şi armonia revărsate spre amurg!

Mulţumire!
Pentru îngăduinţa şi răbdarea de a fi răsădit,
În miezul meu cel mai ascuns, un dor venit,
Din depărtarea de unde genunile Tale râd,
Şi vise tot rostogolesc spre mine oricând!

Graţie Ţie!
Pentru Puterea de a te sfâşia, cu care ai rupt
Din Tine un grăunte şi Universul l-ai umplut
Cu rodul! Te cântă şi slăveşte întreg Pământul,
Eu din acest rod şi cântec îmi culeg cuvântul!

Preamăresc creaţia ca un copil, şi să mă bucur
Asemeni pomului cel înflorit, până mă scutur,
Până ce focul arzător al dragostei, al împlinirii,
Îmi va topi încătuşarea, în legea efemeră a firii.

Căci sunt de Tine-n viaţă pământeană ferecată
În astă trecere fecundă, misterioasă şi bogată,
Plină de taine, de întunecimi şi de lumine,
Drum de întoarcere printre sălbăticii, spre Tine!

Mesajul Tău

Iisuse drag,
Mesajul Tău dumnezeiesc, de pace și iubire
În vremuri de demult ajuns-a la (stră)buni
Ei, stăruind în credinţă, au împlinit cu dăruire
Porunca Ta: să fie tot mai blânzi, mai buni!

Ca porumbeii în amor și șerpii în înţelepciune,
Să ne purtăm și să trăim în sfântă armonie,
Să ne extaziem la tot ce e frumos pe lume,
Să rezonăm cu sunete cerești în simfonie!

Asemenea unui copil încă neîmpătimit
Ne vrei pe fiecare, în jurul Tău, pe Cale,
În dansul vieţii binecuvântat, îngăduit
De legile divine, rotit, sub semnele regale.

Destul fără de milă s-au omorât unii pe alţii,
Cu ferocitatea unui sălbatic animal înfometat,
Să ne iubim cum se iubesc surorile ori fraţii
Acum, aici, în acest loc ales, de venerat!

E zi de sărbătoare, în palatul aurit, strălucitor
Răsună magnific a slavă și celestă cântare
Adusă Ţie, veșnic veghetor, Protector, Salvator
Al omului, în veacurile întunecate de neîndurare!

Pe pieptul meu, în dreptul inimii smerite,
E așezată pentru totdeauna o minunată cruce,
E semnul sacru al vibraţiei Tale de iubire, Mărite,
Semn de legătură tainică, ce lângă Tine mă duce!

Brâncovenii – Sfinţi Mucenici
(decapitaţi în anul 1714 – 15 aug. la Constantinopol)

Plin de candoare, mă întrebi scumpe copile:
– Mamă! ce înseamnă acest cuvânt: martir?
Din ochii mei cad lacrimi calde peste file
Şoptesc un nume: Brâncoveanu Constantin!

Urmează apoi tăcere grea, Prea Sfinte!
Copilul rămâne nedumerit, nu înţelege
Ce înseamnă să fii un bun și iubitor părinte
Şi totodată să nu ieşi din creştineasca lege.

Ce înseamnă miracolul nemaivăzut – credinţa?
Să te jertfești fără regrete pentru un nobil ţel,
Să-ţi dai chiar viaţa, să ai cucernică voinţa
De-a rezista să vezi sub ochii tăi măcel!

– Ce-i mai de folos omului, să-și piardă trupul,
Viaţa pământeană care i-a fost încredinţată
Ori sufletul cel veșnic? Îl mistuise gândul
Pe Vodă, mult credinciosul și iubitorul tată!

Ce-nseamnă să-ţi vezi toţi băieţii decapitaţi
Sub ochii tăi, și să rămâi în rugă, în stăruinţă,
– Doamne! Fie voia Ta! Binecuvântă pe acei taţi
Ce și-au pierdut flăcăii-n lupte, apărând credinţa!

Să vezi copiii tăi înjunghiaţi ca mieii, nevinovaţi,
Întocmai cum Iisus văzuse când era copil
Îl cuprinsese mila, în locul lor – morţii destinaţi,
S-a dat pe Sine jertfă într-un sfânt april!

