5 roluri majore ale oamenilor în viețile noastre (Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru)

Laura Maria CojocaruPersoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții. În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi. Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partener de viață, coleg de școală sau de serviciu etc.
În opinia cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta. “Este firesc să ne dorim continuu feedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Totodată, psihologul este de părere că oamenii din viețile noastre îndeplinesc 5 roluri: rolul convenabi, rolul situațional, rolul obligatoriu, rolul “îmi permite să fiu EU” și rolul “am nevoie”
1. Rolul convenabil. Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional. „Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondițonat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp. În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente. Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc. Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane astfel încât să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Citește mai mult:5 roluri majore ale oamenilor în viețile noastre (Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru)

DECLARAȚIE DE PROFUNDĂ DRAGOSTE...

ada dalbonTrăiesc un moment rar! Doresc să-l împărtășesc celor de departe pe unde s-or afla. Revin asupra unui fapt ce s-a petrecut acum două zile și care a dat naștere momentului pe care îl trăiesc cu uimire și bucurie…

Am renunțat la scenă din motive pe care le amintesc în volumul “FĂRĂ TITLU”. Însă o dorință nestăpânită a devenit de câtăva vreme Stăpână peste ființa mea: aceea de a rosti în public versurile lui Eminescu, cu precădere SCRISOAREA a 3-a, cu ocazia lansării cărților mele, atât aici la Paris pentru comunitatea română, cât și la București, de nu voi avea piedici "covidale."

Originea acestei dorinți nu e neapărat actualitatea textului care va fi veșnic actual. Mesajul fățiș nu-și propune să schimbe lumea, ci să o trezească din adormirea obișnuinței cu răul, și cei ce sunt capabili să țină ochii deschiși, să nu dee în gropi ca o turmă oarbă, ci să-și găsească dreapta cale către lumină. Lumină aprinsă de fiece cuvânt al poemului. Prin fiece cuvânt ce caut să mi-l însușesc, respiră Țara după care tânjesc. România își cântă cu fiece vorbă, frumusețea sufletului și a cugetării profunde, dăruire din străbuni. Mesajul e o iubire adâncă pentru o divină țară bântuită de "ciumă și gunoi".

Citește mai mult:DECLARAȚIE DE PROFUNDĂ DRAGOSTE... 

Un nou shoowroom Casa Magică Design și-a deschis porțile

 DSC0690Casa Magică Design, paradisul tuturor pasionaților de design interior și nu numai, a inaugurat pe 18 martie al treilea showroom din București, în zona Pipera (Bulevardul Pipera nr. 5). Cu un portofoliu de peste 200 de firme italiene cu tradiţie în mobilier şi design, spațiul expozițional de circa 450 mp este dispus pe trei etaje, iar oferta este variată, de la stilul clasic la cel modern, chiar avangardist. Mobilierul şi obiectele de iluminat pot fi alese pe criterii ce ţin cont de stilul construcţiei, volumul încăperilor, luminozitate, culori și nu în ultimul rând, de gustul fiecărui client.
Înființată în 1995, Casa Magică Design a legat prietenii și a adunat experiențe de neuitat în domeniul home&deco, oferind rafinamentul pieselor de mobilier italian. De la canapelele de un albastru regal până la liniile elegante integrate în modelele Megan, Leila și Juliet, fiecare piesă de mobilier poate adăuga valoare unui spațiu monoton, transformându-l în casa mult visată.
Traversăm o perioadă incertă, petrecem din ce în ce mai mult timp la adăpostul celor patru pereți și un spațiu haotic poate părea sufocant. Piesele de mobilier și accesoriile create special pentru a oferi confort vor trece orice test al timpului ori al spațiului. Camerele de zi capătă culoare, dormitoarele se transformă în locul ideal pentru a visa, biroul va fi admirat chiar și de cei mai reticenți șefi, iar bucătăriile se integrează în poveste aducând o sumedenie de arome îmbietoare. Într-o asemenea bucătărie îți vei dori să petreci mai mult timp. De la bucătăria clasică Pantheon Lube în nuanțe vibrante de cărămiziu până la bucătăria Rewind Creo, toate modelele determină acel efect WOW care nu poate fi surprins în mod normal în cuvinte.

