„Din plumb, făcut-ai aur”
(Eugen Lovinescu)
,,Plutește-un lanț de lebede albe,/
Iar visul din parc în lac se răsfrânge”
GEORGE BACOVIA
(17 septembrie1881, Bacău – 22 mai 1957, București)
„Lebăda neagră” a simbolismului european, GEORGE BACOVIA, se încadrează în etapa de plenitudine a simbolismului românesc, răspunzând cerințelor criticului Eugen Lovinescu, de sincronizare a literaturii române la „spiritul veacului”, de sincronizare cu modalitățile estetice ale literaturii europene.
Teoreticianul simbolismului românesc – Alexandru Macedonski, în studiul „Poezia viitorului” - arăta că: „poezia viitorului e muzică și imagine”, iar Ovid Densușeanu consideră că și orașul are poezia lui și deci propune o nouă orientare tematică, fără a renunța la temele consacrate.
,,Simbolist prin formație, Bacovia își depășește epoca, aparținând poeziei moderne ca unul dintre marii precursori” – scrie Nicolae Manolescu
Discipol al lui Alexandru Macedonski, în a cărui Cenaclu s-a format, Bacovia semnează volumele de poezie: „PLUMB” -1916, „SCÂNTEI GALBENE” – 1920, „BUCĂȚI DE NOAPTE” – 1926, „CU VOI” – 1930, „COMEDII ÎN FOND” – 1936, „STANȚE BURGEZE” – 1946, „PLUMB- VERSURI ȘI PROZĂ” – 1965, „STANȚE TÂRZII”, volume în se conturează o atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, o atmosferă de plumb, în care plutește obsesia morții și a neantului, dar și o descompunere a ființei organice, după Eugen Lovinescu; volume în care se creează o „atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala, de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie eterne” – după remarca lui Nicolae Manolescu.
Universul liricii bacoviene e ancorat în celula și în infernul citadin, al târgului provincial cu parcurile, boschetele, vitrinele, abatorul, cazarma sau liceul, dar și în tratarea condiției tragice a ființei umane, a poetului, a omului de geniu în Univers, societate, alături sau întărită de tema marii plecări sau a naturii ca suport al stărilor sufletești, în timp ce iubirea e înțeleasă ca o nevroză, acompaniată de motivul însingurării și nu numai.
Din punct de vedere compozițional, textul bacovian are o geometrie inedită, aceea a cercului care se constituie ca un simbol și ca un blestem al mișcării infinit repetate, un cerc desemnând elementul exterior și cel existențial, imposibil de străpuns, un cerc, care micșorându-se, se reduce total la un punct care poate fi: poetul, picătura de ploaie, frunza, lacrima sau zăpada, mereu în căderea de plumb –neantul în opoziție parcă cu punctul eminescian din ,,SCRISOAREA I” – „Dar deodat un punct se mișcă”.*
Motivul punctului și al cercului îl vom regăsi, mai târziu, și în lirica lui Nichita Stănescu.
Dacă în lirica eminesciană, arhitectura peisajului se structurează pe motivul mandalei, în fond, tot cerc, dar cercuri concentrice, având în centru, ca un Axis-Mundi – cuplul, în erotica împlinită, dar și în partea a patra a „LUCEAFĂRULUI”: „ Sub șirul lung de mândri tei ședeau doi tineri singuri”, excepție făcând nefericirea erotică, în special, în poezia „DE CÂTE ORI, IUBITO…”, în care, în centrul mandalei, rămâne doar EL, ÎNDRĂGOSTITUL – „pasărea cu aripi obosite” , la Bacovia, Axis-Mundi e doar POETUL / EUL LIRIC, care, în poezia „PLUMB, e „singur” și tot singur „Sunt singur”, într-o mișcare regresivă, o reîntoarcere la începuturi, în golul primordial, în care omul se pierde fără putința de a se salva, ca și în „LACUSTRĂ”.
Cercul eminescian adună, dă un sentiment de plenitudine, împlinire, cercul bacovian anulează, creează senzația prăbușirii, a neantului…
Tema însingurării, ca și condiția omului superior / omului de geniu / poetului, alături de tema stărilor sufletești obsesive și contradictorii sunt teme majore prezente începând cu poeziile - „flori de plumb”, apărute în primul volum ,,PLUMB”.
