L-am văzut în fața icoanei Maicii Domnului cu pruncul Iisus, de la intrarea în altarul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din orașul dintre două provincii istorice.(R.S). Venise cu pași repezi de la ușă la icoana Sfintei Marii, de parcă avea să îi spună ceva urgent Fecioarei Sfinte. În biserică era doar lumina filtrată de vitralii.

Eu stăteam de mult în fața icoanei Mâtuitorului. Îi vorbeam în gând, rugându-l să vegheze la familia mea, la pacea pământului, la liniștea din țară, la sănătatea oamenilor. Așa m-a învățat o prietenă din Sibiu, Camelia (un nume frumos, ca și sufletul ei) care îmi trimite zilnic, pilde, cugetări, învățături creștine. Eu îi mulțumesc și urmez îndemnul de a ne ruga pentru alții. „Rugăciunile colective au un efect foarte puternic” spune ea.

Merg și mă rog, când biserica este fără enoriași, să mă pot concentra pe vorbele ce le spun din tot sufletul Domnului. Le spun Lui Iisus, cel mai bun prieten al oamenilor. Privesc chipul Lui tânăr, așa de frumos, de o frumusețe fără seamăn, o blândețe ce emană din tot trupul său. Pare viu, parcă ne vorbește cu ochii săi aurii, ochii atât de vii, că ne urmăresc, unde ne-am duce. care se mișcă, după cum ne mișcăm noi. Au o sclipire aparte, cu pupile foarte luminoase, o pictură superbă. Are părul blond-castaniu, cu cărare pe mijloc, fața foarte fină și luminoasă. E o icoană pe lemn al unui elev al lui Tattarăscu. Dar ce realizare! Energie emanată de această icoană este greu de descris.

Icoana și-a pierdut strălucirea doar în dreptul mânii lui Iisus, sau poate așa cade lumina pe mantia sa albastră brodată cu fir auriu, peste cămașa de un roșu carmin, simbol al jertfei. Câți nu i-au căutat sprijinul? De aceea nu mă îndur să mă despart de chipul Mântuitorului. Dar a trebui să plec, să las singur bărbatul ce se ruga cu atâta fervoare la Sfânta Maria. Simțeam că împiedic dialogul lui cu cea adorată de mulțimi de oameni. L-am văzut doar din profil. Era înalt, cu părul tuns frumos, acoperind parțial fruntea. Pe la tâmple era grizonat. El privea ochii atât de albaștri-aurii ai Măicuței cu chip de o frumusețe divină, ochi frumoși care parcă lăcrimau, îndreptați spre copilul din brațe. Știa oare ce îl așteaptă? Știa că acel trup frumos va fi sfâșâiat de răutatea oamenilor? Sau Maicuța Domnului deplângea soarta noastră? Ochii au o tristețe impresionantă, dar fața are o dulceață ce ne pătrunde în suflet.

Imaginea străinului ce se ruga fierbinte mi-a amintit de cea dintr-o biserică de lemn, în stil maramureșan din Parcul Alexandru Ioan Cuza, unde am intrat să mă rog. Mergeam fascinată spre iconostas, căci lângă icoană era un buchet de ghicei, puși cu dragoste de o credincioasă poate. Ghiocei în ianuarie, ce bucurie într-o lume ce duce o grea povară, când oamenii nu mai au nicio lumină pe chip, tulburați de tot ce se întâmplă. Dar m-am oprit brusc, am stat doar o clipă în fața icoanei Mântuitorului, căci am auzit o voce de femeie. Am crezut că vorbea cu preotul. Nu! Ea stătea în genunchi și se ruga dureros și atât de trist la Maica Domnului. Mă întrebam ce mari necazuri are, de a găsit doar la Maica Binefăcătoare ajutor, speranța că va dobândi ceea ce îi cere cu disperare în glas. Am iești în plin soare, un soare primăvăratec în Bucureștiul ce vuia de mașini și am coborât spre lac, să-i simt frumusețea. Era limpede, strălucitor, cu sute de pescăruși albi pe el, de un farmec nespus ce contrasta cu ceea ce am văzut în biserică.

Am cutreierat prin țară și străinătate, am intrat în multe biserici. Nicăieri nu am găsit icoane mai frumoase ca acestea de la fosta Mânăstire Râmnicu Sărat. De aceea vin des în biserica de la piață, mai ales că este deschisă zilnic. Vin la Maica Domnului, singura mea prietenă. Singurătatea mea de scriitoare m-a făcut să stau departe de oameni, deși îi iubesc. Dar realitatea confirmă ce a spus o prietenă. „Cu cât cercul de cunoștințe este mai larg, cu atât răutatea oamenilor este mai mare.” Ce dreptate are! Dar vin să vorbesc des cu Sfânta Ecaterina, protectoarea mea, care este tot pe peretele ce desparte naosul de altar, o icoană de o frumusețe rară, cu imaginea de prințesă a Sfintei ce ne privește cu ochi mari, luminoși și vii.

M-am dus să aprind lumânări, pentru cei dragi mie și pentru morți. Aprind mereu lumânări pentru Mihai Eminescu și Veronica Micle. O fac și alții, cu aceeași dragoste ca și mine. Le trimtem lor lumină de pe pământ, ne rugăm să fie iertați și să rămână fericiți în paradis și ei ne încarcă de lumina lor. Așa simt eu. Simt că există comunicare cu aceste spirite înalte.

Am rămas în curtea bisericii, fostă mânăstire, să simt căldura soarelui de decembrie. Era ca o zi de primăvară. Am stat mult, să mă pătrund de lumina astrului ce aduce viață. Barbatul nu a ieșit, cred că tot se mai ruga. Mă gândeam dacă era bolnav? Avea vreun necaz? Făcea o rugăciune de mulțumire? Nu, era prea trist...

Fratele meu a murit la 45 de ani. Și acum mă doare sufletul. De ce caut frați în cei pe care îi văd suferind? Of, de ce sunt eu ca o cutie de rezonanță a tuturor durerilor lumii? Așa este orice suflet de scriitoare? Mă rog în gând ca Măicuța Domnului să îi ascult și îndeplinească dorintele acestui necunoscut. Amin!

Este mult soare în curtea mânăstirii. Așa îi spunem, că biserica este tot ce a mai rămas din mânăstirea veche. Un Crăciun cu un soare primăvăratec rar ne-a fost dat să vedem.

În acest final de decembrie cu statisici sumbre, doar Lumina Crăciunului, lumina nașterii lui Iisus este singura bucurie a noastră. Departe de mercantilismul sărbătorii, de scumpiri și aroganța unora, bucuria din inima Românilor, popor creștin, nu o poate lua nimeni. Iisus este cu noi și ne spune „Nu vă temeți! Eu sunt lumina vieții! Eu sunt pacea lumii! Eu sunt calea, adevărul și viața!”. Da, Iisus este viață, viață creștină, cu puritatea și farmecul ei, cu cântări religioase minunate, imnuri de slavă și de mulțumire.

Avându-l pe Iisus în inimă, nu mai trăim în singurătatea cosmică. Iisus ne veghează. Poporul român a fost, este și va fi un popor creștin. Nimeni, niciodată nu îi va zdrobi credința în puterea lui Dumnezeu.

Doamne ajută poporul meu să treacă de iarna vieții!
-----------------------
Ecaterina CHIFU
Râmnicu Sărat