ANCA SÎRGHIE: „LUCIAN BLAGA - PROFESOR ȘI MENTOR” (Junimea, Iași, 2024, 400 p.)

 Universitara sibiancă Anca Sîrghie ne trimite o binevenită „cercetare privind cel mai controversat domeniu al activității lui Lucian Blaga”. De ce oare profesoratul și mentoratul universitarului Lucian Blaga ar părea „cel mai controversat domeniu”, de vreme ce gândul tânărului Lucian fusese dintru început acela de a se pregăti în filosofie în vederea ocupării unei catedre universitare la Cluj...? Se cunosc împrejurările în care, susținut de Sextil Pușcariu, promotor consecvent al acestuia, Lucian Blaga s-a bucurat mereu de îndemnurile, prețuirea și chiar promovarea profesorului (de la afirmarea poetică și unele premieri, la susținerea în Academie și profesorat ).

În toamna lui 1919, Sextil Pușcariu este numit de Consiliul Dirigent al Transilvaniei rector al Universității Dacia Superioară din Cluj și însărcinat cu organizarea acesteia. Blaga încă era student la Viena, dar chiar de acum nutrește dorința de a intra în învățământul universitar.

Ideea de a ocupa o catedră de estetică la Universitatea din Cluj datează de prin 1919, așa cum poetul îi scria lui Sextil Pușcariu, la 15 ianuarie 1920: „V-am amintit încă din vara trecută că-mi stă gândul la o catedră de teoria cunoștinței, estetică sau alte doctrine filosofice, la Universitatea din Cluj.”

Anul următor își va susține doctoratul în filosofie la Viena, după care își legiferează relația cu Cornelia, la căsătoria civilă din 16 decembrie 1920 fiind de față și Sextil Pușcariu.

În decembrie 1923, Lucian Blaga era hotărât a-și susține docența în estetică la Universitatea din Cluj, examenul având loc abia anul viitor, la 20 iunie 1924. Din cauza unor membri ai comisiei rigizi în înțelegerea mai nuanțată a problemelor privind „stilul” și cam invidioși pe succesele literatului ( Gh. Bogdan-Duică, Florian Ștefănescu-Goangă), candidatului i se recomandă „refacerea” lucrării, fiind „amânat”, altfel zis - „căzut la examenul de docență”. În procesul-verbal al examenului, se specifică faptul că tânărul candidat la docență și-a propus „o nouă definiție a esteticului împotriva celor curente, o nouă teorie a stilului și o nouă diviziune a stilurilor”, considerându-se oportună refacerea și completarea lucrării „cu o deslușire mai largă a tezelor sale, cu exemplificări luate din toate artele și cu critica mai multor sisteme de estetică, decât cele discutate”. În consecință, „cu majoritate de voturi comisiunea amână examenul, invitând pe domnul candidat să-și completeze lucrarea.”

Așa cum comentează autoarea noii cărți, medicinista Cornelia, care-i devenise soție încă din 1920, dovedind înțelegerea exactă a situației, va hotărî smulgerea poetului din atmosfera stresantă a Clujului și retragerea la Lugoj, orașul natal. În scrisoarea din 23 iulie 1924, profesorul Sextil Pușcariu își exprimase regretul că tânărul său amic pleacă din Cluj („Îmi pare rău că părăsești Clujul...”) dar și convingerea că „în Lugoj vei avea o epocă de concentrare și productivitate mai mare decât în Cluj sau București”. Profesorul Pușcariu nu se va înșela, căci dedicându-se scrisului „cel puțin 10 ore pe zi” (după cum aflăm dintr-o scrisoare a Corneliei adresată aceluiași S. Pușcariu), tânărul Blaga va avea la Lugoj o perioadă atât de densă și concentrată încât mai târziu, la 3 mai 1937, îi va mărturisi Corneliei că „în Lugoj am făcut saltul decisiv al vieții mele: acolo am făcut cele mai mari eforturi de gândire și am uneori impresia că tot ce am lucrat de-atunci nu e decât o repetare”. Lugojul (cu o producție întreagă de poeme, teatru, colaborări la presa culturală, proiecte) constituise pentru poet un „voluntar și necesar exil interior”. (Ion Bălu, „Viața lui Lucian Blaga”, I, 1995, Ed. Libra, p. 352).