Citește mai mult:Un nou shoowroom Casa Magică Design și-a deschis porțile

Una dintre cele mai mari platforme de comunicare online din lume va primi suport tehnic din Cluj-Napoca, Silicon Valley-ul Europei de Est.

CapturFSP Global Group (prin Sharpminds Global, membră a grupului) a semnat un parteneriat strategic cu Contents (fostă Entire Digital), lider de piață la nivel mondial în domeniul comunicării online. Scopul acestei colaborări este de a asigura asistență de cea mai bună calitate și suport tehnic profesionist întregii rețele internaționale de editori colaboratori ai Contents.com.
FSP Global este acționar al Contents.com, companie considerată deschizător de drumuri și următorul ”unicorn” în domeniul marketingului digital. Startup-ul, care folosește Inteligența Artificială pentru a analiza informațiile în scopul creării de conținut multilingvistic nativ, a obținut capital financiar în valoare de aproximativ șase milioane de dolari.
”E foarte important pentru un domeniu atât de dinamic, pentru editorii care furnizează conținut proaspăt, materiale noi încontinuu, să aibă parte de același tip de asistență eficientă, permanentă, 24/7, 365 de zile pe an. Este cea mai bună modalitate de a-i ajuta să livreze informație actualizată, în timp real, peste tot în lume. Cred că suntem cei mai buni parteneri unii pentru alții și am și demonstrat-o deja: acest parteneriat global reprezintă faza următoare a unei colaborări care funcționează deja de ceva vreme”, spune Antonio Patanè, fondatorul FSP Global.
”Am știut dintotdeauna nivelul de responsabilitate practicat de specialiștii FSP Global și calitatea serviciilor lor. Sunt convins că experiența acumulată ne va fi de foarte mare folos în demersul nostru de extindere la nivel global. Când colaborăm atât de bine putem realiza lucruri extraordinare”, spune Massimiliano Squillace, CEO și fondator al Contents.com
CINE ESTE FSP GLOBAL GROUP

Citește mai mult:Una dintre cele mai mari platforme de comunicare online din lume va primi suport tehnic din...

Expoziție tematică la Biblioteca Metropolitană București

Bucuresti Memoria unui orasPrimăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) dă startul proiectului ”București-Memoria unui oraș”, menit să prezinte publicului larg istoria vechiului București - în tot ce are el mai definitoriu și mai pitoresc, prin perspectiva a trei expoziții de fotografie, desfășurate pe parcursul anului 2021.
Prima expoziție – ”Prezentarea Bucureștiului prin fotografii vechi” se desfășoară în perioada 15 Martie – 1 Mai, la Sediul Central – Mihail Sadoveanu al Bibliotecii Metropolitane București.
Imaginile expuse (Grădina Publică, Podul Mogoșoaia, Biserica Patriarhiei – surprinse de Ludwig Angerer și prima fotografie panoramică a lui Carol Popp de Szathmari) ilustrează atât elementele de arhitectură, cât și atmosfera ce domnea în Bucureștiul interbelic, iar abordarea acestor mărturii de istorie locală contribuie la înțelegerea sentimentului de apartenență la această societate.
Invitația se adresează membrilor comunității bucureștene, respectiv tuturor iubitorilor de artă dornici să-și stimuleze imaginația, curiozitatea și interesul cu lucruri mai puțin cunoscute sau chiar uitate de ochii trecătorilor.

