Cu toții admirăm pe acei semeni ai noștri care se țin departe de deșertul sufletului uman, oameni stăpâniți de rațiunea de a trăi frumos, fără să lase ca timpul să treacă cu noi cu tot. Sunt oameni înzestrați cu puterea și curajul de a acționa în mod deosebit, dând trânta cu monotonia, înlocuind-o cu negrăite frumuseți și bogății izvorâte din simplitatea și curățenia trăirilor interioare, uneori atât de aproape de noi.

Într-o sâmbătă, fiica mea, Andaluza, m-a invitat să facem o plimbare mai deosebită. Mara, nepoata mea, fiind consilier la primărie, ne-a dat amănunte. Un simplu cetățean, om cu inițiativă, ieșind la pensie, a vrut să facă ceva pentru semenii săi. S-a gândit să cumpere un autobuz din prima generație, care nu mai funcționa de mulți ani, să-l refacă păstrând specificul timpului său și cu el să plimbe gratis pe toți cei care vor să facă un tur prin localitatea lor. Omul s-a dus la Primărie, și-a spus dorința și Primăria i-a dat aprobarea și apoi l-a sprijinit când a avut nevoie. „Ia te uită, mi-am zis, ce sevă a avut în această originală idee care i-a trecut prin creanga minții! Așa se dezvoltă o țară, uneori cu inițiative venite de jos în sus și susținute de cei aflați în slujba oamenilor”. Am oftat adânc la gândul că în alte părți ale lumii, fie că oamenii sunt moleșiți și lipsiți de inițiative, fie că sunt haini care împrăștie moartea.

Am ajuns în stația la care trebuia să vină autobuzul unicat. Proprietarul autobuzului, văzând-mi dificultatea deplasării, cu zâmbetul pe buze, m-a asigurat că mă așteaptă cu răbdare, m-a ajutat să urc și ne-a oferit locurile rezervate pentru persoane cu dificultăți. Văzând interiorul autobuzului care m-a transportat cu mai mulți ani în urmă, îmi venea să-i spun că îi trec nota 10 în catalogul faptelor deosebite. Soția sa era șoferița, iar el era ghidul nostru ireproșabil. Plin de umor, ne înveselea cu glume în timp ce ne informa despre ceea ce vedeam pe fereastră. La un moment dat, ne-a spus: „Toată lumea din mașină acum trebuie să uite câți ani are, să considere că toți avem 10 ani și cu toții să cântăm cântecul potrivit acestei vârste”. Îndată vocile au răsunat cu voioșie în ritmul bătăilor din palme, reluând cântecul de la început cu același entuziasm.

"Învingătorii nu renunţă, iar cei care renunţă nu ajung învingători." Aristotel
Uneori simțim că ne pierdem vitalitatea și pasiunea noastră, care odinioară ne alimenta energia, pare să ne fi lăsat fără resurse. Este adevărat că, în cazul meu, munca de la radio ProDiaspora a devenit o provocare constantă. După 15 ani de voluntariat dedicat, există momente în care simt că am nevoie de o mică pauză, de o respirație adâncă pentru a recupera și pentru a-mi regăsi elanul.
Însă, chiar și în acele momente de oboseală, încerc să-mi amintesc că această activitate este un vis pe care l-am hrănit și l-am văzut crescând de-a lungul timpului. Este ca și cum aș fi fost părintele unui copil, iar acest copil, cu fiecare emisiune și fiecare moment dedicat acestui vis, a devenit o parte inestimabilă din viața mea.
Există momente în care simt că energia mea este epuizată, iar provocările muncii la radio își spun cuvântul. Cu toate acestea, chiar și în cele mai dificile clipe, amintirea tuturor momentelor frumoase și a impactului pozitiv pe care l-am avut asupra ascultătorilor mă motivează să continui. Fiecare efort depus în acești ani a contribuit la construirea acestui proiect care mi-a adus satisfacție și m-a îmbogățit spiritual.
Munca cu oameni, cu personalități diferite, nu este niciodată simplă. Fiecare zi aduce cu ea provocări și interacțiuni unice, iar uneori, efortul de a găsi un echilibru poate fi copleșitor. Cu toate acesta cred că, tocmai această diversitate și complexitate, face experiența radio ProDiaspora atât de valoroasă.

