Daniel IONIȚĂ : LES MURRAY - UN ARTIST ÎN CONFLICT CU SISTEMUL

LES MURRAY 1Cel mai important poet australian din ultimii 50 de ani

Les Murray (17 octombrie 1938 – 29 aprilie 2019) este unul din cei mai semnificativi poeți australieni, catalogat de cei mai importanți critici literari australieni (și nu nimai) drept cel mai important poet australian al ultimilor 50 de ani și unul dintre primii 3-4 poeți contemporani de limbă engleză. A fost și un asiduu anotologator, traducător literar (din limbi antice și contemporane) critic literar și – pentru două decenii - redactorul secțiunii de poezie a importantei reviste culturale Quadrant. Poemele i-au fost traduse în numeroase limbi.

Născut „la țară” într-o zonă de ferme (Nabiac, statul New South Wales, pe coasta de est a Australiei, și crescut în Bunyah, în apropiere) Les Murray n-a avut o copilărie fericită. De fapt nu a avut copilărie: „Mama a murit în pragul adolesceței mele, iar tata a colapsat psichic. A trebui să am grijă de el. Când am ajuns la universitate (Murray a studiat literatura la University of Sydney) în 1957, eram extrem de naiv. Nu aveam idee de adolesceță, care mă trecuse cu vederea, și nu știam cum să fiu adult, neavând un model care să mă inspire. Așa că multă vreme am continuat să mă comport pur și simplu pueril. Atâta știam. Mi-am luat licența cu cea mai slabă notă de trecere din istoria Universității Sydney.”

Chiar înainte de a începe studiile universitare, la vârsta d 18 ani, a hotărât că va fi poet, într-o seară, când se plimba pe marginea râului de lâgă casă, urmărind dansul libeluleror de pe țărm. În timpul facultății au început să i se publice poeme în reviste respectate, și tot atunci s-a asociat cu mișcarea politică de stânga, împreună cu tineri ce vor deveni scriitori faimoși (Geoffrey Lehmann, Bob Ellis, Clive James and Lex Banning) sau respectați jurnaliști (Laurie Oakes, Mungo McCallum Jr). La maturitate va reveni la rădăcinile politice conservatoare („la viziunea asupra lumii a fermierului, a crescătorului de animale, a omului practic”). Aceasta se va reflecta în „războaiele poetice” pe care le va susține cu intituțiile de conducere ale poeziei din Australia – dar despre asta mai târziu.
S-a convertit la Catolicism la căsătoria cu Valerie Morelli, australiancă născută la Budapesta. Au avut cinci copii. În 1971 Les Murry și-a dat demisia din poziția de traducător în serviciul public al guvernului din Canberra, și s-a dedicat în întregime poeziei, muncii de antologator, de critic și redactor de poezie. În 1985 a reușit să răscumpere o mare parte din proprietatea părintească din Bunyah, unde coplilărise, și s-a stabilit acolo pentru restul vieții.

A publicat mai multe antologii foarte apreciate, printre care „The New Oxford Book o Australian Verse”, precum și o Antologie de Poezie Religioasă Australiană (în două ediții). La ultima, conceptul „religie” și „poezie religioasă” sunt applicate forte larg, fără a face în mod special refernință la vreo dogmă sau viziune religioasă în detrimentul altora. Deși nu a făcut parte din „Jindyworobacks” - un grup de scriitori Australieni care promovau în scrierile lor idei și obiceiuri indigene, aborigine - Murray a fost larg influențat de aceștia.

În 2007 imfluentul critic literar American Dan Chiasson scria în „The New Yorker” că Les Murray poate fi considerat printre cei mai importanți 3-4 poeți de limbă engleză din lume. Numele lui era menționat adesa ca posibil câștigător al Premiului Nobel pentru literatură.
I-au fost publicate 30 de volume de poezie, și a fost adesea descries ca un poet al temelor rurale, al „adevăratei Australii” dar nu în exclusivitate. Criticii i-au apreciat în unanimitate dexteritatea lingvistică, și incontestabilul talent poetic, manifestat laconic, cu o economie de expresie, și cu picioarele pe pământ. Dar unii au fost oripilați de poziția lui politică conservatoare, după ce a părăsit „stânga” din anii studenției – marea majoritate a poeților publicați în Australia fiind cardre academice, și favorabili ideilor „progresiste” de stânga. Murray a devenit un ghimpe în coasta acestora. A scris cu convingere despre valorile tradiționale, despre independență, republicanism, despre patriotism, despre „adevărata Australie” care există în zonele rurale – în opinia lui - în afara marilor zone urbane corupte, amorale.