Respins la examenul de docență cu lucrarea „Filosofia stilului”, care, spre indignarea lui Sextil Pușcariu, nu plăcuse unor Bogdan-Duică și Ștefănescu-Goangă, poetul o va tipări în toamna anului 1924 la „Cultura Națională” din București (84 p.), cu aprobarea lui Nichifor Crainic (devenit din 1 ianuarie 1923 director al secției culturale de la Fundația „Principele Carol”), iar Tudor Vianu o va recenza elogios în numărul din 15 noiembrie al „Gândirii”, la rubrica „Cronica filozofică”, găsind în ea „o perfecțiune a stilului filosofic către care eu nu pot nicidecum năzui”, autorul introducându-ne în „o lume nouă și plină de un pathos teoretic concentrat”. Filosofia aceasta a stilului e un fel de „filozofie a culturii”, observă eseistul, stilul nefiind decât „expresia culturalului în artă”. Într-un fel, tinzând către definirea „stilului absolut”, Blaga ar face aici și „un autocomentator la opera sa poetică”… („Gândirea”, An IV, nr. 3, 15 noiembrie 1924, p. 92-93).

În toamna lui 1926, Blaga va pleca în diplomație. Vreme de treisprezece ani (până în primăvara lui 1939), poetul va funcționa ca atașat și secretar de presă la Legațiile României de la Varșovia, Praga, Berna - în două rânduri, Viena și chiar „ministru extraordinar și plenipotențiar al României” la Lisabona.

Anca Sîrghie demonstrează în mod documentat că niciodată Blaga nu a renunțat la gândul unui profesorat universitar așezat, după cum rezultă din corespondența purtată fie cu profesorii Ion Breazu și Ion Chinezu, fie cu Vasile Băncilă și Basil Munteanu. Împreună cu ultimii doi, Blaga și-ar fi dorit să alcătuiască un triumvirat didactic la Universitatea din Cluj...

***
2. O altă încercare de a intra la Universitate, în calitate de profesor, se produce în 1937, încă din primăvară poetul pregătindu-și dosarul, cu copii de acte legalizate și Memoriul de activitate (tipărit la Cluj de Ion Breazu în aprilie 1937). La 3 martie, însă, Sextil Pușcariu îl informează pe Blaga că doar mai târziu se va susține concursul la Universitatea din Cluj („Concursul va fi numai la toamnă”). Poetul, aflat la Berna în misiune diplomatică, îi trimite lui Breazu „pe adresa lui Sextil” câteva pachete „cu cărțile mele de adăugat la cererea pentru concurs.”

