La Muzeul Civilizției Urbane din Brașov poate fi vizionată Expoziția „Jocuri și dansuri tradiționale din Sud-Estul Transilvaniei”. Aceasta constituie una din realizările Proiectului European de Cooperare „Trad’Europe”, desfășurat în perioada 2023-2025, printr-o colaborare între Muzeul de Etnografie Brașov, Lo Rondèu de Castelnau (Franța) și Motek Entertainment (Olanda).

Proiectul a avut ca obiectiv „creșterea vizibilității patrimoniului cultural intangibil din două zone etnografice (Sud-Estul Transilvaniei și Sud-Estul Franței – Occitania) și asigurarea promovării acestuia în context european”. În cadrul lui s-au desfășurat „numeroase acțiuni culturale și activități de cooperare, realizând festivaluri, evenimente, arhive digitale, dedicate muzicii tradiționale reprezentative ambelor culturi, întâlniri între artiști francezi și români pentru documentare și crearea unui repertoriu comun.”

Expoziția de la Muzeul Civilizației Urbane bazată pe un studiu riguros al tradițiilor din partea de sud-est a Transilvaniei și-a propus să aducă la cunoștința vizitatorilor aspecte teoretice și practice cu privire la obiceiurile, dansurile și portul popular al populațiilor conlocuitoare din această zonă: români, sași, maghiari și ceangăi.

O informație bogată, foarte bine documentată și sistematizată este prezentată în texte, completată de manechini îmbrăcați în costume populare și de obiecte din recuzita jocurilor prezentate. Dansurile beneficiază de o prezentare complexă, privitoare la origine, modalități de a se transmite, variante, mod de execuție, inițierea în învățarea pașilor de dans, rolul lor avut în viața individului și a societății, descrierea costumelor purtate de dansatori.

Vom încerca în cele ce urmează să facem o prezentare a expoziției, având ca suport informația pe care aceasta a pus-o la dispoziția vizitatorilor. Comunitățile de români din Sud-Estul Transilvaniei sunt reprezentate prin dansuri și costume populare din zonele Rupea, Țara Oltului, Șcheii Brașovului, Bran, Zona Făgărașului. În ceea ce privește zona Rupea, sunt menționate mai multe dansuri: „Hațegana”, „Potângu”, „Mușamaua”, „Ciobănașul”, „Sârba”, „Alunelu”, „Perinița”, „Resteul”, „Călușarul”, „Bătuta”. Se fac referiri și la „nunta călușarilor” și sunt prezentate detaliat două dansuri: „Hodoroaga” și „Fecioreasca fetelor de la Crihalma”.

Despre dansul „Hodoroaga”, aflăm că „se juca la nunți, la jocurile organizate în perioada Crăciunului, dar și la Paști sau alte sărbători, petreceri sau maialuri.” Se caracterizează prin ritmul domol și asimetric și simplitate, rotire în sens invers acelor de ceasornic. În timpul dansului mirii purtau costume complexe și foarte bogat ornamentate: „Găteala capului la mireasă, o compoziție elaborată, asemănătoare unei coroane împărătești, o regăsim sub formă de borte metalice cu ornamente din sticlă, zgherdan cu bănuți și mărgeluțe, știurechi cu bobocei la urechi, care imită cerceii de aur, iar la spate «păunii». Mireasa poartă două ii, dedesubt , cea de fată, cu «pui peste cot», și «fodori» la mânecă, iar deasupra, ia de nevastă, ia peste umere cu mânecile cu «pumnișori întorși ». În zona poalelor, peste «androcul» negru din postav mireasa are două șorțuri cu «ruji», în talie cureaua cu mărgele, de care are prinse două cârpe de călăraș și o «cârpă roșie de mireasă». Mirele îmbracă portul obișnuit de sărbătoare, cu deosebirea că la pălărie (vara) sau la căciulă (iarna) are prinsă «vâstra», poartă cămașă, primită în dar de la mireasă, pieptarul brodat, iar pe umeri două cârpe de călărași cu flori”.

Costume ritualice de nașă și de mire pot fi admirate pe o pereche de manechini. Costumul de nașă este alcătuit din: ghete negre, fustă neagră, cămașă albă, pieptar alb din blană de miel, cusut cu flori, pe cap are o cârpă albă, diademă cu mărgele, înfășurată asemenea unei marame. Costumul mirelui se compune din: cizme negre, pantaloni și cămașă albe, pieptar alb cusut cu flori, eșarfă neagră, cu flori, cu ciucuri în partea de jos, pe cap, pălărie neagră.

