PLG_GSPEECH_SPEECH_BLOCK_TITLE PLG_GSPEECH_SPEECH_POWERED_BY GSpeech

Dragoș Ghe. Ungureanu: Fernando Obradors – compozitorul fidel rădăcinilor sale

Expirat

Fernando

Se împlinesc 80 ani de la moartea compozitorului si poetului spaniol Fernando J. Obradors (1897-1945)
În peisajul muzical spaniol de la începutul secolului XX, numele lui Fernando Obradors ocupă un loc aparte.
Născut pe 17 octombrie 1897 în Barcelona, acesta și-a dedicat viața artei sunetelor, lăsând în urmă o moștenire muzicală ce continuă să inspire generații de interpreți și compozitori. Provenind dintr-o familie de muzicieni, talentul său a fost cultivat încă din copilărie, având-o drept primă profesoară de pian pe mama sa, Julia Obradors. Educația muzicală timpurie i-a conturat un parcurs artistic solid, iar mai târziu, studiile de armonie și contrapunct cu renumitul profesor Antonio Nicolau la Conservatorul din Barcelona i-au oferit o bază tehnică riguroasă.
Primele compoziții și stilul muzical
La început, lucrările sale erau schițe modeste, bazate pe motive scurte și structuri armonice simple. Totuși, aceste încercări inițiale au pus bazele stilului său unic, care avea să se dezvolte treptat. Muzica lui Obradors este caracterizată de un lirism autentic, dar și de o anume austeritate a texturii, evidențiind o predilecție pentru melodia clară și expresivă. În loc să creeze suprafețe sonore dense, el a preferat să experimenteze cu structurile ritmice, folosind adesea formule complexe care conferă muzicii sale un caracter aparte.
Un element definitoriu al compozițiilor sale este influența folclorului spaniol, pe care l-a transpus cu subtilitate în creațiile sale. Spre deosebire de alți compozitori ai epocii, care s-au inspirat din muzica populară doar la nivel superficial, Obradors a reușit să surprindă esența profundă a cântecelor tradiționale, reinterpretându-le într-un stil propriu.
Obradors și influențele poetice
Un moment decisiv în viața sa artistică l-a constituit prietenia cu poetul Federico García Lorca. Fascinat de poezie, Obradors și-a găsit o nouă sursă de inspirație și a început să scrie, între 1921 și 1941, patru volume de poezii clasice spaniole. Cel mai cunoscut dintre acestea, Canciones Clásicas Españolas, a devenit emblematic pentru creația sa, reunind texte inspirate din folclorul spaniol și teme legate de dragoste. Aceste poezii au fost ulterior transformate în cicluri de lieduri cu acompaniament de pian, lucrări ce au fost publicate în America de prestigioasa International Music Company din New York.

Citește mai departe …Dragoș Ghe. Ungureanu: Fernando Obradors – compozitorul fidel rădăcinilor sale

Carmen OLTEAN (Toronto, Canada) : COSTUMUL POPULAR ȘI DOUĂ SUFLETE

Expirat

OLTEAN C Carmen

A fost odată, ca niciodată, o femeie credincioasă, vrednică și harnică, dar mai ales creativă. Această femeie a țesut și cusut un costum popular tradițional acum 60 de ani, și care astăzi trăiește prin mine.

Să începem cu începutul: era vară, și, în sfârșit, după opt ani, am ajuns, mânată de o chemare puternică a sufletului, în țara mea, România. Nu mi-am făcut niciun plan, nici cum și nici ce voi face odată ajunsă, dar drumurile s-au deschis așa când un înger arată calea unui om ce nu știe încotro s-o apuce.

Am găsit-o pe prietena mea, cântăreața de muzică populară Marinela Baba, o femeie iubitoare de frumos, tradiții și folclor, cu un suflet senin și mare precum cerul albastru, cu zâmbetul ca soarele și voie bună ca un câmp de flori. Am stat de vorbă ca și cum ne-am fi văzut de ieri. Aceeași prietenă, doar cu mult mai multe realizări, toate despre ce să mai dăruiască și să mai creeze.

Printre altele, mi-a dăruit un costum popular: ie, cătrințe, poale, brâu și chiar și o zgărduță de mărgele. Acest costum a fost țesut, cusut și întocmit cu o creativitate și trudă de nedescris. O artă rară, care astăzi abia se mai întâlnește, deși femeile încă mai țes și cos pentru a crea portul popular românesc. Acesta însă este o piesă autentică, originală, creată în stilul anilor când totul era făcut manual, la războiul de țesut, obicei ce se desfășura mai ales iarna, când munca afară era puțină. Nu m-aș mira dacă a fost făcut doar seara, la lumina lămpii cu fotoghin, murmurând rugăciuni și psalmi cu o inimă îndrăgostită de a țese și coase, de-i creșteau aripi de lumină ca îngerilor din icoane.