La 27 noiembrie 1937, Sextil Pușcariu îi scria poetului la Berna că „vom începe pe la 4 decembrie”, deci să fie gata de drum „când vei primi știrea”. Mulțumit după „cum se dezvoltă lucrurile până acum”, Sextil îi comunica totodată: „ca președinte al comisiei, am mari avantagii.” (Să precizăm că încă din 1926 Sextil era profesor de filologie română la Universitatea din Cluj). Sesizând, însă, că în publicarea catedrei s-au strecurat unele nereguli similare cu acelea de la Facultatea de științe („titlul catedrei, așa cum a fost publicat, nu corespundea cu situația legală a catedrei, fiindcă el era schimbat numai prin buget și nu printr-o lege specială”), decanul Nicolae Drăganu sesiza Senatul facultății, la 27 noiembrie 1937, intervenindu-se la Minister pentru anularea concursului anunțat și publicarea din nou a catedrei vacante de „Estetică generală cu deosebită privire la estetica literară”. În acest fel s-a înființat o nouă catedră de „filosofia culturii”. anume pentru Lucian Blaga, iar pentru celălalt concurent valoros, Liviu Rusu, catedra de „estetică”. Faptul care a grăbit numirea trebuie pus în relație cu noul statul de subsecretar de Stat în Ministerul de Externe al lui Lucian Blaga, în cabinetul Goga-Cuza (30 decembrie 1937 - 10 februarie 1938). La 13 ianuarie 1938, Consiliul Facultății de Filosofie și Litere, prin memoriul lui D. D. Roșca, propunea ministerului înființarea Catedrei de Filosofia culturii. Propunerea este aprobată la 19 ianuarie 1938 și publicată în „Monitorul Oficial” la 29 ianuarie 1938. Luând act de înființarea catedrei, la 5 februarie 1938, Consiliul Facultății era împuternicit de a chema, în termen de două luni, cu gradul de profesor titular, pe un confrate sau membru al Academiei. Este important de reținut că, în toată această tevatură de aducere a lui Blaga la Universitate, propunerea de modificare a Legii învățământului o făcuse Sextil Pușcariu și prin ea se înființa catedra. La 23 martie 1938, în cea de-a V-a ședință, Consiliul Facultății se întrunește, Raportul de chemare fiind prezentat de D. D. Roșca și contrasemnat de Sextil Pușcariu, Marin Ștefănescu și Florian Ștefănescu-Goangă. Supus aprobării, Consiliul hotărăște în unanimitate chemarea lui Lucian Blaga, doctor în filosofie și membru al Academiei, la catedra de „Filosofia culturii”. Așa cum dovedește Anca Sîrghie cu argumente peremptorii, primirea lui Blaga în Academia Română nu

Actele vor fi trimise la Minister la 30 martie, iar la 21 aprilie – pe când poetul se afla în misiune diplomatică la Lisabona, pe malul Atlanticului – Rectoratul Universității din Cluj era anunțat prin Înaltul Decret nr. 1495 din 1938 că Lucian Blaga este numit, „începând cu 1 octombrie 1938, profesor titular la catedra de «Filosofia culturii»”.

***
3. Odată creată catedra de „filosofia culturii”, în primăvara lui 1938, Blaga va renunța la demnitatea de ministru plenipotențiar la Lisabona. Își va prelua, cu lecția de inaugurare din noiembrie 1938, postul didactic, urmând să vină la catedră începând cu anul universitar următor 1939-1940, drept care în primăvară își dă demisia din diplomație.
Timp de aproape zece ani, Lucian Blaga va funcționa ca profesor de filosofia culturii, până la reforma învățământului din 1948, după desființarea catedrei (toamna lui 1948) fiind trecut pe post de cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei Române din Cluj (1949-1951), apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei, de unde va cere ieșirea la pensie.

Blaga îi aprecia foarte mult pe Basil Munteanu, - autorul cunoscutei în spațiul european al lucrării „Panorama de la littérature roumaine contemporaine” (1938), prima „sinteză vie” despre literatura română pentru Occident, - spirit iluminist şi desăvârşit prieten, gratulat de Blaga cu sintagma nominativă ,,Baiazid de la Sorbona”, şi pe Vasile Băncilă, cel ce scrisese în 1937 un pătrunzător serial reluat in extenso în lucrarea „Lucian Blaga, energie românească”, la propunerea lui Ion Chinezu, neştiind, de fapt, că ,,regizorul” din umbră era însuşi Lucian Blaga, cel care va suporta şi cheltuielile de editare… Împreună cu aceştia, Blaga dorea să alcătuiască în plan universitar tripleta de aur, gând exprimat în scrisoarea din 14 aug. 1938 adresată lui Basil Munteanu: ,,Sextil mă reclamă cu multă energie la Cluj. De altă parte şi eu am planuri mari, şi ţara mă cheamă. S-ar putea întâmpla…Nu ştiu cum, dar am impresia că e momentul nostru! Şi că prea trăiesc în vis, de când sunt în străinătate. Caută să-ţi treci tezele cât mai curând! Vreau să facem un miracol la Cluj. Cu Băncilă împreună (…) Ascultă Baiazid: trebuie să facem din acel cuib clujean – centrul spiritului românesc, cum n-a mai fost altul!” (Basil Munteanu, „Corespondenţă…”, cf. I. Oprişan, op. cit., p. 167).

