Astăzi am terminat de lecturat cartea ”CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI” de
Anișoara Laura Mustețiu, dar inima și gândul mi-a rămas în sufletul cărții încă pe mult timp.
Este o carte fascinantă, plină de emoții, lumină și iubire, cum rar întâlnești și care m-a cucerit
imediat, chiar din primele rânduri. Lucrarea de față emană empatie, dragoste, cunoaștere,
înțelepciune, bucurie.
Narațiunile autobiografice sunt adresate cititorului direct, de la suflet la suflet. Arsenalul
lexical utilizat de autoare este extrem de diversificat prin culoarea artistică. Este o
inepuizabilă sursă de pitoresc lingvistic, de expresivitate, de subtilități estetice, cu un
limbaj viu, expresiv de exprimare; abundă în figuri de stil precum epitete și metafore iar
uneori emoția și efervescența se dezlănțuie cu toată forța, dând viață unor tablouri lirice
uimitoare. Gramatica textului este prin excelență expresivă, cu multiple și variate sugestii,
conotații dintre cele mai surprinzătoare, toate conturând imagini senine și blânde, încărcate de
optimism și de pitoresc.
Povestirile sunt pline de candoare și sensibilitate, dar totodată sunt pline de cugetări și reflecții
surprinzător de profunde, cu o întreagă filosofie de viață: ” ce pot fi clipele? Scântei de stele ce
se sting în focul efemerității...” Își pune întrebări existențiale: ” Oare dacă am fi mai conștienți
de efemeritate, am putea trăi mai intens, mai real, mai profund? ”.

„Nu trebuie niciodată să ne fie frică să mergem prea departe, pentru că adevărul este dincolo de frică.” (Marcel Proust)
Când descopăr ceva nou și bun în viață, existența îmi izbucnește într-o inefabilă bucurie. Asemenea unui ocean înspumat răscolit de o mică furtună, senzațiile se ridică în vârtejuri amețitoare, apoi se revarsă într-un noian de stropi înviorători pe cărările interioare ale ființei. Dintr-o materie asemănătoare sunt create și povestirile din CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI, o carte publicată sub egida Academiei Româno-Australiene de Cultură. În timp ce imaginația își cerne magia în cuvinte, spiritul, adeseori însetat să răscolească pământul și universul, se revoltă cutremurat de mărturii și adevăr, cugetă, discerne, în final aducând la lumină noi recunoașteri.
Trecutul pare adeseori un miraj ce strălucește din oglinda vremii, chemând sufletul călător să se piardă în fericiri și suferințe trecute. Dar cugetul nu doarme. Încearcă să-i găsească echilibru în prezent, străbate pădurile, râurile și văile cerului, în căutarea a tot ce-i mai bun și frumos. În aceste căutări, iubirea de oameni, natura și universul devin o simbioză feerică și binefăcătoare.
Reflectând despre însemnătatea acestei cărți, din punct de vedere spiritual, aș putea spune că în ea descriu un concept aparte al eului, un „eu” care găsește o nouă semnificație a durerii, o nouă sintagmă, atunci când își folosește energia izvorâtă din suferință pentru a lupta, pentru a învinge, sau pentru a crea ceva mai bun. Pe această cale, eul întâlnește un sens profund al identității, al vieții, dar și o nouă forță de vindecare. Cartea în sine, este mărturia triumfului asupra cruntelor încercări.
Adeseori, rândurile povestirilor emană idea valorificării suferinței, metamorfoza ei în putere... ”Aș da orice pentru un strop de aer proaspăt! Orice! Numai speranța nu! Speranța e tot ce am. O simt cât e de puternică. În adâncimile ei ascunde un vulcan activ de trăiri: ambiție, aspirație, dezlănțuire, furie, dorințe, înverșunare, umilință, suferință. Toate trăirile sunt în ea. Le-am acumulat de-a lungul vremii. Dar a venit timpul ca ele să iasă la suprafață, să se reverse, să fie energia călăuzitoare din această noapte.”

În data de 17 februarie 2023, de Ziua Internațională a Faptelor Bune, dl. prof. Traian Cristea a lansat cartea „SEMĂNĂTORUL DE LUMINĂ - LAURENȚIU CRISTEA” dedicată fratelui său, fiind finanțată de acest centru cultural. În carte este reconstituit portretul prof. pictor, Laurențiu Cristea din amintirile autorului și ale celor care l-au cunoscut. Mulți coautori au avut intervenții interesante la această lansare, cartea s-a bucurat de un real succes.

Eu am cunoscut creații ale lui Laurențiu Cristea, când eram directoare la Clubul Copiilor, unde pe toate holurile erau frumoase tablouri, cu lacuri, lebede, flori, păduri etc. Autorul picta așa minunat, că parcă în tablourile sale ningea cu lumină. Azi se mai păstrează la Biserica „Sfântul Ion”, un mozaic cu chipul Sfântului Ion realizat de Laurențiu Cristea și îmaginea celor doi apostoli: Petru și Pavel pe fațadă. Eu am contribuit la realizarea acestei cărți cu aceste pagini: „LAURENȚIU CRISTEA A DAT VIAȚĂ PRIN PICTURĂ UNUI ȚINUT MIRIFIC”.

