Poezii religioase inedite culese de tatăl meu, Ioan-Oanea RUSU  (Melania RUSU-CARAGIOIU)

A D E V Ă R U L

Când ai întâlnit în viață fapte triste, amăgitoare,
Poate-ai spus cu ochii-n lacrimi: ,,Unde-i adevărul, oare?”
Omenirea, întotdeauna, a dorit acest răspuns,
Dar fiind inimi îngâmfate, răspunsul n-a fost de-ajuns.
Unii caută adevărul în diferitele părți,
În știință, în cultură și în diferite cărți.
Alții-l caută-n localuri, în diferite pârtii,
În distracție, în natură și-n diferite hârtii...
Totul e deșertăciune, toate-s goană după vânt,
Solomon, așa ne spune, inspirat de Duhul Sfânt !
Atunci unde este ascunsă taina marelui mister ?
Care lucru de sub soare se numește a d e v ă r ?
Și trecând peste milenii, vine-o voce pân’ la noi:
,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața de apoi !”
Omule, din astă lume, de vrei să nu chinuiești,
Adevărul, în minciună, nu-l căuta, că nu-l găsești !
Despre El sunt mărturie planetele, cu a lor mers,
El e unic, Sfânt și veșnic în întregul univers.
Despre El scrie Scriptura, cartea tainelor de sus,
Îl confirmă și natura : Adevărul e Iisus !
Dacă vrei, te poți convinge, cercetând Cuvântul Său,
E de-ajuns să crezi un lucrru:
C-a murit în locul tău.

DUMNEZEU E PRETUTINDENI

Mulți și-au pus în lumea asta și își pun și azi, mereu,
Nebuneasca întrebare: ,,Unde este Dumnezeu?”
Mulți din cei ce n-au credință și-n întunecime zac,
Din cei ce în rău într-una, cu Satana se complac,
Atuncea când se vorbește despre existența Sa,
Răspund fără cugetare; ,, Văzutu-L-a cineva ?
,,S-a dus cineva, vreodată, sus, acolo-n cerul Său
,,Și-apoi a venit să spună: L-am văzut pe Dumnezeu !
,,De când e pământul, lumea, nimeni după ce-a murit
,,Nu s-a-ntors, ca să ne spună, că pe-acolo L-a-ntâlnit !
,,Și atunci n-admit a spune că există Dumnezeu !”
Zice fără chibzuință, cel adânc căzut, în rău.
O, dar eu pe-acela, astăzi, aș dori a-l întreba:
,,Soarele de unde vine, cine i-a dat raza sa ?
,,Cine-a pus hotare mării, pământul cin’ l-a creat ?
,,Cine-a făcut ziua, noaptea, și lumină cine-a dat ?
,,Cine face toate-acestea ? Spune tu, om, astăzi, bine,
,, Cine ți-a dat viața ție ? Universul cine-l ține ?
,, Cum de zboară păsăruica în al cerului înalt ?
,,Haina cea mai parfumată, crinului, cine i-a dat ?
O, tu om, ce până astăzi n-ai văzut pe Dumnezeu,
Ești rugat cu insistență, privește în jurul tău !
Cercetează-mpresurarea și caută-L tot mereu,
Ai să vezi că pretutindeni Îl găsești pe Dumnezeu !
El e într-un fir de iarbă, în petala unei flori,
E în stropul cel de miere, e în soare, e în nori.
De El îți vorbește vântul și fulgul ușor de nea
Floricica parfumată; fluturașul de pe ea...
Pe El Îl găsești în cântul păsărilor care zboară,
Într-o frunză argintie, într-un murmur de izvoară. 19

Și-apoi marea ți-L vestește, prin mugetul ei cumplit,
Trăznetul ce te-nfioară și ploaia ce s-a pornit.
Tot ce te-nconjoară-ți spune, că există Dumnezeu,
Și-a ochiului tău lumină; toate-ți spun, îți spun și eu!
Și acum, după ce-atâta ți-am vorbit de-a Lui ființă,
Mai poți tu și astăzi spune, că nu crezi că El există ?
O, alungă necredința, ce te-a stăpânit mereu.
Vino, astăzi de-L cunoaște! Crede azi în Dumnezeu!
El e Creator a toate, Ziditor al lumii-ntregi,
Fericită-ți va fi viața, de vrei azi, să-L înțelegi !
Vino, căci la El te cheamă, El sub adăpostul Său,
Ia-L de azi mereu, cu tine, Fă-L conducătorul tău ! 20

