Iată că Povestea continuă... Din nou, o carte de excepție, ÎNTRE SĂRUT ȘI DURERE, a binecunoscutei scriitoare de origine română, ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU, care trăiește în Sydney, Australia, o personalitate de mare valoare a culturii românești, pe care o reprezintă cu cinste și pe care a făcut-o cunoscută la nivel mondial.
Am scris până în prezent, cu mare bucurie, despre patru din cărțile autoarei: EMOȚII ȘI LUMINĂ, Poezii și cugetări, apărută la The Romanian-Australian Book Club, Sydney, Australia, 2023; CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI, Australian-Romanian Academy Publishing Group, Sydney, Australia, 2023; PREȚUL ONOAREI, Romanian-Australian Book Club, Sydney, Australia, 2023 și YARRAN, Povești din Australia, apărută la Romanian-Australian Book Club, 2024.
Și de astă dată o să vă împărtășesc impresiile mele, cu prețuire și bucurie!
Invitația scriitoarei, tandră și îmbietoare, vine precum o apă vie, de care suntem însetați și o așteptam, iar noi îi dăm curs, cu aceeași deschidere, cu dorința de ne alătura în poveste și cu disponibilitatea de a lectura și a petrece împreună stări unice, fascinante, care ne vor hrăni sufletul și spiritul.
Dacă PREȚUL ONOAREI era dedicată Mamei autoarei, de astă dată cartea este dedicată Anei, pe care o însoțim, urmărindu-i destinul, trăirile, lecțiile și înțelegerea lor.
O să vă prezint în continuare aspecte remarcabile ale acestei cărți, din punct de vedere literar și axiologic, lăsându-vă dumneavoastră, Cititorilor, bucuria de a urma firul narativ, care este captivant, acaparator și de a descoperi atâtea fațete și nuanțe ale frumuseții sufletului uman.
Confesiunea autoarei este profundă și ne face să retrăim alături de ea filozofia femeii, cu sufletul plin de iubire, pe care o dăruiește, care încearcă să se înțeleagă în sfârșit pe sine și tot ce a venit pentru ea, de la Bunul Dumnezeu.
Împărtășim alături de ea zbuciumul interior, căutările și dorințele, visurile, proiectele, amintirile și devenirea proprie.

Deși sunt obișnuită cu stilul scriitoarei, limpede ca un izvor de munte, ce te revigorează, recunosc că fiecare frază mă cucerește și mă invită la reflecții adânci, deseori regăsindu-mă sau empatizând cu ea.
Scriitoarea ne prezintă cartea ca fiind „mărturia triumfului asupra cruntelor încercări ale vieții”, prin care personajul principal luptă pentru definitivarea propriei identități.
Privind în OGLINDA TRECUTULUI, o reîntâlnim pe Ana, pe plaja australiană, în căutarea echilibrului, a armoniei și a păcii lăuntrice, unde totul în jur o îndeamnă spre o călătorie lăuntrică, într-o căutare de sine, în tăcerea inimii, acolo unde vocea interioară o cheamă să scrie povestea.
Uneori mă întreb, cum poate vedea cineva atâtea detalii ale vieții din jur, cu care rezonează tainic, într-o poveste trăită, aducătoare de liniște și pace: pescăruși înfometați, convoiul de furnici, salcâmul auriu, firicelele de nisip... Numai un suflet delicat poate cuprinde frumusețea creației, sub toate formele ei, care o bucură și e care îi amintesc de orașul de pe Bega.
JOCURILE SORȚII o fac pe Ana să prospecteze trecutul, să-l înțeleagă, să-l accepte și să vindece ce era de vindecat. Vocea sa interioară este deopotrivă a sinelui autoarei, dar și cea a Copilului interior, care trăise mai întâi drama ruperii de cea care i-a dat naștere, apoi crescând fericit următorii 10 ani, când simțea nevoia de o protecție.
