Violeta Ionescu
„Misterele Galaților.
Povestiri aproape adevărate”

În 2022, la patru ani după apariția volumului „Misterele Galaților. Povestiri aproape adevărate”, la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, volum primit cu căldură și interes de cititori și de critica literară, iată că „Misterele Galaților 2 – Hotel Metropol” a văzut lumina tiparului la aceeași editură. Acest volum, al șaptelea de proză semnat de Violeta Ionescu, este un alt dar pe care scriitoarea îl face Galațiului și cititorilor gălățeni și de pretutindeni.

Cum ne atenționează autoarea în „Prolog”, unele povestiri sunt bazate pe fapte și întâmplări reale, pe care le-a descoperit în presa vremii sau în lecturi. Unele personale, cu personaje care au trăit în Galați sau au avut legături cu Galațiul, altele au fost rodul imaginației prodigioase a autoarei. „Cartea este o fereastră din care vă privește trecutul”, menționează Violeta Ionescu. Aș adăuga și faptul că este o fereastră prin care cititorii privesc și își formează o imagine mai complexă despre viața economică, socială și politică a Galațiului de la începutul anilor 1900, dar și mai aproape de prezentul zilelor noastre, prin unele povestiri, precum „Cazul doctorului Serafim”. Autoarea a fost foarte inspirată să atașeze un set de fotografii la sfârșitul cărții, documente de necontestat despre clădiri, străzi, vestimentație, evenimente și atmosfera locală, imagini care ne spun mai mult decât cuvintele, completând și oferind credibilitate informațiilor citate în povestiri.

Lecturând povestirile, am intrat în atmosfera cosmopolită și „destul de pestriță” a Galațiului de altă dată, descris în povestiri ca „un oraș plin de venetici” cu care gălățenii se obișnuiseră „fiindcă oriunde te întorceai, numai de ei dădeai”, dar și ca importanță geografică și comercială a celui mai important port de la Dunăre „ca poarta României spre lume”.

Volumul conține 23 de povestiri fascinante, pline de informații și culoare locală. Tipologiile umane sunt complexe, elaborate de autoare prin vibrațiile intelectului și sentimentelor, cât și prin prisma altor abilități și calități pe care le deține, dar mai ales de Om cu o mare capacitate de analiză, înțelegere și de exprimare a stărilor sufletești ale personajelor.

Citind cartea lui Horia Groza, „Colocvii”, apărută în mod recuperator la Editura Logos din București în anul 2022, cu un Cuvânt introductiv de Ion Dur, într-o ediție îngrijită de fiul autorului, Horia Ion Groza din California americană, prima surpriză mi-a produs-o fișa biografică a acestui intelectual român de elită, în sensul înalt al cuvântului.

Horia Groza ( n. 10 nov. 1910- d. 5 aug. 1954) a fost primul dintre cei patru copii ai învățătorului Groza din comuna Păunești, jud. Bacău.[1] Școala primară o face în Focșani, unde începe și liceul, el debutând în cls. a II-a cu poezii. Va absolvi liceul la Bacău în 1929, clasificat al doilea dintre cei 119 examinați. Admiterea la Academia de Înalte Studii Agronomice de la Herăstrău se finalizează prin intrarea cu bursă pe primul loc din cei 280 candidați.

În evoluția intelectuală a liceanului se remarcă o precocitate literară, dovedită în cenaclul Liceului „Regele Ferdinand” din Bacău. Sunt ani rodnici de învățătură când Horia este trimis la concursul național „Tinerimea Română” de la București, unde este premiat chiar în prezența Majestății Sale Regele. În revista liceului „Încercări”, publică una dintre primele analize literare făcute poeziei bacoviene, iar la Bacău semnează alte texte în revista „Zări senine”, unde a debutat cu poemul „Florăreasa”, ca și în „Spada” din Focșani, sau în „Adevărul literar și artistic”, suplimentul ziarului bucureștean „Adevărul”. O anumită amplitudine a preocupărilor sale literare este vădită prin dublarea exercițiului liric, de obicei cutezător, avangardist, cum cerea moda epocii, cu traducerea unor versuri din Edgar Allan Poe. Liceanul Horia Groza publică și un eseu în franceză despre Charles Baudelaire. Formula va fi perfecționată scriind Indianismul, eseul cu care în 1930 este marcat debutul său propriu-zis în ziarul „Curentul” al vestitului Pamfil Șeicaru.