Citește mai mult:Expoziție tematică la Biblioteca Metropolitană București

Promovare remarcabilă a vinului moldovenesc în SUA

ANTONIU MARTINÎn contextul creșterii interesului unor medii de afaceri americane, în special din domeniul vitivinicol, pentru regiunea Europei de Est, compania americano-română OenoCo International împreună cu Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație din Chișinău au realizat recent o remarcabilă campanie de promovare a sectorului vitivinicol din Republica Moldova în SUA. Potrivit Paulei Stanca, CMS Certified Sommelier & Ambassador of Eastern European Wines, ”profesioniștii americani din domeniul vinului privesc Republica Moldova ca pe un potențial furnizor important și o țară cu oportunități remarcabile pentru investiții străine în domeniul vinului. SUA ar putea deveni una dintre destinațiile de export de vin din Republica Moldova. Totodată, infuzia de capital din exterior, inclusiv american, ar spori performanța exportului de vin din această țară”.
”Ne bucură foarte mult faptul că avem mesaje prin care este manifestat interesul pentru sectorul vitivinicol din Republica Moldova din partea unor organizații, companii și centre de profil din SUA. Aș aminti aici Camera de Comerț din Hampton, compania Fred Dex MS Consulting, Taste Magazine, Fortiuse Brands US Importing, Tinios Pro Hospitality Group, Romanian Garden din New York, Horizon Beverage Co, ca să dau doar câteva exemple”, a declarat dr.Antoniu Martin, președinte al Centrului Interregional de Advocacy și Diplomație din Chișinău.

Citește mai mult:Promovare remarcabilă a vinului moldovenesc în SUA

De ce lipsa îmbrățișărilor ne afectează sănătatea fizică și emoțională?

Andra TanasescuPoate cel mai mult în perioada aceasta de pandemie ne lipsesc îmbrățișările, să simțim acea conexiune de câteva secunde, acea intimitate împărtășită pentru câteva clipe scurte. Ne este dor să simțim oamenii, să ne conectăm cu ei și să îi cunoaștem dincolo de cuvinte, de ecrane sau de măști.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), îmbrățișările, ca și dansul, sunt un mod subtil dar puternic de a ne cunoaște între noi, de a ne conecta unii cu ceilalți la un nivel mult mai profund și autentic decât prin ceea ce spunem verbal. “Atunci când ne cuprinde cineva cu brațele, putem simți cât de confortabil îi este să se manifeste în intimitate și în vulnerabilitate. Putem simți cât de rigid sau tensionat este, la fel cum putem simți cât de relaxat și detașat își dă voie să fie. Putem simți dacă este o persoană autoritară și rece sau dacă este una caldă și blândă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Ce pierdem atunci când uităm să ne îmbrățișăm?
1. Conexiunea cu ceilalți. “Atingerile și îmbrățișările sunt un limbaj al iubirii pentru foarte multe persoane. Încă din clipa în care ne naștem, căutăm conexiunea pe care o obținem prin îmbrățișarea mamei, tradusă în subconștientul nostru ca iubire, grijă și afecțiune. Contactul fizic, faptul că suntem ținuți în brațe și mângâiați, este crucial pentru o dezvoltare psiho-emoțională sănătoasă. Iar această nevoie continuă să fie importantă pentru mulți, în viața adultă. Dacă lipsește sau este primită în cantități foarte mici, putem ajunge să ne simțim goi pe dinăuntru, secați de energie, motivație sau chef de viață”, afirmă specialistul. Câteva studii științifice au demonstrat chiar că îmbrățisările pot reduce stresul, crește sistemul imunitar, pot îmbunătăți sănătatea sistemului cardiovascular și pot reduce senzațiile de durere fizică. Iar fenomenul este foarte simplu. Pentru că asociem îmbrățișările cu iubirea maternă, creierul nostru secretă oxitocină și ne face să ne simțim „beți de fericire”. Ori, atunci când ne îmbrățișăm, sub această undă de fericire care vine din interior, ne dăm voie să ne conectăm mult mai autentic unii cu ceilalți și să ne cunoaștem într-un mod în care altfel poate nu am fi putut să o facem.

Citește mai mult:De ce lipsa îmbrățișărilor ne afectează sănătatea fizică și emoțională?

