George ROCA: Baki Ymeri, un nume de rezonanță în literatura română contemporană și nu numai! Câteva cuvinte despre dumneavoastră. Când și de ce v-ați stabilit în România?

Baki YMERI: Am venit în Patria Mamei mele în Ianuarie 1971. De atunci am revenit de câteva ori, iar în anul 1990 m-am stabilit în București - capitala mondială a inspirației poetice!

George ROCA: Ce va atras cel mai mult spre „România literară”? Primi pași pe care i-ați făcut pe acest tarâm...

Baki YMERI: M-au atras frumoasele românce și literatura frumoasă, mai ales poezia. Primii pași spre universul literar românesc a fost tot în 1971.

George ROCA: Sunteți un talentat traducător albanezo-român și viceversa. Deținător al Premiului „Balcanica” pentru traduceri (Brăila, 2010). Ați tradus până în prezent peste 100 de scriitori/poeți români în limba albaneză. Cum a fost
posibil o asemenea munca „titanică”, ce v-a determinat?

Baki YMERI: Această muncă „titanică” literară, a fost binevenită, frumoasă și extraordinară. Prima întâlnire literară a fost cea metaforică și imaginară cu marele Eminescu și poemele domniei sale. L-am admirat și l-am tradus în limba albaneză, despre care titanul literaturii române spunea: „Eu cred că albaneza ar fi cea mai flexibilă limbă din lume.”

George ROCA: Veșnic motivat de o voință extraordinară în a face sacrificii pentru afirmarea valorilor naționale ale albanezilor și românilor, ați primit recunoștința celor pe care i-ați promovat în scris? Dar a forurilor de specialitate din aceste două țări?

Baki YMERI: Forurile de specialitate din aceste două țări m-au onorat cu câteva premii,
mai alea Ambasada Albaniei din România...

George ROCA: Ați putea să nominalizați/descrieți cațiva autori pe care i-ați promovat?

„O carte bună se va remarca la răsfoirea fugară, are ceva indescriptibil”

Camelia Iuliana RADU – este poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din Romania, autoare a 20 de volume de poezie și a câtorva de proză scurtă. Este redactor șef al Revistei de cultură și literatură „REXPUBLICA”, președinta cenaclului literar „MUZANT” din Ploiești, unde își are reședința, după 30 de ani petrecuți în municipiul Brăila, unde s-a format literar artistic. Volumele de poezie cu care s-a remarcat sunt: „TangerineTango” (Editura Grinta), „OMAN” (Editura Karta graphic), „NORR și DESAPARECIDA” (Editura Tracus Arte), „Jucăm Lenin” (Editura Paralela 45), „Toluen” (Editura Creator), „Ziua în care am devenit monstru” (Editura Vinea). Cel mai nou volum este „Schimb de noapte, o antologie bilingvă, română-germană” (Editura Avalon). Licențiată în psihologie la Universitatea din Sibiu, este preocupată de problemele mediu, de poluarea industrială, fiind președinta Asociației „Stop poluării orașului Ploiești”, organizând proteste, conferințe, participând la emisiuni la Radio și TV, fiind o voce puternică, încă din 2016.

****
Cristina Oprea: Cum v-ați apropiat de scris?

Camelia Iuliana Radu: Am terminat de învățat scrierea alfabetului și țin minte că ajunsă acasă, de la școală, am spus entuziastă, spre uimirea părinților: în sfârșit, sunt liberă! Adică, ce vrei să spui? m-a întrebat mama. De aici înainte, pot să scriu poveștile mele. Și m-am ținut de cuvânt, așa că am fost trimisă de învățătoarea mea la cenaclul literar al tinerilor din Brăila, oraș în care am trăit până la vârsta de 30 de ani, când am fost furată de un ploieștean. La 8 ani, poeziile mi-au apărut în placheta literară Licăriri la Dunăre, alături de premianții pentru literatură ai orașului; pe vremea aceea, era o școală literară puternică de tineri poeți, în oraș. Am apărut cu versuri și în antologia literara Crisalide (Ed. Ion Creangă, București), într-o selecție (proză, poezie) a scriitorului Tudor Opriș, supranumit descoperitorul de talente. De data aceasta, eram alături de Ion Mureșan, Florin Iaru, Magda Cârneci, Adrian Pintea, Liviu Papadima și mulți poeți cunoscuți azi. Tot așa, eram cea mai mica, iar volumul se deschide cu poezia mea, Roua.

