În data de 17 februarie 2023, de Ziua Internațională a Faptelor Bune, dl. prof. Traian Cristea a lansat cartea „SEMĂNĂTORUL DE LUMINĂ - LAURENȚIU CRISTEA” dedicată fratelui său, fiind finanțată de acest centru cultural. În carte este reconstituit portretul prof. pictor, Laurențiu Cristea din amintirile autorului și ale celor care l-au cunoscut. Mulți coautori au avut intervenții interesante la această lansare, cartea s-a bucurat de un real succes.
Eu am cunoscut creații ale lui Laurențiu Cristea, când eram directoare la Clubul Copiilor, unde pe toate holurile erau frumoase tablouri, cu lacuri, lebede, flori, păduri etc. Autorul picta așa minunat, că parcă în tablourile sale ningea cu lumină. Azi se mai păstrează la Biserica „Sfântul Ion”, un mozaic cu chipul Sfântului Ion realizat de Laurențiu Cristea și îmaginea celor doi apostoli: Petru și Pavel pe fațadă. Eu am contribuit la realizarea acestei cărți cu aceste pagini: „LAURENȚIU CRISTEA A DAT VIAȚĂ PRIN PICTURĂ UNUI ȚINUT MIRIFIC”.
Există timp, bătrânul timp ce ne ia sub aripa lui, să zburăm la mari înălțimi sau să cădem în adânci abisuri, să trăim pe cele mai înalte piscuri ale extazului și încântării sau să cădem în neagra melancolie, să avem în suflet o eternă primăvară, să înmugurim și să înflorim cu un suflet ardent și visător, să iubim cu ardoare, să ne ardem iubirile pe altarul nemuririi, ca în visele noastre de glorie eternă. Timpul aduce și ia cu el oameni dragi nouă.
„Orașul dintre vii” cum este numit Râmnicu Sărat, își deschide aripile spre orizonturile largi, mărginite de culmile munților, locul unde converg energiile telurice și astrale, pentru a înzestra cu puteri benefice pe cei ce locuiesc aici sub „aura triunghiului fericirii”. Aici, profesorul de desen Laurențiu Cristea a primit harul celest de a da viață, prin pictură, unui ținut mirific, de a înflori frumosul în sufletele elevilor. El a admirat ca noi toți frumoasa vale a Râmnicului și splendidele sale apusuri de soare ce aureau toată zarea și le-a pus în tablourile sale.
Aici, sub Arcul Curbura Carpaților, timpul parcă s-a oprit în loc să adune culori, mii de culori să le pună în ochii unui visător, un mare visător care voia să aducă cerul la noi și să ni-l dăruiască așa de pur, de frumos, de adânc și de luminos, cum numai acest minunat meleag îl primește ca pe un uriaș cristal fermecător. În limpezimile înalte ale primei zilelor de vară, parfumul puternic de tei pornea triumfal din templele vegetale de un verde auriu, vibrant în lumină, ca o binecuvântare divină peste oraşul ce se întindea liniştit, pe malul Râmnicului Sărat, scânteiere argintie, în valea de unde porneau culmile albastre ale munţilor, piramide străvechi ce străjuiau întinsa câmpie care se vălurea cu lanurile ei aurii cât se vedea cu ochii.
Laurențiu se plimba pe malul Râmnicului și sorbea în el toată această frumusețea să o facă operă de artă în pânzele sale. El vibra intens la această frumusețe ce reverbera în sufletul lui, sporindu-i iubirea de frumos, dându-i noi puteri creatoare, ca să lase pe pânze bucurii pentru noi toți. Mai caut pe firul amintirii lacurile lui albastre, nuferii, lebedele, florile, toate florile de câmp ce se legănau pe pajiști verzi la Clubul Copiilor unde a dar lecții de desen artistic multor copii. Câtă dăruire, câtă dragoste de cei pe care îi învăța tainele picturii!
