D-na Flory Frățilă ne oferă cartea „O floare într-un colț de rai” publicată de Editura „Alchimia cuvântului”, într-o formă frafică deosebită, după o viață trăită sub steaua poeziei, poezie adunată în aceaastă carte, carte care este mereu străluminată de frumusețea acumulată în suflet din țara copilăriei fericite. Aceasta este un ținut miraculos, un spațiu mioritic, unde dealurile și văile se întrepătrund, formând un colț de rai românesc, la poalele munților Vrancei. Am fost acolo și am văzut lumina de aur ce cobora ca o binecuvântare din cer. Poeta se autodefinește: „Eu sunt FLOARE!/ Îmi iau puterea de la Soare /Și-așa înfloresc mereu”. Ea se mândrește cu numele ce îl poartă, căci floarea este expresia frumuseții: „Dar Mă cheamă FLOARE/ Și mi se potrivește!”.
Poezia „ Floare într-un colț de rai” care inspiră titlul volumului redă un paralelism între floarea ce înfruntă vitregiile naturii și autoarea ce trece prin valurile vieții cu seninătate. Îndrăgostită de natură, autoarea închină poezii florilor: floarea de colț, zambilele, călțunaș, mărgăritar, trandafiri, dar și minunatei păduri, redând tablouri după natură, prin cuvinte simple, dar pline de iubire. Participând la concursuri literare, autoarea a scris diferite poezii cu tematică dată, care evocă frumusețea naturii, obținând premii, poezii publicate și în acest volum: „Răsare luna”, „Se plimbă toamna prin oraș”, „Femeia strălucește” ș.a.
Poezia „Frumoasă era viața la țară” m-a impresionat, căci poeta, prin evocarea spațiului mirific al copilăriei fericite unde trăiește fericirea de altădată, prin memorie creativă. În poezia „Afară plouă” apare un paralelism între aspectele din natură și iubirea din anii tineri. El este pus în evidență prin folosirea unor figuri de stil: „ochii albaștri”, „ploaie rece”, „copacii fără frunze”, „toamna bogată și supărată” (personificare), „steluțe de cristal” și „pomi îmbrăcați în mirese”. Citez: „De-aș putea citi în stele,/ Dragostea cum m-a cuprins, /Printre picături de ploaie/ Un Luceafăr s-a aprins”.
Ideea centrală a cărții este iubirea, iubirea necondiționată, o iubire care înalță și înnobilează sufletul: „Iubire până la final” este un imn închinat dragostei. Iubirea este comparată cu o floare, care, prin flacăra ei, animă sufletul. Poeta descrie iubirea ca o forță puternică, o energie care învinge totul. Iubirea este o „rază de soare”, care ne iluminează existența. Iubirea se dorește infinită, cu puteri de a zbura în vastul univers. Ea se dorește veșnică, dar adesea vine și despărțirea dureroasă: „E un vis ce mi-a rămas/ Din anii copilăriei, /Că iubirea este floarea /Cu parfumul veșniciei”.