Jocul „Fecioreasca fetelor din Crihalma” este specific numai fetelor și femeilor. Sunt stabilite asemănări și deosebiri între dansul fetelor și cel al feciorilor, anterior acestuia. Costumul unei fete care dansează „Fecioreasca fetelor” se compune din: ghete negre, fustă neagră, plisată, cu flori roșii, cămașă albă cu mâneci bufante, și cusături foarte discrete, de culoare neagră. Pe cap poartă măcău, „o înfășurătură a unui batic din păr sub forma unei «coroane», împodobită cu ace și globuri mici colorate, flori artificiale și oglinjoare”, conform documentelor expoziționale.

Șcheii Brașovului se bucură de o reprezentare etnografică foarte bogată: „Călușarii”, „Junii Naționali Albi”, „Junii Roșii”, „Jocul Strămoșesc al Tinerilor din Cacova”, „Brașoveanca”, „Sârba”, „Brâul”, „Ardeleana”, „Breaza”. „Călușarilor” li se face o prezentare amplă cu informații despre originea lor, evoluție, ritualuri, portul alcătuit din „căciulă neagră, cămașă romană, lungă până la genunchi, decorată cu simboluri și motive ancestrale sau creștine, cusute cu arnici în culorile roșu, negru și uneori albastru, cioareci din dimie albă, nici strâmți, nici largi, șerpar din piele, decorat cu mărgele și paiete, opinci cu obiele legate cu nojițe de culori diferite (una roșie, una bleu) de care sunt atașați «cănecii» și « zurgălăii» auriți.”

„Hora Junilor” este emblematică pentru „Junii brașoveni”, care își încep și își termină fiecare activitate cu ea. În timpul acestui dans, se desfășoară ritualul buzduganului, care a devenit sursă de inspirație a poeziei eminesciene „Învia-v-or voievozii”. În Săptămâna Luminată vătaful, cât și junii rostesc salutul pascal în trei limbi: greacă, slavonă și română.

„Jocul Strămoșesc al Tinerilor din Cacova” se remarcă prin executarea celor șase jocuri: „Hora Junilor”, „Ardeleana”, „Breaza”, „Brâul voinicesc”, „Sârba”, „Brașoveanca”.
„Brașoveanca”, dans emblematic pentru zona Brașov, are un parcurs foarte bogat. Este „inspirat dintr-o melodie tip polcă din Europa Centrală, originar din zona Cracoviei și a Poloniei Mici, dans numit «Krakowiak». De aici a trecut la Paris și la Viena, de la Viena la Brașov și de la Brașov s-a răspândit în toată Transilvania și în Țările Române.
La răspândirea lui un rol important l-au avut studenții și elevii.

În timpul nunții de la Bran, sunt dansate jocuri, precum: „Hora miresei”, „Sârba”, „Brâul”, „Moiceanca”, „Chindia”, „Chipărata”, „Mânioasa”, „Capra”, „Lepedeul”, „Mutul”, „Cățeaua”.

Este menționat și obiceiul ca băieții să invite le dans fetele cu care urmau să se căsătorească și să danseze șapte jocuri de perechi care se numeau „Șapte taine”. În Zona Făgărașului sunt cunoscute dansuri, precum: „Fecioreasca”, „Învârtita”, „Poșovoaica”, „Brâul”, „Sârba”. Sunt prezentate funcțiile dansului și instrumentele muzicale specifice acestora. Se bucură de prezentări mai ample, brâul și învârtita.
Brâul este un dans cunoscut și în alte zone ale țării.

Despre brâuri se afirmă că „sunt dansuri mult mai animate, caracterizate printr-o mare vivacitate și o tensiune maximă”, iar despre cel specific zonei Făgărașului se spune că „este un stâlp al celui mocănesc, alături de care trebuie amintit și brâul fetelor, dans exclusiv femeiesc”. Învârtita se juca în doi sau în trei parteneri, într-o alternanță de pași mărunți și pași mari, înainte și înapoi, ritmul devenea din ce în ce mai alert. În timpul dansului se rosteau și strigături. Portul de dans din Țara Oltului este sugestiv pentru vârsta și statutul persoanei care îl îmbracă, de exemplu, costumele femeilor în vârstă sunt de culoare închisă și al celor tinere de culoare deschisă.

Din fondul etnografic al sașilor din Viscri, a fost selectată pentru a fi prezentată „Sărbătoarea Cununii”, care se desfășura în preajma solstițiului de vară, de Ziua Sfinților Petru și Pavel. Este o sărbătoare a fertilității, a tinereții, a frumuseții și a prospețimii, un adevărat imn adus divinității. Constă din confecționarea unei coronițe din trei feluri de flori, de pădure, de câmp și de grădină, împodobite cu fructe și bomboane și care este purtată de tineri la locul unde se desfășoară o petrecere câmpenescă. Este urcată într-un tei, se intonează un imn adus divinității și începe petrecerea, în timpul căreia se dansează, în mod deosebit, vals și polcă.

