Gentiana GROZA: ETERN PEREGRIN

GROZA Gentiana iun2020Mă cufund uneori
în gheizerele sufletului tău
să sting văpaia
ce-ți mistuie firea,
fără să știi...
Călător neînfrânat,
încerc bucuria
să aflu, în fine,
oaza-împlinirilor noastre.
Știu acum
că mă confund
cu vibrația aripii tale,
cu zbuciumul firii.
Și-atunci,
caut înfrigurat
în locașul cel strașnic ascuns,

Citește mai mult:Gentiana GROZA:  ETERN PEREGRIN

Mihai-Claudiu DUMITRACHE: SLUJITORII LUI APOLLO (POEM)

Claudiu DumitracheOrice suflet ce se naște, fără a ști ce vreme-l paște,
Nonșalant și idiot, fără visuri, fără loc,
În această absurditate, de legi prost interpretate,
Neavând mărețe fapte, ascunzând iarba în Carte,

Poate sta închis la poli, fără noapte, fără zori.
Fără liberă visare și debusolat în stare.
Poate să nu știe multe: maniere sau legi mărunte.
Doar s-asculte farisei și să joace șah cu ei.

Oare cine să nu simtă povara străveche înfiptă,
Crezuta mitologie, care încă ne sfâșie?
Strămoșii ne-ar renega, dacă astăzi ne-ar vedea.
Maria ar veni călare să arunce Inima-n mare.

Cine să rateze viaţa păstrând cu frică distanţa
De ce-i nou şi-nălţător, mirabolant, plin de fior,
Să nu simtă nostalgie ce mi-e sfântă bucurie,
Să nu plângă pe pian, să nu cânte pentru neam?

Citește mai mult:Mihai-Claudiu DUMITRACHE:  SLUJITORII LUI APOLLO (POEM)

Stelian PLATON: DOMINAT DE VISE (POEME)

PLATON Stelian 2bACATIST

Rămas e-n mâhnita mea chitară
Cântul unui zbor ingenuu, uitat,
Lacrimi din zăvorul pus pe țară
Și-un înger incolor neînaripat.

Rapsod sânt al tristei mele lupte,
Boem himeric, prin secolul funest.
Bisericile-s tot mai corupte
Clonați se nasc din politicul incest.

Cum să nu se înalțe hoții
Ce ne-au furat și ultima silabă,
Când analfabeții și bleoții
Au pus o țară-ntreagă pe tarabă.

Doamne dă-mi putere îngerească,
Dă-mi sofisticate arme şi un scut.
Dă-mi heralzii tăi să-mi îngrijească
Învinsa țară ce ne-a aparținut.

Un acatist și un protest trimit la cer
S-avem un parlament și nu fosilier .

Citește mai mult:Stelian PLATON:  DOMINAT DE VISE (POEME)

Andrei Adrian BLEDEA: REVERIE (POEME)

Andrei Adrian BLEDEA 1PRIVIREA TA

Privirea ta e tot mai grea
Și-am înțeles, că vei pleca,
Iar eu, precum un drum uitat,
În cea mai tristă seara,
Voi lumina!

Am înțeles că vei pleca,
Aşa cum pleci, când ești lângă mine.
Și câte-oceane stau între noi,
Când te repezi din naufragiu brusc, înapoi.
Iar eu, precum un drum uitat
Și șters din orice minte,
Încă te-aștept și chiar tresar...
Când vântul presară printre lanuri,
Noi șoapte, noi cuvinte.

În cea mai tristă seară,
Când totul se destramă,
Doar eu adun, într-un colţ luminat,
Un ghem de amintiri
Și multă vară.

Citește mai mult:Andrei Adrian BLEDEA:  REVERIE (POEME)

Claudia VOICULESCU: RONDELURI (2)

VOICULESCU Claudia 2BE UNUL ȘI ACELAȘI VIS...

E unul şi acelaşi vis...
E unul şi acelaşi vis
Ascuns în drama renunţării
În cercul şapte interzis
Dintr-un meleag al rechemării.

Ne cufundăm într-un abis
Sub scutul alb al remuşcării...
E unul şi acelaşi vis
Ascuns în drama renunţării...

În viaţa noastră e înscris
Îndemnul sacru al chemării;
Dar noi, trădaţi din paradis,
Cădem în apa destrămării

Spre unul şi acelaşi vis...

Citește mai mult:Claudia VOICULESCU:  RONDELURI (2)

Adriana WEIMER: COVID - UN DUȘMAN NEVĂZUT (POEZII)

WEIMER Adriana 1brTRĂIM IREAL

Trăim ireal
vremuri ce au devenit brusc
ireale!