Supliciul său, fie învaţătură pentru omenire,
Că trupul acesta trecător poate Învia,
Şi-s mai de preţ: a Domnului Slăvire,
Şi-o moarte în credinţă decât o viaţă rea!

Toate aceste gânduri sfinte se-mpleteau
Cu rugăciunea preacurată, în sufletul ostaș
Cu lacrimi, creștinii pe Domnu-L rugau
Să-l întărească pe micuţ, pe Mateiaș!

Dintr-o lovitură de călău, fără căinţă
Primul ucis fu Ienachiţă, ginerele său iubit,
Apoi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, fără umilinţă
Ultimul fu însuși Vodă, dar martiriul n-a sfârșit!

Capul lui Vodă Brâncoveanu Constantin
N-a căzut încă! Mâna călăului a tremurat,
S-a agitat mulţimea, știind că e creștin,
Aveau și ei acasă copii, dar n-au strigat:

– Opriți crima! Cruţaţi copiii! Opriţi teroarea!
Cu sânge omenesc nu ne mai murdăriţi!
Au asistat precum cândva evreii răstignirea
Mântuitorului nevinovat între bandiţi!

Abia a doua lovitură avea să împlinească
Desprinderea de trup a capului voievodal
Şi scrierile vremii aveau să povestească
Urmașilor, adică nouă, nedreptul act final!

O moarte sfântă, eroică, spre îndreptarea
Poporului întreg pe Calea Adevărului și faptă
E moartea Brâncovenilor, o sfântă chemare
Spre cerul năzuinţei, Dumnezeiescului Tată!

Într-un târziu, când timpul parcă se oprise
Strângând la piept copilul, cu duioșie i-am șoptit:
– Când vei fi tată și vei privi copilul tău iubit!
Ai să-nţelegi ce-nseamnă martiri: făclii aprinse
Pe Calea mântuirii, drum de fiecare Om râvnit!

Rugă pentru suferinzi

La Medjugorje, Lourd, Seuca, Fatima
Maica Sfântă cere să lepădăm viciul, patima
Să plinim cu sârguinţă poruncile Tatălui
Luminate de râvna milostivă a Fiului.

Întinde Doamne brațul Tău apărător
Peste întreg pământul, peste acest popor,
Îndură-te de suferinzii ce-n orice loc oftează
Cu Puterea Spiritului Sfânt îi luminează!

Sunt oameni buni căzuţi în necredinţă
Singuri şi-au deschis porţile spre suferinţă
Fii Tu – pentru înrăiţi şi păcătoşi – speranţă
Tu! iubire veşnică, trezeşte-i şi pe ei la viaţă!

Avut-au străbuni cu credinţă, luptători cu drag
Din viţă de martiri şi de eroi poate se trag
Adă-ţi aminte Doamne! Aspru nu îi judeca
Îndreaptă-le căile, măreşte Oastea Ta!

Maica Sfântă ne veghează

Vremurile-s grele, ispite mari cu greu ne apasă
Iubirea de arginţi, lăcomia, în noi sunt la ele acasă
În mintea multora, nu mai este loc de cugetare
Aleargă – fără să le pese de săraci – fără încetare!

Maica Sfântă, Împărăteasa cerului, îngrijorată se arată
Copiilor nevinovaţi, cu faţa plânsă ori luminată.
În multe locuri, unde oamenii sunt martori la minune
Ne îndeamnă la milă și dragoste, la post și rugăciune!

Ajută-ne Doamne să ne curăţăm de păcatele grele
Întăreşte-ne cugetul, dă-ne din nou voinţă şi putere
Să împlinim cu toţii, cu smerenie poruncile Tatălui
Ce-au ajuns la noi, prin jertfa milostivă a Fiului!

Ajută-ne Doamne! Fă să crească în noi dragostea
Să ne putem bucura, inima aproapelui să stea
Cum ne-a îndemnat Cristos, lângă inimă creștină
Hrănită zilnic cu Iubire din tainica-Ţi lumină.

Îndreaptă, Doamne!

Îndreaptă Doamne, cu iubire paşii mei
Pentru că iar m-am rătăcit pe cale!
Dar, cu Puterea Înţelepciunii Tale
Salvatorule, Tu poţi să făptuiești ce vrei!

Mergeam fără oprire pe drumul cunoscut
Deodată m-am trezit ca dintr-o transă
Nu mai pot înainta, am doar o șansă:
Să Te invoc să-mi fii Tu: călăuză și scut!

