„Ieri trecând pe bulevard,
întâlnesc aşa-ntr-o doară
pe unul într-o ureche
tragând un galoş de-o sfoară!
Se oprea la câte-un stâlp
foarte afectat drăguţu’
murmurând suav şi dulce:
„Hai cu tata, cuţu, cuţu!”
(George Roca, Nebunul şi căţelul)

George ROCA: M-am bucurat când am aflat că la sfârşitul lunii iunie a.c. va avea loc la Sydney (!) un nou spectacol de teatru în limba română… Mă refer la piesa marelui Gogol, „Însemnările unui nebun”! Câteva amănunte te rog! Fă te rog O descriere a piesei, origini, impact... cine a mai jucat-o, de ce ai ales-o, bucurii, greutăţi...

Cătălin ANASTASE: Scriitorul rus/ukrainean Nikolai Vasilyevich Gogol a scris această piesa la 1834, când nu se știau atunci lucrurile care se petrec acum în lume, piesa fiind deosebit de actuală pentru zilele noastre. Am ales-o la recomandarea unui coleg de clasă, cu mare teamă, pentru că miza este uriașă la această piesă - care este de fapt un monolog de 90 de minute, un one man show dacă se poate spune așa și dacă am clasifica piesa strict literar -, dar este de fapt un „Jurnal al unui nebun”. Este sensibilitatea de care se râde și astăzi în lume, este vulnerabilitatea care e destul de dificil de asumat și nebunia dragostei unui funcționar de care șefii își bat joc. O societate care îl împinge pe om la singurătate, care recurge la soluții extreme în lipsa instrumentului comunicării cu ceilalți. Când spun lipsa comunicării, nu mă refer la cunoașterea limbii, este o stare care se transmite în piesă, e o stare de neputință.

Această piesă a fost scrisă inițial ca nuvelă. În România a mai jucat-o și regretatul actor Dumitru Furdui, în regia lui Mircea Marosin și mulți alții. Însă, din fericire, domnul profesor Florin Zamfirescu a urmărit altceva la mine, a dezvoltat acel ceva personal, pe care nu pot să vi-l povestesc, trebuie să vedeți piesa, care nu seamănă cu nimic din ce s-a jucat probabil, nu știu... rămâne ca spectatorii să își spună cuvântul!

Asta o spun, pentru că de fapt sunt lucruri ale mele și numai ale mele, nu am copiat nimic din nici o parte, ci am dezvoltat ce era în mine și atât. Contrar a ce cred oamenii despre teatru, aici nu se minte și nu se trișează deloc, ci vii cu ce ai, cu tot, fără să dosești nimic, fără să te aperi, să te scuzi sau să te menajezi. Ïn asta a crezut dânsul care a venit la mine în al doisprezecelea ceas și mi-a dat curajul, încrederea și forța de a continua, mi-a adus aminte de lucruri pe care le uitasem complet.

E adevărat că străinătatea te alienează cumva ca individ cu tot ce ai învățat în școala românească, dar cred totuși că asta nu se aplică în Actorie. După spusele dânsului, m-am conservat destul de bine, să reîncep actoria după 28 de ani, de fapt dacă mai gândesc bine, nu am reînceput nimic, aș zice că am continuat. În actorie, nu contează vârsta, niciodată nu e prea târziu, pentru fiecare vârstă există un rol și după cum spune domnul profesor Zamfirescu în teatru contează cât crezi.

Am ales această piesă pentru că m-am pomenit deodată singur aici în Australia, alegând să joc ceva pentru a-mi menține tonusul artistic. Alegerea acestei piese s-a petrecut cumva destul de brusc iar domnul profesor m-a îndemnat imediat la studiul textului în vara anului 2023, când am fost în vacanță în România și la dânsul acasă unde ne-am apucat de studiat textul piesei. Deci vacanța mea din 2023... a fost de lucru, nu prea de plimbare. Am repetat vreme de căteva luni în 2024, serile când aveam răgaz după terminarea orelor de program cu firma de aici. Ăsta era fusul orar, ora 10, ora României era ora 17:00 la Sydney.

George ROCA: Interesant este faptul că maestrul Florin Zamfirescu face regia artistică a acestui spectacol! Cum a fost (este) posibil!? După câte ştiu vă despart peste 16.000 de kilometri distanţă. Drumul de la Bucureşti la Sydney e cam lung...

Cătălin ANASTASE: Piesa s-a repetat prin Whatsapp. Știu că sună hilar, dar asta s-a putut realiza numai cu cineva cunoscut, cum ar fi cu un student și profesorul lui de clasă. Totul a fost făcut la scenă, la Horizon Theater Company din Sydney și comunicat pe net.

George ROCA: Ce înseamnă pentru tine Florin Zamfirescu - actorul, regizorul, profesorul universitar și chiar rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București?

