Motto:
„Călăuza mea poate fi a oricăruia, oricând și oriunde. Acesta este mesajul meu!” (I.R.)

George ROCA: Distinse domn, să facem puțină lumină pentru a nu fi acuzați de nepotism! Avem același nume de familie, dar până recent nu ne-am cunoscut! Posibil că la originea acestui „Roca” să fie ceva comun care să ne apropie sufletește... V-aș ruga să vă faceți o mică prezentare. Cine sunteți dumneavoastră, domnule Iosif Roca? De unde vă trageți rădăcinile?

Iosif ROCA: Sunt născut la 21 Prier 1953 în Moldova României, în satul Faraoani din preajma Bacăului, localitate atestată documentar de peste 650 de ani. Fac parte dintr-o comunitate numită (de alţii) ceangăi – un apelativ pe care nu l-am cunoscut decât după ce am plecat din sat. Voi reveni asupra acestui subiect. Sunt al patrulea băiat al familiei şi mai am două surori mai mici. Am fost crescuţi de mama Serafina - tata, Mihai, a decedat în anul 1957 în urma unor afecţiuni medicale căpătate în timpul războiului. Aici am trăit urmările războiului, colectivizarea forţată a agriculturii, comunismul [...]. Aici am simţit, la 14 ani, durerea profundă a dragostei materne – din iubirea dumnezeiască a mamei am auzit aceste cuvinte: „Plecaţi din sat unde vedeţi cu ochii, trageţi-vă unul pe celălalt ca să nu vă pierdeţi în lume şi sub ocrotirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu căutaţi-vă drumul, pentru că aici nu aveţi ce face decât munca la colectiv”. Ecoul acestui îndemn m-a însoţit toată viaţa. Lansarea volumului „Taina Scrisului”, volumul 4, la Bucureşti, în toamna anului trecut a fost prilejul când l-am cunoscut pe autor – distinsul domn George Roca. Când m-a îmbrăţişat l-am simţit în inimă şi acolo va rămâne pentru totdeauna. Preţuire aleasă domnule George Roca!

George ROCA: Vă mulțumesc pentru frumoasele vorbe! Ați absolvit facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Apoi (postuniversitar) v-ați specializat în criminologie la Universitatea București... V-au ajutat aceste studii în conceperea producțiilor literare? Mă refer la tematică, tehnică, influențe, subiecte, cazuri și acțiuni?

Iosif ROCA: M-au ajutat la dezvoltarea personală şi profesională. Aceste studii reprezintă seva cărţilor mele materializată în experiență şi tehnică, dar şi în tematică. Altfel spus studiile mă definesc, aduc siguranță şi stabilitate, aşază scrisul şi nu mă lasă să mă pierd. Sunt strâns legate de profesie şi chiar de viaţa de zi cu zi, iar de aici vin o parte din subiectele cărţilor mele. Cu toate acestea satul moldovenesc în general şi satul natal în particular rămân (cred în mod natural) se metamorfozează cu ființa mea. Aşadar toate se împletesc şi formează un tot unitar, un fel de zestre adunată cu migală în timp, bine aşezat, folositor şi îndreptat spre pace, bine şi bucurie.

George ROCA: Sunteți membru al Asociației Naționale a Detectivilor din România. V-aș ruga câteva amănute!?

Iosif ROCA: Se împlinesc 20 de ani de când sunt membru al Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România şi tot atât de când practic această frumoasă şi grea profesie legiferată în România din anul 2003. Asociaţia are un caracter dinamic, mulţi vin şi pleacă, dar un mănunchi de oameni am rămas acolo permanent. De ce aşa? Pentru că din 20-25 de detectivi atestaţi vor ajunge să practice profesia doar unul sau doi. Este o meserie specială, onorantă şi foarte grea, pentru că ajunge la detectiv omul care a epuizat orice altă soluţie de rezolvare a problemelor sale, inclusiv calea duhovnicului la cei religioşi. Am rezolvat sute de cazuri, am cunoscut sute, poate chiar mii de poveşti de viaţă incredibile şi am adus mulţumirea în inimile multor oameni. Aşa s-a născut cartea „Detectivi particulari – Studii de caz, note, comentarii. Un nou început. Ghid pe formarea şi pregătirea detectivilor”. Este o profesie care poate marca viaţa detectivului particular pentru mult timp – este o experiență unică şi o breaslă de excepție.