JERTFA CERUTĂ LUI AVRAM

Într-o zi pe când Avraam
Mergea înspre Canaan,
Din cer Domnul l-a chemat
Și așa i-a cuvântat:
-,,Ia pe singurul tău fiu,
,,Dacă mă iubești, să știu;
,,Prin aceasta dovedești
,,Ca să văd de mă iubești!
,,La Morea să mi-l jertfești,
,,Dacă crezi că mă iubești !
,, Grăbește, nu-ntârzia,
,, Du-l la muntele Morea !”
O noapte nu a dormit;
Gândul, rău l-a chinuit,
Cum oare va fi-mplinit
Cuvântul făgăduit?
Dacă fiul meu iubit
Ajunge a fi jertfit,
Cum va fi sămânța lui
Ca nisipul mărilor ?
Și a mers la fiul lui,
Ce în cort dormea atunci,
Priveghindu-l de-astă dată,
A oftat din greu ca tată, 21

Amintindu-și gingășia,
Ca să nu știe soția.
Inima îi suspina,
Însă taina își ținea,
Să nu fie împiedecat
Nicidecum, ordinul dat !
Inima i se rupea,
Nimănui el nu spunea.
Dimineața s-a sculat,
Două slugi el și-a luat,
Lui Isaac i-a poruncit :
,, - De drun să fii pregătit !”
Lemne mari el a tăiat
Și cu lacrimi le-a udat,
Zicând: ,,Fiul meu iubit,
,,Pe astea vei fi jetfit!”
Greu cercat și chinuit
De bătrânețe sleit,
Avraam merge înainte,
Inima-i plânge fierbinte...
După trei zile de cale-
Merge drum lung, plin de jale.
Când ochii îi ridica,
Vedea muntele Morea.
Puse sarcina pe spate
Lui Isaac, ca să o poarte.
După jumăta’ de drum,
Intreabă Isaac, acum 22

Și privind la tatăl său,
I-a cerut un cuvânt greu.
- ,,Iată, lemnele și focul,
,,În curând va fi și locul,
,,Dară mielul de jertfit,
,,De unde va fi primit ?
-,,Eu, cu-această întrebare,
,, Primii lovitură mare!”
În piept, zdrobind al său suflet,
Îi răspunse umilit:
,,- De miel, pentru a-l jertfi,
Domnul se va îngriji,
Cu tot ce va trebui !”
Ajungând la locul sfânt,
Îl înfășoară plângând
Avraam pe fiul său,
Donându-l lui Dumnezeu.
,,- Vezi și nu te-mpotrivi,
,, Pe altar te voi jertfi !”
Atunci fiul umilit,
Privind la tatăl slăbit,
Care, aproape leșinat,
Privea la altar plecat,
Zise fiul mângâios,
Legându-și frânghia frumos,
De picioare, pe altar:
,,- Tată, nu cumva să sar !” 23

Când Avraam a ridicat
Cuțitul pentru-njunghiat,
Atunci Îngerul de sus,
L-a prins de mână și-a spus:
,,-Nu te-atinge de băiat!”
Glasul sfânt a răsunat:
,,- Jertfă-n locul lui țì-am dat,
,,Eu acum te-am încercat !
,, Mă iubești cu-adevărat !”
Și Avraam când a privit
Înapoi, el a zărit
Un berbece încurcat,
Și de coarne agățat.
Și în loc de-al său lăstar
L-a jertfit pe el, pe-altar;
Astfel Isaac a scăpat
De a nu fi înjunghiat !
O, Credință unde ești ?
În ce inimi locuiești ?
Fii tu credincios, o neam,
Așa cum a fost Avraam! 24

R U G Ă C I U N E

O, pân’ la Tine, Doamne,
Să ajungă ruga mea.
Să-mi dai Tu înțelepciune,
Că Tu ai spus așa.
Să ajung-a mele cereri
La Tine, acolo sus,
Să- aduci Tu izbăvirea,
Căci Tu așa ai spus.
Atuncea buza, Doamne,
Vestească slava Ta,
Că atunci am bucuria
Sfântă. De-a-pururea
Să spună a mea limbă
Cuvântul Tău cel sfânt.
C- a Tale legi, Stăpâne,
În veci neclintite sunt.
Să-mi fie a Ta mână
Un ajutor deplin,
Căci veșnic vreau Iisuse,
Iubirea Ta să o țin!
Suspin dup-ajutorul și miluirea Ta
Și legea Ta-i plăcerea și desfătarea mea.
Slăvească-Te-al meu suflet;
Să-Ți cânte pe-al Tău plac
Și Sfânta Judecată să mă susțină-n veac!
Să nu mă pierd, Iisuse,
O, scapă-mă de rău,
Că nu Îți uit porunca,
Respect cuvântul Tău .
Amin 25