Această femeie trăiește prin mine, Dumnezeu s-o odihnească, și poate că zâmbește din cer, mândră de creația ei, când mă vede din alte dimensiuni, cu câtă dragoste, bucurie și religiozitate mă îmbrac în acest costum, pot spune sfințit de mâinile ei. Nu este deloc simplu să porți o creație de această complexitate. Totul trebuie așezat la locul lui, potrivit și asamblat pe corp. Nu este ca orice haină; se potrivesc toate elementele cu mare grijă pentru a se îmbina în armonie. Apoi, odată ce totul este potrivit, te trezești că acest costum îți impune un comportament solemn. Simți că are un duh sfânt, cerând să fie purtat cu pioșenia și respectul unui ritual liturgic. Și uite așa am călătorit peste mări și țări, aducând în valiză darul acestui costum, încât mă îngrijoram să nu se întâmple ceva cu valiza mea, căci aș muri de necaz să-l pierd.

Citește mai departe …Carmen OLTEAN (Toronto, Canada) : COSTUMUL POPULAR ȘI DOUĂ SUFLETE

Gheorghe Constantin NISTOROIU: CURGEREA PROFETICĂ A ÎNȚELEPCIUNII LUI EMINESCU

Expirat

448356169 8519016318112473 1175350891118877847 n

„SĂMÂNȚA din care a răsărit acest POPOR e NOBILĂ,
și poporul nu va pieri decât atunci când ROMÂNII
vor uita NOBLEȚEA seminției lor!”
( Mihai Eminescu- Opera politică, I, 305)

„Un caracter drept, viteaz și generos se moștenește
și e o mare calitate politică, pe când inteligența
se poate recruta din tot ce produce mai bun o generație,
ea e aliata naturală a acestor caractere,
dar din nefericire nu se moștenește cu atâta siguranță.”
(Mihai Eminescu- Opere politice,II,242)

În studiile, în articolele, în poezia, proza și dramaturgia eminesciană, respectiv în întreaga sa OPERĂ, Mihail Eminescu a scris cu jertfa viații sale cele mai sublime pagini despre sufletul românesc! „Adevăr – tot ce este are rațiunea de a fi!” (Mss. 2267, f. 31) Contribuția sa la istoria vieții spirituale dacoromâne este aproape de neegalat în metafizica și mistica sofianico-carpatină, adâncind spiritualitatea în lumea duhului valah ortodox ca istorie și eternitate pe toate planurile armoniei cosmice, astfel că Neamul și Cultura sa care coboară din eternitate, nu mai pot fi oprite niciodată ci merg în eternitate și ROMÂN în eternitate! „Adevăr, aur? – După aur aleargă toți, de adevăr fug toți.” (apud Conv. lit.,an.XIV,1988,nr.1)

Vremea eternității dacice nu-i o scurgere istorică, ci o CURGERE metafizico-mistică a DĂINUIRII! Astfel, Neamul nostru rămâne prin Geniile și Profeții lui în eternitate fiindcă și el participă, în felul lui spiritual, la eternitatea ființei, la împlinirea legii dumnezeiești - IUBIREA.

„Amiciția se-ntemeiază pe stimă, prin urmare pe calități ale sufletului.” (Mss 2258, f. 163)
În era eternității, Omul religios a fost creat liber asemeni Nașterii lui Dumnezeu din absolutismul și veșnicia iubirii Sale, asemeni Geniului, asemeni Misticului, asemeni Profetului.

Citește mai departe …Gheorghe Constantin NISTOROIU: CURGEREA PROFETICĂ A ÎNȚELEPCIUNII LUI EMINESCU

Ecaterina CHIFU: PELERINAJ LA MÂNĂSTIRI DIN MOLDOVA

Expirat

MANASTIRI MOLDOVA

„Mulțumiri aducem Domnului că ne-a ajutat să facem un pelerinaj minunat în Dulcea Moldovă.”