În cale-i o stavilă, un duh distrugător
Ce se opune înaintării spre Lumină,
Mă simt chemată, vreau să ies senină
Din norul acesta negru, înfricoșător.

Strig îngerul meu păzitor să se arate
În zori de zi ori noaptea mă închin,
Să mă ferească de blesteme și venin,
Să mă pot apropia de Tine, Împărate!

Eu știu, cu puterea Înţelepciunii Tale
Tu poţi Slăvite, să făptuiești ce vrei!
Orânduiește Doamne cu iubire pașii mei
Pentru că, fără să vreau m-am rătacit pe cale!

Psalm

Asemenea unui copil zburdalnic și cuminte
M-aș cuibări în poala Ta, Prea sfinte!
Cum pajiște îmi deveneai știi bine, odinioară
Mintea mea iarăși din creier, în inimă coboară!

E locul sigur mai retras aici, mai larg,
Cât vezi cu ochii marea de sus de pe catarg,
Mai liniștit și totodată legănat, adormitor,
Sălaș râvnit spre mântuire de orice muritor!

O! cum mai aleargă iezii neprihănirii iar
Parcă treziţi din somn să sară peste jar,
Să pască din râvnita, sacra Ta înţelepciune,
Să poată apoi să înalţe spre cer o rugăciune!

Îţi mulţumesc O! Doamne, Ţie care m-ai făcut
Cu urzeala miraculoasă a chipului Tău nevăzut
Sunt a Ta! Ajutor! Nu lăsa Răul să mă scufunde
Ori mările halucinante ale iluziei să mă inunde!

Seara de Crăciun

În seara asta sfântă, seara de Crăciun
Văzduhul este plin de îngeri, cerul deschis
Îl chem pe Domnul cu glas mărgăritar şi bun
– urca-voi Doamne, de pe Pământ de drag aprins!

În seara asta de Crăciun, în seara sfântă
Totul în juru-mi dansează ritmic, ca un puls
Ochii-mi închid, călătoresc spre Galaxia blândă
Spaţiu după spaţiu traversez sub vechi impuls

Mii de scântei multicolore, în joc fecund
Într-un imens, fantast potop de frumuseţi
Magnific mă întâmpină, ca pe Pământ
Când raze ating cristale rotitoare-n dimineţi

În seara sfântă de Crăciun, în seara astă
Ajunge-voi biruitor la Tine Doamne iar,
Protecţie îţi cer, nu mă lăsa să cad, adastă
S-ajung, în miezul Constelaţiei de Jar!

Să mai învăţ (a câta oară?) încă o dată
Sub îngăduitoare, înţeleapta Ta oblăduire
O lecţie simplă, ştiută mai demult, uitată
A dragostei adevărate, a dragostei divine!

Înaintez şi gândurile Doamne toate-mi tac
Să pot să Te aud Cerescule, cum îmi vorbeşti
Veşmintele pe rând le las pe calea ce străbat
Las și trup, şoaptă devin, s-aud ce îmi şopteşti.

Tămăduitorul

Mergea Iisus şi ucenicii Săi, din sat în sat
Împărţind darurile Sale uneori înlăcrimat.
Mergeau pe nisipuri încinse, pe pietre roşcate,
Cu tălpile arzând şi cu rostiri înfrigurate!

Alinata vorbă dulce alunga câte-un păcat,
Vindeca ici o femeie, dincolo un demonizat,
Dezrobea pe cei robiţi întărindu-le puterea,
Vindeca inimi zdrobite, orbilor le da vederea!

Mulţi credeau, îl căutau şi cu dragoste-L urmau,
Slugile Ispititorului î-L urmăreau, î-L ispiteau
Unul se-aşeză în faţă şi începu să-L iscodească
Cum de calcă el sabatul ca să îi tămăduiască?

Cu mâinile Tale vindecătoare, sfinte şi curate
Făcut-ai semn necruţător, ai poruncit şi jumătate
Din dracii iadului au tremurat şi s-au temut,
Simţeau că este în pericol imperiul lui Belzebut!

