O moștenire inedită, care îmbogățește patrimoniul cultural al românilor din Serbia, a văzut de curând lumina zilei. Ne referim la volumul „Lira bobocilor”, o culegere de cântece populare românești din Satu Nou, realizată de Radu Flora încă la mijlocul secolului trecut.

„Lira bobocilor” a apărut sub egida Editurii Societății de Limba Română din Voivodina – Republica Serbia și aparține bunurilor culturale care prind viață în anul când marcăm câteva evenimente deosebit de importante pentru istoria noastră culturală, și anume: un secol de la nașterea lui Radu Flora și Vasko Popa, șapte decenii și jumătate de la fondarea Revistei Lumina și șase decenii de activitate rodnică și continuă a Societății de Limba Română. Beneficiem de această avuție grație moștenitorilor omului de știință Radu Flora, domniilor lor Steluța Mulić și Viorel Flora, precum și a actualei conduceri a Societății de Limba Română.

În dicționarul limbii române cuvântul lira/liră este însoțit de mai multe sensuri. În cazul nostru, adică atunci când vrem să ne apropiem de „Lira bobocilor”, găsim un înțeles unic, acesta fiind cântecul bobocilor, adică al locuitorilor din Satu Nou. E un cântec străvechi, încărcat de miresmele timpului și, totuși, atât de nou pentru noi și vremurile noastre. Este împletit din doruri stinse și nestinse, din rugăciuni și blesteme, din trăiri și tresăriri, toate adunate în sufletul omului din popor, care s-au revărsat în văzul lumii atunci când și-au găsit făgașul prielnic. Cântăreții populari și-au purtat cântecele cu ei și le-au spus lumii în diferite situații și moduri. Unele dintre ele s-au transformat în cuvinte scrise și apoi în moșteniri, dar, desigur, cele mai multe au pierit odată cu cei plecați în lumea fără dor.

 ,,Poezia rămâne pentru mine locul unde mă întâlnesc cu sufletul…”
Marin Sorescu

Poezia Rodicăi Rădiţa Răpeanu e o avalanşă, o descărcare de sentimente îmbrăcate în haina de sărbătoare a cuvântului, e ca şi pentru Marin Sorescu ,,locul unde se întâlneşte cu sufletul”
Fire reflexivă, se decide târziu să debuteze editorial, deşi a publicat prin reviste şi onlaine, unele poezii fiind chiar premiate.
Poezia puternic senzuală, emanând o energie de o rară vitalitate, e uneori ingenuă, tandră, dar şi cinică sau şi ironică.
Nu descoperă poezia, ci descoperă o lume imaginară. Imaginarul poeziei sale stă sub semnul fie al iubirii neţărmurite faţă de trecut, istorie sau prezent al patriei, fie stă sub semnul inspiraţiei din nemuritorul izvor nesecat - folclorul, fie sub cel al nucleului cald al familiei, al iubirii fără de sfârşit, fie cel al trecerii prin timp – anotimpurile.
Titlul volumului - „Păpuşi din Lacrimi” - e o sintagmă metaforică ce defineşte poetul drept ,,păpuşă”, fixându-i astfel locul acestuia în ,,circul vieţii”, dar şi modul, felul în care e receptat de cei neavizaţii, incapabili de a înţelege înaltele valori, în timp ce creaţia, poezia e ,,lacrimă”, sugerând puritate,veşnicie, fiind motiv al apei, dar şi al durerii, motiv al jertfei creatoare.
Volumul ,,Păpuşi din Lacrimi” – un document spiritual al raportului poetei cu lumea contemporană, cu Universul – reprezintă o aranjare selectivă, pe o tematică bine gândită a câtorva dintre poemele sale.
Un ansamblu în calupuri tematice, uneori neomogene, datorită amalgamului de motive ce se interpătrund, poemele încadrându-se fie în lirica subiectivă – intimă sau adresativă, fie în cea obiectivă, având titluri, de obicei, sintagme, dacă luăm fiecare capitol în parte, cu o mare diversitate de specii literare, dar şi cu modalităţi prozodice fie clasice, fie contemporane, în care versul lung, alternează cu cel scurt, chiar în cadrul aceluiaşi capitol.

