Violeta Ionescu
„Misterele Galaților.
Povestiri aproape adevărate”
În 2022, la patru ani după apariția volumului „Misterele Galaților. Povestiri aproape adevărate”, la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, volum primit cu căldură și interes de cititori și de critica literară, iată că „Misterele Galaților 2 – Hotel Metropol” a văzut lumina tiparului la aceeași editură. Acest volum, al șaptelea de proză semnat de Violeta Ionescu, este un alt dar pe care scriitoarea îl face Galațiului și cititorilor gălățeni și de pretutindeni.
Cum ne atenționează autoarea în „Prolog”, unele povestiri sunt bazate pe fapte și întâmplări reale, pe care le-a descoperit în presa vremii sau în lecturi. Unele personale, cu personaje care au trăit în Galați sau au avut legături cu Galațiul, altele au fost rodul imaginației prodigioase a autoarei. „Cartea este o fereastră din care vă privește trecutul”, menționează Violeta Ionescu. Aș adăuga și faptul că este o fereastră prin care cititorii privesc și își formează o imagine mai complexă despre viața economică, socială și politică a Galațiului de la începutul anilor 1900, dar și mai aproape de prezentul zilelor noastre, prin unele povestiri, precum „Cazul doctorului Serafim”. Autoarea a fost foarte inspirată să atașeze un set de fotografii la sfârșitul cărții, documente de necontestat despre clădiri, străzi, vestimentație, evenimente și atmosfera locală, imagini care ne spun mai mult decât cuvintele, completând și oferind credibilitate informațiilor citate în povestiri.
Lecturând povestirile, am intrat în atmosfera cosmopolită și „destul de pestriță” a Galațiului de altă dată, descris în povestiri ca „un oraș plin de venetici” cu care gălățenii se obișnuiseră „fiindcă oriunde te întorceai, numai de ei dădeai”, dar și ca importanță geografică și comercială a celui mai important port de la Dunăre „ca poarta României spre lume”.
Volumul conține 23 de povestiri fascinante, pline de informații și culoare locală. Tipologiile umane sunt complexe, elaborate de autoare prin vibrațiile intelectului și sentimentelor, cât și prin prisma altor abilități și calități pe care le deține, dar mai ales de Om cu o mare capacitate de analiză, înțelegere și de exprimare a stărilor sufletești ale personajelor.
Dimanismul povestirilor este creat de diversitatea personajelor cu caractere și personalități adesea antitetice. Pe de o parte, personaje oneste, modeste, dedicate urbei și familiei, filantropi, personalități cu intenții și valori bine stabilite, cum ar fi doctorul Alexandru Carnabel, care nu s-a născut la Galați, dar căruia, în 1931, la patru ani de la moarte, i s-a ridicat o statuie pentru inițiativele și acțiunile sale în slujba umanității. Statuia a avut și ea povestea ei, dar actualmente se află în curtea Spitalului Elisabeta Doamna, ca și bustul doctorului Aristide Serfioti („Vizitatorul”); Maria pontoniera, o femeie vitează, scăpată de la moarte de două ori, care ca și alții își găsise rostul pe pontoanele de la NAVROM, locuind în condiții precare „într-o cutie de tablă care se balansa când treceau vapoarele mari”, Acolo locuiau, păzeau pontoanele și erau mereu la datorie. („O pasarelă și doi şcondri”); bancherul Leibiş Goldenberg, care a trăit o viață plină de privațiuni și a lăsat toată averea unei societăți de binefacere, pentru că în viziunea lui: „Un om valora pentru el nu ce anume făcea, ci cât era în stare să lase în urma sa!”(„După ce cad frunzele...”), Ghiță Vasiliu, primarul Galațiului în 1942 doar pentru câteva luni, dar care a lăsat în urma sa clopotnița care-i poartă numele și care prima dată a răsunat chiar pentru el când a trecut în eternitate („La Galați nu se moare”); Paraschiv Nicoară, zis Pachel, care a fost dus de tatăl lui să învețe meserie la Schwartz Hund, „un negustor cu simț practic, dar și artistic, desăvârșit, preocupat de câștigul propriu, dar și de efectul produselor sale” („Ucenic la Câinele negru”)
La antipod, aș putea enumera personaje menționate în treacăt, sau detaliat conturate de autoare, cum ar fi afaceriști-escroci ca Prințul Sașa Stavisky, „un escroc simpatic, cel mai genial escroc... cu tâmpla găurită! despre care presa și o lume întreagă vuiseră la începutul anilor '30”; Ernesto Enzo Gironi, eroul povestirii „Un viceconsul de Brăila arestat la Galați”, arestat pentru escrocherile făcute să-și asigure o viață plină de chefuri într-un „dolce far niente” când a încercat să fugă spre țara sa de baștină; Solomonică Stoicovici, mezinul bancherului Milu Stoicovici, de care nu s-a prins nici educația, nici normele morale, nici dorința de a munci, găsind căi de a smulge sume considerabile din buzunarul tatălui, chiar și după ce a fost alungat din sânul familiei și a ajuns în America („Fiul bancherului”); Carolina Rosenbaum, care la 90 de ani se juca de-a testamentul, nehotărâtă cui să lase casa. „Și, în speranța deșartă că o vor obține, mulți au mușcat momeala și s-au fript, cheltuind și o grămadă de bani și neprimind nimic în schimb” („De-a testamentul”); Soţii Mitzi şi Micky Alexandrescu, plini de datorii, dar care duceau o viață pe care nu și-o puteau permite, așteptând să moară mătușa Varvara, putredă de bogată. („Tante Varvara”); infidela Madame Bovary, iertată de soțul ei „și de data asta” („Madame Bovary de Bursucani”).
