VINE-O VREME

Vine-o vreme, zice înţelepciunea populară şi-atunci când ea-i venită, priveşte-te-n oglinda timpului ca să vezi urmele trecerii ei de neoprit peste întreaga ta fiinţă. Şi-ai să vezi cum, încetul cu încetul, chipul tău se va asemăna tot mai mult cu cel al tatăl ori cu bunicul tău în anii lor din urmă, semn că şirul anilor tăi se cam apropie de clipa trecerii tale spre marea întâlnirea cu ei, pentru a te alătura lor şi a îngroşa rîndul neamului tău mutat din vremelnica şi trecătoarea viaţă pământeană spre veşnicie. Acolo şi numai acolo îţi vei putea cunoaşte cu adevărat bunii şi străbunii tăi, mergând înapoi în timp până la ,,Adamul nostru cel dintr-u-nceput’’.

Mai apoi priveşte-te în oglinda sufletului ca să-ţi vezi faptele pe care le-ai făcut în trecătoarea-ţi viaţă, bune şi rele deopotrivă. Scade apoi din faptele tale cele bune toate câte-s rele şi vezi ce ţi-a mai rămas. Dacă a rămas mult e bine, dacă a rămas puţin sau nimic e rău, pentru că vei avea multe de pătimit într-u iertarea păcatelor tale.

Dar oricum va fi, cât încă mai vieţuieşti în trecătoare clipă a veşniciei aici pe pământ, măcar din timp în timp, la ceas de mare sărbătoare creştinească, răscoleşte prin tainiţele minţi tale şi caută-i pe toţi cei dragi pe care i-ai avut cândva şi care acum sunt veşnicii pe cărarea timpului. Cu gând curat şi adevărat, aprinde-le un muc de lumânare şi închină-te lor cerându-le smerită iertare pentru a fi scăpat , măcar şi-atît, de câte poate le-ai greşit cândva. Aşa, împăcat cu ei, cei care din totdeauna au fost mereu îngăduitori şi iertători, veţi fi împreună la praznicul măritei sărbători a Sfintelor Paşti care se apropie, precum şi la slujba pe care vrednicitul preot o va ţine în sfânta noapte a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, cu ei în tainiţa unui gând smerit, vei spune din adâncul inimii tale un ’’Iartă-i Doamne, şi pe mine dimpreună cu ei’’, simţindu-i, pentru o clipă de adâncă trăire, aproape de tine, multumiţi că nu i-ai uitat. Şi nu-i semn de slăbiciune ori de ruşine, dacă o lacrimă fierbinte şi curată pornită din adâncul sufletului tău, va umezi, şi numai pentru o clipă de veşnicie, tremurata-ţi pleoapă. Aşa le vei plăti cu banul sufletului tău nemăsurata lor trudă, încredere şi speranţă pe care ei au pus-o zi de zi, în scurtimea vieţii lor în tine, nădăjduind că vei fi bun, drept şi omenos si că vei cinsti cum se cuvine neamul din care tu şi toţi urcătorii şi scoborâtorii tăi vă trageţi.

Aşa că, tu, măruntul lumi acesteia rea şi mincinoasă, leapădă-te de toate celea şi, înainte de toate, cere iertare şi iartă-i tu pe toţi cei dragi, ca şi pe toţi duşmanii tăi de ieri şi de azi, ca marea sărbătoare să te găsească curat şi cu sufletul deschis. Iar Tu, Iertătorul şi Îndurătorul nostru al tuturor, ne mai dă Doamne răgaz o bucată de vreme, că poate aşa ne vom mai îmbuna şi curăţi sufletul de toate câte lumea aceasta în care trăim ni le dă şi ni le cere în fiecare zi.

Îngenunchind, /Smeritul gând /spre cer urcând
La Domnul Sfânt pe largi cărări,/ Ar vrea iertări și împăcări.

***

ÎN JERTFITORUL MEU ARDEAL
SUB PATRAFIR DE STELE

În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,
Să privegheze lumea din vârful unui deal,
Și de acolo Doamne, în preaspășită rugă
Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.

Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat
Sub umbra Ta norodul să-mi fie câștigat,
Că Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume
Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai bune.

La vechile-ți altare mereu s-au închinat,
Strămoși, moșii noștri și eu cu al meu leat,
Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,
C-așa de prunci ne-nvață învrednicita, muma.

La sfânta liturghie, cucernicii părinți
Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,
Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim
De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.

