Vi-l amintiți oare pe Eminescu?
Acel „nebun sfârșind în sanatoriu"
Pe geniul lui suprem în poezie
Punându-se o pată ca oprobiu.

Ce  tactică murdară și haină
Au adoptat înalții domni ai vremii;
Târând prin bălți murdare și prin tină
Luceafărul român, printre decenii.

Dorind unirea țării cu Ardealul,
El, jurnalist, cu logică și verbă,
A cutezat să scrie adevărul
Despre politica minciunii de la cârmă.

De o luciditate sfidătoare,
Un militant activ pentru dreptate,
Reformator, cu maiestuozitate
Izbind necruțător în nedreptate!

Iar teama căpeteniilor țării
Și a imenselor puteri externe,
De furibunda lui contraidee,
L-a aruncat jos de pe metereze.

Au fabricat voit o nebunie,
O conspirație de mari proporții
Ce a ucis, în carne și în minte,
Românul absolut al României.

Am vrut valori și am avut destule;
Și le-am privit pe toate cum dispar
Am stat deoparte, cum stăm și acum
Iar nedreptățile, dreptăți ne par.

Cum să ne fie bine într-o țară
În care cioara-i pasăre măiastră,
Iar șoimul călător infam ne pare
Între atâtea păsări răpitoare.

Vi-l amintiți oare pe Eminescu
Ucis de cei malefici prin spitale,
Prea interzis, prea cenzurat... dar oare:
A scris al nostru geniu vorbe goale?
-----------------------
Cristina HOROTAN
Șelimbăr, Sibiu
15 iunie 2025

Nu te număr, Timpule, nu te măsor în zile risipite,
Nici în riduri ce-și țes umbrele pe fruntea mea tăcută,
Ci în acele clipe ce au ars în mine
Fără să ceară nimic înapoi.
.
Am învățat să merg fără să strivesc tăcerea,
Să nu mă laud cu pașii mei, ci doar să calc frumos,
Să las un ecou doar acolo unde sufletul
Merită să fie atins.
.
Nu mi-ai dat totul, și pentru asta îți mulțumesc,
Căci prea plinul orbește, iar golul m-a învățat să aștept,
Să prețuiesc ce se primește fără cerere,
Să simt lumina și-n întuneric.
.
Nu am strigat către cer pentru ce n-am avut,
Dar am ridicat ochii spre Dumnezeu
Și am mulțumit pentru tot ce a rămas,
Pentru ce m-a ținut întreagă.
.
Oamenii mei sunt ca literele unui poem bine scris,
Fără rime forțate, fără cuvinte în plus,
Doar esența care nu se șterge,
Chiar și când paginile vieții se întorc.
.
M-am împrietenit cu tăcerile, cu serile fără răspuns,
Cu drumurile care nu duc nicăieri
Și totuși mă poartă spre mine însămi,
Cu umbrele ce nu mă mai sperie,
Fiindcă știu că lumina vine dinăuntru.

Visul păsării 
.
Dor topit
Mă arde,
Aprinsă, mută vâlvătaie,
Mocnește-n mine istovită.
.
Nu știu ce este,
Cum s-o potolesc,
De-o pot stinge
Mă sleiește.
.
Ce sol ascuns în mine stă?
Ce declarație
Îmi șoptește sufletul?
Ce se înfiripă-n mine,
Ce zbatere de aripi
În colivia inimii?
.
Unde e cheia,
Unde e poarta cerului,
Să mă slobod odată?
.
Cerul n-are nici cheie, 
nici hotare
Poate că păsării îi lipsește o aripă 
.
Sau poate poarta e deschisă,
Lumina-i prea albă să o văd
Ochii se pierd în strălucire,
Rămâne zborul.
.
Sau poate pasărea visează 
Iar visul-i umbra unui dor
Ce arde fără să se stingă,
Fără început, fără sfârșit.

*

Dor de Eminescu

Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste
Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi
Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste
Cum iubirea trece de la părinţi în fraţi.
De atâta dor zăpezile cern poeme în brazde
Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,
Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,
Şi, pe neştiute vin din veşnicie să se-adape.
Îmi este dor de Eminescu pe înserate
Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,
Construiesc din metafore cu migală palate
Şi alături de el cad iarăşi în ispită…

***
Eminescu

Eminescu, cetatea limbii române
cu toate turnurile Carpaţilor
modelate de balade
în care îşi au adăpost
Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,
toţi bărbaţii înmuguriţi pe acest pământ.
Eminescu planetă luminoasă
în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor
laminate de înţelepciunea poporului
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.
Eminescu cetate cu toate punţile lăsate
să intre armata îndrăgostiţilor
cu pletele argintate de stele
şi braţele pline cu roadele cîmpiilor
întinse în inima noastră.
Eminescu paşi de aur ce se aud trecând
din istorie în limba noastră
şi luând forma cuvintelor
ce ne leagă
precum iubirea, precum aerul
de acest pământ dulce
ca limba română
precum Eminescu.

***