Deceniul următor se va defini printr-o apariție explozivă a lui Horia Groza în presă, unde el semnează eseuri, critică literară, proză și versuri. Deloc întâmplător, poezia teribilistă Deschidere a lui Horia Groza este așezată de Lucian Boz pe prima pagină a revistei „Ulise”, care a fost scoasă, începând din 15 mai 1932, în 4 numere. Ne plasăm în anii 1930, când o tânără generație de scriitori români era așteptată să-și afirme voința înnoitoare. În 1932, tinerii anunță romanul Interior al lui Constantin Fântâneru, căruia M. Eliade nu-i găsește un editor. În cartea ei „Tânăra generație interbelică”, Edit. Vremea, 2015, Miruna Lepuș reproduce o Scrisoare deschisă d-lui Profesor I. Simionescu, care era directorul Editurii Cartea Românească, de către Mihail Sebastian. Ideea este că tinerii cred în valoarea acelui roman, care astfel va fi acceptat în ziarul „Cuvântul”, cu două fragmente. S-a atins scopul urmărit, căci Alexandru Rosetti se interesează de noua carte și o publică la Editura Cultura Națională, romanul fiind intens comentat de Camil Baltazar, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Petru Comarnescu, Simion Stolnicu, Horia Groza, Anton Holban, Lucian Boz etc.

„Evadarea din mine” vine ca o mănușă după volumul de poezie și CD-ul audio în primă audiție, compuse integral după versurile celei care „nu este o fată ca oricare…” – Camelia Florescu, volum apărut la Editura Olimpias din Galați, în 2022, (Redactor – Olimpia Sava).

Volumul, o apariție inedită, cuprinde, în paralel versurile, semnate de Camelia Florescu, alături de transpunerea lor pe note/partituri, ai căror autori sunt fie chiar poeta, fie nume ilustre de compozitori români sau străini, care, fie i-au încredințat muzica lor „spre a le scrie versuri”, fie au compus muzica pe versurile ei, cum sunt: Constantin Popovici, Ștefan Elefteriu, Alexandru Vilmanyi, Francis Reiter, Ovidiu Komornyik, Jimi El Laco, Virgil Popescu, Bela Andrași, Antonio Passarelli, Sile Jercan, Dumitru Caulea - (Cernăuți), Adrian Beldiman – (Chișinău), Oleg Baraliuc – (Chișinău), Ivan Akulov – (Chișinău), Marian Stîrcea – (Chișinău).

Era imposibil să nu-i numesc pe toți compozitorii care s-au aplecat asupra versurilor de o rară sensibilitate ale Cameliei Florescu, aducându-ne nouă, și nu numai, melodii nemuritoare.

Abstract: Evenimentele desfăşurate în cadrul „Anului omagial Ştefan cel Mare şi Sfânt - 2004”, dau respectul cuvenit împlinirii a unei jumătăţi de mileniu de la trecerea în nefiinţă a marelui voievod. După o domnie de 47 de ani, 2 luni şi trei săptămâni, cel mai eminent conducător al Moldovei se stinge din viaţă la data de 2 iulie 1504. Acesta, pe lângă măreţele sale fapte războinice care au dus la consolidarea statului pe care îl conducea, a încurajat dezvoltarea culturii, a artelor, a arhitecturii, devenind ctitor a peste 44 de lăcaşuri de cult, fiind întrecut doar de Neagoe Basarab (46), după cum ne informează cronicarul Grigore Ureche. A mai construit cetăţi, fortificaţii de apărare, case domneşti şi a făcut importante donaţii unor lăcaşe de cult din afara perimetrului naţional. A contribuit la emanciparea condiţiilor de trai a supuşilor săi, câştigând respectul şi iubirea acestora.

Cuvinte cheie: Ştefan cel Mare, Moldova, ctitor, arhitectură.

1. INTRODUCERE

Ştefan cel Mare a ajuns la conducerea Moldovei la data de 14 aprilie 1457, într-o perioada destul de tulbure, în urma înlăturării de la domnie a lui Petru Aron, cel care închinase ţara cotropitorilor turci prin acceptarea plăţii tributului către Poartă. Integritatea şi supravieţuirea ţării era ameninţată atât pe plan intern, prin dezbinările şi rivalităţile marii boierimi, cât şi pe plan extern prin lupta impusă de puterile vecine - Polonia, Ungaria şi Sublima Poarta - pentru dominaţie asupra Moldovei şi stăpânirii zonei Mării Negre. De asemenea trebuiau stopate incursiunile popoarelor barbare, venite din est, care ameninţau tot mai des stabilitatea ţării.

Moldova, pentru a fi recunoscută şi aliniată celelalte ţări civilizate ale Europei, trebuia să dovedescă că este în stare să îşi consolodeze poziţia ca stat, să îşi păstreze independenţa şi să se integreze în sistemul valorilor europene. Pentru noul domn, devenea imperios, să-şi concentreze atenţia asupra unor obiective precum, modernizarea şi învigorarea ţării, crearea unei armate puternice, dezvoltarea economiei, a comerţului, îmbunătăţirea relaţiilor diplomatice şi construirea unor alianţe durabile cu cât mai multe state. De asemenea, voievodul Ştefan cel Mare, a pus un accent deosebit pe dezvoltarea culturii, arhitecturii şi artelor (încurajând în special pictura religioasă). Istoriografia a deţinut un rol important, în aceea vreme fiind scrise importante istorii ale Moldovei (Cronicile de la Putna şi Bistriţa).