Julia Henriette KAKUCS: AROMA SPERANȚEI

KAKUCS PAINTINGSNu ne-am luat de mult, mult timp de mână pentru a ne plimba prin primăvara ce nu se lasă speriată de nimic. De absolut nimic. Ce este un virus pentru ea? Ce sunt pentru florile ei războaiele ce revin periodic? Uitarea?

Explozii florale ne readuc săruturile petalelor. Îmbrățișările aromei ne învăluie cu dărnicie. Mâna ți-e rece... Se spune însă că atunci inima este fierbinte. Vezi? O licărire de speranță există întotdeauna.

A pornit ploaia. Stăm pe banca udă, în timp ce șiroaiele de apă ne lipesc hainele de trup, ne spală fața, ochii, sufletul. Brațele tale mă înconjoară în umbra portocalilor din grădina Hesperidelor în timp ce ne ascultăm vocile citind scrisorile scrise cu atâta timp în urmă. Venus ne este binevoitoare. Cuvinte dragi ce îmbrățișează. Ele sosesc din timpul în care vorbele ne erau complice, momente în care silabele cântau în ritmul inimii noastre.

Citim și renaștem ascultându-ne, furtuna retrezind toate simțurile, toate gândurile aparent uitate. Descoperim pe pajiștea verde presărată cu mici picături de soare căzute în lumea noastră, zeița primăverii, Flora. Tot ce atinge, înflorește, asemeni inimii mele, sub vraja ta, a portocalilor, a merelor de aur ce dăruiesc tinerețea veșnică a dragostei.

Metamorfoza gândurilor negre, a temerilor, a suferințelor, se petrece acum, în această primăvară în care Zefir o răpește pe Chloris, în care nimfa devine Flora. Un anotimp în care Venus este regenta, în care durerea se transformă în lujere înalte, pline de demnitate și frumusețe, răspândind aroma speranței.

Lumea în jurul nostru renaște în toată splendoarea pe care Sandro Botticelli o cunoaște. Venus, zeița frumuseții deasupra căreia zboară un Amor orb - cum ar putea fi altfel? - ne cheamă. Merele de aur ce conferă tinerețea veșnică, infinita tinerețe a iubirii, se găsesc în brațele noastre. Hercule, puternicul erou, ajutat de Atlas, ne iubește. Ni le-a lăsat pentru o vreme pe pajiștea presărată de margarete.

Hora celor trei grații ne amețește. Ele dansează și în tabloul lui Raffael cu merele de aur în mână. Ne atrag în cercul lor pentru a ne învața să dăruim fară a ni se cere, pentru a ști să oferim dragoste într-un anotimp ce renaște. Plouă... Poseidon, tatăl nimfei Chloris, ne stropește... Uneori fulgeră supărat amintindu-și lungile noastre tăceri. Ne regăsim însă în fiecare petală, în Renașterea lui Giorgio Vasari trăită și retrăită într-un parc mic, romantic, la Florența.

Vino! Te voi aștepta și-n noaptea aceasta - cu toată voluptatea dragostei ce se oferă fără a cere nimic în schimb - privind cerul, căutând asteroidul Chloris.
Vino! Primăvara ne redă visele.

Primăvara lui Botticelli ne îmbie cu îmbrățișări calde.
Venus, Flora, cele trei Grații ne insuflă viață.
Iubește-mă cu toată ființa ta.
Fii vântul, fii Zefir, fii Merkur ce alungă umbrele!
Fii cel ce mă transformă în floarea roșie de castan, în floarea aromată a salcâmului albastru, în floarea parfumată a portocalului!

Botticelli, Raffael, luați-ne în tabloul vostru, redați-ne marile iubiri, primăverile, speranța! Speranța în bine, în frumos... în renaștere...
-----------------------------
Julia Henriette KAKUCS
Frankfurt, Germania
4 iulie 2021

Web Analytics