Confesiune lirică, exprimată într-un monolog tragic - meditație filosofică cu accente de elegie asupra condiției umane în Univers, societate, dar și artă poetică, ,,PLUMB”, deschide volumul cu același nume, încadrându-se în simbolism pentru faptul că folosește simbolul nedescifrat, repetiția și laitmotivul, sinestezia, o muzicalitate excesivă, dar, mai ales, prin multitudinea de motive ce dau viață unei multitudini tematice:
Starea obsesivă, dată de sentimentul morții;
Condiția vitregă a ființei umane, supusă trecerii prin timp;
Însingurarea eului liric, a poetului, omului de geniu, într-o societate rău întocmită, care nu prețuiește marile valori,
Definirea poeziei – „flori de plumb”…
Imposibilitatea realizării visului de creație – „amorul de plumb”, iubire, perfecțiune, adevăr…
Titlul, substantivul nearticulat „PLUMB”, și el o metaforă simbol, încărcată cu multiple semnificații, poate sugera prin:
greutate: apăsarea sufletească și înșelătoare la care e supus eul liric / poetul, într-o societate rău întocmită, care nu prețuiește adevăratele valori;
culoare: monotonia, plictisul, mediul meschin cu false străluciri de o clipă, care duc la uniformizare, banalizare – surse de inspirație pentru o poezia a infernului citadin;
sonoritate: o senzație de sufocare, de coborâre în neant, dat fiind că sonoritatea cuvântului e înăbușită, datorită felului în care e format cuvântul ,,plumb” , respectiv, din vocala închisă „u”, sprijinită de patru consoane surde, labiale, sugerând atât claustrare, asemenea metaforei – simbol „sicriu”, dar și prăbușire, cădere, asemeni condiției umane, claustrată în sine, în societatea văzută ca un „sicriu”, „cavou”.
Poezia „PLUMB” e structurată în două catrene, pendulând între datele realității exterioare și realitatea psihologică, într-o simetrie perfectă, realizată de paralelismul sintactic asimetric, în special, de primul vers al celor două catrene:
„Dormeau adânc sicriele de plumb
Și flori de plumb și funerar veșmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.”
P.V. S. P.V. S.
Dormeau sicriele Dormea amorul
Vb. Subst. Vb. Subst.
Cum? Care? Cum? Al cui? Care?
C.c.m. Atr. subst. prep. C.c.m. Atr, adj. pron. Atr. subst. prep.
adânc de plumb întors meu de plumb
Adv. Prep. + Subst. Adv. Adj. pronom. Prep. + Subst.
Simboluri ale morții
Simbol al claustrării al:
Simbol al creației, al visului
sufletului, casei, societății
de perfecțiune, al iubirii
Structura gramaticală perfectă demonstrează talentul, dar, mai ales, perfecta stăpânire a posibilităților de expresie a cuvântului prin care creează, dă viață temei poetice, folosind paralelismul sintactic, sinestezia, accentuând acea stare specifică simbolismului, de angoasă, nevroză…
Lumea liricii bacoviene e închisă – „sicriu”, „cavou”, fără ieșire, fără iluzia unei transcendențe salvatoare, „vânt” „frig”, iar sensul existenței e disperarea – „și-am început să-l strig…”, căreia i se asociază vidul, neantul, moartea.
În mijlocul cercului închis, fără posibilitate de evadare, ieșire, se află poetul / eul liric: ,,Stam singur în cavou…”, „ Stam singur lângă mort…”. Simboluri ale morții trăirilor interioare: „casa”, „cavoul”, „sicriul” , devin metafore simbol, ce ar putea semnifica și extrema reducție a idealurilor, a creației, a vieții, chiar anularea lor.
Stratul lexical semantic e încărcat de metafore simbol cu multiple semnificații care susțin varietatea tematică, cum ar fi:
„CAVOU”; „SICRIU” - care ar putea sugera sufletul Eului liric, casa, orașul, societatea, mediul, claustrarea și imposibilitatea evadării dintr-o lume care refuză realizarea unui vis, ca în „LUCEAFĂRUL” eminescian, sau, poate, chiar imposibilitatea ființei umane de a-și depăși destinul de a fi muritori, trecători prin timp; un simbol, care,
mai târziu, la Marin Sorescu, în „IONA” devine ,,burta / burțile”;
„AMORUL” - care ar putea semnifica monotonia vieții, iubire imposibil de realizat, ca și visul de perfecțiune, de creare a unei opere de valoare;
„FLORI DE PLUMB”, la prima vedere ar fi o trimitere la artificiile funerare, de duzină, tipice pentru societatea contemporană cu Bacovia; „flori de plumb” ar sugera și banalitatea. Dar, dacă poezia e și artă poetică, sintagma metaforică ar putea fi simbol al unei poezii ce creează o atmosferă apăsătoare, sufocantă, tulburătoare, al unei lumi meschine și monotone, al infernului citadin, anunțând metaforic tematica și motivele poeziilor din volumul „PLUMB” și nu numai…. Motivul „florii” pentru poezie e prezent în: lirica eminesciană în „CRITICILOR MEI”, în care strigătul poetului se ridică împotriva falselor valori: „Multe flori sunt, dar puține / Rod în lume o să poarte, / Toate bat la poarta vieții, / Dar se scutur multe moarte”, în care sintagma metaforică „multe flori” face trimitere la multitudinea de poezii fără fior liric, fără acoperire estetică, în timp ce, în lirica argheziană, „FLORI DE MUCEGAI” e metafora poeziilor ce aparțin esteticii urâtului, poezii inspirate din lumea declasaților de la periferia societății...
