V-ați întrebat vreodată cât costă fericirea?
Fericirea, un concept atât de simplu și totuși atât de complex, este adesea înțeleasă și apreciată de noi abia după ce am trecut prin multe experiențe de viață. Într-o lume în care materialismul și goana după succes sunt predominante, este foarte ușor să alunecăm pe panta iluziilor și să facem confuzii, încercând să-i punem un preț și astfel ajungem să pierdem adevărata esență a fericirii.

Deseori trebuie să trăim o jumătate de viață ca să realizăm că nu-i nimic mai important pe lume decât sănătatea și iubirea, cele mai mari comori care te fac cu adevărat bogat. Alergăm după bunuri materiale care în final nu ne aduc fericirea, ne creează un confort într-adevăr dar nu fericire. Să nu confundăm confortul cu fericirea. Vom întâlni oameni care trăiesc în confort deplin, în palate luxoase și care sunt extrem de nefericiți, iar la polul opus, familii numeroase care trăiesc într-o căsuță mică și unde fericirea le dansează în suflet.

În tinerețe, suntem mânați de ambiție și curaj, avem putere și energie, luptăm ca să acumulăm cât mai mult crezând că odată cu acestea vom acumula și fericirea. Căutăm fericirea în obiecte, ne amăgim crezând că obținându-le vom fi fericiți ca să realizăm mai apoi că fericirea adevărată se află de fapt în sufletele cu care interacționăm, în oamenii care ne dau și cărora le dăm iubire, în lucrurile simple, în gesturile făcute din inimă, în natura care ne încântă ciclic cu splendorile sale, în zâmbetul razelor de soare care ne mângâie diminețile, în cuvintele frumoase și încurajările pe care le primim.

De fapt, ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți... dar, deseori aflăm toate acestea doar după ce-am alergat în maratonul vieții. Această descoperire vine adesea odată cu maturitatea, când începem să vedem viața printr-o lentilă mai clară, eliberată de iluziile tinereții. Atunci începem să apreciem micile bucurii ale vieții, să valorificăm momentele de liniște și să recunoaștem valoarea relațiilor autentice.

Fericirea nu se găsește în lucruri materiale, ci în experiențele care ne hrănesc sufletul, în râsul copiilor, în îmbrățișările celor dragi, în liniștea unei seri petrecute în natură. Găsim fericirea în acele momente de conexiune profundă cu ceilalți, când simțim că suntem înțeleși și acceptați pentru ceea ce suntem cu adevărat. Dar fericirea adevărată nu vine singură, nu este garantată în mod automat, ea vine atunci când o cauți, când o inviți în viața și în inima ta, atunci când ai suficientă înțelepciune ca să știi să o primești și să o păstrezi.

„Viața este un Dar divin, viața este o fericire,
fiece clipă liberă poate fi trăită cu demnitate!”
(F.M. Dostoievscki)

Artur Gabriel Silvestri a fost hărăzit de Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Sa, Fecioara Maria – Vlaherna – Carpatina să fie un Fiu ales, jertfitor al Bisericii străbune, Ocrotitor și Păzitor al Panteonului național, Călăuzitor de generații și un Ctitor al Frumuseții spiritului valah. Fiu și „Părinte” al ROMÂNIEI TAINICE, pe care a urzit-o cu voia Domnului Hristos și cu milosârda ocrotire a Maicii Domnului, Artur Gabriel Silvestri și-a asumat dintru început Destistinul său întru Destinul Neamului, cu tot ce se implică prin har, vocație, slujire și misiune.

CTITORUL este ales de Dumnezeu din Seminția Sa binecuvântată pentru a-și zidi Opera sa, în care să se oglindească sublim Sfânta Treime, Fecioara Maria, Neamul, Patria, Națiunea, ipostaza prezentă a poporului dreptmăritor creștin și evident Icoana ctitorului. Ctitorul Artur Gabriel Silvestri a urcat piscul marilor Înaintași ai geniului, ai profetismului Zamolxian și Hristic, descoperind frumoasele și sacrele valori ale Neamului, în întreaga lor țesătură de brocart, cu rafinata broderie de aur și argint a esenței, a continuității și-a dăinuirii. Neamul primordial al Seminției pelasgo-trace aleasă de Atotcreatorul Cosmosului, avea să odrăslească întâi Daciei Mari, apoi omenirii pe cei mai luminați Fii – Profeți, Genii din toate domeniile: Zamolxe, Apollo, Orfeu, Homer, Pitagora, Deceneu, Ioachim și Ana, Fecioara Maria, Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli, Iisus Hristos, Scriitori creștini și mari Sfinți Părinți.