La final, cununa se descompune și bomboanele și fructele sunt dăruite copiilor. Costumele săsești cu care sunt îmbrăcați manechinii se disting prin simplitate și eleganță. Un costum femeiesc se compune din cămașă albă, cusută la gât și la mâneci cu fir galben, șorț alb brodat, centură metalică, la gât heftel (broșă mare), pe cap o tocă neagră, cu două panglici. Prim intermediul manechinilor poți face cunoștință și cu portul tinerilor la dans. Fata este îmbrăcată în rochie albă cu ornamente dantelate la poale și aplicații verticale, cusătură cu flori la gât, pe cap o bentiță roșie. Băiatul poartă cizme, pantaloni, vestă, cravată, de culoare neagră, cămașă albă, pălărie neagră, cu flori.

În comunitățile de maghiari din Țara Bârsei, multietnicitatea a făcut posibilă coexistența unor dansuri specifice românilor, maghiarilor și sașilor. Dansul maghiar arhicunoscut este „ceardașul” cu variantele sale. Acesta se caracterizează prin „alternarea și variația ritmului” (wikipedia). Un dans asupra căruia se insistă în expoziție este „solo maghiar de Crizbav” adus de un preot din Slovenia. Sătenii au adoptat și costumul popular specific acestuia, descris cu minuțiozitate în documentele expoziției.

Costumul fetelor se compune din „bluză albă, cu mâneca scurtă și bufantă, laibăr roșu din catifea, cu aplicații de șiret împletit, poale albe, mai scurte și un șorț verde, fie roșu, cu franjuri din mătase neagră. Pe cap fetele aveau parta din catifea/barșon și aplicații care formau motivul laleaua. În picioare, cizme roșii. Tinerii și bărbații au îmbrăcat cămăși albe brodate, laibăr cu aplicații de șiret, șerpar, pantalonii negri prici din postav fin, încălțați cu cizme.” Costume maghiare sunt expuse și pe manechini. Cel de fată este format din ghete negre, fustă neagră, vestă grena, cămașă albă, pe cap, o diademă. Costumul bărbătesc este alcătuit din: cizme negre, pantaloni albi, cămașă albă, vestă neagră, pălărie neagră.

Specifice repertoriului săsesc sunt „valsul” și „polca”. „Polca” este definită ca fiind „un dans de pereche, dansat în cerc, în pași vioi, caracterizat prin alternanța mișcărilor rapide ale piciorului stâng și drept”. Are și o variantă, „magyar polka”.

Comunitatea ceangăilor din această zonă este reprezentată prin „borița”, un ritual de fertilitate, ce era jucat pe la casele oamenilor. Participanții sunt grupuri de bărbați, între care se află și una sau mai multe persoane mascate denumită/denumite „kuka”, coordonate de către un vătaf. După cum se observă și pe manechini și în textele imprimate pe planșe, ei poartă costume ceangăiești de sărbătoare, alcătuite din cizme, pantaloni, vestă, cămașă albă, căciulă neagră de blană, prevăzută cu flori roșii de garoafe. În cizme au și lopățele din lemn pictat, pe care în timpul jocului le poartă în mâna dreaptă. Kuka, în afară de mască, are și zurgălăi și un bici cu care sperie gazdele. Vătaful poartă un bici cu care coordonează jocul, încearcă să se impună și să alunge relele. Expoziția conține și obiecte rituale, precum: buzduganul, masca, lopățelele din lemn purtate de borițași și un băț de lemn pe care erau înfipte darurile primite de aceștia de la gazde: pâine, carne, șuncă etc. Dansul se termina cu o petrecere a borițașilor.

Dansul ceangăiesc mi-a amintit de alte jocuri și obiceiuri întâlnite atât la românii, cât și la bulgarii și la grecii din țara noastră și din Grecia. Mascatul prezintă similitudini cu mutul din „Călușarii”, biciul vătafului amintește de pămătuful cucilor din Brănești, județul Dâmbovița, clopoțeii, zurgălăii și tălăngile cu rol de alungare a relelor amintesc de ritualurile grecești de purificare din timpul carnavalului prepascal, darurile primite de dansatori de la gazde și petrecerea finală sunt similare cu „Plugul cel mare” din satul meu, Parrepa-Rușani, județul Prahova.

Expoziția are și un caracter aplicativ și prin intermediul mijloacelor tehnice moderne oferă lecții de dans. Privită în ansamblul ei, impresionează prin profunzimea, bogăția, rigoarea studiilor efectuate asupra fondului etno-folcloric al localităților din Sud-Estul Transilvaniei, diversitatea și originalitatea jocurilor/dansurilor și ale costumelor prezentate, constituind o sursă pertinentă pentru cercetare, atât în țară, cât și în țările partenere.
--------------------
Elena TRIFAN
Ploiești, 15 februarie 2025