George ROCA: Dragă prietene! Ne cunoaștem de mai bine de o jumatate de veac. Drumurile noastre s-au întretăiat deseori, dar în ultimii 40 de ani s-au despărțit... exilul purtându-ne pe coclaurile lumii, tu în Statele Unite, iar eu în Australia... Curiozitatea și amintirile plăcute m-au motivat să te caut... și iată că grație internetului (și în special a platformei de socializare Facebook) ne-am regăsit și am putut să reînodăm firul rupt al uitării! Ce mai faci? Cum ai ajuns în America? Ce te-a determinat să faci acest pas? Povestește-ne câteceva despre tine!

Jean SCURTU: Salutare, George! Și eu m-am bucurat că am reluat legăturile prieteniei noastre. Despre America am să povestesc puțin mai jos... despre mine în cele ce urmează. M-am născut la 14 martie 1945 în Bod-Sat, județul Brașov. Acolo, în satul meu, am terminat școala elementară. Învățam bine, îmi plăcea cartea și eram mereu premiant. Deoarece nu prea eram cu dare de mână acasă, am făcut liceul la Codlea, deoarece la Brașov era mult mai costisitor. După terminarea acestuia aș fi vrut să urmez medicina, sau geologia, dar din nou impedimentul financiar și-a arătat colții, așa m-am orientat spre Facultatea de Mecanică din Brașov. Am fost la câteva cursuri de pregătire - unde mă așteptau șase materii pentru examenul de admitere - dar am văzut un aviz pe ușa institutului de la Facultatea de Silvicultură, unde erau doar 4 examene. Eu nu știam că e singura facultate de acest profil din țară și că erau 6 concurenți pe un loc. În plus, la mine în Bod-Sat, nu erau pădurari sau ingineri silvici care să mă îndrume. Nu m-am mai dus la pregătire pentru mecanică și am stat acasă și timp de o săptămână am învățat... pentru silvicultură! Și așa am avut succes și am intrat în 1963. Am terminat facultatea în 1968 și după ce mi-am cheltuit puțini bani pe care îi aveam intr-o excursie pe litoral, la Mamaia, în septembrie a acelui an am poposit la Oradea, la I.S.P.F. (Institutul de Studii și Proiectări Forestiere, unde am fost repartizat. Neavând pe nimeni acolo, am locuit la hotelul Rimanoczy într-o cameră cu alte 10 persoane subțiri la punga ca mine. În zile urmatoare am mers la înstitut, unde am primit 300 de lei și ordinul de seviciu de a pleca în pădure până la terminarea campaniei forestiere din noiembrie. Când m-am reîntors la Oradea, mi-am găsit o cameră de închiriat, împreună cu un fost coleg de facultate... Vremurile și începutul carierei au fost destul de grele pentru mine.

„A plecat și tata,
a plecat și mama,
a plecat și Mircea,
a plecat și Isabella...
iar eu am rămas...
tot mai tristă și însingurată”

George ROCA: Bazându-mă pe principiul „Scripta Manent” îmi place să descopăr cât mai multe date din viața persoanelor pe care le intervievez. Vă mulțumesc anticipat pentru răbdarea și detaliile răspunsurilor date. V-aș ruga pentru început să îmi relatați câteva amintiri din copilărie, despre locurile natale, familie, idealuri de adolescent…

Carmen SĂBĂU: Dacă spuneți că „Scripta Manent”, am să încerc să țin piept avalanșei de întrebări pe care mi le-ați pus. Vă mulțumesc! Să începem cu „Începuturile”. Mai întâi despre familie.

Am făcut ochi, în 24 aprilie 1933, la Cluj, cum era modă pe atunci: acasă, dar nu cu moașă, ci cu doctor. Tatăl meu, Gheorghe (de obicei numit George) Grigorescu - născut la 17 noiembrie 1900, în comună Vela de lângă Craiova, decedat la 29 august 1972, în comună Mănăstirea, Călărași - după terminarea Liceului Regele Carol I de la Craiova, a plecat la Constanța, unde a intrat în Aviație. De-acolo a fost trimis la Școala de Piloți Militari de la Tecuci.

Părinţii mei s-au cunoscut la Tecuci, locul unde tatăl meu - sublocotenent pe atunci - fusese cazat cu chirie la familia Chiriac (Ştefania și Marin), părinţii mamei mele, pe strada Anton Cincu nr. 5. Mama, Antoaneta Maria Chiriac-Grigorescu - născută la 25 decembrie 1912 la Tecuci, România, decedată la 6 decembrie 2011, la Bolingbrook, Illinois, SUA - era o elevă foarte ambițioasă – tot timpul premiantă – cu multă voință, tărie și curaj. Citea mult și-i plăceau rochițele cochete. Tata era un bărbat frumos, chipeș... ca toți aviatorii. Tăcut, autodidact – pasiunile lui erau cititul și artele - pictură și sculptură, pe care le practica din plăcere și cu talent, în timpul liber, căci nu făcuse nicio școală de arte. Era extrem de disciplinat, corect și muncitor și mergea la „Flotilă” și dupămasa și deseori chiar și sâmbăta, „să nu cumva să se întâmple ceva și să fie acolo pentru a măsuri”. Aceste calități, l-au urmat toată viața și au făcut să fie foarte bine văzut la Marele Stat Major, ceeace l-a ajutat să avanseze foarte rapid.