Când vei veni, O! Doamne, din nou şi să prefaci
Speranţa noastră în dragoste deplină şi durând
Să nu se mai îndoaie nimeni de minunea ce-o faci
Când Doamne? Tu, nădejdea mea! Când? Când?

Cuminecătura

Cinge-mă Doamne, cu brâul desăvârşirii,
Fereşte-mă de cuptorul crâncen al ispăşirii
Încearcă-mi sufletul, nu m-am pierdut,
Ajută neputinţei, fii pentru mine scut!

Când aud de necredinţa acestui veac,
Mâinile-mi ridic şi cruce-mi fac:
Iisuse Cristoase, copleşeşte-mă cu har!
Să nu beau potirul amărăciunii în zadar!

Mă hrănesc smerit cu trupul Domnului,
Cuprins în fiecare bob al grâului,
Beau cupa cu vinul Bucuriei, evlavios,
Împărtăşindu-mă cu sângele lui Cristos.

Doamne! Îndură-te de trupul şi sufletul ales
Alungă îndoiala ce mă-ncearcă ades,
Îndură-te şi de copiii nevinovaţi
Alungă rătăcirea, neiubirea dintre fraţi!

Laudă luminii

Zorii apar furişându-se împătimit
Sărutând pământul dinspre răsărit,
Crestele munţilor încă opresc
Tulburătorul lor alint dumnezeiesc.

Încins cu lumină, întunericul nopţii
Se retrage smerit supunându-se sorţii,
Se depărtează ascultător ca un sfetnic
S-adoarmă alte vietuiţoare, sfielnic.

Aştept extaziată şi inima-mi tresaltă
Când vine unda aceasta luminată
O înghit, e caldă atingerea, pură
Te-nfioară dulce, ca o cuminecătură!

De după munţi şi piscuri abia acum
Se-nalţă Soarele, pe cunoscutul drum
Croit în Ziua întâia de propria-i lumină,
Despletită-n raze la poruncă divină.

Cu slava Sa, în ochi adânc pătrunde
Rostogolind mereu corpusuli-unde
Ne cheamă-n fapte şi spre noi zidiri
Cum îmbie clopotul spre mânăstiri.

Lumină blândă mătăsos mă înfăşoară
Sădeşte-n mine magic, o vioară
Vibrez sub măreţia ei, sinele meu
Îl preamăreşte-n duh pe Dumnezeu!

Mi-arată-n semn şi şoaptă noile cărări
Pios desprinse drepte, dinspre zări
Cu duioasă-ngăduinţă apoi mă duce
Cu sufletul spre Înălţata Cruce.

E dezmierd, tumult şi încântare
Când razele se înmulţesc, altare
De slavă devin pomii din grădini
Când păsările sunt trezie de lumini.

Deşi nu-i cald, încep şi ele ciripitul lor
Ca slova voalată, cu acel viers înălţător
Care lui Dumnezeu, simbolic îi dă ştire
Tradus în limba noastră: Părinte, Preamărire!

Laudă acestui dar minunat, dumnezeiesc
Acestui cadou, sâmburele vieţii – ceresc
Laudă Creatorului, Tată a tot Universul
În care-mi poartă clipa cu smerenie – mersul.

Împărtășire cu lumină

Veniţi să ne veselim... Aliluia*!
În inimi să ardem ca smirna şi tămâia
Mireasma gândului bun va cuprinde
Cerul şi Pământul cât se-ntinde!

Miroase a alb şi a văzduh nuntit
În mine Doamne cu lumini ai miruit,
Tot freamătul şi toată căutarea,
Adormite în sămânţa lor, ca floarea.

Aici vin Îngerii Stelari să se adape,
Din fluviu de lumină, nu din ape,
Vor revărsa apoi întremător lumina lor,
Din Sfânt Potir, asupra stelelor.

Arhangheli veghetori grăbit aleargă
S-ajute ordinea ce veşnic se reîncheagă
De aceea, cu cap plecat să te închini,
Ambasadorilor ce ne aduc lumini!

Vin heruvimii să săvârşească liturghie
Cât Dumnezeu va-ngădui să fie
Viaţă, bucurie, sub acest albastru cer
Plin de miracole şi mişcător mister.

Merg pe urmele lupilor, spre înălţimi
Las în urma-mi dâre de lumini
Sus Îngerii Virtuţii mă mângâie cu vânt
Cuvinte-mi pun pe limbă, legământ.

