Rodica Manciu: OGLINDA AMINTIRILOR...

Manciu RodicaA fost o seară de martie a acestui an, în care vârsta mea se pregătea să primească încă un gram de cunoaştere, iar eu încercam să vorbesc cu lumea la microfon. Era prima mea experiență în care aveam libertatea să "compun" o emisiune de radio, folosind cuvinte, muzică şi trăiri. Toată viața am fost o ascultătoare de emisiuni radio, fără să am habar de ceea ce ar putea să însemne să te laşi cuprinsă de gânduri, trăiri şi emoții în fața unui microfon care îmi devenea un bun prieten. Spun prieten pentru că abia atunci am realizat ca mesajul meu prindea VIAȚĂ prin microfonul care, parcă "fura" glasul şi conținutul vorbelor mele. Şi toate acestea se întâmplau pentru că am fost invitată să fac un pas (nu de dans!) înainte şi să vorbesc ce ştiu mai bine despre pasiunea mea, trecând dincolo de zidul imaginației, acolo unde oamenii te caută cu mintea şi te ascultă cu inima.
Aşa am început să cunosc lumea de la Radio ProDiaspora, să ascult mai des programele de emisie ale colegilor mei şi să descopăr aceasta mare şi frumoasă familie. A fost minunat să aflu că, de fapt sunt 12 ani de când activează acest post de radio, de când oameni talentați şi pasionați de artă şi cultură, îşi dedică ore şi ore din viața lor pentru a le dărui ascultătorilor din diaspora ori de acasă. Şi aici, dați-mi voie să vă spun, ca o adevărată migratoare ce sunt, că limba şi muzica tradițională sau cea populară, aduc multă linişte şi bucurie în casa omului plecat departe de satul ori de țara lui. Ştiu bine că vorba românească, îmbrăcăminte a sufletelor noastre, şi melosul popular ne leagă, ne uneşte şi ne înfrățeşte.
Trăită la țară şi iubitoare de cântec, de folclor şi de tot ce aparține satului tradițional, m-am gândit că propunerea mea de a invita ascultătorii la două ore de vorbă şi cântec "La Streaşina Satului Românesc" poate fi o cale de a aduce mai aproape rânduielile, rosturile, credințele, leacurile, cântecele şi poveştile de demult, uitate sau neştiute ale plaiurile noastre mioritice.
Acum, când florile sunt mai înflorite, când rugăciunile sunt mai curate, iar sufletele noastre caută liniştea, pacea şi frumosul din noi, să privim cu admirație această "oglindă" a celor 12 ani de activitate radiofonică neîntreruptă, oglindă a amintirilor.


Se crede că cifra 12 este numărul puterii divine şi este suma celor patru virtuți: smerenia, cumpătarea, dreptatea şi curajul. Aceste virtuți vă îmbracă şi dau culoare, armonie, emisiunilor Dumneavoastră.
Vă felicit din suflet pentru toată truda acestor ani, vă mulțumesc că m-ați primit cu brațele prieteneşti in familia Dumneavoastră şi
LA MULȚI, MULȚI ANI cu succese şi realizări!!!

Rodica Manciu
Redactor Radio ProDiaspora

Web Analytics