Destinul unor personaje este plin de dramatism, ca de exemplu, sinuciderile. Doamna Dodo Boulgarakis s-a sinucis la 34 de ani, din motive doar speculate: fie că i-a ieșit primul fir de păr alb, fie că avea un foc la inimioară, dorul de Bosforrul unde a copilărit, („Ein tango fűr dich”); La vârsta de doar 21 de ani s-a sinucis Paraschiva Mihăilescu, o basarabeancă frumoasă, din Cuza Vodă de Cahul, care a venit la Galați, ademenită de un escroc sentimental „care i-a promis marea cu sarea” dar care a alungat-o pe stradă fără milă („Verde de Paris”). Tragică este și povestea adevărată, întâmplată după Revoluție, a doctorului și directorului Serafim care a făcut ani grei de închisoare după o înscenare de luare de mită pentru că era „un fost” lipit de funcție și cineva îi râvnea scaunul. („Cazul doctorului Serafim”)
Povestirile „Filmul vietii lui Renaldo Duncan” şi „Un interviu memorabil” sunt dedicate actorului Renaldo Duncan (pe numele adevărat Vasile Cugheanos) și actriței Thinelle Anys, care prin talent, asiduitate și seriozitate au ajuns stele de cinema, la Hollywood și, respectiv, în Franța.
În povestirea „Regina circului” „la hotarul dintre vis și realitate” este prezentă ideea reîncarnării. Solange, acrobată la trapez, mărturiseşte sub hipnoză că a trăit în altă viață în Ascalon, s-a numit Semiramida și a fost fiica unei sirene „frumoasă ca o răzvrătire” și a unui muritor. Misterul e prezent și-n descrierea ei: „Era așa, ca vântul. Ba nu, ca o adiere. Nu o vezi, dar o percepi cu simțurile. Da, cred că am găsit, asta era. De aceea mă tulbura... În ea coabitau ființe contradictorii”.
Povestirea „Zusha” este o puternică mărturie a talentului narativ și poetic al autoarei și adaugă volumului valențe noi de profunzime și de spiritualitate.
„Hotelul Metropol” are și el o poveste, prezentată ca un film documentar, cu nume și date cronologice, cu citate din documente oficiale. Acest hotel emblematic pentru Galați timp de 45 de ani, are ca și persoanele cărora a aparținut, o istorie tumultuoasă. Inițial, înainte de 1900, a fost un han, numit Hanul lui Țigănuș situat la intersecția străzilor Domnească cu Municipală. Clădirea hanului a trecut prin devastări și refaceri, dar trasformarea într-un hotel de lux, a fost inițiativa și investiția domnului Ion D. Hangiof. Lucrările au durat peste cinci ani și au fost terminate în 1898. Impunătoarea clădire a hotelului poate fi admirată în fotografia de la pagina 120. Ion D. Hangiof, care a avut viziunea acestui hotel, a fost „asasinat într-un mod neașteptat și barbar de mâna unor tâlhari necunoscuți, fără a i se imputa sau demonstra vreo vină. într-o seară de toamnă a anului 1915, „pe 8 noiembrie, pe la orele 6 și jumătate precis”, cum precizează autoarea. Trecut în proprietatea fiului, inginerul Michael Hangiof, Hotelul Metropol a avut de asemenea parte de un sfârșit violent „în noaptea de 24 spre 25 august 1944, când nemții în retragere au transformat centrul Galațiului în ruină, iar „Hotel Metropol a fost pus la pământ, devenind, ca toate celelalte clădiri de referință ale orașului, doar o amintire”.
Stilul scriiturii Violetei Ionescu este clar, fluent, alert, poetic, cizelat. Remarcabilă este naturalețea cu care încorporează în narațiune citate și informații care susțin povestea reală sau imaginară, cât și frecventa folosire a dialogul care dă dinamism lecturii. Suspansul, misterul, umorul și limbajul presărat cu expresii și cuvinte din limbi străine (doar Galațiul era un oraș cosmopolit!) sau cu vorbe și expresii mai puțin uzitate în timpurile actuale (praftură, obidă, prigonitori, să-i sară vreo doagă, să se damblagească) îmbogățesc paleta de exprimare și individualizează povestirile.
Descrierile naturii sau localităților sunt pline de plasticitate, culoare, imagini poetice și mister: „Dimineața căzută pieziș de pe creste trecea ca o greblă prin negura albăstrie a brazilor. De o parte și de alta, stânci înalte se ridicau, străjuind urcușul ca niște metereze, ferind poteca de ochii lumii dinafară. Sus de tot, agățat de povârniș ca un cuib de vulturi, satul se înșira de o parte și de alta a unui drum tăiat în carnea muntelui ca o felie de piatră“. (p.79)
Nu sunt cu nimic mai prejos descrierile pe care le face vestimentației, persoanelor, interioarelor cu același ochi de pictor, atent la nuanţe și detalii.
Scriind și publicând cărți despre Galați, este felul în care Violeta Ionescu demonstrează „negru pe alb” că-şi iubește și-și slujește urbea în care s-a născut și a trăit toată viața cum doar ea știe s-o facă: profund, cu dedicație și din tot sufletul ei de istoric, ziarist, prozator, poet, dramaturg, muzician, pictor… activități asupra cărora s-a concentrat în diferite etape ale vieții ei.
O felicit din toată inima pe autoare pentru publicarea volumelor despre „Misterele Galațiului”, cărți pe care le recomand cu căldură cititorilor în căutarea unor lecturi bune și de adevărată valoare.
------------------------
Valentina TECLICI
Napier, Noua Zeelandă
Iunie 2023