TRECEREA PRIN IERIHON

Pe drumul care duce înspre Ierihon,
Un om pribeag și singur coboară abătut
Și-ntre tâlharii lumii, sărmanul, a căzut...
Îl jefuiesc tâlharii, de haine îl dezbracă,
Îl bat fără cruțare, aproape-l lasă mort.
Cu răni mari, sângerânde, căzut, el o să zacă,
Curând și moartea vine; de-ar fi măcar sub cort...
Dar iată că trăiește; un preot pe cărare ,
Un om ce-mparte milă, - al legii învățător.
Nădejdea îi reînvie, el îi va da salvare...
Se va-ndura preotul de bietul călător ?
Desigur, că va trece și îi va lega rana,
Cum din scripturi învață de a da ajutorul...
Dar, vai, preotul trece; nu-l ia măcar în seamă;
Pe-alături trece grabnic; păcatul îl îndeamnă...
De-acum s-a dus speranța, arșița îl doboară
Și setea-l copleșește și rana-i sângerândă ...
Dar, iată, tot pe-acolo, tot pe acea cărare
Mai trece și levitul, (speranța-i renăscând).
La cortul întâlnirii el slujba îndeplinește:
Sub el a fost primită și legea de popor,
El știe să-ngrijească: el slujba-și împlinește,
Desigur că-i va-ntinde o mână de-ajutor !
Însă levitul trece cu-aceeași nepăsare,
Fără de milă-n suflet, ca preotul și el... 26

Ce chin și ce durere și câtă nepăsare ?
Să nu se-ndure unul să-l ajute, de fel ?
Într-un târziu, pe-acolo, era-n călătorie
Pe un asin, călare, un om samaritean;
Când îl văzu pe acesta zăcând în agonie,
I se făcuse milă de sufletul sărman.
El, untdelemn pe răni și vin turnă, îndată,
Și plin de duioșie i le legă ușor,
Apoi pe-asin îl puse și spre un han se-ndreaptă,
Unde îl îngrijește ca tată iubitor.
A doua zi cănd pleacă, în grijă la hangiu
Samariteanu-l lasă, plătindu-i și doi lei;
,,- Ți-l las să-l ai în grijă, veni-voi înapoi,
,,Ce cheltui pe de-asupra, la-ntoarcere, o să iei !”
De câte ori ne-apare această pildă-n față,
Iisuse, înțelegem iubirea-Ți către noi,
Căci noi am fost căzuți în negură și ceață,
Noi, jefuiți de lume, eram străini și goi...
Noi, fără de putere și morți în fărdelege
Zăceam pe calea lumii în negrul Babilon;
Nimeni n-a-ntins o mână de-acolo să ne scape,
Până cănd Tu, Iisuse, trecuși spre Ierihon !
Tu ești Samariteanul din pilda arătată,
Ți-am cunoscut privirea cea blândă, luminată;
Și mâinile-ți străpunse pe crucea-nsângerată,
Ți le-am simțit atunci, când rănile le-arată. 27

A Ș A V O R B E A I I S U S

Vorbea Iisus de pe colină
Poporului care sta jos,
Cu fața plină de lumină,
Vorbea Iisus de pe colină
Cu glasul rar, adânc, duios.
,,În lume ura-i ca o stâncă,
,,Apasă sufletul oricui,
,,Te-nchide într-o noapte adâncă,
,,Să fi ca piatra, mai rău, încă,
,,Să nu faci bine nimănui !
,,Dar eu vă spun: De vezi pe moarte
,,Dușmanul tău, în drum, căzut,
,,Tu lasă ura la o parte !
,,Și dacă-ți vezi dușman de moarte,
,,Cu mil-ajută-l, că-i căzut !
,,Dacă-un dușman bătut de soartă
,,La ușa ta se va opri,
,,Tu lasă ura la o parte,
,,Dușmanului bătut de soartă
,,Tu dă-i ce poți, dar nu-l goni !
,,Când un dușman cu haine rupte
,,La ușa ta se va opri,
,,Tu lasă ura la o parte !
,,Dușmanului cu haine rupte
,,Tu dă-i cu drag cămașa ta ! 30

,,Când chiar dușmanii cei de moarte
,, Vor face-n contra ta sobor,
,,Tu lasă ura la o parte
,,Și chiar dușmanului de moarte
,,Întinde-i mâna, iubitor...
,,Cu-aceia mai lipsiți împarte
,,Bucăți de pâine pentru trai;
,,Cât ai, chiar cu dușmanu-mparte,
,,Căci Dumnezeu îți face parte
,,Atunci, și ție, sus în rai !” 31

C Â N T A R E

Semănătorul iese,
Sămânța semănase
Într-un pământ de lângă drum,
Dar, păsările vin acum ...
Cor: Ești un pământ, omule,
Ești un pământ, pământ ești,
O, spune-mi de ce nu rodești ?
Erai o stâncă pe-nălțime,
Sămânța a venit la tine,
Tu ai respins-o direct
Și n-a avut nici un efect !
Cor:
Semănătorul a trecut,
Semânța vie a căzut
Într-un pământ bătut, umplut cu spini,
O, spune-mi deci, de ce suspini ?
Cor:
Dar, iată, sămânța acum
Cade in pământul cel bun,
Spicul rodește acum treizeci
Iar altul o sută șaizeci. 32