România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO cu Ritualul Călușului (inclus la 25 noiembrie 2005[8]), Doina (2 octombrie 2009), Ceramica de Horezu (3-7 decembrie 2012), Scoarțele Oltenești (1 decembrie 2016), Cămașa cu altiță (1 decembrie 2022).

În legătură cu „Cămașa cu altiță” aflăm următoarele de la două cercetătoare în etnografie și folclor, doamnele Dr. Doina Ișfănoni – etnolog la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București și Dr. Georgeta Roșu, director al Direcţiei Muzeografie, București:
Ce este cămașa cu altiță?
• piesă de bază a costumului popular femeiesc de sărbătoare;
• Cămașa femeiască de tip carpatic: încrețită în jurul gâtului pe bentiță și cu repartiția ornamentelor potrivit tradiției: pe piept, pe altiță, de-a lungul mânecii, iar lățimile de pânză sunt încrețite în jurul gâtului;
• Altița: „partea mânecii de pe umerii cămășilor femeiești (...), când e brodată cu cusături” (Dicționarul Academiei, 1907), „broderie lată, făcută cu arnici sau cu mătase pe umerii iilor” (Dicționarul explicativ al limbii române, 1958); lat. altitia provine din lat. altus-a-um, adj. = „înalt”
• Modul de confecționare și structura: cămașa cu altiță se confecționează din mai multe bucăți dreptunghiulare de pânză: una pentru piept, una pentru spate și două pentru mâneci. La cămășile vechi, altița era croită separat, fiind o bucată de pânză de cca 20 cm lungime, măsurată în funcție de lungimea mâinii femeii. Mâneca propriu-zisă se prinde de altiță prin intermediul încrețului – un registru de cusătură care are rolul de a aduce la aceeași dimensiune mâneca, cu altița, încrețind la propriu pânza mânecii. Cămașa astfel confecționată se numește „cămașă cu altiță separată și încreț funcțional”. În prezent, mâneca cămășii cu altiță este lucrată de la guler până la manșetă din aceeași bucată de pânză, altița păstrându-și locul ei, pe umăr. La final toate părțile constitutive ale cămășii se încrețesc în jurul gâtului pe un fir de ață („brezărău”), prin cusături decorative pe muchia crețurilor („creț” sau „sârb”) sau prin fixare sub o bentiță îngustă numită „guler”.
• Compoziția decorativă: Dispunerea motivelor urmărește întotdeauna o geometrie liniară, unitar ordonată în registre orizontale și verticale. Pornind de la umăr în jos, se desfășoară o structură tripartită formată din altiță, încreț și râuri; pe piept și pe spate sunt lucrate alte două sau patru registre verticale (sau „râuri”) pentru a sublinia liniile de croi ale piesei și a flanca gura cămășii. În cadrul fiecărui segment, motivele se repetă ritmic, în registre orizontale și verticale, impunând vizual silueta femeii. Ornamentele principale sunt motivele geometrice, care sunt cele mai vechi sau/și cele florale, mai noi.

Care este rolul cămășii cu altiță?
În trecut, transmitea informații despre: priceperea și talentul femeii care lucrează, starea materială și poziția socială a purtătoarei, statutul civil și vârsta, statutul ceremonial (cămașă de mireasă, cămașă de soacră, cămașă de doliu, cămașă de deochi ș.a.);
Astăzi, are mai ales valoare estetică, identitară, culturală.

Prestigiul social şi cultural de care s-au bucurat în comunităţile tradiţionale cămășile cu altiță le asigură şi astăzi un statut special, beneficiind de o atenţie deosebită în toate mediile: familie, şcoală, învăţământ vocaţional şi universitar. În ultimele decenii, în România au fost iniţiate acţiuni de revigorare a competențelor de confecționare a cămășii cu altiță. La sate, pe lângă formele tradiţionale de confecţionare, au apărut asociaţii familiale şi ONG-uri interesate de transmiterea artei cămășii cu altiță În mediul urban s-au constituit reuniuni lucrative de tipul șezătorilor de altă dată în cadrul cărora femei de toate vârsele și profesiile, iubitoare ale costumului popular, învață să confecționeze cămașa cu altiță. Indiferent de mediul în care sunt lucrate, rural sau urban, cămășile cu altiță menţin activă memoria socială contribuind la promovarea patrimoniului cultural imaterial.