George ROCA: Motivația acestui interviu este faptul că sunteți un scriitor de anvergură, cu multe volume publicate! Ați putea să ne relatați care au fost începuturile scrisului dumneavoastră!?

Iosif ROCA: Scânteia a fost dorul pentru mama – Serafina – decedată în anul 1997 şi miracolul supravieţuirii mele în fața unui cancer în stadiu prefinal. Vă rog să mă credeți că asta schimbă viața. Bunul Dumnezeu s-a milostivit de mine şi mi-a dăruit o echipă de medici care mi-a salvat viaţa în mod miraculos. Mulţumirea mea față de ei a fost cartea „Călăuza – Viața ca dar. Cronica unei vindecări miraculoase” pe care le-am dăruit-o la rândul meu. Vizitez oameni bolnavi, alteori le vorbesc unor grupuri organizate de suferinzi de cancer şi le spun: „Nu deznădăjduiţi niciodată...”

George ROCA: V-aș ruga să ne faceți o mică descriere a primului volum publicat. Mă refer la „Mama”...

Iosif ROCA: Cartea s-a născut din vise – chiar aşa, iar povestea este incredibilă. După decesul mamei, eu, carne din carnea ei şi spirit unit cu ea, am visat-o noapte de noapte aproape 7 ani. Am învăţat să trăiesc cu ea în suflet şi la 10 ani de la trecerea ei în Casa Domnului am scris cartea „Mama” pe care am dăruit-o neamului Roca pentru ca mama – Serafina –, care nu s-a plâns nimănui de greutăţile vieţii, să rămână în conştiinţa urmaşilor. Dânsa este şi arhetipul femeii din zona noastră despre care nu a scris niciodată nimeni o carte. Este prefațată de episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Cosa, născut și crescut în comuna Faraoani. Am crezut că este de ajuns, dar cu mama nu este de ajuns niciodată. După mulţi ani am scris cartea Serafinei, dar nu este nici aceasta îndeajuns şi nu va umple golul nimic aici pe pământ. Dar... am rezolvat o mare problemă. Mereu sunt însoţit de ea şi de Cel Care Este, nu sunt niciodată singur, dar este şi greu pentru că ori de câte ori gândesc aiurea sunt tras de mânecă – nu pot să fac ce vreau eu, nu pot să scriu orice – de multe ori îmi este ruşine cum gândesc, dar privirea şi iertarea lor mă readuc pe drumul bun. Şi astăzi: îi aud şi simt vibraţiile glasului senin, văd colţurile baticului ude de lacrimile ei, îi simt obrazul fin (chiar dacă este ars de soare), îi ştiu fiecare rid, îi văd bătăturile din palme şi glezna deformată de roata căruţei, îi simt bătăile inimii în inima mea. Aşa s-a născut această carte.

George ROCA: Ce v-a influențat în a scrie, în a produce literatură? Ce gen literar abordați?

Iosif ROCA: Propriile trăiri şi experienţele altora, viaţa aşa cum o văd şi o simt eu, satul natal în detaliu. Îmi place proza – de multe ori mă căznesc să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie imaginea ori gândul – din fericire imaginaţia funcţionează din plin – şi aşa pot înnoda realul cu imaginarul fiind convins că forţa literaturii este neimaginat de puternică atunci când este pozitivă şi slujeşte adevărului. De fiecare dată scheletul său, baza prozei, trebuie să fie solide şi să aducă aerul proaspăt, buna-credință şi respectul față de ceilalţi, chiar dacă astăzi acestea par reguli depăşite, eu le respect!

George ROCA: Câte cărți personale aţi publicat până în prezent?