Păcătuim în viață, că cel păcat ne-mbie
Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,
Uitând că doar iertarea și veșnica iubire
Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.
*
De-aveți în al vost suflet biserica din deal
Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,
Nimic în astă lume n-o să vă fie greu
C-aveți de partea vostră pe Domnul , tot mereu.

Din huma cea cu moșii luați mereu putere,
S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere,
Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,
Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.

Din lacrima durerii vă faceți bucurie,
Iar urgisita vreme istorie vă fie,
Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,
Când țara și cu Domnul avutu-mi-au un rost.
**
Sub patrafir de stele, biserica din deal
Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal,
Că la sfârșitul lumii, aici va fi să-mi fie
Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.

SE PRĂZNUIEȘTE PAȘTELE CEL SFÂNT
IN RUGĂ DE IERTARE

Motto:
În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,
Din cădelnița-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,
Cerne sfintele icoane și c-o dulce sărutare
Se-așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.

Mai peste tot la mine, pe coama unui deal,
Să fie mai aproape de raiul din ceresc,
S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal
Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.

Cărarea înierbată, din vale îmi aduce
Suflarea păcătoasă a unui cuib de sat,
Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce
Și vechile icoane cu chip străluminat.

Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă
Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare
La multele păcate, ce stau să se intindă
Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.

Ei încă, păcătoșii, jura-vor ascultare
Poruncilor știute din vremuri de demult,
Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare
Și-or fi creștini cum fost-au, atunci, la început.

C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,
Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,
Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime
Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.
*
Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie
Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,
Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie
A sufletului slavă, din locul ăsta sfânt.

Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie
Biserica și neamul mereu n-același loc,
Vor umple de iubire clipita de vecie
Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.

 

IISUS, ‘NĂLȚAT LA CERURI

Pornit-a veste mare din glasuri de femei,
Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei
Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,
Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,
Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos
Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu
Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

Minunile făcute au fost de-adevărate,
Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,
Că El învie morții și dă la orbi lumină,
Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte
Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,
Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm
În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată
S-o trecem în iubire frumoasă și curată,
Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere
Că ele întinează și izvorăsc durere.

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,
Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,
Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face
Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

Când judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,
L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,
El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,
Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.
*
După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles
Că viața noastră încă, nu are nici un sens
Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,
Că pierde pe vecie a Raiului cărare.
**
El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează
Să îi urmăm povața, s-avem credința trează
Că doar cu cea iubire și binele făcut,
Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

 

GÂNDUL LUI HRISTOS PE CRUCE

Stă Iisus pe Sfânta Cruce pironit în patru cuie
Şi-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie:
-Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus
Depărtându-se de Mine, laşi cum alţi-n lume nu-s.

N-au avut în ei credinţă ca să vreie să îmi moară
Pentru Tine, pentru lume, pentru tot ce-i înconjoară,
Pentru neam, pentru dreptate, încă pentru cea iubire
Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.

De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate
Ale voastre cruci făcute din o mie de păcate,
Eu le-adun , le iau cu mine şi le duc dinspre lumesc
Ca iertate toate fie de Părintele Ceresc.

Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc
Şi să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc,
Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat
Mi-l urmaţi îndeaproape, veţi avea de câştigat,

Lumea-ntreagă, veşnicia, raiul cu-ale sale toate,
Necuprinsa-mpărăţie şi-ncă multe nevisate,
Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credinţă
Ce-i mai tare decât moartea şi v-aduce biruinţă.

Toţi nemerniciţii lumii, păcătoşii, fiecare
Care-mi staţi la talpa crucii într-o rugă de iertare,
Mântuiţi veţi fi de-apururi dacă-n voi aveţi voinţă
Să vă lepădaţi păcatul şi-n cel loc puneţi credinţă.

Cu nimicul ăsta mare veţi schimba întreaga lume,
Va pieri pe veci păcatul şi de-mi faceţi fapte bune
Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători,
Veţi pleca spre judecată nimănui să-i fiţi datori.
*
Asta zise-n gând Issusul, pironit de noi pe cruce
Şi-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce
Când aici, cum a mai fost-a, fi-va Raiul de-nceput,
Unde toţi, cândva, odată, am trăit şi-am încăput.

 

ÎN BOCETUL DURERII

În bocetul durerii, Măicuţă Născătoare
Mi te topeşti ca sarea de lacrimi picurată,
Tot întrebându-ţi soarta, de ce pe Tine oare
Căzut-a nenorocul să fii azi lăcrimată?

Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă,
Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător,
Şi-acum, de ce sortitul îţi dă o greauă palmă
Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.

Bătutu-L-au în cuie pe-o cruce de osândă
Trădat de trădătorii la neaml creştinesc,
Şi inima-ţi de mamă, smerită, caldă, blândă,
S-a înmuiat durerii rugându-l pe Ceresc

Să ţi-l întoarcă-n viaţă din moartea nemiloasă
Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine
Păcatul omenirii, ca prin a morţii coasă
S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.

Tu mai rămâi Măicuţă să osteneşti prin lume,
Să-mparţi cuvinte-leacuri la ceia necăjiţi,
Să picuri cu iubire a Tale fapte bune
Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinţi.

La Tine-nchinăciune şi rugă de iertare
Cerşim noi îndulciţii adesea la păcat,
Că trecătoarea viaţă, ne dă din câte are
alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.

 

HRISTOS A ÎNVIAT

Motto:
Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,
Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt
Să fie Solul Său pe-acest pământ,
Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,
Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

De ce? Că a venit să vă arate,
C-acolo sus, în ceruri, după moarte,
Veți fi vecie lungă de vecii
Și-n bucurii de raiuri veți trăi
De-aici făcut-ați FAPTE LĂUDATE
Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI în toate?

Minuni El v-arătat ca să vă-mbune
Să zilniciți mereu în fapte bune,
Ca prin IUBIREA CELUI DE APROAPE
Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,
Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,
Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,
Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,
Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,
Al vostru gând să lepede MINCIUNA,
Și în CURAT în CINSTE și-n DREPTATE
Să vă trăiți viața, CĂ SE POATE!

Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,
Nu l-ați crezut că El e cel trimis,
N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi
Și lăcomia să vă lase goi.
A voștii ochi, să creadă nu au vrut
Minuni pe care El mi Le-a făcut.

Ați născocit că-i solul mincinos
Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,
Și fără remușcări la cele toate
L-ați judecat și L-ați trimis la moarte
Să fie pironit pe-o cruce-n cuie
Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc
Să ierte neamul nostru omenesc,
Că El chezaș s-o pune pentru toate
Păcatele ce-n lume-s adunate,
Ca voi cu toți, de-acuma înainte,
Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte
Genunea cea cu suflete mărunte,
Iar de acol’, pe moarte a călcat
Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat
Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!
*
E zi de Paște, deci, vă bucurați
C-al nostru IERTĂTOR, pe cei iertați
I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,
Ca la sfârșit, când or lăsa cea lume,
Să-mi stea cu El la masă în ceresc,
Cât încă fi-va neamul omenesc.

 

ÎNSFINŢITUL LEMN AL CRUCII

Motto:
Pe coastele cu pruni, din deal în deal
Să aibă veşnicia sfântul semn,
Biserici rânduit-am în Ardeal
Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lemn.

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul
Punându-i veşnicia în crucile de lemn,
Cu ele miruit-am şi văile şi dealul
Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

Din învechite veacuri la ele păcătoşii
S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,
Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii
În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri
Să guste bucuria scăpării din nevoi,
Surâsul să apară pe suptele obrazuri
Şi geana de lumină în ochii trişti şi goi.

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri
Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,
Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri
Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire
Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,
Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire
Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

***
Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă
Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,
Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă
Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

 

ZI DE MARE SĂRBĂTOARE

E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă
Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,
Să fim cu toți de față la liturghia sfântă
Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat
Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,
Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,
Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA CRUCE,
De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce
Cel asfințit de soare acolo, chinuit,
Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat
Ca neamul nost’ nemernic, în veci fie iertat,
Ca să putem spre ceruri cel suflet să-l urcăm
Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât
Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât
Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,
Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat
Putem acum a spune: HRISTOS A ÎNVIAT!
Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm
Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.
*
De Ziua Învierii, CREȘTINI VĂ BUCURAȚI!
Și-un gând curat la Domnul în rugă mi-l urcați
Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,
C-a voastre fapte toate să merite cununi.

 

TOT  LĂUDÂNDU-TE

Icoană lăudată,
Preapură și curată,
Din suflet de altare
Ți-aducem închinare,
Plângându-ne,
Rugându-te,
Smerindu-ne,
’Nălțându-te,
Și lăudându-te,
Tu Maică Născătoare
A toate iertătoare.

Din cerul Tău îngăduie,
Ca haru-ți să ne mântuie,
Că te-om slăvi
Și te-om mări,
Și te-om iubi
Cât  vom trăi.