România, locul 1 în UE privind femeile manager. Afacerile mamelor din România prosperă în online

Mamprenoare2În Uniunea Europeană, 37% dintre manageri sunt femei, 28% fac parte din boardul managerial, iar 18% sunt Senior Executives, iar România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană (34%) atunci când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziția de Senior Executives, urmată de Estonia (33%), Lituania (30%) și Letonia (29%), potrivit unui raport Eurostat.
Mai mult decât atât, mamele-antreprenor sunt un fenomen apărut recent în România și principalele lor avantaje în pandemia Covid-19 au fost acelea că erau deja obișnuite cu lucrul de acasă și că erau familiarizate cu comunicarea online. Din păcate, totuși foarte puține dintre afacerile mamprenoarelor erau pregătite pentru online înainte de pandemie, iar principalul motiv rămâne costul ridicat al dezvoltării unui website de calitate și investiția financiară destul de mare necesară pentru a deveni vizibil în marea masă de oportunități pe care o oferă internetul.

Mamele antreprenor încep să devină o forță în E-commerce
Sunt peste 500.000 de afaceri active în România care au ca acționar o femeie, iar majoritate afacerilor conduse de femei sunt microintreprinderi (cabinete diverse, saloane de înfrumusețare, magazine, centre educaționale, terapii, mici ateliere de producție etc.), prezența lor online fiind de multe ori redusă la o pagină de Facebook sau un website cu buget redus, care sunt ca niște picături ce se pierd într-un ocean de oferte. Dacă dorești să cumperi ceva de la o mamă-antreprenor, singura șansă să o găsești sunt grupurile de Facebook pentru mămici, care sunt cercuri închise și recomandările sunt total subiective.
Mamprenoare este un Business Hub&Accelerator construit special pe nevoile acestei categorii speciale de mici antreprenori și a venit cu o soluție care adună într-un singur loc afacerile femeilor: o platformă online care este ca un ”site de site-uri” și care permite creșterea vizibilității fiecărei mici afaceri locale. Pe 1 martie s-a lansat varianta îmbunătățită a platformei mamprenoare.eu cu funcționalități premium pentru a oferi și mai multă vizibilitate atât afacerii, cât și mamprenoarei care a creat-o.

Citește mai mult:România, locul 1 în UE privind femeile manager. Afacerile mamelor din România prosperă în online

Mărțișorul de Ștefănești face înconjurul Europei!

Martisorul de la StefanestiÎn luna februarie 2021, elevii Centrului Cultural Ștefănești, alături de elevii de la Școlile Vintilă Brătianu, Constantin Brâncoveanu și Radu Golescu - cea mai veche școală din România, cu sediul în Golesti, au confecționat sute de mărțișoare sub îndrumarea unor meșteri populari. Toate au luat drumul Europei, inițiativa având ca slogan: Primăvara în Europa începe cu Mărțișorul de Ștefănești.
Astfel, acest simbol intrat în patrimoniul UNESCO, a ajuns la asociațiile românești de la Roma, Madrid, Torejon, Cremona sau Milano, la profesori de limba și civilizația română din Toscana, Lombardia, Puglia sau Sicilia, dar și la consulatele românești de la Lyon sau Bonn.
La Lyon, doamna consul general Anca Opriș a acceptat să fie ambasadorul acestui minunat simbol. La Viena, cea care promovează mărțișorul este chiar viceprimar al orașului în sectorul 11, doamna Ramona Miletic și este originară din Argeș. Doamna Fucsia Nissoli Fitzgerald, deputat pentru italienii din SUA și Canada s-a arătat entuziastă de acest demers, iar în anumite comunități, unde a fost posibil, mărțișorul făcut cu drag de copiii de la Ștefănești, Argeș, a ajuns și la bisericile românești.
Felicitări tuturor celor care își recunosc creațiile lucrate cu drag la Centrul Cultural Ștefănești, felicitări doamnei Lavinia Năstase pentru această inițiativă.
Centrul Cultural Ștefănești

Web Analytics