Printre picături...

Dintre tăceri și așteptări apăsătoare,
Adun șuvoi de gânduri înmiresmate-n taine,
Le las stropite de roua dimineții,
Ce spală și iluzii, și praful de pe haine.
Un nor dansând deasupra-ntre tăceri
Îsi scutură prin picături speranța
Ce-i gata să alunge și arșita din trupuri,
Valsându-și neputința de-a zămisli viața.
Din soare se preling doar pulberi de speranță
Și-aduce revenire și dor, și alinare
Doar bucurie multă și poftă de viață
Gonind înspre apusuri tristețe și-apăsare.

Durerea lumii

Emoție, durere, un început de timp
Ce nu se știe repetat, prin vreme,
Când florile pe ramuri au început a plânge,
Căci inimi înghețate nu contenesc a geme.
Ar vrea să ceară veșnicia-n dar,
Să aiba timp să-și cânte simfonia
Din suflete curate ca să răzbata iar,
Speranța, dragostea de viață, veselia.
Și-n colț de gând, speranțe să răsară,
Să facă-cuiburi, să se prefacă-n cârd,
Din ploi stelare să se adape-n taină,
Speranțe, mulțumiri-în suflete și-n gând.

La moară
 
În locul în care se macină timpul,
Iar apa-i purtată din unde-n șuvoi
Și pietrele își întorc mușcătura
Prăvălind râul, în trepte, spre noi.
E locul de basm ce apa n-o-ngheață,
Căci muzica morilor fac
Prin veacuri și vreme, șuvoiul năvalnic
Ce-aduce-alinare și cântec, și leac.
Făina cernută prin sita flămândă,
Nu are gust amestecat
Din râșnițe, mori, ce prefac gustul pâinii,
Căci truda lipsește din bob măcinat.
La moara din vale, sătenii se-adună
Să macine gânduri, taclale și griji,
Prin jgheabul de scânduri el duce spre roată
Al apei putere, bob tare zdrobind.
Doar astfel, faina ce-i pusă pe masă,
Își spune povestea cu gust de mâncare,
Căci moara își duce secretul prin lume,
Dând rost unei vieți ce nu-i de vânzare

Fuior de gând

Un vânt pribeag hălăduie-n câmpie
Cernând prin flori poeme adunate
Din chihlimbare și safire, în cuvinte,
Prin străluciri de soare renăscând,
Purtate
De dor flămând, țesut în pânza serii
Din alb fuior de gânduri și speranțe,
Ca liniștea și bucuria iarăși
Va ridica -n împrejurimi palate
Și strâmtele poteci vor îmbrăca
Iar haina nouă, cea a bucuriei
Ca soarele- și va arunca sămânța
Și-n umbra deasa a salciei plecate
Din marginea îngustă a cămpiei.
Și atuncea, răsăritul va veghea
Ca sufletul desculț, să se strecoare
Prin metereze, în palate de cleștar
Ce vor îngădui oricând
Ca dragostea, speranța, bucuria
Să prindă aripi-
Cât de sus să zboare....

Mi- e dor!

Mi-e dor și îmi dau seama, nu găsesc cuvânt
Ca să scriu dorita rugăciune,
Care să cuprindă atâta suspin,
Să usuce lacrimi, să ștearga minunea
De pe neamul nostru, pustiit de vânt!
Din înaltul cer, adunăm puterea
Ce ne-o mai trimite Cel de Sus, milos,
Căci se-ndură de noi, neclintiți de veacuri,
Pe pământu-acesta, un neam credincios
Ce-am crezut în Domnul, în rugă și sfinți.
Ne-nchinăm fiebinte la icoana-n cui
Să ne ierte bunii și la fel, străbunii
C-am lasat hotarul, casa și părinții
Goale și pustii, în grija oricui.
Prin vene ne curge dragostea de țară
Domnitorii noștri au nume de sfinți
Laptele de mamă ce l-am supt aicea
Ne face să ținem tot ce-avem, în dinți.
Să ne amintim de capul de bour
Și de lupii-n steag, șuierând turbat
Când pământul țării e scos la mezat
Pe-un pumn de-argint, luat și nu dat.
Cruci și monumente poartă încrustate
Nume grele de eroi ce-au fost
Și-au spălat cu sânge câmpuri și ogoare
Murind și-apărând ceea ce-i al nost'.
Din Cer ne trimite Cel de Sus putere
Ca să dăm iar mâna, frate lânga frate,
Ca să-ncingem hora, s-apărăm avutul
Să citim istoria luptelor purtate,
Ca să nu dăm munți și văi, și ape.
Domnitorii noștri ne trimit cuvânt
Ca hotarul țării să rămână veșnic
Întregit de-a pururi, ca un legământ!
Vremea ce-a trecut, a fost scrisă-n sânge
Cu toiag și paloș, în lupte ce-au fost
Ne-am crescut copiii, ne-am purtat nepoții
Râul și cu ramul ne-au fost adăpost.
Cu lacrimi de sange, noi ne-am scris istoria
Răstigniți prin vreme, renăscuți din lut
Ne-am cântat durerea, ne-am plâns bucuria
N-am prădat pe nimeni, n-am plătit tribut.
Colindând colinda neamului statornic
Întregind istoria-n timp renăscut!