Doar aici în munţi, între dalbe zăpezi
Cu sacra lumină te înmiresmezi
Doar aici te întâlneşti cu îngerii,
Atras de lumină, uiţi Valea Plângerii!

În văzduh, serafimii dansează lin
Cu aripile ating eteric pădurile de pin
În ritmul Simfoniei Rotirii, astrelor cereşti
Simfonia izbânzii Creaţiei dumnezeieşti.

Sonorităţi purtând pe aripi: Aliluia!
Se fragmentează-n ramurile de tuia.
Altele ajung la mine lin, desăvârşirea
Îndumnezeieşte Sfinte, toată firea!

Lor li se adaugă un amplu cor divin
Din glasurile îngereşti care îmi vin
Din Catedrala Cerului, din nevăzut
Prin hăruirea dată mie, dintru început.

Ascult în exaltare şi timpul se opreşte
Când înţelegerea în mine creşte.
Tot ce e viu vrea hrană cu lumină
Ierburile toate, rozmarin şi sulfină.

Mă-mpărtăşesc cu lumină lângă chiparos
Spre bucuria Domnului nostru Cristos
Floare de lotus înflorită tot în lumină
Cu miez auriu străluce pe creştet la cină.

Veniţi să ne veselim... Aliluia!
În inimi să ardem ca smirna şi tămaia
Mireasma gândului bun va cuprinde
Cerul şi Pămantul cât se-ntinde!
----------------------------------
* Lăudat fie Domnul (ebr.)

Îndrăgostiţi de lumină
(după pelerinajul în Ţara Sfântă)

Ţâșnește gândul, nălucă agreată
Căutător nestingherit în galaxie
Să afle unde se găsește afișată
Adresa următoare destinată mie.

Pe ce planetă ori tot pe însorit plai
Duce-s-a sufletul meu spre odihnă
Când trupul obosit de-atâta vai,
Își va dori eternizarea-n tihnă.

M-apropii cu sfială de Marea trecere
Călătorind tot mai departe printre stele
Dar nu văd nici un loc de petrecere
Din când în când simt o sfântă adiere.

Rămân uimită la frontiera cunoașterii,
Nu pot penetra în altă dimensiune
Până îngerul nu va chema meșterii
Să deschidă o fereastră spre genune.

Doar gândul călătorește fără trup
Privesc din nou în jurul meu, în jos,
Mă văd încătușată vremelnic în lut,
Văd căutătorii învăţăturii lui Hristos.

Mergem neștiuţi pe căi nămoloase
Îndrăgostiţi veșnic de Lumina Izvorului
Dorindu-ne viaţa în stări armonioase
Așa ca apostolii – pe Muntele Taborului.

Azi, așteaptă omenirea pașii Alesului
Cum cercetau magii din răsărit altădată
Calea, cu ochii pe semnele cerului,
Spre Betlehem, steaua minunată!

Solstiţiul sub platani

Pe dealurile viscolite, pe la Curmătura
Stau cătunele pitite sub zăpezi, eteric,
Doar Tu Doamne ne aperi făptura
De necruţătoarele furii, de-ntuneric!

În centrul orașelor colindele povestesc
Cum Iisus, Fiul Domnului, Fratele meu
S-a născut într-o iesle, sub semn ceresc,
Noi l-am adus din nou acas pe Dumnezeu!

Îl exilase lumea din suflete, în vechea eră*
Prin trăiri vinovate, sunete cu joase vibraţii
Doar în sacru cuvânt, triunghi, cercuri, sferă
Dăinuie veghetor, răspândit în constelaţii.

Lumea-i pregătită de apocalipsă, de sfârșit,
De începutul erei noi, a luminării conștiinţei
În care, căutătorul fascinat va fi găsit
Adevărata Cale, devenirea, înălţarea fiinţei!

Unii s-au retras în munţi, aproape de zenit
În speranţa întâlnirii cu Dumnezeu pe cale
Convinși că vremea iertării și păcii a sosit
Cerul îi binecuvântă cu albele-i petale.

Câţiva s-au închis în case așteptând
Un final întunecat, altă parte-i voioasă
Că-n viaţă prin împăcare și iubire triumfând
Noi l-am adus pe Dumnezeu din nou acasă.

