Dacă reușești să descoperi câteva dintre proprietățile luminii adevărului în creațiile unui scriitor, simți că ești învăluit într-un aer dătător de energie, asemeni frumuseților primăverii. Această stare m-a cuprins când am citit volumul „Ultimul tango” al poetei Marei Popescu-Vasilca, din Montreal. Volumul a apărut în 23 noiembrie, 2020. Ca și celelalte volume apărute anterior, lectura reușește să îți dea tăria de a înfrunta umbrele și temerile. Te farmecă romanele sale, romane care mustesc de imaginație și de emoție, iar poeziile sunt o infuzie de afectivitate și de trăiri tensionate. Atât în proză, cât și în poezie, lucrările sale ne invită la o introspecție aparte. Citindu-le, găsim curajul de a explora propriile peisaje interioare, de a ne înfrunta umbrele și de a descoperi adevărul despre cine suntem. Prin cărțile sale, nu călătorim doar spre un loc, ci spre o stare de a fi: „Iubire, scrisă pe minți cu foc viu,/ Tu ești turistă, cercetezi universuri,/ Poveste veche, stai prin pustiu,/ Ești jocul de umbre și de reversuri." („Focul iubirii”)
Mara Popescu-Vasilca, cu aceste versuri, ne alină dorurile, ne vindecă rănile, ne ghidează, ne hrănește sufletul și ne întărește sinele. În ele ne regăsim, ne reflectăm propriul drum, redescoperind înțelepciunea adunată și, în cele din urmă, întorcându-ne la esența divină din care am venit: „Cu aripi albe, moi, înger sfânt,/ Poate să aibă în rugă mister,/ Pe buze stă scris al lui jurământ,/ Este spectacol în zborul spre cer.” („Înger și demon”)
Poezia Marei Popescu-Vasilca nu predică, nu condamnă și nu caută să convingă. În schimb, deschide o ușă, cea a înțelegerii. Oferă cititorului un spațiu sigur pentru a-și explora emoțiile și gândurile, prin versuri încărcate de înțelepciunea și magie: „Întinde larg aripi spre cer dimineața/ Și lasă iar vântul să te alinte în zori./ Sub raza de soare e bucuria și viața/ Ce-ți pune în plete parfumul de flori." („Dezbracă-veșmânt”). Această poezie ne amintește că încercările și ispitele vieții ne pot ascunde adevărata natură, dar și că frumusețea existenței constă în redescoperirea sinelui.
Creațiile Marei Popescu-Vasilca sunt o oglindă a existenței noastre, în care ne regăsim cu durere și bucurie, cu iubire, dar și cu suferință, cu bunătatea și răutatea îndurată, cu realizări care ne-au înălțat, dar și cu dezastre sau tragedii gata să ne înghită ori miracole incredibile care ne ridică. Sunt șoaptele care uneori ne trezesc în mijlocul nopții sau ne bântuie în lumina zilei, scoțând la iveală demonii noștri interiori.
Mă atrag cărțile Marei Popescu-Vasilca în care scriitoarea folosește fapte și afirmații conforme adevărului, încărcate de înțelepciune și magie, oferind cititorului un spațiu sigur pentru a-și explora peisajul interior. Acestea sunt oglinzile noastre de lumină și umbră, care reflectă atât punctele noastre forte, cât și vulnerabilitățile noastre.
Subliniez, în încheiere, că romanele scrise de Mara Popescu-Vasilca, cât și acest buchet de flori poetice ne oferă un ghid al propriului nostru drum, în timp ce căutăm să redescoperim lumina din noi, să aducem înapoi înțelepciunea pe care am cules-o și, în cele din urmă, să ne întoarcem acasă, la esența divină din care am venit.
------------------
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
15 martie 2025