A purtat un lung „război poetic” cu diriguitorii poeziei din Australia pe tema post-modernismului și al relativismului artistic promovat de aceștia din urmă. Murray i-a acuzat în mod direct pe cei responsaibli cu luarea de decizii în privința a ce se publcă și ce nu - de elitism, de vinovăția faptului că australianul de rând nu mai poate aprecia poezia contemporană – aceasta devenint ermetică, fiind gustată doar de „elite”, de poeți care se admiră unul pe celălalt, fără a ține seama de publicul larg, sau chiar desconsiderând în mod fățiș cititorul obișnuit – cititor care acum nu mai cumpără volume de poezie contemporană preferâd să continue să cumpere poezia deceniilor și secolelor trecute. (n.n. Sigur, acest argument reprezintă un șablon ce s-a repetat în nenumărate țări unde post modernismul a împânzit arta, și nu numai în poezie sau literatură. În România, deși, „de rigueor”, mai întârziată în a aplica acest șablon – se petrece acum ceva similar).

Les Murray primit multe premii și distincții pe parcursul lungii sale cariere, din care menționăm:
Ordinul Australiei – în grad de ofițer – 1989
Premiul Petrarca pentru poezie – 1995
Premiul T.S.Eliot din Marea Britanie ((tot pentru poezie)
Pus pe lista celor 100 de Comori în viață ale Australiei, de către Trustul Național pentru Cultură – 1997
Medalia de Aur penru Poezie a Reginei (Elisabeta II)

Iară mai jos două poeme reprezentând perioade distincte din opera lui Les Murray, primul din perioada târzie, și celălalt din tinerețe.

Self and Dream Self – Les Murray

Routines of decaying time
fade, and your waking life
gets laborious as science.

You huddle in, becoming
the deathless younger self
who will survive your dreams
and vanish in surviving.

Dream brings on its story
at the pace of drift
in twilight, sunless color,

its settings are believed,
a library of wood shingles,
plain mythic furniture

vivid drone of talk,
yet few loves return:
trysts seem unkeepable.

Urgencies from your time
join with the browner suits
walking those arcades with you
but then you are apart,

aghast, beside the numberless
defiling down steep fence
into an imminence —

as in the ancient burrow
you, with an ever-changing cast,
survive deciding episodes
till you are dismissed

and a restart of tense
summons your waking size
out through shreds of story.

Eul și Eul de Vis – Les Murray
(traducere Daniel Ioniță)

Bucăți de rutină din timpul putrezit
se decolorează, iar viața ta mergândă
devine dificilă precum știința.

Te ghemotocești la un loc, devenind
eul tău tânăr, nemuritor
care va supraviețui visurilor tale
și va dispărea în supraviețuire.

Visele aduc cu ele povestea lui
în ritmul alunecării
spre penumbră, o culoare fără soare,

apunerea lui este crezută,
o bibliotecă de șindrilă,
mobilă mitică simplă.

zumzăit vivid de discuție
totuși puție iubiri se reîntorc:
aventurile amoroase par de ne-reținut.

Urgențe din vremurile tale
se unersc cu costumele mai maronii
mergând prin acele arcade cu tine
dar tu stai de fapt deoparte,

uimit, pe lângă cei fără număr,
ce murdăresc în josul gardului abrupt
înlăuntrul unei iminențe –

ca în vechia scorbură
tu, cu o distribuție veșnic-scimbătoare
supraviețuiești episoadelor hotărâtoare,
până când ești concediat

și o reîncepere a tensiunii
cheamă privirea ta ce se trezește
printre peticele sfâșiate ale povestirii.

***

The Cows on Killing Day - Les Murray

All me are standing on feed. The sky is shining.

All me have just been milked. Teats all tingling still
from that dry toothless sucking by the chilly mouths
that gasp loudly in in in, and never breathe out.

All me standing on feed, move the feed inside me.
One me smells of needing the bull, that heavy urgent me,
the back-climber, who leaves me humped, straining, but light
and peaceful again, with crystalline moving inside me.

Standing on wet rock, being milked, assuages the calf-sorrow in me.
Now the me who needs mounts on me, hopping, to signal the bull.

The tractor comes trotting in its grumble; the heifer human
bounces on top of it, and cud comes with the tractor,
big rolls of tight dry feed: lucerne, clovers, buttercup, grass,
that’s been bitten but never swallowed, yet is cud.
She walks up over the tractor and down it comes, roll on roll
and all me following, eating it, and dropping the good pats.

The heifer human smells of needing the bull human
and is angry. All me look nervously at her
as she chases the dog me dream of horning dead: our enemy
of the light loose tongue. Me’d jam him in his squeals.

