Într-o dimineață senină, cu cana de cafea în mână și dorința de relaxare în suflet, m-am așezat în fotoliul meu preferat. Lumina soarelui pătrundea timid prin ferestre, semn că o nouă zi plină de promisiuni mă aștepta. Însă în adâncul meu, un gând persistent bântuia: "Abia aștept să ies la pensie și să mă ocup de postul meu de radio, ProDiaspora. Atunci voi avea mai mult timp, voi fi mai relaxată."
Visam la acele zile pline de liniște și împlinire, în care să mă dedic emisiunilor, să aduc zâmbete ascultătorilor și să împărtășesc poveștile lor. Mă vedeam deja pe mine, într-un birou elegant, cu căștile pe urechi și microfonul în față, transmitând bucuria prin undele radio. Ah, ce frumos ar fi fost!
Așteptam cu nerăbdare momentul mult visat al pensionării, gândindu-mă că va fi o perioadă minunată în care voi avea toată liniștea și timpul necesar pentru a mă dedica postului de Radio ProDiaspora. Îmi închipuiam că voi putea să mă bucur de fiecare moment de emisie, fără presiunea timpului și cu o relaxare desăvârșită.
După aproape 43 de ani petrecuți în muncă, în cele din urmă, a venit ziua mult așteptată și m-am eliberat în sfârșit de povara cotidianului. Cu zâmbetul pe buze și sufletul încrezător, m-am gândit că nimic nu mă poate opri acum să creez cele mai extraordinare emisiuni radio.
Cine să fi ghicit că timpul s-ar fi transformat brusc într-un alergător profesionist, cu un cronometru în mână? Totul devenise o cursă contra cronometru, în care fiecare zi părea să se scurgă printre degete cu o viteză amețitoare. Mereu credeam că voi avea mai mult timp, că voi fi mai relaxată, dar parcă lumea s-a învârtit cu capul în jos.Dacă vreun prieten îmi spune: "Hei, am auzit că ai mult timp liber acum. Ne putem întâlni pentru o cafea?". Aș vrea să-i strig: "Da, am timp liber, dar și timpul meu are liber!"

Parcă cineva a strâns cronometrul timpului și acum fuge ca un iepure în căutarea morcovului. Zilele par să se evapore într-o clipă, iar fiecare oră se preschimbă într-un minut. În loc să mă bucur de timpul meu mult dorit, parcă lupt contra cronometru în fiecare zi.
În loc să mă trezesc dimineața și să-mi pregătesc emisiunea cu calm și plăcere, mă trezesc în fiecare zi ca și cum cineva a apăsat butonul fast-forward. Încerc să adun inspirație și să-mi ordonez gândurile, dar parcă și ele se grăbesc, fugind una după alta într-un ritm haotic.
Am ajuns să mă întreb dacă timpul înțelesese greșit că am ieșit la pensie și, de fapt, mă pedepsea pentru că am îndrăznit să visez la un program mai relaxat. Oricât m-aș strădui să fac față, emisiunile mele devin din ce în ce mai rare. Când realizez că a trecut o săptămână și abia am găsit timp să selectez câteva melodii pentru back-up mă simt ca și cum aș fi fost prinsă într-un vortex temporal.
Dar în ciuda tuturor acestor peripeții, trebuie să recunosc că există o mare doză de amuzament în această nebunie contra cronometru. Măcar acum înțeleg cum este să lași un loc de muncă și să te trezești că ai și mai puțin timp liber decât înainte. Parcă ar fi un puzzle comic în care cronometrul se bate cap în cap cu agenda mea personală.
De parcă destinul îmi râde în față, audiența postului crește pe măsură ce timpul meu se micșorează. O ironie amară a vieții! Încerc să țin pasul cu tot ce se întâmplă, să realizez emisiuni memorabile și să mă bucur de fiecare moment petrecut în fața microfonului, dar parcă numărul de ore disponibile s-au transformat într-un puzzle nerezolvabil.
Astfel, am devenit o gazdă de radio care apare rar ca o cometă pe cerul nopții. Ascultătorii mei își pun deja întrebări dacă nu cumva am adoptat o tactică misterioasă de emisii "surpriză" sau dacă am fost răpită de extratereștri. Nu, dragii mei ascultători, sunt doar prizoniera timpului care zboară cu viteză înspăimântătoare.
Și astfel, în ciuda așteptărilor mele, pensionarea mi-a adus o dilemă neașteptată: cum să fac mai multe emisiuni în timp ce timpul se împuținează? Poate că trebuie să închei fiecare emisiune cu o dorință magică de "Timpule, te rog, încetinește!" sau să inventez un dispozitiv care să congeleze secundele pentru mine.
Până atunci, voi face tot posibilul să mă bucur de fiecare clipă în fața microfonului, indiferent cât de rară și prețioasă este aceasta. Iar voi, dragii mei ascultători, vă rog să fiți alături de mine în călătoria aceasta haotică și să nu mă uitați atunci când răsar pe cerul radiofonic ca o cometă zburătoare.
Așa că dragi prieteni, vă invit să vă alăturați cursei mele contra cronometru și să vă bucurați de haosul amuzant pe care-l aduce pensionarea. Într-un fel, poate că tocmai acest ritm alert ne face să prețuim cu adevărat momentele în care reușim să ne ocupăm de pasiunile noastre. În cele din urmă, poate că pensionarea nu înseamnă să ai mai mult timp, ci să îți folosești timpul într-un mod care te face cu adevărat fericit.
Cu zâmbetul pe buze și urechea lipită de cronometru, vă trimit cele mai calde gânduri radiofonice! Rămâneți alături de mine și de Radio ProDiaspora!
P.S. În cazul în care am mai mult timp liber în viitorul apropiat, să știți că voi face tot posibilul să vă încânt cu emisiuni de neuitat. Cine știe, poate că voi descoperii o formula secretă pentru a face timpul să alerge mai încet!