Cristina Oprea: Ce mentori ați avut?

„Acasă este România!” (Lia Lungu)

Lia LUNGU este o interpretă de folclor tradițional, născută în 3 august 1953 la Baru, în județul Hunedoara. Noi, bănățenii, ne-o revendicăm pentru că își petrece copilăria în Caraș-Severin, la Domașnea, la bunicii paterni și de aici pornește dragostea pentru lumea și valorile satului. A fost solistă vocală a Ansamblului Profesionist „Banatul“ din Timișoara și cântăreață în Corul Operei Naționale din orașul de pe Bega. A fost recompensată pentru activitatea artistică cu numeroase premii naționale și internaționale, fiind laureată a Festivalului-concurs „Maria Tănase“ în anul 1981.

După Revoluția din 1989, Lia Lungu începe turneele în Canada și America și astfel, viața ei va fi  împărțită între România și America, deoarece se stabilește în Statele Unite. Aici este recunoscută atât pentru activitatea cultural-artistică și jurnalistică, cât și pentru nenumăratele acțiuni umanitare în sprijinul copiilor orfani sau bolnavi de leucemie. Artista Lia Lungu este deosebit de apreciată în țară și peste hotare pentru spectacolele ritualice pe care le prezintă și prin care transmite valoroasa cultură populară românească.

„Povestea mea cu România, a început în luna ianuarie 1971, când am terminat armata, m-am hotărât să-mi iau o pauză de regenerare, și, unde putea fi mai bine, decât într-un un loc departe de tot ce îmi putea aduce aminte de stress-ul milităriei. La București, fusesem în 1969, amintirile erau frumoase și acolo erau bunici, unchi, verișori și prieteni. Trebuia să stau o lună…, dar am rămas aproape opt ani de zile. Am cântat la bar la Atheneè Palace, m-am înscris la facultate la Stomatologie, am avut noroc să intru în cercul cântăreților de folk, și, prin ei, am ajuns la Cenaclul Flacăra! Radio, televiziune, teatre, concerte în toată țara, alături de cei mai mari artiști din orice activitate culturală, dar și cei mai importanți intelectuali de atunci, poeți și scriitori, academiceni, chiar sportivi medaliați la olimpiade și la campionatele mondiale, chiar și mulți oameni simpli, dar inimoși și dragi. Aș putea scrie o carte, dar sunt puțin leneș, încă nu m-am urnit!”.
***

Ana MOROȘANU MAGDIN: Dragă Evandro, cum a început anul 2023 pentru tine, cum este acest an pentru sufletul tău?

Evandro ROSSETTI: Anul a început bine, în liniște, în familie, așa cum îmi place mie, cu ai mei lângă mine.  După o anumită vârstă, este lucrul cel mai important! Mai ales cu tot răul  care se întâmplă în lume, mă consider foarte norocos că mă pot bucura de sănătate, de familie, de prieteni.

Ana MOROȘANU MAGDIN: Evandro, te-am ales pentru acest interviu, la început de drum, când, AmbasadorVipPress, și-a deschis sufletul și este pregătit să primească români valoroși, ambasadori adevărați în lume, iar tu, în perceperea mea, ești unul dintre ei, unul de frunte! Ce înseamnă pentru tine, acest nou proiect al meu?

Evandro ROSSETTI: Proiectul tău, este, ca de obicei, foarte interesant; nu e simplu să menții atenția cititorilor, presupun că seamănă foarte mult cu încercarea noastră de cantautori, să nu dezamăgim publicul, care se așteaptă ca fiecare nouă realizare să fie la înălțimea așteptărilor. Dar tu știi foarte bine această meserie, și, desigur, va fi un nou succes! Bravo, Ana!