Regăsiri

Printre-ncâlcite pânze de păianjen,
Când vântu-n pustiu te trimite,
Poți regăsi, cu răbdare
Cărări sau poteci bătucite.
Poți să auzi cum vorbesc
Păpușile-n raftul de sticlă,
Poți să adormi-ntre frunze și crengi
Când picuri de ploaie le strică.
Poti să te zbengui, sărind prin băltoace,
Poți să înveți să scrii în cuvinte
Cernute, prin sita durerii,
Ce fac bucurii să ridice.
Din a soarelui rază, să încerci să desprinzi
O ultima urmaă, o sământă
Ce-ți dă noi puteri- renăscute,
Scrise-n tapetul cu margini răsfrânte.
Să scuturi din cer doar picuri și rouă
Ce-ncolțesc și cresc bucurii,
Să găsești o corabie mica,
Să pornețști apoi, pe drumuri pustii,
Străbătând prin namol și furtună,
Fără acul busolei cu tine.
Să miroși ofilite petale,
Să dai sens, prin cuvinte puține,
Sleite de rost, de putere, de soare
De bine.

Răstigniți, prin vreme

Din cer ne trimite Cel de Sus putere
Ca să dăm iar mâna, frate lângă frate
Să citim istorii, să păstrăm credința,
Țara și icoana, nu pot a fi date!
Lespezi de mormânt poartă încrustate
Candela păstrează și ea nume sfânt
Celuia ce moare pentru neam și țară,
Așezând credința cu el în mormânt.
Un Ștefan, un Mircea, Tepeș sau Mihai
Ca ei, mulți aceia ce străbat prin veac.
Martir Brancoveanu, tare in credință
Neclintit ca stânca din a sa voință,
De-a neamului lege, grija a purtat.
„Credeți în Hristos!-astfel i-a-ndemnat
Pe-ai săi fii ce-și așteptau sfârșitul.
Nu vă-nspăimântați! el le-a repetat
„Stați tari, să nu băgați în seamă moartea
Credeți în Hristos, nu-n strâmba Semilună
Căci pân’ la urmă, credința cea străbună
Învinge-n lupte !
Muriți cu demnitate, precum niște eroi,
Nu-mpinși de spate, ca niște biete oi!
De țară și credință, el grija a purtat
„Căci pentru noi, Isus și moartea a răbdat!
-Nu vă clătiți, să credeți în puterea crucii’’
Așa-și încuraja în ceasul morții, pruncii
Cei patru, ce cu capul au plătit
Și-n schimb, mucenicia au primit!
Să nu tăcem, plângând în pumni, tăcuți
Când vor ca să ne-njuge la plugul celor mulți
În lumea-n care și sufletu-i vândut!
Să facem cu moșia legământ
Ca să păstrăm tărâmul mereu sfânt.
Cei ce plătit-au pentru crez și glie
Un preț măreț, ce reușea ca să re-nvie
Biserica din suflet și-a noastră nemurire .
Răstigniți prin vreme, renăscuți din lut
N-am prădat pe nimeni, am plătit tribut
Ne-am cântat durerea și-am plâns ce-a durut,
Colindând colinda, trăind bucurii
Neamului ce suntem, am fost și vom fi!
------------------
Nadia URIAN
Cristeștii Ciceului, Bistrița Năsăud
2 mai 2023