Elena BUICĂ : ȘTEFAN DUMITRESCU - STÂLP DE ÎNȚELEPCIUNE ȘI FRUMUSEȚE

DUMITRESCU Stefan ICUCSCUTAM cop1Am primit prin internet o carte cu următoarea dedicație: „Un dar de suflet primit de la Dumnezeu pe care vi-l dăruiesc cu dragoste!”. Cartea numită „Iubirea ca un canion și un țipăt pe vârful muntelui”, apărută în anul 2021 la Editura „Armonii culturale”, este semnată de domnul Ștefan Dumitrescu, poet, prozator, dramaturg, eseist, critic și istoric literar, filozof și analist politic, personalitate care, prin vocația cuvântului scris, ocupă un loc important în spațiul nostru cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al Asociației Biroul de Viitorologie București, iar, ca ființă pământeană, este un om cu suflet admirabil și cu vocația prieteniei, de care mă bucur și eu. Opera sa vastă și profundă, operă în care esențializează cele mai importante năzuințe ale ființei umane, deși a pătruns în universalitate, încă nu e bine cunoscută în țara natală pe măsura valorii ei, așa cum reiese din comentariile unor exegeți de valoare din străinătate și din țara noastră.

Mă așez cu multă plăcere la masa de scris pentru a așterne câteva impresii despre carte și despre autorul ei. Văzând titlul acestui volum închinat ființei adorate, primul gând m-a trimis la cei care își pun întrebarea: la vârsta senectuții poți purta în suflet o flacără a iubirii atât de vie ca în anii tinereții? Mulți au, ca răspuns, îndoiala. Până să ajung și eu la anii senectuții, credeam că erodarea fizică merge în același ritm cu stingerea treptată a trăirilor interioare, că omul, aflându-se la 70 de ani, trebuie să-și oblojească suferințele fizice, să se gândească la cele veșnice… Pe atunci excepțiile erau rare și longevivii erau admirați și invidiați, considerându-i uitați de Dumnezeu.

Citește mai mult:Elena BUICĂ : ȘTEFAN DUMITRESCU - STÂLP DE ÎNȚELEPCIUNE ȘI FRUMUSEȚE

Mihaela I. RĂDULESCU: CÂNTECUL IUBIRII

DUMITRESCU Stefan ICUCSCUTAM cop1Ștefan Dumitrescu, personalitate plurivalentă s-a remarcat deopotrivă în poezie, proză, dramaturgie, critică și istorie literară, filozofie și analiză politică. Scriitorul contemporan publică o operă impresionantă, fiind o voce puternică în spațiul literar contemporan. Volumul de versuri intitulat „Iubirea ca un canion și ca un țipăt pe vârful muntelui”, publicat la Editura Armonii Culturale, în 2021, impresionează prin ideatică și prin construcție vizionară, fiorul autenticității suprapunându-se unei arhitecturi lirice livrești. Poezia este o chemare a sinelui și totodată, o redefinire a lumii interioare în raport cu spațiul exterior, emoția lirică transfigurând realitatea într-un univers diafan, impregnat de viziuni cosmogonice.

În poezia lui Ștefan Dumitrescu, dragostea este aidoma unui imn închinat ființei adorate, ființă care devine reperul fundamental al existenței. Erosul prefigurează un univers ce se fluidizează în emoție pură, în trăire evanescentă. Discursul liric se constituie adesea într-un dialog intre eul poetic și iubită, revelația poveștii născându-se din metafore comparative inserate abil în arhitectura poemelor: „Dacă aș fi un arbore/ tu ai fi toate frunzele mele / iubito,/ murmurând dulce mângâiate / de adierea zefirului / și de stele / spunându-mi pe limba ta / verde de clorofilă / că mă iubești / iar eu cu toate rădăcinile mele / înfipte în pământ / ți-aș spune cât de mult te iubesc / pe limba mea pământoasă / în care cânt”. Volumul dezvăluie pasiuni cu ecouri dionisiace în fierberea interioară, pasiuni ce se transformă sub reflexia apolinică, în cântece melancolice. Frenezia trăirii erotice nu tinde spre combustii interioare, ci mai degrabă, deconstruiește carnalitatea, o duce spre înălțimi pure ale spațiului oniric. Poetul își definește viața, se autodefinește prin prisma raportului cu dragostea, sentiment ce stă la temelia armoniei universale.

