Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca a fost și în anul 2026-2027 Școală-ambasador în cadrul programului EPAS (European Parliament Ambassador School).
Privind retrospectiv munca elevilor – ambasadori - junior din cadrul acestui program, putem spune că aceștia au realizat în acest an școlar o multitudine de activități de prezentare și informare asupra rolului Parlamentului European și a beneficiilor aduse de apartenența la Uniunea Europeană. Trei instituții școlare din Cluj au primit vizita liceenilor noștri, conform acordurilor de parteneriat realizate între Colegiul Național Gheorghe Șincai și Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Colegiul Național George Barițiu precum și Liceul Teoretic Lucian Blaga.
Două dintre cele mai importante momente trăite de liceenii colegiului au fost întâlnirea online cu europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, dar și participarea lor la o sesiune Euroscola.
Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită și în 2026 pe parcursul unui program gândit de ambasadorii-juniori, intitulat ”Săptămâna Europeană”.
Astfel, o vânătoare de comori tematică (Treasure Hunt) a avut loc în această săptămână, precum și mini - interviuri cu tinerii școlii despre beneficiile aduse de UE în viața acestora.
La orele de limba franceză au fost organizate sesiuni de carnaval la care au fost ”convocate” personalități ale țărilor UE, evocate vizual și lingvistic cu această ocazie.
O altă acțiune de succes coordonată de tinerii liceeni a fost ”Chefs around the world”, la care s-au gustat produse culinare din țările UE.
La toate activitățile din cadrul programului au participat cu bucurie și entuziasm un număr impresionant de elevi ai școlii noastre, coordonat de cinci profesori - ambasadori seniori ai Parlamentului European.
Programul Școli-ambasador ale Parlamentului European este implementat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Dr. Angela Pop, profesor-ambasador senior al PE in cadrul EPAS