***
Iată ce ne relatează cercetătoarea Dr. Adina Hulubaș, cercetător in cadrul Academiei Române (Filiala Iași) despre „Cămașa cu altiță”:
De ce un dosar UNESCO despre cămașa cu altiță și nu despre ie?
Hărțile dialectale realizate de cerceătorii care au realizat Atlasul lingvistic român pe regiuni nu consemnează decât accidental termenul „ie”, întrebarea pe baza cărora s-au făcut cercetările pe teren în anii ’60 și ’70 ai secolului trecut fiind formulată indirect: „Ce cos femeile pe partea de sus, la umăr”. Răspunsul căutat era „altița” sau „umărarul”, cu variantele regionale „fluturi”, „flori” etc. Lipsa unei întrebări privitoare la „ie” din chestionarul dialectologilor indică faptul că acest cuvânt nu are relevanță la nivel dialectal, aparține preponderant limbii literare. Cercetătorii consideră că a avut loc o uniformizare a termenilor folosiți în vorbire prin intermediul școlii, al propagandei despre costumul național, precum și prin organizarea de festivaluri.

În formularul de candidatură pentru Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii UNESCO, se completează, alături de termenul standard „cămașă cu altiță” și denumirile identificate de specialiști la nivelul comunităților locale, creatoare ale acestui element de patrimoniu, cum ar fi: ciupag (Oltenia, Muntenia, Transilvania), cu umăraș (sudul Transilvaniei), fetească (Transilvania), spăcel (Arad), cămașă zoroclie (Telorman), mânecar (Loviște, Vâlcea), cămașă răsucită (Vrancea), cămeșă cu lăncez (Neamț, Suceava).

***

Din anul 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, la inițiativa comunității online „La Blouse Roumaine”, este sărbătorită și Ziua Universală a Iei, zi dedicată promovării iei românești.

Ziua Internaționala a iei se sărbătorește pe data de 24 iunie, în aceeași zi cu sărbatoarea Sânzienelor. Începând cu anul 2013, Ziua Iei românești a reprezentat o celebrare a tradiției, a simbolurilor, dar și a feminității. Sărbatoarea iei a aparut la inițiativa comunității online „La Blouse Roumaine” și a fost preluată de comunitățile românești din peste 100 de orașe, din 50 de țări.

De ziua iei naționale se organizează evenimente care să scoată în evidență multitudinea modelelor pline de semnificație și importanța istorică. Complexitatea croirii iei, pregatirea materialelor, realizarea modelului și a designului sunt elemente care situează iile în rândul obiectelor de artă.

Se spune că purtarea unei piese vestimentare de acest tip, de ziua universală a iei românești, aduce noroc și reprezintă un omagiu adus tradițiilor și obiceiurilor românești.

*
Ziua Universală a Iei
Mai mult decât atât, ia noastră are și o zi dedicată - data de 24 iunie este acum marcată drept Ziua Universală a Iei. Această zi, după cum am menționat mai sus, este serbată în peste 50 de țări și mai mult de 100 de orașe. Nu este o întâmplare faptul că data acestui eveniment coincide cu o sărbătoare importantă a românilor, respectiv Sânzienele, deoarece ia are brodate simboluri magice, destinate să o apere de rele și de ghinioane pe cea care o poartă.

*
Portul popular românesc
România este una dintre puținele țări din lume unde, după 2000 de ani, unii oameni de la sat încă mai poartă costume tradiționale și în zilele de lucru, nu numai cu ocazia anumitor sărbători. România se remarcă printr-o varietate extraordinară de costume populare.

Primele mențiuni ale îmbrăcămintei românești
Femeile dace purtând eșarfe similare cu marama contemporană. Reprezentări artistice ale portului țărănesc dacic (secolul al II-lea î.Hr.) și românesc (secolul al XIX-lea)

Costumul popular românesc își are rădăcinile în partea strămoșilor traci, daci și geți și seamănă cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, desigur cu diferențe constând în detalii decorative și colorate. De exemplu, portretele femeilor sculptate pe Columna lui Traian din Roma după războaiele dacice oferă informații despre îmbrăcămintea lor. Femeile dace purtau cămăși ondulate la gât. Mânecile erau fie lungi și largi, fie scurte. Rochia era lungă până la pământ, peste care uneori era prinsă o manta largă drapată. În picioare, purtau sandale de piele vara și sandale de blană iarna.