Fac un mic popas aici, pentru un subiect special pentru mine, dar revelator și în cazul acestei cărți, pentru a sublinia importanța Copilului interior al fiecăruia, care este o ipostază din copilul primordial, cu dorul de adevăratul ACASĂ. Există în noi arhetipul Copilului interior, cu rol determinant în evoluția Adultului interior, Sinele nostru. Copilul interior adună în subconștient experiențe trăite, amprentele emoționale din copilărie, influențându-ne în prezent. El poate avea două identități: e trist și ascuns, fie fericit, copil divin. Fiecare, purtăm în noi un Eu infantil, care ne ghidează paşii la maturitate. Poate fi un adevărat înger păzitor, dacă ai avut o copilărie fericită şi teai simţit în siguranţă sau cuprins de frică și traume, poate fi un obstacol către fericirea pe care o cauţi, dar și el trebuie înțeles.
Copilul interior e secretul adultului fericit. El uneori apare ca o ființă subordonată minții conștiente care se trezește. Copilul interior urmărește doar obţinerea iubirii. Cea mai profundă stare de bine, cunoscută, este cea care se naşte din iubirea, precum cea dintre copil şi mamă. Această formă unică, specială, de intimitate, în care noi trăim acceptarea, siguranţa, protecţia, grija iubitoare, devine un model lăuntric al „binelui”, pe care apoi îl căutăm întreaga viaţă, pentru că „seamănă, dorinţei chipului lui Dumnezeu înscris în noi”.
Dintotdeauna Iubirea e ceea ce căutăm… și pot să vă asigur că dintotdeauna un scriitor crează atâta timp cât copilul interior dă mâna cu el, legând începutul cu sfârșitul într-un cerc atemporal, într-un prezent continuu. Poți scrie doar dacă păstrezi ceva din candoarea acelui copil, având deschis mereu canalul de comunicare către Divin.
Și cât de frumos rememorează cum tatăl ei scria versuri „În scriitură își găsise tămăduire de vitregiile prin care trecuse și el în tinerețe.” Ce frumoasă lecție, să te bucuri de frumusețea cuvintelor la vârstă fragedă, apoi poeziile să le așezi cu grijă în „cuibarul inimii”. Aici mă regăsesc și eu pe deplin... în copilăria mea... când am descoperit magia poeziei în versurile scrise și recitate de Tatăl meu.
De atunci, de la vârstă fragedă, i s-a sădit în ea dorința de poveste: „Cândva, ai să zbori cu inima spre soare și ai să scrii, draga mea fetiță”. Acest dar inestimabil, înfiripat atunci, avea să devină modalitatea cea mai eficientă de alinare, de bucurie, de sens al vieții, de fericire.
Momente de cumpănă trăite, precum ultima lacrimă a Tatălui, sunt foarte profunde... iar răspunsul vine ca o sentință: „Dar Dumnezeu tăcea. Și soarta tăcea.” Nu orice om poate spune aceste cuvinte, în acele clipe care i-au săgetat ființa fragedă... și căuta semne: în vis sau un porumbel „poate era sufletul lui” ... „Din acea dimineață nu mai putea să fie un copil.”
De atunci i-a lipsit acea iubire necondiționată și unică, care nu se poate uita, dar și-a continuat drumul bazându-se pe intuiție, pe instinct și pe puterea pe care Dumnezeu i-o dădea să meargă înainte.
Clipe inedite trăim alături de ea la Bunici, în Raiul de Acasă, pe care doar noi românii îl prețuim și-l păstrăm în suflet. Înălțător, dar și profund, cu dragoste ne vorbește despre sat, despre grădina fermecată din Valea Sânzâienelor, un adevărat „tărâm de vis”.
Cu greu mă abțin să vă dau detalii, dar parcă e copilăria mea... de la strânsul fânului până la poveștile despre război ale Bunicului... Cu câtă dragoste și emoție ne prezintă casa bunicilor „care părea să doarmă sub varul proaspăt vopsit”... „cămăruța scundă, binecuvântată cu pace”... cu „lămpaș cu petrol”. Cu câtă dragoste rememorează copilăria și Bunicii: „acei oameni cu privirile moi și inima caldă”.