„ARIPI” – e simbolul dorinței de înălțare, de perfecțiune, de zbor. Sintagma metaforică „ARIPI DE PLUMB” devine simbolul imposibilității de realizat a oricărui vis, zbor spre înalt, simbol prezent și în poezia eminesciană „DE CÂTE ORI, IUBITO…” în care eul liric, poetul e „o pasăre cu aripi obosite”;
„VÂNT” ar putea sugera vitregiile vieții, stările sufletești apăsătoare, contradictorii pe care poetul trebuie să le depășească, poate, având similitudini cu versurile: „Prin râpi și gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci,” din „TESTAMENT” de T. Arghezi.
În acord cu temele și motivele folosite e și tonalitatea gravă, elegiacă – o melodie stranie, exprimând melancolia, tristețea poetului / eului liric, ce amintește de bocetul popular, tonalitate, muzicalitate dată și de stratul sonor , de magia verbelor onomatopeice –„scârțâiau”, ,,strig”, dar și de jocul repetat al ritmurilor folosite în cele patru versuri:
Versul 1 = iamb, iamb, iamb, peon
Versul 2 = iamb, iamb, peon, iamb
Versul 3 = amfibrah, anapest, peon
Versul 4 = peon, peon, iamb
Melodia poeziei e stranie,ca rezultat al îmbinării ritmurilor, care sporesc nota de monotonie a versurilor inegale de 10 – 11 silabe,.
Rima masculină, e îmbrățișată, de tipul: a b b a, în acord cu tema abordată.
George Bacovia prin volumul „PLUMB”, dar își prin arta poetică cu același titlu, poezie ce deschide volumul, prin comunicarea metaforică, produce imagini poetice care asociază domenii îndepărtate, așa cum în lirica simbolistă universală au realizat poetul german REINER MARIA RILKE și cel francez –PAUL VALERY.
Volumele lui Bacovia aduc senzația de monotonie prin ,,artificiile de duzină”, prin simetria tablourilor, construite rațional. prin păstrarea tematicii și a motivelor din volumele anterioare, dovedind exigență și virtuozitate.
În unele volume ca „STANȚȚE BURGHEZE”, din 1946, în prim plan rămâne tot cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, ironia discretă, vocabularul prozaic.
Simbolismul bacovian, prin retorica specifică, prin stilizarea expresiei, prin lexicul restrâns în care cuvinte „cheie” devin motive, elemente definitorii ale lirismului, individualizând impresiile și notând senzația dureroasă, alunecă spre expresionism.
Poate ca răspuns la versul eminescian din arta poetică „ICOANĂ ȘI PRIVAZ” în care înfierează și falsele valori „Căci plumbu-n veci nu-i aur… și-n noi se simte izul / Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul…/ În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul, / Cu aurul fals al vorbii spoiesc zadarnic banul”, criticul EUGEN LOVINESCU, la apariția volumului „PLUMB”, afirmă: „Din plumb făcut-ai aur!”, subliniind, printr-o expresie metaforică, valoarea de necontestat a liricii bacoviene.
Poetul rămâne
,,Singur, singur, singur”,
„Pe când, de argint,
În amurg de argint, /
S-aprinde Crai Nou,
Pe zări argintii” -
în timp ce
„statuile albe privesc, /
Albe visând…”
-------------------------
(* V. FANACHE - ,, Motivul punctului, al cercului și în lirica lui N. Stănescu”.)
-------------------------------------
Lucia Elena LOCUSTEANU
Cluj-Napoca, aprilie 2023