Me, facing every way, spreading out over feed.

One me is still in the yard, the place skinned of feed.
Me, old and sore-boned, little milk in that me now,
licks at the wood. The oldest bull human is coming.

Me in the peed yard. A stick goes out from the human
and cracks, like the whip. Me shivers and falls down
with the terrible, the blood of me, coming out behind an ear.
Me, that other me, down and dreaming in the bare yard.

All me come running. It’s like the Hot Part of the sky
that’s hard to look at, this that now happens behind wood
in the raw yard. A shining leaf, like off the bitter gum tree
is with the human. It works in the neck of me
and the terrible floods out, swamped and frothy. All me make the Roar,
some leaping stiff-kneed, trying to horn that worst horror.
The wolf-at-the-calves is the bull human. Horn the bull human!

But the dog and the heifer human drive away all me.

Looking back, the glistening leaf is still moving.
All of dry old me is crumpled, like the hills of feed,
and a slick me like a huge calf is coming out of me.

The carrion-stinking dog, who is calf of human and wolf,
is chasing and eating little blood things the humans scatter,
and all me run away, over smells, toward the sky.

Vacile în ziua tăierii – Les Murray
(traducere Daniel Ioniță)

Toate Eu așteptăm hrana. Soarele strălucește
Toate Eu tocmai am fost mulse. Țâțelele gâdilate
încă de suptul fără dinți a acelor guri reci
care trag zgomotos înăuntru, înăuntru, înăuntru, și nu expiră niciodată.

Toate Eu stăm peste hrană, mișcând hrana din Eu.
Una Eu mirase a avea nevoie de taur - acea Eu care sunt grea și urgentă -
cel ce se cocoață pe spate, mă lasă cocoșată, surmenată, dar ușoară
și liniștită din nou, cu ceva cristalin mișcânduse înlăuntrul meu.

Stând pe piatra udă, fiind mulsă, liniștește tristețea vițelului din mine.
Acum acea Eu care are nevoie de montă, sare
ca să facă semne taurului.

Un tractor vine ca într-un trap bâzâitor; vaca umană sare pe el,
mâncarea vine cu tractorul,
rulouri mari de hrană uscată: lucernă, trifoi, creasta-cocoșului, iarbă,
care-a fost mușcată dar nu înghițită, totuși pare rumegată deja.
Ea se urcă peste tractor și iată cum se revarsă rulou după rulou
și toate Eu urmăm tractorul, mâncănd, lăsănd în urmă balegi bune.

Vaca umană miroase c-ar avea nevoie de un taur uman
și e supărată. Toate Eu ne uităm nervoase la ea
cum gonește câinele Eu, visând despre trâmbița morților: dușmanul nostru
al celor cu limba ușoară și liberă. Eu l-aș strivi în schelălăielile lui.

Eu așezată în toate părițile, împărțindu-mă peste hrană.

Eu, bătrână și cu durere în oase - puțin lapte mai rămâne în acea Eu acum -
linge la lemn. Sosește taurul uman cel mai bătrân.

Eu în îngrădirea plină de pișat. Din ființa umană iese un băț,
care pocnește tare ca un bici.
Eu tremură și cade jos,
cu îngrozire, cu sîngele din mine, curgând după o ureche.
Eu, celaltă Eu, sunt jos visând în îngrădirea goală.
Toate Eu venim fugind. Este precum o Parte Fierbinte a cerului,
la care cu greu te poți uita, acest „acel” lucru se petrece acum după lemn,
in îngrădirea crudă.O frunză strălucitoare, ca cea de eucalipt amar,
ține acum ființa umană. O mânuiește la gâtul meu,
și ceva teribil potopește afară, un smârc cu spumă. Toate Eu emitem Urletul,
unele sărind cu genunchii înțepeniți, încercând să trâmbițăm cea mai groaznică oroare.
Lupul-ce-se-dă-la-viței este taurul uman. Trâmbițați despre taurul uman!

Dar câinele și vaca umană ne duc de acolo pe toate Eu.

Privind înapoi, frunza străucitoare se mișcă încă.
Toate Eu cea bătrână și uscată este boțită, ca dealurile de hrană,
și o unsuroasă și alunecoasă Eu iese din mine ca un vițel uriaș.

Câinele mirosind a stârv, care e vițel de om și de lup,
aleargă și mănâncă urme de sânge lăsate de om ici și colo,
și toate Eu fugim de acolo, peste duhori, către ceruri.
------------------------------------------
* articol apărut pentru prima dată în revista Leviathan, aprilie-iunie 2021

Daniel IONIȚĂ
Canberra, ACT, Australia
Iunie 2021

Web Analytics