A fost odată ca niciodată o rățușcă pe nume Thyca. Ea era "mică" și fără vreo importanţă dar, extrem de năzdrăvană, mereu plină de energie, cu o dorință aprigă de a cuceri lumea. Thyca visa să se facă cunoscută și să aducă lumii întregi bucurie și fericire.
Într-o zi, Thyca a decis să planteze în sufletele tuturor trei lucruri minunate: "Viața, Iubirea și Speranța".
Thyca era o rățușcă curajoasă și hotărâtă, așa că a pornit în aventura ei. A călătorit prin ținuturi îndepărtate și s-a întâlnit cu oameni de toate vârstele și din toate colțurile lumii. La fiecare întâlnire, ea împărțea tuturor pasiunea și încrederea sa în aceste valori.Vorbea mereu despre importanța vieții și despre cum trebuie să o trăim cu bucurie și entuziasm. Vorbea despre puterea iubirii și cum aceasta poate schimba întregul univers în jurul nostru. În cele din urmă, Thyca le spunea tuturor, celor care o ascultau, să nu renunțe niciodată la speranță, indiferent de provocările și obstacolele cu care se confruntă. La început, puțini au fost cei care au investit credință în puterea rățuștei Thyca, în visurile ei de reușită. Era o apariție neobișnuită într-o lume a marilor ambiții, o pasăre mică și fragilă, pe care mulți au subestimat-o. Cu aripi strălucitoare și o inimă plină de curaj, Thyca a pornit pe calea ei cu ochii strălucitori și visuri mărețe.
În ciuda zvonurilor și a scepticismului care o înconjurau, ea nu și-a pierdut niciodată încrederea. Cu fiecare bătaie a aripilor, a arătat că determinarea și pasiunea pot schimba orice poveste. Cei care au crezut în ea de la început au fost martori la evoluția ei uluitoare.
Cu fiecare pas rățușca Thyca a învățat din eșecuri și și-a consolidat cunoștințele și abilitățile. Oricât de dificilă părea călătoria ei, Thyca nu s-a lăsat descurajată. În loc să asculte vociile celor care nu credeau în ea, ea a găsit sprijin în cei câțiva care i-au susținut visul.
Pe măsură ce trecea timpul, Thyca a văzut că visurile ei prind contur. Fiecare obstacol depășit a fost o confirmare a determinării ei de neclintit. În cele din urmă, atunci când a atins scopul pe care și-l propusese, nu doar că a demonstrat că era capabilă să-și îndeplinească dorințele, dar a inspirat și pe alții să creadă în propria lor putere de a-și urma visele.

„Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi în jos.”(Charlie Chaplin)

Ca să vezi minune! Nu știu dacă mă credeți pe cuvânt sau nu, dar această povestire m-a trezit la realitate cu adevărat. A început atunci când nu mă așteptam să se mai schimbe ceva în viața mea. Eram obosit și m-am gândit să ies un pic din casă pentru o plimbare liniștită. Copiii, câinele și soția mea au rămas în casă. Erau mult prea gălăgioși pentru starea cu care venisem de la serviciu:
- Doamne, câinele ăla o să ne lase fără mobilă în curând dacă nu se oprește din ronțăit, mă gândeam, în timp ce ieșeam pe ușă afară.

Am plecat spre faleza râului de lângă casă. Admiram, distrat, vegetația înconjurătoare, dar nu puteam să văd clar nimic. Era vară și clocotea de căldură. Când am ajuns în dreptul unei bănci viu colorate, dintr-o dată, prin fața ochilor mei, a trecut o lumină puternică și jucăușă:
- La câte povești pentru copii am citit în ultima vreme pentru Bebis și Beba, ajung să văd mai nou și steluțe, mi-am spus eu în gând. Nu am luat în seamă luminița și am hotărât să plec mai departe. Mi-am frecat bine ochii și am rămas un timp cu privirea spre pâmânt. La picioarele mele era o baltă întunecată. Am alunecat și am căzut în ea. Nu am realizat imediat ce se întâmpla cu mine, dar mă cufundam tot mai mult într-o groapă parcă fără fund. Cădeam încet înspre un mare necunoscut. Nu vedeam și nu auzeam nimic. Nu mai știam unde mă aflu. Ce știam totuși însă că totul devenise un mare de liniște în jurul meu.