 

FALȘI ÎNCHINĂTORI

Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat
Când la a Ta icoană sfios m-am închinat,
Când pentru-ai mei și mine cerut-am sănătate
Și pace, fericire să faci, le fie-n toate.

Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toți pomeni
De nu-ți suntem supusă armată de oșteni,
Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase,
Cu gândul la păcate și firi alunecoase.

Lor dă-le cît pot duce necaz și suferință
Să vadă de la sine, că doar cea pocăință
Va merita iertarea la cele câte-s toate
În tine, om nevolnic, de-o viață adunate.

Așa că la icoană să vii cu gând curat,
Să vrei să mi te lepezi de dulcele păcat
Și-n locul lui de-acuma n-atale toate fapte
Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.

Așa doar Iertătorul ți-ascultă a ta rugă,
Îți cântărește fapta și-n așteptarea lungă
Adânc El chibzuiește de bine-i merita
Iertat să fii în parte, de toată vina ta.
*
Bisericile-s pline de falși închinători
Ce n-au în ei smeritul și ce de-atâtea ori
Tot Ți-au promis, în vorbe, că de le dai iertare
De mâine a lor viață va merge spre-ndreptare.

Așa zic mulți și-acuma în față la icoane,
Apoi, ca-n a lor viață, toți mint Mărite Doamne,
Creștini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă
Îmi uită ce promis-au și nici că le mai pasă.

 

DĂM VESTE

De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti
Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,
Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti
Şi Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce
Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,
Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce
Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată
De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,
Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată
Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor
În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,
Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor
Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut
Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,
De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,
Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

 

JERTFITUL MIEL

Tu, BIETUL MIEL, ales ai fost de soarte
Să speli al nostru suflet de păcate,
Prin jetfa ta, prea crud și nepătat,
Pe Domnul cel din cer, l-ai îmbunat.

Ne iartă dar, că noi n-am fost în stare
Să punem bunătate-n fiecare,
Și-n fapte bune viața s-onodăm
Ca pe a ta, mieluțe, s-o salvăm.

Voința noastră-i slabă și-ntinată
De dulcele păcat, ce viața toată
Ne-mbie să-l gustăm, ca să ne prindă
În vraja lui, și-n noi să se întindă.
*
Când carnea ta dulcie o gustăm
Ar trebui un MULȚUMESC să-ți dăm,
Că tu, în locul nostru jertfitul spre ceresc
Adus--ai pentru viața-ți, iertare-n omenesc.

Noi suntem prea nevrednici de-a ta jertfelnicie
Și nu suntem în stare de-un pic de omenie,
O rugă de iertare în taină să-nălțăm
Când așezați la masă, din tine îmbucăm.

 

CERESCUL FIE-N SUFLETELE VOASTRE

De la Adam încoace, acum ca și-altădată
Îl tot cătați pe Domnul prin cerurile-nalte,
Cu ochii și cu gândul, în rugi înlăcrimate
De-acolo vreți vă vină iertarea așteptată.

Și tot acolo credeți că-i raiul veșniciei
Și tronul judecăți la toate ce-ați făcut,
Răsplata celor fapte ce Domnul le-a trecut
În cartea vieții voastre, că El de toate știe.

Și-apoi, de-acol’ în viață, cu frică așteptați
Nenorociri să vină la multele păcate,
Pe care le făcut-ați în gândul vost’ și-n fapte,
Când ați uitat pe Domnul în viață să-l urmați.
*
Eu cred că-n gândul vostru-i greșită judecată
Când credeți că în ceruri sunt cele aste toate,
Sortitul vieții voastre din naștere la moarte,
Cu clipa ce-a din urmă, când viața vi se gată.

CERESCUL Sfânt cu Domnul AtoateIertătorul
În SUFLETELE VOASTRE ar trebui să fie,
Și-atunci trăi-veți viața și-apoi, lunga vecie
Sub ocrotirea umbrei, AtoateVeghetorul.

Cu ceru-n al vost suflet sunteți în raiul care
E-n sufletul și-n fapta ce-o faceți orișicând,
Îmbucurat de toate va fi al vostru gând
C-aveți aici comoară, ce-n lume nimeni n-are.
-----------------------------
HRISTOS A INVIAT!
SĂRBĂTORI LUMINATE CU LINIȘTE ȘI PACE!

Mircea Dorin ISTRATE
Tîrgu Mureș, Săptămâna Mare, 2023