Motto:
„Călăuza mea poate fi a oricăruia, oricând și oriunde. Acesta este mesajul meu!” (I.R.)

George ROCA: Distinse domn, să facem puțină lumină pentru a nu fi acuzați de nepotism! Avem același nume de familie, dar până recent nu ne-am cunoscut! Posibil că la originea acestui „Roca” să fie ceva comun care să ne apropie sufletește... V-aș ruga să vă faceți o mică prezentare. Cine sunteți dumneavoastră, domnule Iosif Roca? De unde vă trageți rădăcinile?

Iosif ROCA: Sunt născut la 21 Prier 1953 în Moldova României, în satul Faraoani din preajma Bacăului, localitate atestată documentar de peste 650 de ani. Fac parte dintr-o comunitate numită (de alţii) ceangăi – un apelativ pe care nu l-am cunoscut decât după ce am plecat din sat. Voi reveni asupra acestui subiect. Sunt al patrulea băiat al familiei şi mai am două surori mai mici. Am fost crescuţi de mama Serafina - tata, Mihai, a decedat în anul 1957 în urma unor afecţiuni medicale căpătate în timpul războiului. Aici am trăit urmările războiului, colectivizarea forţată a agriculturii, comunismul [...]. Aici am simţit, la 14 ani, durerea profundă a dragostei materne – din iubirea dumnezeiască a mamei am auzit aceste cuvinte: „Plecaţi din sat unde vedeţi cu ochii, trageţi-vă unul pe celălalt ca să nu vă pierdeţi în lume şi sub ocrotirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu căutaţi-vă drumul, pentru că aici nu aveţi ce face decât munca la colectiv”. Ecoul acestui îndemn m-a însoţit toată viaţa. Lansarea volumului „Taina Scrisului”, volumul 4, la Bucureşti, în toamna anului trecut a fost prilejul când l-am cunoscut pe autor – distinsul domn George Roca. Când m-a îmbrăţişat l-am simţit în inimă şi acolo va rămâne pentru totdeauna. Preţuire aleasă domnule George Roca!

George ROCA: Vă mulțumesc pentru frumoasele vorbe! Ați absolvit facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Apoi (postuniversitar) v-ați specializat în criminologie la Universitatea București... V-au ajutat aceste studii în conceperea producțiilor literare? Mă refer la tematică, tehnică, influențe, subiecte, cazuri și acțiuni?

O călătorie pe urmele lui Ștefan Baciu și Andrei Codrescu, pe ruta România–Brazilia–SUA–Hawaii, via Kyoto, Japonia

Daniel Ioniță în interviu cu scriitorul, cercetătorul literar, exeget și biograf literar al lui Ștefan Baciu – Profesorul Doctor Yoshiro Sakamoto de la Universitatea din Kyoto, Japonia – despre, între altele, suprinzătoarea (pentru noi!) călătorie a domniei sale pe teritoriul poeziei românești contemporane. Și nu numai...

***

Daniel IONIȚĂ: Se întâmplă foarte rar ca un scriitor, cardu academic și cercetător pe tărâm literar (sau poate pe orice alt tărâm) din Japonia să dezvolte o pasiune, și apoi o carieră impresionantă în într-un subiect, sau subiecte, privind o țară relativ mică, aflată undeva la margine de est a Europei, în speță România. Între București și Kyoto sunt, în zbor de avion, aproximativ 8700 km. Distanța culturală poate apărea și mai vastă, ținând cont că venind dinspre Japonia, întâlnim în drumul nostru nu doar cultura japoneză, în multe privințe atât de diferită de oricel altă cultură, dar apoi, înaintând înspre vest, avem străvechea cultură chineză, cultura koreană, apoi țările Asiei centrale adânc afectate de cuceririle imperiului mongol din evul mediu și apoi de imperiul sovietic, cultura persană a Iranului, apoi marile culturi ale Turciei și Rusiei, pentru ca, in fine, să poposim pe undeva pe țărmul de vest al Mării Negre, de unde România se deschide prin Dobrogea și Dunăre. Dar înainte de a intra în subiectele de cercetare în domeniul literar, ce anume ar trebui să cunoască cititorii noștri despre Yoshiro Sakamoto, dincolo de cariera academică, pasiunea pentru literatura Pacificului, și cea legată de România? Pentru fiecare din noi, familia, părinții, locurile unde ne-am petrecut copilăria, prietenii – sunt importante, aproape sacre. Să începem cu începutul: Ce ne puteți destăinui despre începuturi și copilărie?