Îmi revine onoarea de a prezenta un amplu volum omagial consacrat împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Radu Flora, personalitate multilaterală și cercetător profund dedicat studierii limbii române.

Apariția și prezentarea acestui volum ne oferă prilejul de a ne exprima respectul, consideraţia şi recunoştinţa faţă de regretatul profesor, care mie personal mi-a fost profesor și mentor la studiile academice și cele de magisteriu, la care m-am format profesional, dar și spiritual. Am învăţat ca studentă şi tânăr cadru didactic sub îndrumarea acestui mare lingvist român de pe meleagurile Banatului sârbesc și am înțeles importanța majoră a cercetării limbii noastre materne pentru păstrarea identității noastre naționale.

Volumul pe care îl avem în față este dedicat vieții și operei lui Radu Flora, care figurează printre cele mai ilustre nume ale lingvisticii românești - dialectolog, folclorist, autor de manuale, lexicograf, scriitor, filolog, autor al multor lucrări ştiinţifice prin care și-a dovedit erudiţia şi seriozitatea cu care s-a angajat la cercetarea graiurilor româneşti din această zonă lingvistică, dar și a graiurilor istroromâne pe care le-a consemnat și analizat cu multă erudiție.

Despre importanța activității și realizările acestui erudit bănățean s-a vorbit în repetate rânduri la diferite simpozioane și reuniuni științifice, s-ar mai fi putut vorbi foarte mult și alcătui numeroase volume, astfe că autorilor acestui volum omagial, domnul Lucian Marina președintele S.L.R. și subsemnatei i-a revenit sarcina foarte grea, ca din multitudinea de lucrări dedicate vieții și activității lui Radu Flora, semnate de numeroși cercetători, să selecteze pe cele mai adecvate pentru elaborarea acestui volum pe care din lipsa de mijloace financiare trebuia să-l reducem la 250 de pagini.

„Poezia este muzica sufletului, și mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile” spunea Voltaire. Aceste gânduri îmi vin în minte când citesc poeziile scrise de Cristina Horotan, o poetă contemporană al cărui glas revoluționar răsună chiar din inima Ardealului, din gloriosul Șelimbăr.

Cristina Horotan înzestrează cultura română contemporană cu o nouă rapsodie de poezii, „Di-Agnostica,” o carte în care iubirea, justețea și răzvrătirea împotriva nedreptăților culminează în versuri vibrante ce ascund strigăte de emoții. Versurile poetei apar ca scântei erupte dintr-un vast spațiu afectiv, marcat de bucurie, de furie, de “sângeroase răni,” de un torent de durere metamorfozat în lumină și înțelepciune. Poeziile poartă o poveste de viață, cu taine mărturisite prin sinceritatea unui suflet cugetător, însetat de adevăr, cu versuri născute din harul divin, căci, cum ne mărturisește poeta: „în toate e un foc ce arde... e darul de la Dumnezeu!”. Dar eul nu se scaldă în căldura unui pacifism artificial, ci trece prin viforul realității, strigă, se zbate sfâșiat de experiențe crunte, caută lumina zilei, creând versuri ce se zbuciumă sub forța unei vijelii sufletești.

Izvorâte dintr-o inimă revoluționară, poeziile Cristine Horotan sunt pline de scântei pâlpâitoare, ce așteaptă reînvierea unei noi flăcări, poate un nou Cenaclu al poporului. Purtând făclii de adevăr, eul liric se perindă cu pași molcomi, reînvie istoria, luminează oameni și fapte, lăsând un strigăt sfredelitor în amintirea a tot ce era bun și sfânt, în amintirea falnicilor străbuni. Aici, cititorul devine părtaș la o răscoală spirituală pentru dreptate.

Dar poeziile izvorăsc și din iubirea adâncă pentru locuri, oameni și fapte. Aici, actul creator, deși dedicat muzei artistice, rămâne intact în originalitate, asemenea unei fântâni ce-și oglindește fața cristalină în ochii cititorului. Transcendența realității în arta scrisului și renunțarea la sublimare accetuează tendința poetului de a reînvia glasul poporului, dreptatea. Poate renumita pictură „România revoluționară” de Constantin Daniel Rosenthal ar putea reflecta această îngemănare artistică - imagine poetică, cuvânt și sentiment.