Iosif ROCA: Am publicat noua cărţi personale din care cinci sunt dedicate satului natal. Dintre acestea trei volume sunt romane, iar celelalte sunt proze scurte, autobiografice, documentare şi restituiri. Sunt critici literari care mi-au recomandat să schimb oarecum tematica şi să scriu proza poliţistă – având în vedere profesia mea. Aşa s-a născut romanul „Elipsoid”. Mărturisesc că mă trage ața tot spre viața satului. Sunt fascinat de viața bunicilor noştri (datorită cărora exist), dar mai mult decât atât sunt fermecat de ceea ce nu pot afirma istoricii, ştiut fiind că cercetările lor sunt riguroase şi exacte, iar aici literatura pozitivă îşi găseşte cel mai bun loc.

George ROCA: Sunteți prezent cu scrieri în mai multe antologii de prestigiu. Enumerați vă rog câteva.

Iosif ROCA: Voi începe cu volumul patru din „Taina scrisului” a cărui autor sunteţi, voi continua cu „Omul care aprinde lumina – O viziune de ansamblu asupra scriitorului Iosif Roca”, volum alcătuit de scriitoarea Cezarina Adamescu. De altfel, am scris şi o carte de eseuri în coautorat – „Cuvinte în duh de lumină – Terapia confesiunii”. Voi continua cu antologiile de proză polițistă ale Ministerului Afacerilor Interne în mai multe ediții, antologiile editurii Cervantes, ale editurii eCreator, antologia „Întâlniri Ziditoare” de Cezarina Adamescu [...]

George ROCA: Am citit câteva cronici literare despre scrierile dvs. semnate de critici literari de seamă. Puteți enumăra câțiva?

Iosif ROCA: Am beneficiat de aprecierea unor critici literari recunoscuţi. Amintesc pe Adrian Dinu Rachieru, Emilian Marcu, Cornel-Simion Galben, Adrian George Secară, Cezarina Adamescu, Ion Avram, regretatul Victor Cilincă, Ghiță Năzare, Tudorel-Butoi Severin, iar multe dintre cronici şi recenzii au fost publicare revistele literare ale Uniunii Scriitorilor din România.

George ROCA: Ați participat la mai multe târguri de carte. Cu ce volume v-ați prezentat și care a fost impactul cu viitorii cititori?

Iosif ROCA: Volumele „Călăuza - viaţă ca dar. Cronica unei vindecări miraculoase”, „317 Destine” şi „Detectivi particulari” au fost lansate de editura ePublishers la târgul de carte „Bookfest”. Am fost prezent la mai multe ediţii ale acestui târg, dar şi la Gaudeamus, în diferite oraşe ale ţării. Tematica cărţilor cumva a selectat şi cititorii, însă „Călăuza – viaţă ca dar” a avut şi are un impact major asupra cititorilor. De asemenea volumul „Detectivi Particulari” se afla în portofoliul şcolilor de pregătire a detectivilor.

George ROCA: O curiozitate! Am întâlnit pe net un enunț foarte sensibil, scris de dvs. și numit „Rugăciunea familiei”. Ați putea explica de ce și când l-ați scris? Ce stări sufletești v-au motivat? Eventual să prezentați textul și cititorilor noștri...

Iosif ROCA: Am multe rugăciuni personale, iar familia este sfântă. Sunt creştin, iar cartea de căpătâi este „Biblia”. În „Noul Testament” am găsit tot ce aveam/am nevoie şi, din punctul meu de vedere, de departe, este cea mai mai valoroasă şi cea mai bună carte, inclusiv literară şi nu se poate compara cu nimic din ceea ce a scris omul de la începuturi şi până astăzi. L-am văzut pe Isus şi mi-a spus şapte cuvinte: „Eu Sunt Cel Care Vă Țin Laolaltă”. Povestea este lungă şi larg descrisă în cărţile mele. Când faci asemenea afirmaţii oamenii te pot cataloga rapid în fel şi chip, dar dacă îţi deschizi sufletul fără patimi, frici şi îndoieli, vei putea vedea că mulţi oameni au asemenea experienţe, însă nu vor să vorbească despre ele. Aşa cum am auzit eu, cuvintele nu pot fi scrise, cele de mai sus reprezintă traducerea în cuvintele oamenilor. De exemplu Cuvântul „Laolaltă” are o semnificaţie mult mai profundă care nu poate fi explicată pentru că nu am la îndemâna cuvinte potrivite. Aşadar vă voi spune o rugăciune făcută în urmă cu mai mulţi ani, într-un loc special, de sărbătoarea Naşterii lui Isus, în fața pruncului.