Regiuni etnografice
În mare, costumele populare românești se pot împărți în șapte regiuni folclorice. Mai detaliat, costumele populare românești se pot clasifica pe zone etnografice, numărul zonelor variind între 40 și 120, totul depinzând de persoana care face împărțirea și de criteriile folosite.

Confecționarea costumului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor, dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Portul popular are aceeași structură pe tot teritoriul țării dar se deosebește de la o regiune la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoarea.

***
Ia națională: istoria iei, ziua iei, tipurile de ie, materiale din care este confecționată, mituri
Ia este cea mai importantă piesa a costumului feminin tradițional românesc. Ea a ajuns să surprindă prin frumusețea sa pictori, fotografi, membri ai caselor regale și designeri de renume precum Yves Saint Laurent, Kenzo sau Jean Paul Gaultier, care și-au manifestat geniul artistic, scoțând în evidență unicitatea piesei portului românesc.

Istoria Iei (ttps://www.ienationala.ro/)
Cuvântul ie este derivat din latinescul tunicae lineae, care înseamna tunica subtire purtata pe piele. Ea face parte din categoria cămășilor trandiționale românești și se distinge prin diversitatea ornamentelor și a decorațiunilor pânzei. Ia este definită de artiștii populari ca o totalitate de însemne, cusute cu menirea de a o proteja pe cea care o poarta de spiritele rele, de vrăji și alte pericole. Nu exista date exacte cu privire la apariția iei, insa istoria ei începe în perioada culturii Cucuteni, o civilizație a Europei care a trăit între anii 5.200-3.200 inaintea erei noastre, pe actualul teritoriu al Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și al Basarabiei. Mesteșugul popular de creare a iei a rezistat de-a lungul timpului pentru ca s-a transmis din generație în generație...

Ziua iei
Ziua Internațională a iei se sărbătorește pe data de 24 iunie, în aceeași zi cu sărbătoarea Sânzienelor. Începând cu anul 2013, ziua iei românești a reprezentat o celebrare a tradiției, a simbolurilor, dar și a feminității. De ziua iei naționale se organizează evenimente care să scoată în evidență multitudinea modelelor pline de semnificație și importanța istorică. Complexitatea croirii iei, pregătirea materialelor, realizarea modelului și a designului sunt elemente care situeaza iile in randul obiectelor de arta. Se spune ca purtarea unei piese vestimentare de acest tip, de ziua universala a iei romanesti, aduce noroc si reprezinta un omagiu adus traditiilor si obiceiurilor romanesti.

Tipuri de ie
Există trei tipuri principale de ie: „de-a întregul”, considerată cea mai veche, cea încrețită la gât și ia cu platcă. În functie de regiune, iile pot fi grupate și în subcategorii, printre care le avem pe cele mai cunoscute:
• Ia cu altiță
Este cel mai întâlnit model de ie din țara noastră. Se găsește în regiunile Moldova, Oltenia, Muntenia, Bucovina, Banat, Covasna. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale la guler, piept, mânecă și prin prezența unor zone de încrețire a pânzei.
• Ia cu tablie
Este bogată în ornamente, fără pânză în desfășurare, fiind specifică regiunii Hunedoarei.
• Ia cu umăr
Este întâlnită în Transilvania, Sibiu și Făgăraș. În locul altiței ea prezintă o dungă îngustă cu ornamente, care acoperă umărul și se numește umeraș.

Materialele, structură și decorarea iei
Ia sau cămașa trandițională românească poate fi confecționată dintr-o pânzî alba de bumbac, borangic, in, cânepă sau mătase. Cel mai utilizat material este pânza topită din bumbac. De asemenea, trebuie să fie țesută în borangic sau marchizet (o pânză ușoară și fină, țesută printr-o tehnică specială, prin care firele se înfășoară și se împletesc într-un mod inedit). Pentru a recunoaste calitatea unei ii dupa material, panza trebuie sa fie moale si fina la atingere.

Cămașa este realizată în formă de cruce, cu o singură bucată de pânză, în partea de sus existând o deschizătură. Tradițional, fața și spatele poartă numele de „stan”, în timp ce partea inferioară este denumită „poale”.

Inspiratia pentru modelele ornamentale ale iei se trage din elementele naturii. Acestea se găsesc, în general, într-o aglomerare în zona mânecilor, pieptului și a umerilor și diferă în funcție de model.