Adesea, pictorul voia să-şi limpezească privirea pe cerul pur şi atât de albastru al dimineţii, cum numai la curbura carpatină coboară din înalt, un cer de o transparenţă rară, de parcă vântul ce bătea tot timpul anului alunga toţi norii, să facă mai frumoasă viaţa celor ce trăiau şi trudeau în acest oraş mic, Râmnicu Sărat. Îi plăcea să vadă peste păduri cum alerga un soare dulce, lăsând ochiuri luminoase şi umbre, în văile ce se adânceau, formând valuri verzi, până pe linia orizontului. Seara, respira mirosul de brazi, de pini ce plutea în albastrele înserări, când soarele aurea piscurile munţilor şi el stătea pe terasă, povestind colegiilor amintiri din copilărie sau cărţi pe care le citise, picurând în sufletul lor vraja ce înconjoară viaţa, înfrumuseţând-o.
La terminarea programului de la şcoală, un coleg îi propunea profesorului să se întâlnească la un pahar de vorbă, la „Terasa Parc” şi el acceptă bucuros, fiindcă ştia că va regăsi cu drag locul mirific din grădina publică, o terasă de unde putea admira copacii înalţi, brăzdând cerul albastru, aleile cu trandafiri, fântâna lăsându-şi curcubeul ei de culori în bazinul care răcorea misteriosul labirint vegetal pentru care simţea o atracţie deosebită, căci răspândea o energie benefică, avea o magie ce-i ilumina sufletul lui însetat de frumuseţea acestei lumi.
Vorbeau deseori de şcoală, de cărţi, dar ochii lui priveau verdele cald ce străbătea frunzele castanilor care îşi scuturau candelabrele roz-albe pe alei. Laurențiu vedea sălciile înalte legănându-şi crengile subţiri în jurul fântânii arteziene şi se asemăna cu „o salcie în vânt” căci nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om sub cârma vremii, cum a spus cronicarul Miron Costin în „Letopisețul Țării Moldovei”.
Toamna, simţea durerea frunzelor ruginii, aurii şi roşcate ce cădeau din copacii înalţi printre care cerul părea de un albastru infinit, un albastru viu şi luminos care îmbracă doar acest oraş, deosebindu-l de altele cu cer alburiu sau cenuşiu. Adesea, pornea noaptea pe străzi, să vadă luminile și umbrele ce se lungeau pe străzi amplificând parcă magia micului oraş de pe malul Râmnicului.
Am înțeles mai târziu de îl prețuiam atât de mult pe Laurențiu Cristea: iubeam aceleași lucruri, iubeam copiii și toată frumusețea lumii. De ce a trebuit să plece în stele atât de repede, când iubea așa de mult viața?
Întotdeauna mă întristez, când pleacă definitiv un cadru didactic, căci simt că se stinge o lumină în univers. Ele, cadrele didactice, ar trebui mai mult preţuite, căci dau ce-i mai bun din mintea şi sufletul lor atâtor generaţii. Profesorul este şi va rămâne unul dintre acele spirite ce-şi lasă în timp aura sa de frumuseţe, iubire şi înţelepciune, este creanga de aur care dă roade peste ani şi ani. Legătura sufletească ce se stabileşte între el şi elevii săi dăinuie în timp, căci chipurile frumoase ale copiilor, dragostea lor, lumina zâmbetelor acestor fiinţe unice şi curate la suflet fac mai frumoasă şi mai plină de satisfacţii munca la catedră.
Laurențiu Cristea va rămâne în amintirea noastră privirile sale cercetătoare, cu acea gravitate a figurii rar văzută la cineva, cu aerul lui mereu politicos și atent, cu aplecarea spre tot ce este frumos și înălțător, cu o mare bunătate sufletească de care puțini oameni sunt capabili. El a plecat la cer, să picteze îngeri, să sporească aura de frumusețe a paradisului.
-----------------------
Ecaterina CHIFU
Râmnicu Sărat
20 februarie 2023