„Rugăciune de Crăciun
Îţi mulţumesc, Pruncule Isus, pentru tot şi pentru toate! Ştiu cine sunt: o fărâmă de Nimic în Oceanul Vieţii Tale, plin de păcate şi nevrednic pentru toate darurile şi harurile primite de la Tine. Dar... sunt al Tău şi îndrăznesc să ridic privirea şi să-ţi cer să ai milă de noi, după marea Ta bunătate, să nu ne alungi de la faţa Ta şi să nu iei Duhul Tău Sfânt de la noi. Deschide-ne ochii, ascute auzul nostru pentru a înţelege ce am greşit în trecut, ajută-ne să respirăm prin Tine prezentul şi să privim cu speranţă viitorul. Nu ne abandona şi nu ne lăsa pradă Râului Lumii. Toate acestea în numele Tatălui Sfânt, în numele Tău, Fiul Său şi în numele Duhului Sfânt, mângâietorul inimilor şi sufletelor noastre. Amin!
(Iosif Roca, În preajma Crăciunului 2019”

George ROCA: Ați putea să ne prezentați „Jelania casei însingurate” scrisă cu litere încrustate pe o plăcuţă de bronz sau... de aur!?

Iosif ROCA: Casa părintească are 140 de ani de la construcţie. S-a păstrat cu reparaţiile necesare, dar cu beciul original. Din anul 2008 nu este locuită şi are grijă de ea şi de toate de lângă ea un vecin. Ori de câte ori plecăm/plec de lângă ea simt că o părăsesc, că o trădez, simt că mi-a oferit totul iar eu nu îi sunt fidel. Din aceste lacrimi s-a născut jelania ei. Mă doare sufletul! Plânsul ei se află pe o placă aurită la uşa de la intrare.

JELANIA CASEI ÎNSINGURATE

Când se varsă-n sat lumina,
Plânge casa - Serafina,
În bătaia vântului,
La poalele Dealului.

Lut și-ulcele cum am fost
Rându-mi-s-a fără rost
Să rămân nelocuită
Și cu vatra neîncălzită.

Cine-mi cântă seară-n prag
Jalea, dorul, celui drag?
Prispa cine o așează
Cu poveștile de-amiază?

După tine s-or așterne
Nopți și zile, se vor cerne.
Locul meu va fi luat
De-un nuc mare și bogat.

Vin la tine Serafina
Să-ți aduc în dar lumina,
Dealul Mamelonului,
Calea crucii Domnului.

Casa noastră va fi plină
De iubire și lumină,
Viață în lăcașul Lui
Din iubirea Tatălui.

Ce s-alege... jos în sat,
Să nu fie cu păcat,
Om în pace, Om cu arme,
Cum așterne, așa doarme.
(13.06.2021 – Autor: Iosif Roca)

George ROCA: Frumoase versuri dedicate casei părintești... În urmă cu câțiva ani, în semn de preţuire, oficialităţile Comunei Faraoani v-au acordat titlul de „Cetăţean de Onoare”, iar breasla investigatorilor privaţi, din Asociaţia Naţională a Detectivilor din România, v-au conferit titlul de „Senior Detectiv”. Care a fost motivația acestora și ce alte titluri și trofee ați mai primit?