Cum era confecționată ia românească?
Iile erau confecționate de femeile din sate, adunate la șezători, unde cântau și țeseau sau coseau haine tradiționale. Modelele și broderiile aplicate diferă de la o regiune la alta, iar fiecare regiune adăuga un stil unic cămășii, prin alegerea materialului și a ornamentelor. Aceste elemente personalizate fac din fiecare ie o piesă unică, plină de semnificație culturală.

Mituri despre ie
(https://www.scribd.com/document/593595757/Ia-este-cea-mai-importanta-piesa-a-costumului-feminin-traditional-romanes1)

• Aduce noroc
  Se spune că hainele tradiționale vin ca o aură asupra celui care le poarta, aduc noroc și bunăstare. Acest lucru se datorează puterii trecutului, a strămoșilor și a conexiunii puternice create prin hainele portului tradițional românesc. Ia nu se abate de la regulă, ea fiind un simbol al norocului, dar și al fericirii și frumuseții celei care o poartă.
• Protejează de spiritele rele
  În trecut, ia era decorată cu forme și modele dispuse în zona pieptului și a mâinilor pentru a proteja de răul ce se putea abate asupra fetei care o purta. Se spune ca acest lucru se întâmplă și în prezent, femeile care aleg sa poarte ii fiind ferite de necazuri, blesteme sau vrăjitorii.
  
  • Atrage petitorii
  Frumusețea femeilor din popor, care mergeau duminica la hore, era adesea intregită de veșmântul tradițional pe care îl purtau. Cel mai important articol era ia, care divulga prin culorile ei statutul marital al femeii, dar și personalitatea sau atuurile trupului. Se spune că femeile care poartă ie, în prezent, sunt mult mai atractive, datorită semnificației profunde pe care o are ia în mentalul colectiv arhaic.

Cu profundele sale semnificații, ia este considerată un simbol al culturii și al tradițiilor românești. 24 iunie, ziua iei românești, vine ca un omagiu adus sutelor de ani de civilizație și de păstrare a legăturii strânse cu natura. Ia aduce noroc celei care o poartă, ofera un aspect elegant si, prin frumusetea ei, atrage toate privirile.

Este un obiect vestimentar realizat integral manual, pe pânză de bumbac, in sau borangic, cu broderii ample și bogate, în culori vii, având adesea aplicații de mătase, paiete sau mărgele. "Ie" este un termen care se adresează exclusiv cămășii purtate de către femei.
Nu doar că aceste broderii cusute manual sunt unicat, dar ele erau realizate în mare taină, pentru ca povestea spusă cu ajutorul acului de cusut să nu fie sursă de inspirație pentru nicio altă fată din sat. Zestre de preț, oferită în dar din generație în generație, ia era adesea lucrată într-o perioadă lungă de timp, fiind modificată pentru a corespunde vârstei sau statului social al femeii care o purta.

Croiala acestei cămăși tradiționale românești sugerează forma unei cruci - o bucată de material de forma dreptunghiulară, cu mâneci largi și o deschizătură rotundă în partea de sus, numită și „gura iei”. Aceasta din urmă este întărită cu o cusătură specifică, realizată cu fire de bumbac sau mătase, în culori asortate cu broderiile de pe restul cămășii. Mânecile iei sunt încrețite la umeri și uneori și la încheieturile mâinilor, formând volănașe delicate. Mai multe ii cu volănașe la mâneci poți găsi pe florideie.ro. Iată câteva sugestii: Ie cu flori roșii, din zona Muscelului, Ie din Argeș, bogat decorată și colorată sau Ie vesel colorată din zona Teleormanului. Nu este o întâmplare faptul că ia imită forma crucii, deoarece viața satului românesc este strâns legată de credința în Dumnezeu. Mai mult decât atât, unul dintre motivele des întâlnite pe cămășile tradiționale românești este chiar simbolul crucii.

Personalități care au promovat ia românească
(https://www.florideie.ro/blog/povestea-iei-de-la-inceputuri-si-pana-in-prezent/)

Numeroase personalități ale României, dar și de pretutindeni, au ales să integreze ia în garderoba de zi cu zi. Regina Elisabeta, Prințesă de Neuwied și prima Regină a României, a fost fascinată de frumusețea portului tradițional, pe care l-a adoptat și l-a impus ca standard la curtea regală.

Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și cea de-a doua Regină a României, a fost una dintre marile promotoare ale portului tradițional românesc, pe care l-a iubit și l-a purtat cu eleganță. În urma sa au rămas numeroase fotografii care atestă dragostea pe care Regina a purtat-o iei românești. Datorită ei, această cămașă a devenit un adevărat etalon vestimentar pentru toate femeile din aristocrația românească și a fost purtată cu drag atât de Principesa Ileana, cât și de Principesa Elena.