Cătălin ANASTASE: Pentru mine înseamnă în primul rând un părinte artistic, dacă aș putea să-l numesc așa, un om de suflet capabil de mari sacrificii pentru artă, care este interesat de adevărul interior, de uman, un profesor care m-a condus cu măiestrie și a scos cam tot ce aveam mai bun pentru această piesă și nu numai. Îmi amintesc cu plăcere de Inspectorul Robineau din „Improvizația de la Paris”, rolul Pișcik din „Livada de vișini” a lui Cehov, Grănicerul Japonez din „Casa de pe graniță” a lui Slavomir Mrozek, toate spectacole de absolvire la Studiourile Cassandra din București și ultimul prezentat la Sala Studio a Teatrului Național din București în 1996.

George ROCA: Să-i zicem „aventura teatrală”, sau mai bine zis „drag de foştii studenţi”!? Maestru Zamfirescu va fi prezent la premiera piesei menționată mai sus!!! Ce l-a determinat să ia această hotărâre, faptul că a făcut regia artistică, că i-ai fost student la catedra de actorie, sau dorinţa de a cunoaşte Țara Cangurului?

Cătălin ANASTASE: În primul rând dânsul mi-a făcut o mare surpriză! Eu am crezut că îl voi prezenta publicului prin intermediul unui ecran montat pe scenă la finalul piesei și nicidecum nu m-aș fi așteptat să ajungă în Australia pentru premieră. Dar după spusele dânsului, se pare că am făcut ceva bine, dacă l-am convins să vină. Am insistat mult cât a fost aici să viziteze locuri pe care le știam din Sydney și din împrejurimi, la unele am fost chiar, dar majoritatea timpului dânsul a stat concentrat pentru misiunea artistică pentru care venise – spectacolul „Însemările unui nebun” de Nikolai Vasilyevich Gogol.

George ROCA: Apropos de Facultatea de Teatru… Te-aş ruga să îmi relatezi câteva amintiri speciale despre viața ta de student, despre profesori, despre colegii de grupă, şi nu numai...

Cătălin ANASTASE: Amintirile au fost numai speciale, mi-ar fi imposibil să le deapăn pe multe din ele aici. Domnului Florin Zamfirescu îi datorez absolvirea facultății de teatru - IATC, pentru că a crezut în mine și m-a încurajat cu fiecare rol lucrat. Ce nu cred că știți, este faptul că încă din studenție eram pasionat de fotografie - cumva în egală măsură sau poate mai mult decât de actorie la acea vreme. Dânsul mi-a permis să mă ocup de fotografie, atâta timp cât stau serios cu Arta Actorului și mi-a propus lucruri fascinante, cu alte cuvinte mi-a dat de lucru din belșug.

George ROCA: Care a fost motivaţia ta de a studia arta actorului?

Cătălin ANASTASE: A fost capacitatea de a evada în interiorul meu, pe care nu îl cunosc pe deplin nici acum și pe care l-am descoperit și m-am descoperit pas cu pas în acest rol și în mai toate rolurile studiate, atâtea câte au fost. Este o evadare a eu-lui care rămâne în interiorul eului, dacă mă pot exprima așa și nu sunt prea ermetic. Ce este extraordinar este că mă gândesc în viitor și la alte spectacole de acest gen și poate dacă există oameni pasionați de arta teatrală în comunitatea noastră din Sydney la realizarea de alte spectacole de anvergură...

George ROCA: Am auzit că faci parte dintr-o familie de artişti binecunoscuţi în România: bunicul tău, tatăl tău şi mama ta… Fă te rog puţină lumină!

Cătălin ANASTASE: Bunicul meu, George Popa Mijea, a fost un mare actor, a absolvit la clasa Maria Filotti în 1928, răzbind printe rândurile din față ale generației lui, o minunată pleiadă de actori cum ar fi: Mania Antonova, Lili Carandino, Constantin Morțun, Elvira Godeanu. A fost timp de zece ani actor al Teatrului Național București iar în 1938 marele om de teatru Victor Ion Popa îl angajează la teatrul său „Muncă și lumină” alături de actorii Alexandru Giugaru, Constantin Brezeanu, Coca Enescu, Yarodara Nigrin, Lică Răduescu, Ovidiu Rocoș și alții. După cum spune criticul de teatru Alexandru Lazăr, George Popa Mijea rămâne în istoria teatrului românesc ca un exponent de frunte al generațiilor interbelice, ca un actor care a dăruit fiecărui personaj suflet din sufletul lui. Mama mea, Mihaela Mijea, a căntat operă și operetă, fiind soprană de coloratură, iar tatăl meu, Ion Anastase, a fost un talentat pictor scenograf.

George ROCA: Din România ai făcut saltul la Antipozi… tocmai în Noua Zeelandă. De acolo ai ajuns la Sydney în Australia… unde te-ai stabilit cu familia de mai mulţi ani. Crezi că aici ai mai multe oportunităţi? Mă refer la cele profesional-artistice.

Cătălin ANASTASE: Oportunitățile nu există ca atare, ele se creează! Nu am așteptat niciodată ca ziua să fie perfectă, ci am luat-o ca atare și m-am străduit să scot cei mai bun din ea. M-a hotărât să joc în primul rând pentru români, să umplu un gol pe care mulți îl simt în însingurarea asta a străinătății. Poate pe viitor voi juca și în limba engleză...