Citește mai mult:Mihaela I. RĂDULESCU:  CÂNTECUL IUBIRII

Mihaela PASAT: SUB SEMNUL IUBIRII

SA LUCIAN BLAGA cop1Anca SÎRGHIE „Lucian Blaga et sa dernière muse” Editura „Tehno Media”, Sibiu, 2020

După cum îmi scria autoarea în dedicaţia la volumul dăruit, paginile dintre coperţi reprezintă „restituirea imaginii unei doamne sensibile şi inteligente care a reînsufleţit condeiul marelui Poet.” La cinci ani de la ediţia în limba română, iată şi traducerea, semnată Sorina Şerbănescu, o variantă adresată unui larg public vorbitor al limbii lui Molière, îmbogăţită cu o Postfaţă (comentariu al Antoniei Bodea preluat din Revista de recenzii, din 23 februarie 2017), cu un capitol al traducătoarei şi cu adnotări suplimentare, menite să-i conducă pe iubitorii de literatură din spaţiul francofon, aidoma unei Ariadne, prin labirintul feeric al universului blagian, dezvăluind „lamura” creaţiilor poetului de la Lancrăm, partea cea mai curată şi mai aleasă a acelui faire florès (dacă tot vorbim de ediţia în limba franceză), unde creaţia prosperă. Pentru că aici rezidă, de fapt, ceea ce captivează şi încântă. Fericita întâlnire a autoarei cărţii cu Elena Daniello, evocată drept „ultima muză” a lui Lucian Blaga, a dus la zămislirea unor pagini inedite, care se citesc cu nesaţ, atât în rândurile care ne dezvăluie dialogurile reale dintre cele două (interviurile) cât şi în cele imaginare, unde talentul şi creativitatea Ancăi Sîrghie sunt ritmate în puls major.

Dialogul cu Elena Daniello, pe care etatea o fereşte de false pudori, lăsându-i liberă calea discretă a amintirilor ingenue, dezvăluie înrâurirea pe care aceasta a avut-o asupra lui Lucian Blaga, Greieruşa, căci ea este, rememorând momente line ori tensionate, după cum evolua viaţa privată sau paradigma politică a vremii. Iubirea, singura comuniune posibilă, prin ce are ea mai pur, implică simţire, preţuire, credinţă, devenind sinonimă cu misterul cunoaşterii. Iubirea înseamnă comunicare desăvârşită, necondiţionată. Să fie doar o întâmplare că, în limba română, cuminecarea are acelaşi etimon, împărtăşania fiind actul prin care sunt anulate, iertate păcatele, ivindu-se din iubirea lipsită de orice conotaţie vinovată? Iubirea este întemeietoare şi salvatoare şi îndeosebi aceste valenţe sunt sublimate de pana măiastră a scriitoarei, atunci când dă fiinţă interviurilor cu Elena Daniello ori când plăsmuieşte „dialogul” cu Lucian Blaga.

Citește mai mult:Mihaela PASAT:  SUB SEMNUL IUBIRII

Magdalena ALBU: PRIMA MONOGRAFIE A ȘCOLII ROMÂNE DIN FRANȚA, ALCĂTUITĂ DE ISTORICUL PETRE ȚURLEA

SCOALA DIN FRANTA cop1Autor, printre altele, al volumelor „Ultimii doi regi” și „Transilvania de nord-Est. 1944-1952”, renumitul profesor universitar și istoric Petre Țurlea ne propune o lucrare, ce stă sub semnul primatului. Din această perspectivă, avem de-a face cu cea dintâi monografie dedicată unui subiect cu totul și cu totul aparte - Școala Română din Franța, fondată de savantul Nicolae Iorga, în primul sfert al secolului XX. Menționăm dintru început faptul că titulatura “noului aşezământ de cultură a fost de “École Roumaine en France”, deşi Nicolae Iorga se pare că oscilase între aceasta și “Institutul Român din Franţa” “, menționează autorul, în primul capitol al cărții sale.

Apărut, inițial, la Editura Academiei Române, în anul 1994, și reeditat, în 2021, la Editura Semne, volumul aduce în prim-plan, așa cum precizam în paragraful anterior, una dintre temele neabordate până acum, dar deosebit de relevante pentru cultura română, este vorba despre organizarea și funcționarea Școlii Române de pe teritoriul francez, începând cu perioada de după Marea Unire din 1918 și continuând până în primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial (mai mult formal, după asasinarea marelui nostru istoric, în luna noiembrie 1940). Practic, cu ajutorul prețioaselor izvoare arhivistice, realizatorul acestei monografii a reconstruit o lume intenționat aruncată în uitare, completând, astfel, un vid al istoriografiei naționale care nu trebuia să existe cu niciun chip. Cu alte cuvinte, perioada 1921-1948 reprezintă acel interval de timp care constituie, pe de o parte, momentul unei activități de excelență, sub aspect cultural, la Paris, a României, iar, pe de alta, vorbim despre recunoașterea meritelor incontestabile ale cărturarului Nicolae Iorga, întemeietorul și conducătorul acestei instituții emblematice a țării în străinătate.

