Luiza CALA: UMBRA PYTHIEI (POEME)

CALA Luiza 3RED2AZI SE SPALĂ TIMPUL

Un știrist împătimit
A afișat pe un mare panou
Un anunț bizar:
Azi se spală timpul!
După șocul inițial,
Fac un succint exercițiu
De imaginație
Ca să văd încotro
Să o iau.
Un timp curat?!?
Ce păcat că ne vom plictisi
În paradisiaca lume!
Mie cine îmi poate spune
Cum vom supraviețui?
Știe cineva de va fi obligatoriu?


Sunt norme de aplicare?
Cred că voi da meditații câtorva zei,
Îi voi învăța să maculeze timpul.
Voi aduna o mică avere pe care
O voi cheltui cumpărând
Timp nespălat,
Timp lovit de păcat,
Timp adevărat.
Eu am hotărât sa mă salvez
De viitorul timpului spălat.
Zeii vor fi fericiți
Precum niște ghiduși copii,
Cu dărnicie mă vor răsplăti
Ca să aibă cu cine păcătui.
Pe cei spălați îi vom bântui
Până își vor aminti
De lumea cu bune și rele,
Lumea în care puteai trăi,
Nu doar muri.
De plictiseală!
Otrăviri subliminale

Timpul pe care ni l-au risipit
Ascunde trama noului val.
Momeli ritmate atrăgător
Acoperă pierzania propusă
De cei la înălțime azi.
În spasme îndoielnice
Se asasinează trăirile
Care ne-au construit.
Ursitoarele generoase
Maschează otrăviri subliminale.
Ritualurile noi ascund
Adevăratele mituri,
Ne încântă cu
Mutilări sufletești
Deghizate în daruri.
Gustul de neant
Se insinuează
În ființa întreagă.
Miroase a iarnă
Iar pe planeta albastră.

Toate oglinzile deformează?

MOARTE INIȚIATICĂ

De câtva timp
Sunt locuită de cineva.
Persoana aceea necunoscută
Care îmi cotrobăie
Prin interioare
Nu este bună,
Nu este rea,
Este doar străină.
Nu îmi place să împart
Spațiul interior cu nimeni.
Îi voi cere să plece.
M-am trezit pe un câmp
Acoperit cu margarete.
Zburam deasupra lui,
Eram liniștită, liberă,
Nespus de fericită.
În mijlocul câmpiei înflorite
Eram eu. Moartă.
Oare îi cerusem să plece,
Oare băusem licoarea
Oferită?
Calm, calm, calm.
Niciun regret.
Eliberată.
Strania făptură,
Prin moarte,
M-a inițiat în libertate.

ABSENȚELE TALE

Sunt ucigașa fără regrete
A absențelor tale.
Știi că absențele tale
Nu au umbră?
Știi că absențele tale
Nu au glas,
Nu au formă?
Au doar un gust amar
Și o încăpățânată
Durere!

Absențele pot absenta?

ORFELINATUL DORINȚELOR

Fusese cândva,
Nu se mai știe când,
O lume a dorințelor,
A dorințelor arzătoare.
Erau peste tot,
Pe pământ, la subsol
Și prin ceruri.
Oamenii trăiau
Potrivit dorințelor,
Cu patos, cu înverșunare.
O impusă distanțare
I-a îndepărtat pe oameni,
Le-a înzidit dorințele,
Le-a ferecat putințele.
Crivățul sculpta în sufletele lor
Lacăte fără chei.
Minunile interioare dispăreau,
Dorințele erau aruncate
În orfelinate,
Dorințele nu mai serveau nimănui,
Rămăseseră doar în refrenul
Fredonat fără încetare
De un nebun.

De ce este copilul zgribulit?

ZOOM LA PERIFERIA SIMȚIRII

Zoomul programat
Mi-a amintit
Că eu am fost liberă,
Tu, asemeni mie,
Erai liber.
Eu aveam bucuria
Îmbrățișărilor tale,
În simfonia înserărilor
Cu promisă iubire.
Eu râdeam soarelui
Pe plaja plină.
Tu și vântul vă întreceați
Care să mă cuprindă.
Acum doar fiorii
Amintirilor noastre
Mai fac pereche.
Trăiri zdrențuite
Încearcă să se salveze
Într-un zoom
De la periferia simțirii,
Fără atingeri,
Fără țineri de mână.

Îți amintești cum eram împreună?

UMBRA PYTHIEI

De la o vreme o caut
Pe Pythia, vestala din Delphi.
Am întrebat femeile
Fără vârstă.
Mi-au spus să mestec laur
Până încep să o văd.
Am ajuns la Delphi
Să-mi ostoiesc al meu dor.
Nici acolo nu era.
Într-un târziu
Am auzit un murmur venind
Din măruntaiele pământului.
Nu înțelegeam gânguritul
Venit dintre stânci.
Un abur ascundea vocea
Celei care îi citea
Lui Apollo.
Ascultând am reușit
Să vând ultima umbră,
Umbra dafinului
Aplecat peste zare.
Au luat-o niște zei
Din depărtare.
Spuneau că o vor sădi
Pe planeta lor.

Pythia este sora ta?

VRERILE SACRALIZATE

Nemângâieri impuse
De un intrus
Rămas neindentificat
Mi-au rafinat emoțiile.
El n-a distrus nimic
Căci eu reușesc mereu să
Alchimizez orice
Nu-mi face trebuință.
Îmi satisfac cu lăcomie
Vrerile sacralizate
În inimi diafane
Ascunse în visări.
Nu cred în abandon,
Nu ascult ce tot îndrugă
Nefericiții urcați
Pe câte un piedestal.
Mi-e dor doar de un val
Menit să readucă
Atlantida iar la mal.

Este accesorizat?

TRAIUL FĂRĂ DE PĂCATE

Se spune
Că nu toate păcatele
Pot fi iertate,
Că trăirilor oneste le repugnă
Vinile care se tot adună,
Că doar Supremul poate
Să le ierte pe toate,
Că din greșeli ar trebui
Să învățăm
Traiul fără de păcate,
Că fiecare om are orgoliul
De a își trăi experiențele,
Fie ele chiar damnate.
Cum ar fi traiul
Fără de păcate?
Plictisitor,
Cu amintirea greșelilor
Atârnate
La loc de cinste,
Strigând amarnic
După ajutor.

De păcătuit vă este dor!

NOUA ENIGMĂ

Orizontul s-a micșorat
Până când gândul meu
L-a cuprins.
Acum gândesc nemăsurat,
Orizontic, cumva.
Câte un curcubeu zâmbește
Ploii care a trecut
Și a lăsat miros proaspăt
În urma sa.
Peste mireasma reavănă
Se suprapune dorința.
Este dogoare în mine.
Dorința mea pleacă spre tine,
Se expandează
Până la un nou orizont
Pe care-l cuprinzi
Ca să mi-l dăruiești.
Cineva încearcă să dezlege
Această nouă enigmă.

Tunetul anunță sosirea.
----------------
Luiza CALA
București
25 mai 2021

Web Analytics