***
4. În raport cu activitatea sa literară și filosofică, deceniul de profesorat al lui Lucian Blaga nu s-a bucurat, în planul cercetării literare, de aceeași atenție, deși nu au lipsit unele referiri în articole speciale (v. Ovidiu Drimba, fostul asistent, și Gheorghe Pavelescu, fostul student dublu doctorand, ori George Toma Maiorescu evocând „ultimul examen, la Cluj, cu Blaga”) și mai ales interviuri luate unor apropiați (v. I. Oprișan, „Lucian Blaga printre contemporani. Dialoguri adnotate”, 1987). În 1995, Mircea Cenușă a scris o carte despre „Lucian Blaga și Universitatea din Cluj”, iar mai recent criticul și istoricul literar Mircea Popa lucrarea „Figuri universitare clujene” și Marcela Sălăgean, „Universitatea din Cluj în perioada interbelică” (I, 2019).

În 2013, fostul student clujean al lui Lucian Blaga (care aflăm că utiliza doar două calificative: „Bine” și „Foarte bine”), profesorul Valer Popa – autor și al unui roman autobiografic „Frumoasele sabine” sau povestiri în care apare figura statuară și totuși destul de umană a marelui filosof – îmi solicita ajutorul în privința unei lucrări, pe care am și prefațat-o: „Lucian Blaga – profesorul: omagiul unui fost student” (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2014, 148 p., cu ilustrații). Ba mai mult, la p. 122-146, autorul a ținut să fie reprodus interviul ce mi l-a acordat în decembrie 2010, publicat în trimestrialul târgujian „Portal-MĂIASTRA” și inserat în lucrarea noastră „Lucian Blaga – între amintire și actualitate, interviuri & reportaje” (Fundația-Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2011, pp. 159-183). „Din toate cursurile pe care le-am audiat în cei trei ani [1945-1948, n.n.], - ne mărturisea fostul student Valer Popa – dar mai ales din concluziile pe care le formula la finalul dezbaterilor din seminar, am simțit strădania profesorului de a ne îndruma spre considerarea omului ca spirit creator, capabil să afle în interiorul său și să valideze marile atribute ale divinității, în viziunea clasică a acelui ideal uman, «Kalokagaton», Binele, Adevărul și Frumosul. De aici și diferența pe care o accentua dintre credință, nevoia de a crede, de a spera în dificilul drum spre perfecțiune și cultul religios, instituție laică, politică, a tuturor societăților organizate.”

Noi înșine am publicat unele articole și cărți în care am reținut date, oameni și întâmplări din activitatea universitară a lui Lucian Blaga, la Cluj și în refugiul de la Sibiu (1940-1945) provocat de anii războiului (abia în 1946 poetul va reveni, cu domiciliul stabil, la Cluj). Îi mulțumim autoarei pentru bibliografierea a cinci lucrări (studii, eseuri, interviuri, 2006-2012) și șase articole din periodice, inclusiv a celor două volume de dicționar-brand „Oamenii din viața lui Lucian Blaga” (I-II, 2017-2018). Menționăm că de ani buni doamna Anca Sîrghie participă la Sesiunea de comunicări științifice prilejuită de edițiile Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Alba, în ultimii doi ani făcându-ne cunoscut conținutul cărții de față.