Dar viața ei, se derula în Orașul de pe Bega, unde retrăia amintiri legate de anii de liceu, Platon, Aristotel, întrebări, lectura, singurătatea, VISE, însă trăirile lăuntrice doar ea și le cunoștea... și cu o înțelepciune românească nativă și poate nu întâmplător, cu simțul ei foarte dezvoltat de observație și dragostea pentru natură, constată că „păsările se vindecă singure în fața vitregiilor vremii” și le ia drept model.
Fiecare povestire face trimiteri relevante pentru narațiune la cuvintele lui Confucius, Nietzsche, Dr. Seuss, Albert Camus, Jung sau gândurile ei la fel de pline de esență și înțelepciune. Și într-o profundă confesiune ne spune că „și-a dorit o viață întreagă un singur lucru: să iubească și să fie iubită”.
Da, ne prezintă Prima iubire, Dorian, PLANETA ÎNDRĂGOSTIȚILOR, Planeta lor intitulată „Iubire”, iubire cu care empatizau: „stelele duioase și blajine”, alteori apusul, râul, iarba, copacii, teiul bătrân, tufa de liliac. Frumoasă comparație: Ea era „o pasăre rebelă”, iar el, Dorian, era „vântul lin care îi risipea neliniștea”.
Ana învață să privească în interiorul ei unde își întâlnește inima, cu care vorbește, descoperind treptat mirajul vieții, „acea energie divină dăruită de Dumnezeu oamenilor ca să-și aline durerile pământești”. Știa că „din adâncul inimii izvorăște purul adevăr.”
Și cât de special... când Ana alerga să prindă „tramvaiul care o purta din nou în singurătate...” O lume la care, cum frumos spune: „numai ea avea cheia de a o deschide, de a lăsa pe cineva să pătrundă în lumea ei”... și vise, pentru care se ruga: „Doamne ajută-mă!” O iubire frumoasă, care nu se uită, dar ZARURILE SORȚII își vor spune pe deplin cuvântul, până la finalul cărții.
Un moment unic, cu valoare de document, este cel al Revoluției din 1989, care îi prinde pe cei doi îndrăgostiți în iureșul evenimentelor, când Porțile Catedralei fuseseră închise... Urmează LUPTE și DESTINE SCHIMBATE, emigrarea de după Revoluție și alte episoade petrecute în München, Mannheim, Heidelberg apoi în cele din urmă în Australia. Râul Bega, Rinul, Neckar, erau locuri în care își depăna amintirile teleportând-o în Valea Sânzâienelor.
Înțelepciunile dobândite de la tatăl ei, de la bunici, de la dădaca Ani, o ajutau, dar acum viața o învăța „să rabde și să lupte”. Mama Ani, dădaca, îi spunea: „Ah, draga mea, vei învăța... Vei afla cât de puternică ești! Mai încolo...”
Confesiunile reciproce, cu Mama ei, sunt profunde și încărcate de emoție și învățăminte și au învățat-o să fie puternică. Fericite că s-au regăsit, Mamă și Fiică, Ana a descoperit că în ea există și o forță magică, că în viață nu trebuie să ocolească suferința, ci să o înțeleagă, iar aceasta se va transforma în iubire, a înțeles că cele mai frumoase căderi, chiar și cele sufletești, au fost acelea de unde a știut să se ridice cu o nouă învățătură. Erau fericite că se aveau una pe alta, că s-au regăsit.
„Să nu încetezi niciodată să visezi!... Să nu uiți!” îi spuse mama ei ultima dată când s-au văzut. Cât de profund! E ceea ce și azi lipsește lumii dezvrăjite în care trăim: visul și povestea.
