ŞI DACĂ, DE CU ZIUĂ...

Şi dacă, de cu ziuă se-ntâmplă să te văz,
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar, dacă peste ziuă, eu întâlnesc un tei,
În somnu-mi toată noaptea te uiţi în ochii mei.

SI PARFOIS, À L’AUBE …
 
Si parfois, à l‘aube, par hasard je te rencontre,
Pendant la nuit, bien sûr, je rêverai un tilleul.
Si pendant la journée, je rencontre un tilleul,
Pendant mon sommeil, tu regardes dans mes yeux.
 

CATRENE

Când te pierzi în valul vieţii,
Trist la ţărm doar eu rămân:
Braţe fără de nădejde,
Navă fără de stăpân.
*

Cum se turbură izvorul,
Când din el drumeţul bea,
Astfel, mă-nfioară dorul,
Când răsari în calea mea.
*
Tu eşti aerul, eu, harpa
Care tremură în vânt,
Tu te mişti, eu mă cutremur,
Cu tot sufletul în cânt.
*
Eu sunt trubadurul. Lira
Este sufletul din tine;
Am să cânt din al tău suflet,
Să fac lumea să suspine.

QUATRAINS

Quand tu te perds en la mer de la vie,
Moi seul, au bord,  je reste triste;
Mes bras sans espérance je tends,
Je suis un bateau sans commandant.
*
Comment la source se trouble-t-elle,
Quand le voyageur y boit !
Ainsi, je frémis d’un doux chagrin,
Quand tu viens chérie, chez moi.
*
Toi, tu es l’air, moi, je suis la harpe,
Qui tremble dans le doux vent,
Quand tu bouges, je frissonne,
À toute mon âme pleine de chant.
*
Moi, je suis le troubadour. La lyre
C’est ton âme qui te transforme.
Moi, je chanterai de ton âme,
Pour faire que le monde soupire.

ÎN OCHII TĂI CITISEM…

În ochii tăi citisem iubire dinadins
Şi-n calea vremii steaua mea
O clipă s-a aprins.
 
Apoi, ca foi uscate, văzduhul acoperind,
Văzui nădejdi şi fericiri,
Înaintea mea pierind.

Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea,
Înainte chiar de-a răsări,
Se stinse steaua mea.

EN TES YEUX J ’AVAIS LU
 
En tes yeux j’avais lu l’amour si désiré
Et dans la voie des époques qui viennent
Une seconde, mon étoile s’était allumée.
 
Puis, comme les feuilles sèches l’horizon couvrant,
J‘ai vu les espérances et le bonheur,
Devant moi périssant.
 
Après cet instant  doux, étonnant,
Juste avant de se lever,
Mon  étoile s’est éteinte.

LACUL

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe,
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea, din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic,
În zadar suspin şi sufăr,
Lângă lacul cel albastru,
Încărcat cu flori de nufăr.

LE  LAC

Le lac bleu du profond bois,
Chargé par les nénuphars jaunes,
Trésaille en cercles blancs,
Une petite barque berçant.
 
Moi, je passe au long des bords,
Écoutant et attendant,
Qu’elle surgit parmi les roseaux,
Sur mon sein s’en posant ;
 
Dans la barque nous sauterons,
Bercés par le chant de l’eau,
Je laisserai les pelles,
Librement nous flotterons.
 
Nous flotterons pleins de charme,
Sous la douce lumière de lune –
Le vent doucement soufflera,
L’eau, s’ondoyant, sonnera.
 
Mais, elle ne vient pas… Moi, seul,
Je souffre et je soupire,
Près du lac des bois si bleu,
Chargé par des fleurs jaunes.

LECTURĂ

Stam seara la fereastră,
Iar stelele prin ceaţă,
Cu tainică dulceaţă
Pe ceruri izvorau.

Citeam pe-o carte veche,
Cu mii de negre gânduri
Şi literele-n rânduri
Prinsese a juca.

Jos lacul se-ncreţise,
Sub purpură târzie
Şi valuri verzi de grâie
Se legănau pe lan.
 
O stea din cer albastru
Trecu a ei icoană,
Din faţa apei plană,
În fundul diafan…

Şi cred pe înţeleptul
Ce-l văd că-n carte zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că toate-s năluciri…
 
Deodată, la ureche-mi
Aud şoptind copila…
Iar vântul întoarce fila
Cu negrele gândiri.

LECTURE

Je reste à la fenêtre, le soir,
Je  vois par le brouillard,
Toutes les belles étoiles
Apparaissent doucement.
 
Je lisais un vieux bouquin,
Accablé par milliers pensées,
Et les lettres en rangées
Commencent à trembler.
 
Là-bas, le lac en cercle,
Sous le ciel de pourpre
Et sur les champs les blés,
En ondes, par le vent bercés.
 
Une étoile du ciel bleu
Laisse son icône en ondes,
Elle traverse ces planes eaux,
S’en va dans le clair du fond.
 
Alors, je crois le vieux sage
Qui a dit dans ce livre ancien,
Que le bonheur n’existe pas,
Que tout une illusion sera.
 
Soudain, j’entends la voix
À mon oreille murmurer,
La page aux pensées noires
Par le doux vent est poussée.
--------------
Traducere în limba franceză:
Prof. Ecaterina CHIFU
Râmnicu Sărat
1 august 2023