Cercetătoare meticuloasă a vieții și operei lui Lucian Blaga, așa cum a dovedit-o prin lucrarea monografică „Lucian Blaga și ultima sa muză” (2015), reluată în traducere sub titlul „Lucian Blaga et sa dernière muse” (2020), d-na Anca Sîrghie este și autoarea unor articole privind „amintiri din tinerețe cu Lucian Blaga” (interviu cu prof. Rodica Bota, publicat în „Lumina slovei scrise”, vol. XVI, Sibiu, 2016, pp. 7-17) și „despre debutul activității didactice universitare a lui Lucian Blaga” („Caietele Blaga”, Sebeș, 2024, pp. 39-61).

„Până în prezent, exegeții nu s-au oprit suficient asupra profesoratului blagian – scrie autoarea în „Notă asupra ediției”, dând exemplul nu tocmai fericit al filosofului Al. Surdu care în articolul „De la Noica la Blaga și invers” ( „Caietele Blaga”, 2014) „menționează doar în treacăt profesoratul savantului născut în satul Lancrăm”...

Abordând un spectru mai larg de probleme, care în general se cunosc din lucrări dedicate vieții și operei lui Lucian Blaga (să amintim aici lucrările documentare inevitabile ale lui Basil Gruia, precum și monografia detaliată „Viața lui Lucian Blaga”, în patru volume, alcătuită de Ion Bălu ), dna Anca Sîrghie face referiri pertinente privind „filonul profesoratului în biografia lui Lucian Blaga” (despre unchiul său Iosif Blaga de la gimnaziul brașovean am scris și noi) și, desigur, încercările repetate ale lui Blaga de a deveni profesor la universitatea clujeană. Îl urmărește pe poet în „drumul de la diplomație la profesorat”, insistând asupra „discursului inaugural” din toamna lui 1938, îndeplinindu-se astfel „visul profesoratului”. Apoi, autoarea se întreabă retoric „De ce Sibiul a găzduit Universitatea clujeană în refugiu?” și lămurește „Ce a însemnat refugiul la Sibiu pentru Lucian Blaga”. Sunt consemnate unele „ritualuri didactice” și „performanțe publicistice”, conferințe publice sau prezența la cenacluri studențești „ca forme ale mentoratului blagian”.

Nu sunt uitați asistenții profesorului Lucian Blaga, cărora le-a fost „și mentor” (Radu Stanca, Zevedei Barbu, Ovidiu Drimba, între „discipolii” apropiați I. D. Sîrbu). Desigur, nu puteau lipsi referirile la „Lucian Blaga față în față cu ideologia marxistă”, implicând ultimii doi ani de profesorat. Sunt, desigur, lucruri care se cunosc și care, în prezenta lucrare, fixează cadrul, dau contur, detaliază aspecte privitoare la profesoratul și mentoratul blagian.

Miezul justificativ al cărții de față îl constituie, însă, cu totul inedit, „caietul de notițe de la cursul de Filosofie”, aparținând Feliciei Ionașiu (1906-1988), studentă la Sibiu (deși avea pe atunci 37 de ani), o prietenă de familie, care a consemnat cursul respectiv cu începere din 5 noiembrie 1943. Ca și familia dr. Cornel și Viorica Manta, cu proprietate la Gura Râului, cea a dr. neuro-psihiatru Liviu și Felicia Ionașiu se bucura de sincera prețuire și prietenie a poetului. Vor fi apropiate aceste familii de poet, participând, în vara lui 1951, la nunta lui Dorli Blaga cu matematicianul Mihai Gavrilă din Cluj, ce a avut loc la Gura Râului (la Basil Gruia vedem câteva fotografii, preluate de autoare – ne permitem să mai facem cunoscută o altă fotografie, inserată de Mia Frunzetti în „Confesiunile” sale din 2013). Prietenia poetului cu familiile unor medici se explică prin mutarea, de la Cluj, în timpul refugiului (1940-1945), a Clinicilor de psihiatrie și de neurologie, ce vor fi găzduite de Spitalului de Neuropsihiatrie din Sibiu (director Gh. Preda, vecinul autoarei pe care o socotea „fetița lui sufletească” ).