Nu pot să nu remarc faptul că în Prețul Onoarei, confidentul Mamei, Măriuca, era „nucul”, părtaș al iubirilor și suferințelor, cu care își împărțea singurătatea. El știa să asculte și îi era model de existență. Își dorea să fie puternică și mândră ca și el în fața încercărilor vieții, cu energia lui ancestrală și cu tăcerea care o îmbrăca, dar lăsând-o și să fie ea însăși, în fața realității.
Aici, în această carte, pentru Ana, stejarul devine un prieten de suflet, în sanctuarul ei de liniște și reculegere... și își dorea să fie puternică, precum el, să stea dreaptă și neclintită în fața greutăților.
Iar Poezia, îmbracă toată iubirea lor, ca și pictura... dar nu vă dezvălui mai mult! Descoperiți singuri această poveste de dragoste adevărată și magică totodată, care vă va cuceri. O iubire care nu se stinge!
Pierderea celor dragi o face pe Ana să-și să ia viața în piept: „Întunericul o învăța să-și descopere propria lumină”. Urmează o luptă de supraviețuire, în care respectul și susținerea din partea străinilor trebuiau câștigate, de fiecare, pe cont propriu. A muncit din greu și „prima dată când a plâns de bucurie, a fost în ziua când a primit actele de ședere”. Trebuia să se ridice și să lupte, să înfrunte destinul și capcanele vieții. Și a luptat și a devenit o femeie independentă, care și-a clădit succesul prin propriile eforturi și puteri.
Un DRUM NOU, pe care Ana îl face, îmbrățișând cu iubire Trecutul, în care își ia amintirile în brațe și pleacă mai departe, printre străini. Sunt multe momente importante ce ar trebui menționate precum: BĂRBATUL CEL CUMINTE versus: „Femeia cea Complicată” sau Crăciunul aducător de bucurii, care unește lumile!
FRUMUSEȚE... MAGIE ȘI RESPECT, Iubire și credință în propriile valori și forțe interioare cu care Creatorul a înzestrat-o.
Cu inima ei, încă rămasă agățată undeva departe, pe o stea numită „Iubire”, pe care ar vrea-o prinsă în Bradul de Crăciun, căutând spiritul sfânt de sărbători, ni se destăinuie: „Nu există lipsă de iubire, deoarece iubirea există pretutindeni, sub diferite forme. Dacă iubirea pornește din interior, ea devine nesfârșită... în viață există un infinit de aspecte pe care le putem iubi... în primul rând pe Dumnezeu.”
Și mai este ceva, după părerea mea: există un izvor infinit de Iubire în acest Univers și în toate versurile. Cu cât dăruiești mai mult, Creatorul pune la loc, în inima ta, mai multă iubire! Noi venim în această lume de fapt să experimentăm și să învățăm Lecția Iubirii! Așa că cea mai importantă lecție de viață care răzbate din carte, mi se pare aceasta: „ nu e niciodată prea târziu... pentru a ierta și pentru a iubi.”
Mă alătur și eu cuvintelor de final ale cărții: „O femeie are puterea să transforme o iubire într-o legendă nemuritoare!” Dovadă este chiar această carte!
Îi mulțumesc autoarei pentru acest dar de suflet, care îți face viața frumoasă și te îndeamnă să fii tu însuți și să crezi în tine!
Avem de-a face aici cu scriere în proză, într-un stil personal, poetic, prin care respiră poezia, metafora, harul cu care autoarea a fost binecuvântată. O scriere însuflețită de Dumnezeu, care îi dă puterea de a reda atât de frumos povestea. O carte concepută într-un mod cu totul special, încât firul epic se împletește cu cel poetic, cuprinzându-te și pe tine în mirajul lor.
Volumul este presărat cu construcții estetice din cuvinte, care te surprind plăcut: „stol de gânduri” (ZARURILE SORȚII), „franjuri de vise noi, vivifiante” și „frescă vie pe pereții gândurilor” (PLANETA ÎNDRĂGOSTIȚILOR), „cântecele inimilor” (VISE), „norii de bumbac” (LUPTE ȘI DESTINE SCHIMBATE), „cărunta biserică” (VALEA SÂNZÂIENELOR), „năvod cu vise” (TABLOUL).