Am plecat din Buzău și Râmnicu Sărat cu un autocar de la firma BRL TRAVEL pe 02.11.2024 într-o sâmbătă frumoasă încărcată de lumina ca mierea a acestei toamne atât de frumoase ce ne oferea tablouri în variate culori de la roșu aprins la galben fosforescent, arămiu, verde crud, proiectate pe un cer de azur care vibra sub soarele blând. Cu mari emoții am ajuns la Mânăstirea Văratec, loc binecuvântat de bunul Dumnezeu, dăruit cu frumusețe și liniște. Pădurile de brazi înconjurau Sfânta Mânăstire, prin care răzbâteau auriul metecenilor și roșu stejarilor. Mânăstirea Văratec a fost înființată 1785 de schimonahia Olimpiada (fostă Bălașa Herescu) care și-a donat averea mânăstirii și de duhovnicul Iosif.

Am pătruns în biserica mare „Adormirea Maicii Domnului” în fața căreia se afla statuia sculptată de Ion Jalea a Saftei Brâcovanu, care a fost călugăriță aici, împreună cu mama ei. Ne-am închinat la icoane, rămânând mai mult la cele intitulate „Maica Domnului Împărăteasa” și „Maica Domnului făcătoare de minuni - Prodomița”. Am vizitat și muzeul mănăstirii, cu obiecte bisericești, cărți vechi, veșminte de preoți, epitafuri cusute cu fir de aur și argint. Complexul monahal mai are și bisericile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și alta „Schimbarea la față” biserică lângă care se găsește Mormântul Veronicăi Micle. L-am găsit frumos împodobit cu flori, cu scrisul de pe cruce refăcut și mi-au dat lacrimile citind: „Și pulbere, țărână de tine se alege/ Căci asta e-a lumii nestrămutată lege/ Nimicul te aduce, nimicul te reia/ Nimic din tine însuți nu va mai rămânea.” (Veronica Micle).

Citește mai departe …Ecaterina CHIFU: PELERINAJ LA MÂNĂSTIRI DIN MOLDOVA

Gruia COJOCARU: DINCOLO DE FRICA DOAMNEI ÎN ALB

Expirat

CG GREED

Vrem să lăsăm celorlalți impresia că nu ne e teamă de nimic, însă nu-i tocmai așa, dimpotrivă, suntem plini de frici, de la cele natural-instinctuale: de război, dacă-ți bate la ușă; de boală, dacă ghinionul ori alegerile nesăbuite te împing spre oncologie; de apă, dacă nu știi să înoți (măcar) într-o baltă; de înălțimi, dacă ți se surpă pieptul pe blocul de câteva etaje; de zgomote infernale, generate de furia semenilor ori a naturii; de anumite animale, adesea inofensive; la cele psiho-sociale: pierderea locului de muncă; de a fi rănit; de eșec; de schimbare; de a vorbi în public... care fuzionează cu teama de a fi etichetat negativ de către cei din jur; de singurătate; de respingere...

Cu certitudine sunt și alte tipuri de frici – pierderea libertății și moartea fiind printre ele. (Frica de Cel de Sus o lăsăm întreagă în lăuntrul nostru, fără s-o pângărim cu zbuciumul cotidian.) Toată evoluția omenirii a respirat așezat prin două coordonate: dorință și teamă. Vreau să întreprind ceva, dorința mă motivează și trudesc în ritmul meu spre țintă. Perfect! Dar, uneori, dintr-o fragilitate cultivată chiar în sânul familiei, dar și pentru echilibrare ori comoditate, intervine teama – dacă ratez, ce vor spune cei apropiați, cum mă vor privi cei care mă cunosc?, dacă nu fac față situației, oare nu mă fac de „cacao”?… Acel „dacă”, care ne ucide suveran speranța și ne minează încrederea în sinele nostru (poate) divin. De câte ori am ratat oportunitățile pentru că teama ne-a „înțepat” discret sau torențial fluxul energetic?!?

Lupta individului cu fricile pare disproporționată și inutilă, de vreme ce, încă din copilărie, frica devine (adeseori) un argument întru educație, iar mai târziu descoperim că tot ansamblul normelor sociale are corespondență în expresia „frica păzește bostănăria”. De aceea avem, la nivel de stat, un aparat represiv permanent suplimentat, flancat „duios” de nelipsitele camere de luat vederi. Ca urmare, toaleta simțurilor, despre care-am pomenit (și) cu altă ocazie, a ajuns la un clik distanță de privirea strident-lividă a Fratelui cel Mare orwellian, așa încât pe întreg corsetul legislativ-administrativ flutură surâzător drapelul fricii.

Citește mai departe …Gruia COJOCARU: DINCOLO DE FRICA DOAMNEI ÎN ALB
PLG_GSPEECH_SPEECH_BLOCK_TITLE PLG_GSPEECH_SPEECH_POWERED_BY GSpeech