Între scriitorii sibieni, Ioan Gligor Stopița se singularizează ca o prezență activă și tonică prin revista de cultură „Rapsodia”, pe care o publică lunar de peste două decenii cu o cadență cvasimilitară, dar, în schimb, ca poet este cumpătat, chiar reticent, dacă avem în vedere modul cum scoate de sub tipar propriile versuri după necesare decantări axiologice, deși trăiește în vremea fast-forwardului. După debutul său din 2004 cu volumul Ziduri dărâmate, vise torturat, au urmat alte cicluri de versuri, unele publicate cu parcimonie în revista „Rapsodia”și în alte publicații. Creșterile artistice s-au produs fără graba de a se afirma cu orice preț, astfel că Solilocviile eului (Editura Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2013) este un al patrulea volum publicat de poet. Profesorul Silviu Guga îl aprecia pe Gligor Stopița ca un poet „cu intense zbateri metafizice”, autorul așezându-se sub sceptrul protector al admirației pentru Mircea Ivănescu, maestru căruia i-a dedicat cele mai frumoase cuvinte de cinstire rostite vreodată, după opinia aceluiași prof. Silviu Guga, prefațatorul cărții tocmai menționate.

Realitatea este că lui Ioan Gligor Stopița i-am cunoscut cu mult timp în urmă poeziile trilogiei, care este compusă din „Solilocviile eului”(2013), oglindă a frământării pe teme existențiale, și „Puii veșniciei au mustăți” (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014), unde se măsoară dimensiunile dramei prin care trece „frumoasa Ghijasa”, nu alta decât localitatea nașterii sale, ruptă prin cooperativizare de tradiția ei seculară, lor adăugându-li-se, după alți 7 ani, volumul „Îngerul Ionduh, Cartea transparenței mele.” (Editura Eikon, București, 2021). Elementul comun, ce dă, în genere, valoare creației sale lirice, este faptul că poetul a încredințat slovei tangajul tulburător al vieții lui interioare, ceea ce ne-a determinat să ne interesăm de datele biografiei sale interioare, detectând astfel zodiile inspirației poetului. Recent, cartea „Suflet și infinit”, apărută la Editura CronoLogia, Sibiu în 2023, considerăm că deschide o altă perspectivă, una nouă, chiar dacă reper inamovibil rămâne tot trăirea intimă a poetului. Ceea ce ne propunem este să privim în tandem cele două volume succesive, „Îngerul Ionduh” și „Suflet și infinit”, ce urmează seismica trăirilor poetului în două proiecții diferite, dacă nu chiar antagonice.

După cum spuneam în prefața volumului „La cafenea”, apărut la editura Betta în 2023, în momentul în care deschidem o carte semnată Cristache Gheorghiu trebuie să fim pregătiți pentru o surpriză neplăcută și una plăcută. Surpriza  neplăcută este aceea că am putea constata că nivelul nostru de cultură universală este ceva mai scăzut decât al domnului Gheorghiu! Surpriza plăcută ar putea fi aceea că recunoaștem multe din subiectele propuse de autor și astfel putem avea o inedită conversație virtuală cu dumnealui”.

Domnul Gheorghiu folosește mult metoda hermeneutică, prin  care pune întrebări și caută răspunsuri, constituind un dialog alert și purtându-ne cu domnia sa prin literatură, istorie, mitologie dar și prin psihologia generalului sau cea a particularului. Cartea  este scrisă în stilul pe care autorul l-a dezvoltat de a lungul timpului și care face ca el să fie recunoscut în texte pe care nu le semnează dar pe care noi le putem imediat atribui domniei sale (și nu este doar o speculație, mi s-a întâmplat efectiv!)

Volumul atinge unele probleme critice, ceea ce nu ne miră, pentru că în toate scrierile domniei sale ne confruntăm cu acest curaj de a spune lucrurilor pe nume, ceea ce poate să nemulțumească anumite persoane – pentru că de multe ori adevărul frust poate deranja. Chiar și în privința religiei domnul Gheorghiu are păreri personale inedite, care pot da naștere unor dispute fără sfârșit pentru că, am spus-o de multe ori, nu există, după părerea mea, lucruri absolut adevărate sau absolut false, poate numai Timpul este absolut, în curgerea sa înainte, dar s-ar putea să avem surpriza ca dumnealui să ne demonstreze că nici măcar această curgere nu este liniară, ceea ce de fapt s-a  mai comentat și dezvoltat în unele scrieri science fiction, în care putem călători în sens invers pe axa Timpului.

