Dramă de idei cu caracter filozofic
Teatrul poetic 1927 - Sibiu
Adevărată bijuterie metaforică, circumscrisă viziunii estetice neoromantice cu inflexiuni expresioniste de esenţă clasică prin aplecarea spre folclor, teatrul lui Lucian Blaga, ca mit dramatic, este un teatru poetic şi filozofic care mitizează spiritualitatea tradiţiilor autohtone, aplecându-se spre legendă în ,,ZAMOLXE” – 1921, ,,TULBURAREA APELOR” – 1923, ,,MEŞTERUL MANOLE” – 1927, ,,AVRAM IANCU” - 1934, ,,ANTON PANN” - 1965.
Dacă în ,,ZAMOLXE” - ,,misterul păgân”, Blaga actualizează mitul folcloric ca modalitate poetică, specifică artei moderne a constructivismului, în ,,MEŞTERUL MANOLE” creează o legendă în spiritul tradiţiei folclorice, fixată în ,,timp mitic românesc” în care patima de creaţie, patima frumosului, patimă a meşterului e convertită în jertfă, prefăcând femeia iubită în ,,femeie – biserică”, lăcaş de închinăciune, în ,,minune”.
,,Interpretând metafora mănăstire – femeie prin semnificaţia originară a mitului, ca o patimă pentru zămislire, ridicarea lăcaşului din suferinţa morţii apare ca o luptă a lui pentru cucerirea eternităţii prin propria faptă creatoare, care-i consumă întreaga fiinţă într-o pasiune nesupusă nici unei oprelişti (…); pasiune ,,compensată” în elanul demonului creaţiei de conştiinţa că pentru o operă mare nici o jertfă nu e prea mare”.*
La Blaga, mitul românesc al jertfei creatoare din balada populară e asimilat estetic, interpretat ca dramă a destinului creator, tragedie de destin a celui pentru care creaţia e patimă, transpusă în dimensiune magică.
Lucia Elena LOCUSTEANU: LUCIAN BLAGA - MEŞTERUL MANOLE
Expirat