George ROCA: Ştiu că nu este prima dată când îmbrăţişezi teatrul profesionist în Australia. Câteva cuvinte te rog despre apariţia ta pe scenă faimoasei Opera House din Sydney.

Cătălin ANASTASE: Acolo am avut un rol mic în opera „Jenufa” a compozitorului ceh Leoš Janáček, unde eram șeful unei comunități de cerșetori. Bine... prezentarea mea și costumația erau destul de ilare, aveam niște mustăți groase și mari, semănam mai mult a Bulibașă decât a cerșetor, așa costum îmi făcuseră...

George ROCA: Aici la Sydney, am fost colegi de scenă în câteva spectacole de muzică şi poezie, atât în limba română cât şi în engleză, dar tu ai prevalat deseori, fiind mai complex pe tarâmul teatral. În urmă cu aproximativ un an și jumatate ai pus în scenă un alt spectacol de teatru clasic la „Horizon Theatre”... Ma refer la „Ursul” de Anton Pavlovici Cehov. Ce ne poți relata despre acest eveniment?

Cătălin ANASTASE: SIncer nu știu dacă cuvântul prevalat mi se potrivește. Teatrul e muncă de echipă, acolo unde se poate, poate că prevalarea de care vorbești e o dragoste care se simte, e un dor nestins. Nu e neapărat dorința de a ieși în evidență, ci o trăire care iese la iveală probabil fără să ceară permisiunea, nu știu cum să o explic… A fost o experiență interesantă să fac regia la acest spectacol și să transform într-o perioadă de aproximativ două luni și jumătate niște oameni cu aptitudini, în actori care să poată să susțină un spectacol cu talent și decență.

George ROCA: Cât de mult apreciezi arta actorului de ţi-a pătruns atât de adânc în suflet?

Cătălin ANASTASE: O să folosesc ceea ce spunea primul meu profesor domnul Ion Cojar că: „Arta Actorului e un mod de a gândi”, iar profesorul care a avut grijă de mine până la absolvire și nu numai, vorbesc acum de domnul Florin Zamfirescu care îmi spunea că: „Nu tu lucrezi rolul, ci rolul te lucrează pe tine!”. Odată ce textul lucrează în interiorul tău și ți-l asumi și se instalează, devii personajul respectiv, spus în puține cuvinte.

George ROCA: În afară de actorie (şi chiar regie teatru) ştiu că ai şi alte aptitudini artistice. Povesteşte-ne câte ceva despre arta ta fotografică... De ce e atât de specială?

Cătălin ANASTASE: Fotografia pe care o fac are ceva special numai și numai pentru că are elemente teatrale în ea și folosesc atât cât pot și pe unde pot, mijloacele de expresie specifice teatrului.

George ROCA: Știu că ești interesat și de arta scrisului. Am publicat un grupaj de poezii semnate de tine... care mi-au plăcut. De când faci „poezie”? Ce influenţe te-au determinat?

Cătălin ANASTASE: Tatăl meu m-a îndemnat la scris ca și la fotografie, el mi-a pus în mână și primul aparat de fotografiat, un „Agfamatic”, cu care am început această formidabilă artă în 1987. Și-a dorit până la ultima suflare să devin actor, nu m-a învățat niciodată să pictez de exemplu, dar mi-a pus totuși aparatul de fotografiat în mână!

George ROCA: De curând am urmărit câteva episoade video pe youtube în care ai prezentat o parte din frumuseţile Australiei. Povesteşte-ne puţin despre „meseria” de vlogger australian!

Cătălin ANASTASE: Da, din păcate mai am de lucru la ele, există multe povești frumoase în sălbăticia australiană... cu trosnet de foc, cu grătar, cu caravană, cu cer înstelat în care te cufunzi lăsând întunericul de afară în spate, apropiindu-te... „de Lună”, ca să vorbesc puțin în spiritul piesei „Însemnările unui nebun”.

George ROCA: În urma cu trei luni, impreună cu câțiva români inimosi, ați inființat la Sydney Asociația Română „Phoenix”. Care sunt obiectivele acesteia?

Cătălin ANASTASE: Obiectivele Asociației „Phoenix” sunt de a promova cultura și arta românească pe teritoriul Australiei și nu numai.

George ROCA: Mă bucur mult că duci făclia românismului la Antipozi! Ce planuri de viitor ai?

Cătălin ANASTASE: Aș dori foarte mult să întemeiez o trupă de teatru și să avem până la urmă și un sediu, un „Teatru Românesc” aici la Sydney! Să putem să inspirăm, să bucurăm spectatorii noștri... în special români emigrați aici!

George ROCA: Câteva cuvinte te rog pentru admiratorii tăi şi pentru cititorii noştri…

Cătălin ANASTASE: Dacă reușiți, creați ceva în România să nu fiți nevoiți să emigrați, dar dacă totuși ați emigrat, duceți România cu voi oriunde v-ați afla!
------------------
A consemnat,
George ROCA
Sydney, Australia
iulie 2024