Evident că nici această carte nu putea să omită nobila obsesie a Domnului Cristache Gheorghiu pentru lumea și cultura greacă, lucru cu care ne am obișnuit și pe care până la urmă ne face plăcere să-l constatăm din nou și să ne plimbăm împreună prin vastul teritoriu al civilizației grecești.

Mă aflu de astă dată, dragi cititori, în fața unei cărți de excepție. Nu o să redau firul ei narativ, pe care vă las să-l descoperiți singuri, ci o să vă prezint prin ce anume se remarcă această carte, unică în felul ei, după părere mea. Viața însăși este o poveste cu enigmele, necunoscutele și drumurile sale nebănuite. Ce poate fi mai frumos pe lume decât să vorbești despre Mama, în cazul nostru Constantin Maria, din satul Bucerdea Vinoasă. Icoana mamei o purtăm în suflet și plecăm cu ea din această viață.

Cartea aceasta este precum o vizită la țară, într-o familie de români, care te primesc românește și pe care acolo, poți să îi cunoști așa cum sunt ei. Primitoare, autoarea ne întinde mâna cu inima în palmă, precum românul care îți oferă un pahar de apă, numai că paharul de astă dată este plin cu sufletul ei.

Într-o Țară de poveste, pe o Vale a Sânzâienelor, splendid nume de localitate, o cunoaștem pe Măriuca! O ființă de Lumină, o fată frumoasă, care de tânără a ales să trăiască viața în rugăciune, cum a văzut la părinți, într-o simbioză cu natura, în Edenul ei aducător de pace, unde îi plăcea și munca și hora. La cei 18 ani ai ei are deja o filozofie de viață, însușită din familie, în care valorile umane hristice sunt sfinte.

Da, Valea Sânzâienelor, un loc basm, un loc al veșniciei, a cărei liniște „șerpuia precum liniștea unei rugăciuni”, spre munți, unde autoarea lasă să ni se dezvăluie adevărata viață, cea de la țară, din gospodăria fiecăruia, din sufletul fiecăruia „pe aceste pământuri sfințite cu munca și sudoarea lor, înmiresmate în rugăciuni și nenumărate lacrimi”. Biserica din sat, căminul cultural, școala anilor 1968, mă fac să mă întorc și eu în urmă, în acești ani, eu cunoscând acea perioadă din plin. Dar farmecul acestei întoarceri este dat de faptul că scriitoarea parcă te poartă de mână prin aceste locuri, pe care le creionează artistic, îmbrăcându-le într-o pace, într-o liniște, într-un fluviu divin, în care te prinzi și din care nu poți să ieși. E precum bunica toarce firul din caierul de lână și merge cu el până la capăt. Un fir de poveste, numai că este o poveste adevărată, despre oameni adevărați și trăirile lor, amestecate cu îngerii care „își croiau calea spre case”.

„Cărțile sunt porți deschise asupra altor suflete
și altor popoare. Mulțumită lor putem evada
din micul nostru univers personal, atât de îngust,
mulțumită lor scăpăm de la meditația
fără rezultat asupra noastră înșine.
O seară destinată lecturii unei cărți mari
este pentru suflet ceea ce șederea la munte
este pentru corp.
Omul coboară din aceste înălțimi mai puternic,
mai bine pregătit pentru a înfrunta cu curaj
controversele pe care le va regăsi
pe câmpiile vieții zilnice.”

André Maurois
„Biblioteca publică și misiunea ei”

După lectura antologiei „Taina scrisului”, poți confirma fără teama de a greși adevărul rostit de scriitorul, eseistul și istoricul francez și cred că în această cheie a gândit și simțit scriitorul, poetul, eseistul, publicistul și promotorul cultural George Roca atunci când a lansat invitația oamenilor de litere români de a fi părți ale acestui proiect.

Prin alcătuirea cărții „Taina scrisului”, antologatorul stimulează fenomenul creației literare române. Ediția publicată are până în prezent (2023) patru volume a câte cincizeci de eseuri de motivație litera-ră. Este o „Carte Mare” la propriu și la figurat. Un schimb de experiență activ, cu implicații serioase în cunoașterea mișcării literare actuale cu rezultate admirabile. Prin inițierea lucrării, coordonatorul a motivat și a convins mulți slujitori ai condeiul, români din toate colțurile lumii să-și dea mâna și obolul de creație în acest demers literar. Românul George Roca dăruiește rodul contribuției acestora: „Prietenilor mei, scriitorii de pe toate meridianele Pământului” precizând și: „Dedic acest volum evenimentului sărbătoririi celor 100 de ani ai României Mari”. Ca într-o horă românească își dau mâna autori din România și români din: Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Israel, Spania, Italia, Franța, Anglia, Germania, Grecia, Cipru, Liban, Republica Moldova, într-un act literar de excepție.