Nu doar persoanele de rang înalt și-au îndreptat atenția asupra acestei cămăși tradiționale. Mari artiști au pictat pe pânzele lor femei îmbrăcate în portul românesc, precum pictorii Henri Matisse (tabloul „La Blouse Roumaine", realizat în anul 1940) sau Constantin Daniel Rosenthal (tabloul "România revoluționară", realizat la Paris, în anul 1850 - modelul care i-a servit pictorului drept muză este Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti).

Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato sau Dumitru Ghiaţă sunt câteva dintre numele marilor artiști români pe care portul popular i-a inspirat în realizarea operelor artistice. De asemenea, cântăreața Maria Tănase s-a numărat printre personalitățile care au purtat ia românească, făcând-o cunoscută în întreaga lume.

• Ia, prezentă pe podiumurile de prezentare
  Însă drumul iei nu s-a oprit aici. Cămașa românească a fost o sursă de inspirație pentru creatorii de modă. Punctul de pornire l-a reprezentat colecția designerului Yves Saint Laurent, din toamna-iarna anului 1981. Fascinat și inspirat de tabloul „La Blouse Roumaine" al pictorului francez Henri Matisse, designerul a lansat colecția cu același nume. În sezonul primăvară/vară 1997-1998, designerul a inclus din nou în colecția sa elemente din costumul tradițional românesc.

Ulterior, numeroși alți designeri au ales să reinterpreteze în notă modernă portul popular românesc, închinând colecții întregi frumoasei ii: Jean-Paul Gaultier (2006), Oscar de la Renta (2008), Philippe Guilet (noiembrie 2011 - colecție tribut adus României), Carolina Herrera (2013), Kenzo, Anna Sui sau Agatha Ruiz de la Prada.

Tom Ford a adus în prim plan pe podiumurile de prezentare ia din zona Sibiului, mai exact din regiunea Făgăraș. Cântăreața britanică Adele a pozat pentru numărul din martie 2012 al revistei Vogue, ediția americană, îmbrăcată în una dintre realizările designerului, inspirată din broderiile negre specifice zonei geografice românești.

În 2024 a existat un litigiu între casa de mode franțuzească „Louis Vuitton” și Ministerul Culturii din România referitor la plagiatul și la prezentarea bluzelor sale (LV) identice cu iile românești. Până la urmă Louis Vuitton recunoaște „sfeterisirea”: „A fost o greșeală!”, se scuză și retrage bluza inspirată de ia românească.
• Și vedetele iubesc ia românească!
Iar de aici nu a mai fost decât un pas - ia românească a devenit populară printre vedetele de la Hollywood și nu numai. Fotomodele și actrițe precum Kate Moss, Nicole Kidman, Halle Berry, Emma Stone, Jennifer Garner, Anne Hathaway, Katie Holmes, Emma Watson, Sharon Stone sau Raquel Welch au inclus ia în garderoba lor. Și vedetele din țara noastră au ales, în ultimii ani, să poarte acest element vestimentar. Andreea Marin, Andra, Ozana Barabancea, Loredana, Gina Pistol sau Ilinca Vandici sunt doar câteva dintre numele celor care au readus în atenție „bătrâna" ie.

***
Ia românească are o istorie bogată, strâns legată de istoria poporului român. Se crede că primele reprezentări ale iei datează din perioada culturii Cucuteni. Ia este o componentă esențială a costumului tradițional românesc, iar broderiile sale au, pe lângă rol estetic, și semnificații simbolice, considerate a proteja purtătorul.

Ia românească, una dintre mândriile țării noastre
Ia românească este un simbol al tradiției noastre și o piesă vestimentară apreciată nu doar în România, dar și în întreaga lume. În ultimii ani, această piesă de îmbrăcăminte a devenit din ce în ce mai căutată, atât în țara noastră, cât și în afaceri internaționale. Indiferent dacă ești sau nu patriot, cu siguranță ai văzut măcar o dată o ia tradițională sau ai îmbrăcat-o chiar tu. Fiecare ie are propria poveste, iar atunci când o vezi într-o ținută completă, ea devine cu adevărat un simbol al tradiției noastre.

