„Nu trebuie niciodată să ne fie frică să mergem prea departe, pentru că adevărul este dincolo de frică.” (Marcel Proust)
Când descopăr ceva nou și bun în viață, existența îmi izbucnește într-o inefabilă bucurie. Asemenea unui ocean înspumat răscolit de o mică furtună, senzațiile se ridică în vârtejuri amețitoare, apoi se revarsă într-un noian de stropi înviorători pe cărările interioare ale ființei. Dintr-o materie asemănătoare sunt create și povestirile din CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI, o carte publicată sub egida Academiei Româno-Australiene de Cultură. În timp ce imaginația își cerne magia în cuvinte, spiritul, adeseori însetat să răscolească pământul și universul, se revoltă cutremurat de mărturii și adevăr, cugetă, discerne, în final aducând la lumină noi recunoașteri.
Trecutul pare adeseori un miraj ce strălucește din oglinda vremii, chemând sufletul călător să se piardă în fericiri și suferințe trecute. Dar cugetul nu doarme. Încearcă să-i găsească echilibru în prezent, străbate pădurile, râurile și văile cerului, în căutarea a tot ce-i mai bun și frumos. În aceste căutări, iubirea de oameni, natura și universul devin o simbioză feerică și binefăcătoare.
Reflectând despre însemnătatea acestei cărți, din punct de vedere spiritual, aș putea spune că în ea descriu un concept aparte al eului, un „eu” care găsește o nouă semnificație a durerii, o nouă sintagmă, atunci când își folosește energia izvorâtă din suferință pentru a lupta, pentru a învinge, sau pentru a crea ceva mai bun. Pe această cale, eul întâlnește un sens profund al identității, al vieții, dar și o nouă forță de vindecare. Cartea în sine, este mărturia triumfului asupra cruntelor încercări.
Adeseori, rândurile povestirilor emană idea valorificării suferinței, metamorfoza ei în putere... ”Aș da orice pentru un strop de aer proaspăt! Orice! Numai speranța nu! Speranța e tot ce am. O simt cât e de puternică. În adâncimile ei ascunde un vulcan activ de trăiri: ambiție, aspirație, dezlănțuire, furie, dorințe, înverșunare, umilință, suferință. Toate trăirile sunt în ea. Le-am acumulat de-a lungul vremii. Dar a venit timpul ca ele să iasă la suprafață, să se reverse, să fie energia călăuzitoare din această noapte.”

Alte rânduri descriu modul de eliberare a trăirilor apăsătoare ... ”Pufuri de păpădii îmi cară tristețea pe adieri de vânt... O lasă departe, pe un pisc de munte, lângă o solitară Floare de Colț”... sau o solitudine valorificată în creații beneficiale, mărturisită în poveștile... Creatori de clipe, Iubire, Speranțe, Iubire, Renaștere, dar și o tristețe purtată pe aripi de lumină... În magia imaginației, Un suflet hoinar pe calea Bucerzii, Salcia lui Pahon.
Evoluarea și cizelarea identității nu este legată de locuri și oameni, dar poate fi influențată de ei. În aceste povestiri, experiențele rămân clare. Sub influența forțelor interioare, fiecare victorie, sau eșec, sunt rezultatul unui lung lanț de evenimente cauzale. Caracterul reformator ”Anca lui Pahon” se revoltă împotriva normelor, valorilor și puterilor prestabilite, răspunzând întrebărilor etice despre calea de a trăi decent într-o lume uneori nedreaptă și inegală.
CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI este o carte zămislită din experiențe reale care se încadrează în beletristică, dar și în domeniul de dezvoltare personală, accentuând faptul că circumstanțele vieții nu sunt egale pentru toți, totuși, șansa de valorificare a puterilor interioare există în fiecare ființă.
Cu gânduri frumoase din Sydney,

Anișoara Laura Mustețiu