Mirela MINUȚA: ȘOAPTELE FLORILOR (POEME)

MINUTZA MirelaAZI VREAU SĂ MĂ DĂRUI EU ȚIE

În zi sfântă-a nașterii Tale,
O, Preamilostivă Marie,
Nu-Ți cer și nu-Ți spun ce mă doare,
Azi vreau să mă dărui eu Ție!

Cu smirnă alung duhuri rele,
Și-aprind lumânare de ceară,
Să nu Te împiedici de ele,
Când pragu-mi vei trece, Fecioară!

Scriu versul în zi luminată,
Și odă-Ți închin, de slăvire,
Căci Ai renăscut, Preacurată,
Ca eu să primesc mântuire!

Azi vreau să mă dărui eu Ție!
Să-Ți pun la icoană o floare...
O, Preamilostivă Marie,
În zi sfântă-a nașterii Tale!

ÎN LACRIMI,
MAMA COACE PÂINE DULCE
Rondel

Când clopotele trag de sărbătoare,
În lacrimi, mama coace pâine dulce...
Pe alb prosop s-o tămâie la cruce,
Când soarele nu-i încă dat în floare.

Grădina, ce-a rodit mărgăritare,
De dor își plânge verdele caduce,
Când clopotele trag de sărbătoare
Și-n lacrimi, mama coace pâine dulce.

Ea-și șterge fruntea plină de sudoare
Și gânduri către ceruri prind să urce,
În rugi, spre acea țară din hotare
Unde doar Dumnezeu o poate duce...

Când clopotele trag de sărbătoare.

NU ÎMI LĂSAȚI,
VĂ ROG, CONDOLEANȚE

Nu îmi lăsați, vă rog, condoleanțe
Că a murit ce n-a fost viu vreodată!
Iubirea, în lințoliu-nveșmântată,
E umbra-nșelătoarei cutezanțe.

Ea n-a-nțeles că e deasupra firii...
Un putregai să prindă rădăcină,
Când i te dărui hrană și lumină,
Să-i poți culege floarea fericirii...

De ce îmi plouă-n inimă și-mi tună,
Și, priveghind, cânt psalmi îndoliată?
Sub negru giulgi zac, doară, laolaltă -
Trădare, falsitate și minciună...

Acest pustiu, ce gându-mi răvășește,
Când peste giulgi aprind toiag de ceară,
Cioplește-n suflet, încă de fecioară,
Cu plumbi de foc ce măduva-mi strivește...

De ce durerea, ca-ntr-o carapace,
O strâng, ferită de priviri străine?
De ce-s la catafalc doar eu cu mine
Și-acea nălucă ce sub giulgiu zace?

Nu mă-ntrebați căci - la aceste toate -
Răspunsu-mi va fi tot o întrebare:
Ce rost minciuni, invidii și trădare...
Când toate au un cost trecut în Carte?

Nu-i stins păcatul prin condoleanțe...
La vamă de s-o face vreo socoată -
Pentru ce-a fost, sau... n-a fost niciodată,
Vor judeca doar Marile Instanțe.

VENIȚI ACASĂ,
FRAȚI ȘI SURIOARE...

Așterne, frate-Ardeal, iie aleasă
Peste-ale Crișurilor brațe dace
Și scutură-ți sumanu'-n care zace
Dorul de frații ce-au rămas acasă!

Sărmană spintecată Bucovină,
Ți-aud zvâcnirea inimii-jumate
În geamăna-ți Moldovă ce se zbate
Sub epitaful unui pact cu tină!

Revino-acasă, soră Basarabă!
Mi te-au încărunțit zăpezi hinghere,
Mai speră maica, frântă de durere,
Să-i bată, iar, în piept, inima-ntreagă...

Veniți acasă, frați și surioare,
Să stăm, ca altădată, toți la masă,
Grăind în limba noastră-armonioasă,
Pe-a țării glie, -România Mare!

... MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI

Răsună în ceruri „Poema română”
Enescu ne-așteaptă la poartă de rai
Și buciumul, „sara pe deal”, mai îngână
„Psalmi” lăsați diată, nouă, de Mihai

Nu avem în ceruri ranguri, nici moșie
Însă printre stele avem rădăcini
Cântă Porumbescu dulcea „rapsodie”
Ce ne face mândri că suntem români.

Iorga, în istorii, înc-un rai clădește...
Chipul lui se vede-n soare, uneori;
Când răsare luna-n ie se gătește;
Norii, de tristețe, curg în trei culori.

MĂ DOARE, MAMĂ, SUFLETUL...
Glossă

Mă doare, mamă, sufletul,... mă doare!
O lacrimă să-I sorb din sfânta palmă,
În vis mi-apare Tatăl și mă-ndeamnă...
Spune-mi, tu, mamă, semn e de chemare?

Se-adună corbii, lupii-mi dau târcoale
Adjudecându-și fiecare partea,
Rup straiul vieții ce-și închide cartea.
Mă doare, mamă, sufletul,... mă doare!

Mi-e umbra însetată și n-am seamă
Că-ncep să mă amestec cu pământul;
Din clisa ce mă-nghite strig Cuvântul...
O lacrimă să-I sorb din sfânta palmă.
Speranțele ucise prind să-și cearnă
Cenușa-ncinsă peste rana firii.
Să scutur spuza, cu-aripa iubirii,
În vis mi-apare Tatăl și mă-ndeamnă.