Iosif ROCA: Apariţia cărţilor despre satul natal nu a rămas fără ecou. Una dintre ele a fost prezentată la biblioteca şcolii din sat într-un cadru festiv cu mulţi copii în haine tradiţionale, profesori, istorici de renume, bătrânii satului, preotul şi mulţi alţii. Evenimentul a fost inedit. În urmă cu mai mulţi ani primăriţa a hotărât ca la fiecare oficiere a căsătoriei să ofere tinerilor şi o carte despre sat. Am făcut donații consistente, aşadar sute de cărţi zac în bibliotecile sătenilor şi cam toată lumea ştie despre ele. Sunt multe lucruri de făcut în sat. Aceasta implicare a mea a atras atenţia Consiliului Local şi în urmă cu câţiva ani am fost invitat şi mi s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare pentru creaţie, de altfel singurul titlu din comună. Preţuirea este reciprocă, iar mulţumirea deplină este voluntariatul în împlinirea unor proiecte în special culturale. Titlul de „Senior Detectiv” este o mare cinste în această profesie. S-au acordat doar câteva. În ţările cu tradiţie detectivistică se obişnuieşte ca seniorii să se constituie într-un grup formal care se implică în cele mai grele acţiuni detectivistice, acolo unde cei tineri nu se pot descurca singuri, avându-se în vedere experienţa lor...

George ROCA: Recent „ne-am întâlnit” la New York! Pe „Via Internet”, desigur! De fapt eu la Sydney și dvs. în New York City, la o plimbare pe imaginară prin Central Park. Cum ați ajuns acolo, cum vă place „Big Apple” și când vă veți reîntoarce acasă la Galați?

Iosif ROCA: Mi-a făcut o mare plăcere discuţia noastră şi nu o spun doar de complezenţă. Sunteţi un om bun, drag sufletului meu, de aici vine plăcerea şi bucuria discuţiei. Despre New York aş spune doar că am putea „împrumuta” multe lucruri bune de acolo şi cu bani puţini le-am putea implementa şi la noi. Păcătosul din mine, a stat deseori cu gândul la tărişoara lui, la Moldova lui, la satul natal şi la bunicii săi, la familie, la vecini [...] şi am gândit că este loc sub soare pentru toţi. Nu prea m-am împăcat cu fusul orar. În rest mărturisesc că mi-aş dori să mă reîntorc acolo, cu atât mai mult cu cât fiica noastră ne-a ţinut ca pe palme, iar noi ne-am revanşat doar cu gătitul unei ciorbe de fasole, bineînţeles fasole adusă de noi de la Faraoani...

George ROCA: Ce proiecte de viitor aveți în domeniul scrisului?

Iosif ROCA: Am muncit mult în ultimul timp şi am terminat un proiect la care visez de când am deschis ochii la plecarea din sat. Se află la editură volumul bilingv „Saga Ceangăilor”, o carte inedită, poate controversată, despre comunitatea de ceangăi din care fac şi eu parte. Toată viața am fost convins de originile mele după cum spuneau alţii, fie istorici din toată lumea, fie oricine, dar... nu este deloc aşa. Este o carte dedicată memoriei bunicilor mei.

George ROCA: Un mesaj pentru cititori! În special pentru cei care scriu...

Iosif ROCA: Scrieţi după cum vă îndeamnă inima şi luaţi de la oameni doar ce slujeşte scrierii. Cartea este ca pisica – îşi caută singură cititorul/stăpânul.

George ROCA: Am o curiozitate! Căutându-vă numele pe internet pentru a croi întrebările acestui interviu am găsit un jucător de tenis cu numele „Iosif Roca”. E vorba de dumneavoastă!? Jucați tenis, domnule Iosif Roca?

Iosif ROCA: Cancerul de care am suferit a fost descoperit de un prieten, un medic de excepţie. Mi-a spus aşa: „Nu are rost să amân discuţia cu tine... ai cancer!” Răspunsul meu a fost o întrebare: „Pot să mai joc tenis?”. Nu relatez mai departe dialogul nostru. Cam toţi spuneau că am cam încheiat socotelile cu jucatul tenisului, numai că după 12 ani de la acea conversaţie joc şi astăzi tenis de câmp şi de masă...

George ROCA: Mii de mulțumiri pentru cele relatate mai sus. Mult succes și sănătate în continuare. Sed littera scripta manet!

Iosif ROCA: Cu drag, mulţumesc şi eu! Sed littera, scripta manet! Prețuire!
------------------
A consemnat,
George ROCA
Sydney (Australia) – New York (SUA) – Galați (România)
20 iunie 2024