***
5. Pe aproape 200 de pagini, doamna admiratoare-studentă (care în vara lui 1951 se va afla, împreună cu fiica sa Rodica, în societatea selectă de la Gura Râului, participând la cenaclurile blagiene ținute pe prispa casei Marioarei Manta, după cum ne arată fotografiile), consemnează citeț și ordonat, conștiincios și entuziast „lecțiile” de filosofia culturii ținute de Blaga joia de la ora 6,00 la 7,00 PM și vinerea de la ora 4,00 la 5,00 PM. Caietul cu notițe a ajuns la autoare grație profesoarei de chimie Rodica Bota (1931-2022), fiica Feliciei Ionașiu, vecină și colegă de cancelarie cu autoarea la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (să precizăm că Rodica Ionașiu, căsătorită Bota, i-a acordat autoarei interviul „Amintiri de tinerețe cu Lucian Blaga”, publicat în revista „Lumina slovei scrise”, an 13, nr. XVI, 2016, pp. 7-17). Făcând parte „din anturajul profesorului”, d-na Felicia Ionașiu „era un receptor complet al creației blagiene” – înscrisese împreună cu nașa ei, Clemence Preda, la Filosofie, frecventând conștiincios seminariile și luând notițe pe care apoi le comentau și aprofundau. Erau notate inclusiv unele interludii exhortative în care profesorul le împărtășea anumite gânduri și anunța tema viitoare, tocmai pentru a face cursurile cât mai atractive, ceea ce ține de un stil de predare aparte, foarte bine lămurit, de o comprehensivitate empatică. Spiritul de sinteză, capacitatea de esențializare a ideilor, conduc la ideea de „artă a predării”, fără pic de teatralizare, de unde, observă autoarea, „s-ar putea spulbera astfel multe dintre prejudecățile instalate despre lipsa de interes a cursurilor blagiene”, monotonia invocată prin simpla citire a cursului etc. (întrebat de un confrate de ce „își citește cursul” și nu vorbește liber, Blaga îi dă replica potrivită: „Ca să nu spun prostii!”).

Deși observațiile privind notițele respective, ca și acelea mai generale despre maniera expozitivă a cursurilor blagiene, aparțin unui cadru universitar cu experiență îndelungată în oratoria de catedră, cum este dna Anca Sîrghie, nu putem să trecem peste secțiunea de Anexe (pp. 245-355), cuprinzând notițele de la 5 noiembrie 1943 (despre fenomenul stilului, cu continuări la 11, 12 noiembrie etc.), până la consemnările din 27 și 28 aprilie 1945, despre „creația metafizică”, cu evidențierea celor două tipuri de metafore: „plasticizante” și „revelatorii” (problema raportului dintre metaforă și stil). Problematica abordată reflectă, în schiță, filosofia culturii așa cum o concepe Blaga, de la unele „sisteme metafizice” la „fenomenul stilistic”, „matricea stilistică”, „problema inconștientului”, problema „spațiului”/ morfologie culturală / peisaj (Alois Riegl, Leo Frobenius, Spengler, Klages), „orizontul spațial al conștientului și inconștientului”, „orizontul temporal” cu cele trei configurații specifice (timpul havuz, timpul cascadă, timpul fluviu), accentul axiologic, factorul anabasic, catabazic, neutru și „năzuința formativă” (ca funcții categoriale), spiritul mitic și spiritul științific, gândirea mitică și gândirea magică, teoria asupra originii miturilor etc. Ideea care rotunjește cursul privește „creația metafizică” asupra căreia insistă conferențiarul în ultimele cursuri consemnate în caiet, din 27 și 28 aprilie 1945. Posibil ca „studenta” Ionașiu să fi avut la îndemână și textele „Trilogiei”, pentru transcrierea corectă a unor nume, rescrierea unor concepte, adică să fie vorba nu numai de consemnare, dar și de conspectare, avându-se în vedere și o posibilă bibliografie indicată...