Izolați
în lume,
în țară,
în casă,
în noi înșine

ne-ntrebăm mereu și mereu,
pe noi înșine
și unii pe alții:

De ce?
Cum?
Până când?
Ce va fi?
Incotro?
Cine?

Și fără vreun răspuns,

retrăim
istoria de groază
a omeniirii
de acum un veac,
de acum un secol
ce-a pus punct
atâtor vieți,
ca și-acum,
înaintea vremii lor!

Citește mai mult:Adriana WEIMER: COVID - UN DUȘMAN NEVĂZUT (POEZII)

Vasilica GRIGORAȘ: MEA MAXIMA CULPA (POEME)

GRIGORAS Vasilica APR2020„MEA MAXIMA CULPA”, DOAMNE!

Hălăduind bezmetici
vreme îndelungată
prin cenușiul înțelegerii superficiale
a liberului arbitru,
am ajuns la o răspântie,
nu departe de o capitulare,
greu revocabilă
în fața unui dușman invizibil.

Subjugați de o dominație străină
care își construiește nestingherită
sălaș în interiorul nostru,
jucăm un adevărat teatru de război
într-un câmp minat și într-o luptă inegală,
noi, arcași iscusiți împlântăm
cu precizie nestingherită săgețile
în propriul nostru trup și suflet.

Astfel, dincolo de orice tropar lăsat uitării
fără nicio remușcare
ne-am condamnat la izolare
și stând închiși, ne temem să nu mergem
spre o dezintegrare ireparabilă.

Mea maxima culpa, Doamne
pentru întunericul minții
și împietrirea inimii!
Ajută-ne să ne îndreptăm
spre acel sens giratoriu
în care să putem descoperi
acea cărare îngustă și anevoioasă
spre interiorul Cuvântului Tău,
pentru a renaște în iubire divină,
întru slava, Ta!

Citește mai mult:Vasilica GRIGORAȘ:  MEA MAXIMA CULPA (POEME)

Valentina Elena Vitan - Poezii

Valentina Elana VitanLasciv
Ți-aud pașii în preajmă, dar nu te văd,
în jur e întuneric și fum de țigară îmi inundă nările;
o muzică lascivă și sacadată se aude în aer
cântată în surdină și mi te simt mișcându-te pe ritmul ei.
Mă mișc și eu cu tine, în pas ușor, căci muzica mă înfioară.
O lume decadentă mi se așterne la picioare,
iar carnea nudă visează plăceri fără rușine,
și o cuprind cu brațele deschise;
buze fierbinți sărută ușor pielea tremurândă
și zbor cu tine pătrunzându-mă adânc de fericire.
Iubesc din nou ființa ta și nu se cade să port dorul în pântec
până la o nouă regăsire a ta.
Rămâi! Dansează din nou cu mine în întuneric
până când lumina ne va învălui pe amândoi.
Nu mai e mult și vom fi liberi să ne trăim respirațiile.

Citește mai mult:Valentina Elena Vitan - Poezii

Mihai PĂCURARU: UŞA DIN ÎNTUNERIC (POEME)

PACURARU Mihai 2APA CU ŞERPII EI

A ajunge la mal nu înseamnă a câștiga.
A te salva de apa care mereu te-a-ncolăcit cu șerpii ei,
în catifelată mângâiere dinainte de somn...

Ți-ai infipt unghiile în malul ce se răstoarnă cu dragoste
peste chipul tău,și apa îl spală,și iar,și iar...

Când din cer liana a ajuns la părul tău,la fruntea ta,
la ochii tăi,s-a oprit la gât,în dansul strîngerii duioase...

Cerul și pământul te-au cufundat adânc printre corali,
ca hrană și treaptă pentru templu.

DUREREA E MIEREA DIN LACRIMI

Mă minunez de lumina din mine,din lucruri,
de nimbul culorilor în care se joacă apa după oboseala căderii.

Cel mai puternic e lemnul și lumina din cuiele rămase
adânc în voi și în mine,călător pe o pasăre de pradă.

Lumină din lumina ce arde lemnul
fără scrum,vârtejul e flacăra și oamenii norii,
iar durerea e mierea ce curge în loc de
lacrimi,pe casele în care copiii văd sângele din cuie.

Citește mai mult:Mihai PĂCURARU:  UŞA DIN ÎNTUNERIC (POEME)

Web Analytics