Așa cum apar informațiile din perioada respectivă, ziua de 24 iunie, nu a fost aleasă întâmplător, deoarece această zi a fost denumită „Ziua de Sânziene”. O sărbătoare asociată cultului recoltei, vegetaţiei si fertilitaţii, dar şi soarelelui. Sărbătoarea vine din vremuri îndepărtate, cu rădăcini într-un străvechi cult solar.

Legendele spun că Sânzienele (sau Drăgăicile) sunt zâne bune, care se adună în ziua în care soarele ajunge la apogeu (solstiţiul de vară), îmbrăcate în cămăşi albe, purtând coroniţe de flori galbene. Se prind în horă şi joacă, dănd astfel puteri deosebite florilor si buruienilor, transformându-le în „plante de leac”.

Așadar, dacă ia românească ar putea să povestească, într-un dulce grai românesc, am putea afla, din minunatele ei spuse, o fascinantă poveste a unui neam și a unui pământ aflate într-o strânsă comuniune. Ar putea să ne povestească despre bine și frumos, despre armonie și perfecțiune, despre cer și pământ aflate într-o strânsă legătură, despre nemurire. Și nu numai despre acestea! Felul în care ia românească a dăinuit în timp este o adevărată dovadă de statornicie a poporului care a creat-o și pe care îl înfrumuseţează, făcându-l unic între popoarele lumii!

Cu o asemenea încărcătură semnificativă, noi cum am putea renunța la a mai purta ia tradițională românească? Trebuie să continuăm să purtăm încă pe veșminte ceea ce au creat și ne-au transmis cucutenii acum 7.000 de ani, într-un limbaj doar de noi știut, care poate fi definit ca un legământ făcut de cei din neolitic cu sutele de generații ce le-au fost urmași! Și trebuie să fim mândri de asta! Șă considerăm că portul iei tradiționale face parte din existența și trăinicia poporului nostru, că este informația din codul ADN înscrisă în noi din ADN-ul strămoșilor!
*
Iată mai jos câteva informații din Wikipedia despre Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia - perioadă în care se presupune apariția iei.

NOTĂ: Nu se cunoaște cu precizie momentul apariției acestui articol de îmbrăcăminte, însă cercetările atestă faptul că ia ar putea data încă din perioada culturii Cucuteni.

Cultura Cucuteni
(în engleză Cucuteni-Trypillian culture și în ucraineană Трипільська культура), cea mai veche civilizație din Europa, datând din perioada 5800-3200 î.Hr., și-a primit numele după satul cu același nume din apropierea Iașiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii. Cultura a fost inițial numită după satul Cucuteni, din Județul Iași. În 1884, Teodor Burada (3 October 1839 – 17 February 1923). Folclorist, etnograf și muzicolog a descoperit fragmente de ceramică în pietrișul din drumul dintre Târgu Frumos și Iași.

Cultura Cucuteni precedă cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic. Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafață de 350.000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei. Pe teritoriul României cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia și se caracteriza printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat și variat pictată.

Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni și o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Între cele două culturi este o distanță de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu față de cea de la Cucuteni. Poate aceasta sa explice si prezenta pe aceasta ceramica a unor simboluri spirituale străvechi (Yin și Yang, svastică, cruce) apărute prima dată în Europa în cadrul vechilor culturi danubiano-pontice (Cucuteni si Turdaş) si apoi la distanta de mii de ani si kilometri in Asia; asta pe lângă ipoteza inconstientului colectiv a lui Carl Jung.

Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spirală, cu numeroase variante și combinații. S-au găsit și figuri feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice. Populația aparținând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuințe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupație vânătoarea, agricultura și meșteșuguri casnice, cum ar fi: țesut, olărit, confecționare de unelte. În locuințele ce fac parte din cultura Cucuteni au fost întâlnite câteva cazuri unde, în podeaua locuințelor, au fost descoperite oase umane, o posibilă mărturie a faptului că oamenii se îngropau la temelia caselor, în mod ritualic. Acest lucru pare să fie susținut și de lipsa necropolelor.

Specialiștii vorbesc despre un cult al zeiței-mamă, dovadă fiind statuetele antropomorfe descoperite. Populația Cucuteni practica și diferite culte solare evidențiate mai ales prin pictură. Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roșul, albul și negrul, cu unele variații în funcție de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. Ca formă, vasele diferă de la simple pahare la vase mari de tipul amforelor.
----------------------------
Sursa Internet.
Material prelucrat de:
George ROCA
Sydney, iunie 2025