Desigur, o analiză a modului cum cursanta consemnează expunerea se poate face urmărindu-se, în oglindă, textul blagian din „filosofia culturii”, bunăoară avându-se în vedere textul tipărit din „Orizont și stil” (1934), „Spațiul mioritic” (1936), „Geneza metaforei și sensul culturii” (1937), adică în ansamblu „Trilogia culturii”.

„Studenții cursului de filosofia culturii – scrie în deplină cunoștință de cauză autoarea, preocupată de stilul de predare al magistrului – au avut în fața lor un spirit cu adevărat european, un creator demiurgic, care în plan literar și filosofic a dominat secolul al XX-lea în România. În mod cert, el a îmbinat planul național cu cel universal, proiectând aspecte ale tradiției arhaice pe ecranul modernității în cugetare. Prin trilogiile sale, Blaga a realizat cel dintâi sistem filosofic coerent și amplu, unul de o valoare universală. El merita să fie tradus în limbile de circulație spre a fi cunoscut și peste hotarele României.”
Parte din acea „învățată Transilvanie” despre care scria Constantin Noica, citându-l pe Nicolae Bălcescu (vezi moto-ul cărții), Lucian Blaga este pentru secolul al XX-lea ceea ce Eminescu a însemnat pentru cel precedent.

Profesorul Blaga „dădea seminariilor o importanță mai mare chiar și decât cursurilor propriu-zise”, ținând mult la lămurirea tuturor noțiunilor filosofice. Caietul spiralat rămâne dovada unor cursuri interesante, iar pentru anumite lămuriri autoarea a solicitat ajutorul unor confrați familiarizați cu spiritul și gândirea blagiană, precum universitarii Ilie Rad (Cluj-Napoca) și Ion Dur (Sibiu). Pentru confruntarea textului manuscris cu dactilograma cursului de Filosofia culturii, i-a venit în ajutor profesoara Doina Boantă. Iar pentru achiziționarea și clarificarea unor aspecte iconografice s-a bucurat de concursul d-nei Anca Moldoveanu, nepoata profesorului Ovidiu Drimba, al dnei dr. Misi Crișu, nepoata de la Sibiu a Feliciei Ionașiu, al prof. univ. Amalia Pavelescu, fiica regretatului Gheorghe Pavelescu, în sfârșit al dnei Nadia-Diana Mitrea, directoarea Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, un manager de invidiat pentru calitatea și anvergura activităților organizate în cadrul tradiționalului Festival Internațional „Lucian Blaga” (la care participăm și noi de vreo 25 de ani).

Remarcăm, de asemenea, „cuvântul însoțitor” Câteva tușe și caligrafieri despre profesorul Lucian Blaga, semnat de universitarul târgu-mureșan Eugeniu Nistor, blagolog de elită, care, făcând o mai largă trecere în revistă a biografiei cu raportări la domeniul râvnit al profesoratului, consideră tema propusă de lucrarea dnei Anca Sîrghie drept „o admirabilă investigație analitică de detaliu”.
Subscriem, reținând totodată aprecierea filosofului și criticului literar Ion Dur privind „demersul academic, temeinic documentat”, prin care universitara sibiană Anca Sîrghie „recuperează câteva dintre determinațiile unui atare rol dual [de profesor și mentor, n.n.], oferindu-ne, totodată, prin notele de curs ale unei studente care l-a ascultat pe filosof, proba peremptorie a rostirii filosofice blagiene în spațiul in-formator al amfiteatrului studențesc.”
---------------------------
Zenovie CÂRLUGEA
Târgu Jiu