Dar craterul din inimă-i prea mare,
Visele-n beznă-au aripile arse,
Supliciul lor mă frige până-n oase...
Spune-mi, tu, mamă, semn e de chemare?

Spune-mi, tu, mamă, semn e de chemare?
În vis mi-apare Tatăl și mă-ndeamnă,
O lacrimă să-I sorb din sfânta palmă...
Mă doare, mamă, sufletul,... mă doare!

TU, SĂ ȘTII,
NU EȘTI SINGUR PE CĂRARE
Glossă

De suferinţi şi lacrimi biruită,
Când crucea ţi s-o înclina prea tare,
Sub tălpi de-o geme ţărna-ngălbenită,
Tu, să ştii, nu eşti singur pe cărare!

De-ţi simţi inima strană-ndoliată
Ce-şi bate-n piept prohodul osândită...
Iubirea-i arma ce n-a fost vreodată
De suferinţi şi lacrimi biruită!

Pe rănile ce-ţi sângerează-n spate
Vor creşte aripi tămăduitoare,
Sub grei talanţi, plăţi marilor păcate,
Când crucea ţi s-o înclina prea tare...

Că orice nod îşi află dezlegare,
Să nu te îndoieşti nicio clipită!
Credinţa-ţi va fi unica salvare,
Sub tălpi de-o geme ţărna-ngălbenită;

Iar de te-ai crede părăsit de lume,
Simţind povara vieţii mult prea mare...
De-ai semănat iubire, îţi pot spune,
Tu, să ştii, nu eşti singur pe cărare!

Tu, să ştii, nu eşti singur pe cărare,
Sub tălpi de-o geme ţărna-ngălbenită,
Când crucea ţi s-o înclina prea tare,
De suferinţi şi lacrimi biruită!

ÎN MINTE-MI SAPĂ
NEAGRĂ ÎNTREBARE
Glossă

În minte-mi sapă neagră întrebare,
Pe-al judecăţii taler, osândire,
De ce-i puţin, ce mie mult îmi pare,
Ortul cezarului - spre mântuire?

În alte vieţi comis-am mari păcate
De le plătesc dobânzi usturătoare,
Însângerându-mi crucea grea pe spate?
În minte-mi sapă neagră întrebare...

De ură n-a fost loc în al meu suflet,
Ori de invidie, ...doar de iubire.
Mi-or fi lacrimile, smeritul cuget,
Pe-al judecăţii taler osândire,

Am preschimbat ciulini în floare albă
Şi-am încălzit la sânu-mi târâtoare;
Canoane grele-am împletit în salbă...
De ce-i puţin, ce mie mult îmi pare?

Dar cine-s eu să cer cărări curate...
Şi cu ce drept visez la fericire?
Calvarul vieţii-i scris să fie, poate,
Ortul cezarului - spre mântuire.

Ortul cezarului, spre mântuire,
De ce-i puţin ...ce mie mult îmi pare?
Pe-al judecăţii taler osândire,
În minte-mi sapă neagră întrebare.

ÎȚI CER, MAICĂ SFÂNTĂ,
IERTARE
Glossă

Îţi cer, Maică Sfântă, iertare,
Că m-am risipit în păcate!
Rog, Fiului Tău, îndurare
Când crucea-şi va cere dreptate!

M-am plâns de canoane prea grele,
Hrănite cu lacrimi amare...
Că n-am văzut raiul din ele,
Îţi cer, Maică Sfântă, iertare!

Tardiv m-oi căi la menirea
Clasării în eternitate,
Chiar eu parafând osândirea
Că... m-am risipit în păcate.

La Tine nădejdea mi-e toată,
În ultima grea încercare.
Când sufletul gheena aşteaptă...
Rog, Fiului Tău, îndurare!

Doar Tu cumpăni poţi cântarul,
Spre-a nu triumfa, îngâmfate,
Năluci, scăpărându-şi amnarul,
Când crucea-şi va cere dreptate!

Când crucea-şi va cere dreptate...
Rog, Fiului Tău, îndurare!
Că m-am risipit în păcate,
Îţi cer, Maică Sfântă, iertare!

MI-E TOAMNĂ-N SUFLET...

Mi-apasă-n suflet toamna grea, iubite!
O toamnă tristă, cum n-a fost vreodată,
Și-a scuturat, pe fruntea mea curată,
Reci brume... de pe genele-i cernite.

Nu... seamă n-am să-i cer, fără pricină!
Ea-i doar, urzelii lui satan, unealtă...
Un filtru între-o lume și cealaltă,
Pregătitoare iernii ce-o să vină.

Sărmana toamnă, încotro s-apuce...
Pe străzi pustii, cu tălpi însângerate?
Eu n-o voi găzdui mai mult de-o noapte...
Dar... parcă ne-am legat surori de cruce!

Nu mă privi cu teamă, nici cu milă!
Cu vise frânte n-am să-mpart țărâna...
Doar până zorii-și despletesc cununa,
La pieptu-ți să mă ții, ca pe-o copilă!

Mi-e toamnă-n suflet, vântură și plouă...
Pe brațul tău, puternic, astă noapte,
Pân’ or s-adoarmă temerile toate,
Ne leagănă, iubite, pe-amândouă!
-----------------------
Mirela MINUȚA
Arad, 1 august 2021

Web Analytics