Există timp, bătrânul timp ce ne ia sub aripa lui, să zburăm la mari înălțimi sau să cădem în adânci abisuri, să trăim pe cele mai înalte piscuri ale extazului și încântării sau să cădem în neagra melancolie, să avem în suflet o eternă primăvară, să înmugurim și să înflorim cu un suflet ardent și visător, să iubim cu ardoare, să ne ardem iubirile pe altarul nemuririi, ca în visele noastre de glorie eternă. Timpul aduce și ia cu el oameni dragi nouă.

„Orașul dintre vii” cum este numit Râmnicu Sărat, își deschide aripile spre orizonturile largi, mărginite de culmile munților, locul unde converg energiile telurice și astrale, pentru a înzestra cu puteri benefice pe cei ce locuiesc aici sub „aura triunghiului fericirii”. Aici, profesorul de desen Laurențiu Cristea a primit harul celest de a da viață, prin pictură, unui ținut mirific, de a înflori frumosul în sufletele elevilor. El a admirat ca noi toți frumoasa vale a Râmnicului și splendidele sale apusuri de soare ce aureau toată zarea și le-a pus în tablourile sale.

Aici, sub Arcul Curbura Carpaților, timpul parcă s-a oprit în loc să adune culori, mii de culori să le pună în ochii unui visător, un mare visător care voia să aducă cerul la noi și să ni-l dăruiască așa de pur, de frumos, de adânc și de luminos, cum numai acest minunat meleag îl primește ca pe un uriaș cristal fermecător. În limpezimile înalte ale primei zilelor de vară, parfumul puternic de tei pornea triumfal din templele vegetale de un verde auriu, vibrant în lumină, ca o binecuvântare divină peste oraşul ce se întindea liniştit, pe malul Râmnicului Sărat, scânteiere argintie, în valea de unde porneau culmile albastre ale munţilor, piramide străvechi ce străjuiau întinsa câmpie care se vălurea cu lanurile ei aurii cât se vedea cu ochii.

„Istoria e mânuită de oamenii care își pipăie necontenit pulsul” ,susținea Emil Cioran. În acest sens al progresului istoric care încorporează crâmpee inedite dintr-o poveste a civilizației se înscrie și noul roman al distinsului scriitor Ilie Serediuc, având titlul „Călător prin Europa și Asia”, o lucrare care dă valoare unui tărâm necunoscut și un aer aparte autorului însuși. Prin intenția domniei sale de a înmulți emoțiile și trăirile simțite, fuzionate constructiv dintr-o altă lume din această viață, amplificând fericirea, la mod direct, prin intermediul succeselor și trăirilor consimțite pe care autorul a intenționat să le împartă din plin cu cititorii săi, devenind, astfel, un observator și un filozof obiectiv, iar autobiografia domnului romancier are idei promotoare prin tenta meditativă a discursului epic, îngemănat în cele șapte capitole, deloc întâmplătoare, după mine, un sistem de filosofie numerologică care are ca pretext idei de viață în deplinătatea trăirilor ce nu pot încăpea într-o singură pagină și o magică formulă de cunoaștere a lumii, prin intermediul călătoriei de revenire, prezentat în cel de-al șaptelea capitol - Revenirea acasă, tărâmul de unde a plecat într-o formă de cunoaștere - este echivalentă cu o versiune a Duminicii sufletului.

Romanul debutează cu o replică în stil clasicist al cronotopului: „…în anul 1988 mă aflam cu serviciul prin Orientul Mijlociu în peninsula arabică și, mai precis, în extremitatea nordică a Golfului Persic, în orașul Al Kuwait, capitala Emiratului Kuwait…”. Descifrarea incipită a semnificațiilor toposului se conturează pe emblematica idee de „leagăn al multor civilizații”, ori, insistă naratorul: „…se ține minte că aici pe aceste locuri străvechi s-au format acele trei religii fundamentale ale omenirii - creștinismul, iudaismul și islamismul…”, evocând formula legendară a definirii acestui tărâm plin de semnificații. Perspectiva epică înserează mai jos formula unei cărți de vizită a Kuweitului cu tentă memorialistică care învolbrează cu lux de amănunte, scene decupate din lumea concretului (pp.3,4).

Aspectele realității văzute și trăite în plinătatea emoțiilor nu par deloc emblematizate, portretizate, ci formează o remarcă a acelui timp și loc care sporește un viu interes şi incită cititorul pentru a lectura cu voluptate, deoarece elementele profilate într-o succesiune aglomerată de detalii devin impresionante, mai ales cât privește avizul de noutăți istorico-geografice, având un specific notoriu ce nu depășește cadrul obiectivului: „Kuweitul este țara nisipurilor şi a soarelui, a petrolului şi a gazelor naturale… Suprafaţa totală de 17.818 km pătraţi situează Kuweitul printre cele mai mici state din lume, fiind acoperit aproape in totalitate de nisipul Deşertului Arab…”.