Marele Ctitor al Literaturii religioase Artur Gabriel Silvestri – Fondatorul Școlii de creație creștină (al cărui Discipol sunt) și-a tras seva din Izvorul curat, limpede, sacru, nesecat al Tradiției milenare precreștine - Zamolxiene și creștine - Hristice, cercetând fără odihnă, fără răgaz, cu har, cu îndârjire și luminare monahicească, de esență, cantitativ și calitativ, precum: Prinții Cărturari Petru Cercel, Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mitropoliții Antim Ivireanul, Varlaam, Andrei Baron de Șaguna, Irineu Mihălcescu, Antonie Plămădeală, Nicolae Densușianu, Mihail Eminescu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Dan Botta, Ioan Ianolide, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ioan Ianolide, Pantelimon Vizirescu au luminat drumul pe care a mers Maestrul.

O bucurie este benefică pentru starea de spirit a omului. Însă pentru ceea ce ne propun Dănuț și Victoria Iuga pentru și la „a doua tinerețe” e molipsitor. M-am bucurat și mă bucur de reușita semenilorcare își exprimă în scris propriile trăiri, ca experianță de viață. Mai cu seamă când demersul este urmat de cuvântul scris între copertele de carte. Acuma și în tandem - Dănuț și Victoria Iuga - ne dăruiesc, în stil propriu, mândria lor de a se bucura împreună, așa cum au făcut-o toată viața. Le doresc succes spre a-și împlinii proiectul de viață și întru acest idealul, al scrisului. Scris la „două mâini” volumul te întâmpină ca un splendid album de familie: în poze fiind nepoții și strănepoata: „Bogdan și fetița lui Sofia, Denisa și Darius, copiii lui Daniel, primul nostru băiat, Miriam, Abigail și Beniamin, copiii lui Sebastian, al doilea nostru băiat”. Pe ambii feciori îi cunoaștem de pe coperta 4 a lucrării. Aceasta nu este numai bucurie, este o avere inestimabilă, pe care cei doi au creat-o, protejat-o și care poartă coroana fericirii familiei. Ce reflectă acest tablou? O viață trăită cu bucurie!

Am avut bucuria de a primi „cu drag” autograful doamnei Victoria, la care am scris câteva rânduri de însoțire, iar acum să am bucuria a descoperii o nouă provocare: Bucurii la a doua tinerețe! Regret că, din motive obiective, nu am luat parte la evenimentul public de prezentare. Pentru mine o carte e ca o bomboană. O guști, apoi nu te mai oprești până nu o dai gata. Aici am descoperit că oglinda din ochii și sufletul celuilalt nu deformează realitate ci strălucește a bucurie mișcătoare în timp. Această mișcare dinspre tinerețe, adolescență și maturitatea botezului strănepoatei, este ceva contagios în metafore și expresii care te încântă, unele poate uitate pe ulița satului. Și constat o constanță și în exprimarea duală a iubirii autorilor, dar și în dovedirea sentimentelor reciproce provocatoare de bucurii: nașterea copiilor, nepoților, împlinire profesională…

Voluntariatul este, fără îndoială, o sursă inepuizabilă de satisfacții și împliniri personale. Este o activitate care aduce bucurie și sens vieții, permițându-ne să contribuim la bunăstarea altora și să creăm legături puternice cu oamenii din jurul nostru.
Să fii voluntar nu este doar o activitate, ci o chemare, o dedicare care transcende barierele materiale și aduce satisfacții imense sufletului.
Totuși, a conduce o echipă de voluntari din medii diferite, culturi diverse și țări cu mentalități variate, poate fi o provocare semnificativă. Această provocare poate, în timp, să te facă să te întrebi cine ești și să simți că pierzi din propria identitate.
În cei 15 ani de când am fondat postul de radio online Radio ProDiaspora, împreună cu Robert Landmann din Germania, am avut privilegiul de a lucra cu zeci, poate chiar sute de redactori. Mulți dintre acești voluntari au rămas alături de noi de-a lungul anilor, în timp ce alții au ales să plece.
Privind în urmă, la începuturile acestui proiect, îmi amintesc de energia și entuziasmul tineresc care mă animau. Eram în floarea tinereții, cu un alt vibe și o energie debordantă, gata să înfrunt orice provocare.
Acum, la 62 de ani, simt că lucrurile s-au schimbat. Oboseala apare mai des, elanul tineresc s-a diminuat, și de multe ori mă gândesc să renunț la tot ceea ce am creat în acești 15 ani. Trupul și mintea îmi șoptesc mereu să mă opresc, dar sufletul îmi dă un imbold constant de a continua.
Iubesc oamenii din această echipă pe care am format-o și îi prețuiesc pentru toate calitățile și defectele lor. Ne unește ceva profund și esențial – Radio ProDiaspora.
Conducerea unei echipe diverse necesită o capacitate extraordinară de adaptare și empatie. Fiecare membru al echipei are propriile sale perspective și abordări, iar încercarea de a-i înțelege și de a le respecta pe toate poate fi copleșitoare. Este ușor să te pierzi în acest proces, să îți pierzi propriile valori și identitate, în încercarea de a te modela după fiecare în parte.