O carte scrisă cu înțelepciunea femeii mature. O carte despre sentimentele omenești profunde pe care autoarea ni le revelează superb în această poveste minunată. Asta mă face să mă aplec încă o dată cu prețuire și respect asupra Femeii, ca ființă plină de divin.
Aspiraţia către perfecţiune, a Femeii, ca o apoteoză a fiinţei sale spre desăvârşirea adevăratei armonii, precum cei doi aştri înlănţuiţi de dorul divin, Soarele şi Luna, o conduce către atingerea dimensiunii ei spirituale, pe care o descoperă şi o creşte prin EL.
Dragostea, ca putere divină, o înalţă, aspirând să facă din două fiinţe, una singură, perfectă. Prin această asceză, neputinţa tradusă prin suferinţă, golul care doare, trezește în ea noi forțe.
Sfidând orice obstacol, ea se înalţă ca un astru, aspirând la libertate, mai mult decât la orice, având nevoie de ea ca de o apă a nemuririi, chiar dacă târziu descoperă că doar maturitatea interioară o ajută să-şi asume plenar această dimensiune. Ea poartă sădită în ea o năzuinţă lăuntrică, de care depinde realizarea acestui vis pe care-l creşte în lumea ei abisală. Iubirea de sine, profundă, o face să meargă înainte, cu încredere în ceea ce i-a dat Dumnezeu. Asta face personajul cărții, Ana!
Convinsă că libertatea interioară este adevărata libertate, caută intuitiv împlinirea într-o fiinţă, la fel de puternică şi independentă ca şi ea, cultivând darul statorniciei şi perspectiva optimistă asupra lumii, al iubirii necondiţionate şi al credinţei în spiritul universal ce-i locuieşte fiinţa.
Țelul ei este unic şi de nezdruncinat. Independenţa sub toate formele ei îi păstrează echilibrul lăuntric, îi dă verticalitate, demnitate şi încredere în sine.
A-şi cunoaşte propria fiinţă, a o pune pe locul care merită, a-şi asuma responsabilitatea, independenţa, chiar şi singurătatea, o fac să descopere într-un mod aproape miraculos puterea divinului ce i-a fost hărăzit. O siguranţă lăuntrică, profundă şi divină, un sentiment de înălţare spirituală. Un stadiu ce depăşeşte „copilul etern” pentru a deveni „etern feminin” şi asta în timpul propriei deveniri, în care spiritul, ca o pasăre albă, planează peste marea lăuntrică.
Pentru o astfel de Femeie, pentru care Intuiţia rămâne radarul ei interior, iubirea îi oferă înălţarea spirituală la care aspiră. Iubind, se cunoaşte pe sine şi pe celălalt, iar cunoaşterea dă siguranţă, o face să-şi asculte semnalele interioare, să stabilească limite. Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-şi asculta Vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii.
Însufleţită de propria lumină, Universul ei devine magic, ca o stare de graţie, ce o face să vadă în ea, adevărata ei Forţă.
Cartea ne face să preţuim mai mult divinitatea din noi şi să ţesem din valorile umanităţii o arcă, în care să putem descoperi perfecţiunea Adevărului Unic şi raţiunea de A FI.
Iată că și de această dată, suntem invitați într-un periplu în care căutările, după reflecţii şi reflexii succesive, într-o discursivitate continuă, se întorc spre noi, aducând libertate şi armonie, într-o coerenţă surprinzătoare, în acest imens ocean de entropie, în care Cuvântul este viu și eliberator.
O carte scrisă cu Lumina Sufletului, un dar de excepție, drept pentru care vă invit la o lectură cu totul specială!
Felicităm pe distinsa scriitoare Anișoara Laura Mustețiu, pentru această minunată creație literară, dorim cărții viață lungă prin cititorii săi și așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale!

Cu prețuire, Prof. AURELIA RÎNJEA
Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română
și al World Poets Association, România