Am ieșit în fugă – ca-n vis – din negativitatea
Rezultată din boală**, din gânduri fără rost
Am alergat să fiu martor când Nativitatea
Va întrona Lumina după atâta post.

Alerg iute spre altar, prin Poarta de vânt
Cu pași izbăvitori, sub pânza cerului senin
Cruce devin, îmbrăţișare spre Cuvânt,
Când braţele-mi deschid alintului divin.

Stau sub imperialii platani, crengile lor
Desenează simbol măreţ, de biruinţă,
Bogăţia ramurilor, rotundul fructelor
Mi-amintesc de înţelepciune, de căinţă.

Alung din mine și din jur norii tristeţii,
Sub cerul liber, sub platanii maiestuoși
Mă rog și mulţumesc în numele vieţii,
Pentru toată bucuria, pentru anii frumoși.

Spre semeni, spre confraţi mă duce gândul
Rugători și ei în moment de răscruce,
Să deie Domnul s-avem parte de Pământul
Botezat cu iubire, sub luminătoarea cruce.

Am stat sub platanul cu duioșie aplecat,
Într-o sublimă îmbraţișare a pământului!
Pe cel mai falnic cu iubire l-am înconjurat
Spre stânga, așa ca-n ritualul Începutului.

Îmblânzită de frumuseţe, de-atâta armonie
Cu ochii spre cer, printre ramuri, înduioșată
M-am cuibărit în iubire ca în copilărie
Slăvind Puterea, Veșnicia cerescului Tată.

Ce va urma? Armonie sau dezbinare?
O curăţire temeinică a Mamei Pământ
Cheia doar Dumnezeu, Tatăl ceresc o are
Doar cu Domnul să facem legământ!

Să ne fie inima, viaţa curată ca o apă
Când iese din munte pe făgașul izvorului
Să fim în zorii noii lumi, cu mintea luminată
Spre extaz, trecuţi în cartea vieţii, a viitorului.

În centrul orașelor colindele povestesc
Cum Iisus, Fiul Domnului, Fratele meu
S-a născut într-o iesle, sub semn ceresc,
Noi l-am adus din nou acas pe Dumnezeu!
-----------------------------------------------------
* perioada atee, comunistă (1945-1989)
** din contactul cu bolnavii

Gura mea

Gura mea Doamne, plină fie mereu
De lauda numelui Tău!
Din hainele necunoașterii m-ai scos
Doamne, ajută-mă să cresc în putere

Din copilărie te-am simţit tumultos
Cum mă-nsoţești prin lume, mângâiere.
Traversând jungla lumii prin deșertăciuni
La poienile înţelepciunii Tale m-ai dus

Lipsuri, umilinţe, nemiloase furtuni,
Mi le-ai depărtat cu porunca Ta de sus!
Aplecat cu smerenie seara peste psaltire
Inima-mi cântă prin șoapte vii, davidian,

Nimeni nu știe Părinte cu câtă tainică iubire
Îmi sporeşti seninul când mai trece un an!
Gura mea Doamne, plină fie mereu
De lauda numelui Tău!

Când simt din nou rodind smochinul
În primăvara neamului meu creştinesc
Mă prosternez și-ţi cer: Fă Doamne plinul,
Adâncului nostru însetat, gând strămoșesc!

Să-mi fie ţara rotundă ca o pâine,
Oamenii să te cinstească-n ea cântând
Fie aici belșug și pace, azi și mâine
De-a pururea! să Te mărim oricând.

Gura mea Doamne, plină fie mereu
De lauda numelui Tău!
Să văd în ea veseli copii, tineri și bătrâni
Cu conștiinţa, sufletul, deschise ca o carte,

Cum Te slăvesc pe Tine, cinstesc pe străbuni
Iar viaţa și-o petrec în smerenie, frăţietate.
Văd lumini, ghirlande aninate de înserare
Sunt un cărbune aprins de dor nestins,

Fă-mă Doamne flacără cu vâlvătaie mare,
Mă-nvăluiască focul Tău sacru, necuprins!
Gura mea Doamne, plină fie mereu
De lauda numelui Tău!
----------------------------------
Elena ARMENESCU
Din volumul „În chilia sufletului”
Editura „Moroșan”, 2023
Dragomirești Deal, Ilfov