Așa cum ne aduce la cunoștință istoricul Petre Țurlea, menirea fundamentală a Școlii de la Paris, precum și a celei de la Roma, se întemeia pe “strângerea raporturilor noastre culturale cu surorile noastre latine Franţa şi Italia''. Erau instituții de tip “internat academic, cu disciplină strictă individuală şi socială, atît morală cât şi ştiinţifică”, unde tinerii absolvenți și artiști români puteau efectua o serie de studii de perfecţionare şi de cercetare, în domeniul limbilor, literaturilor, istoriei şi artelor plastice. Ca element individualizant, însă, Şcoala din Paris se axa pe activitatea de studiere a documentelor din arhivele şi bibliotecile franceze şi, în genere, din întregul perimetru occidental, în timp ce Şcoala de la Roma urmărea, îndeosebi, sfera cercetărilor şi a săpăturilor arheologice din Italia şi din statele zonei mediteraneene. Temele de lucru abordate de bursieri, la “acele specialităţi ştiinţifice şi artistice care nu se predau deloc sau sunt prea puţin dezvoltate în România” erau stabilite de către directorii celor două instituții, care au înființat, totdeodată, câte o bibliotecă şi o arhivă de fotografii şi diapozitive pentru “informarea străinilor cu material românesc asupra ţării noastre”. De asemeni, atât la Paris, cât și la Roma, se publica un anuar sau un buletin, redactate în limbile franceză, respectiv, italiană.

Citește mai mult:Magdalena ALBU:  PRIMA MONOGRAFIE A ȘCOLII ROMÂNE DIN FRANȚA, ALCĂTUITĂ DE ISTORICUL PETRE ȚURLEA

Nicholas DIMA: ROMÂNII ȘI ROMÂNIA - ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT (PREZENTARE DE CARTE)

DIMA Nick CARTEA copx1Voi prezenta cartea „Romanii şi România” scoţând în evidenţă câteva aspecte mai puţin vizibile, dar care reprezintă fundalul psihologic şi spiritual al întregii lucrări. Mai întâi precizez că am scris cartea la îndemnul câtorva persoane, între care primul este colegul de breaslă Silviu Costachie, conferenţiar la facultatea de Geografie din Bucureşti. Pe parcurs, am fost încurajat şi sprijinit de prof. Dr. Nicolae Drăgulănescu de la Politehnica din Bucureşti, care a scris de altfel şi prefaţa cărţii, de conferenţiar Anca Stangaciu de la universitatea din Cluj-Napoca, de Flori Bălănescu, un excepţional redactor de carte de la (INST) Institutul Academiei Romane pentru Studierea Totalitarismului, şi de alţi câţiva prieteni şi colegi.

Menţionez că cele mai multe cunoştinţe care m-au condus la concluziile cărţii le-am obţinut pe parcursul a doi ani de Politehnica, cinci ani de Facultatea la Geografie, ambele la Bucureşti, şi în alţi 3-4 ani la universitatea Columbia din New York unde mi-am făcut doctoratul. Şi totuşi, ceace m-a influenţat cel mai adânc, mai ales spiritual, au fost alţi patru ani de închisoare şi lagăre de muncă şi de refugiaţi. Altfel, în ţară, sub un regim care nu permitea să gândeşti liber, am memorat multe date şi cifre importante şi utile, dar fără posibilitatea de a le integra într-un model cu aplicabilitate universală. De fapt, multe modele de înţelegere a unor probleme teoretice ori evenimente internaţionale le-am învăţat în America. Ulterior, am dezvoltat personal câteva asemenea modele.

Cartea „Românii şi România” începe şi se încheie cu un model piramidal de înţelegere şi interpretare a naţiunii. Potrivit modelului, toate societăţile, toate naţiunile, şi de fapt toţi oamenii, evoluează conform unui model piramidal. Aceasta înseamnă:
Creştere biologică şi acumulare de bunuri şi cunoştinţe
Maturizare intelectuală
Dezvoltare spiritual, ceea ce înseamnă dobândirea Conştiinţei de sine, Conştiinţei naţionale şi Conştiinţei universale.

Citește mai mult:Nicholas DIMA:  ROMÂNII ȘI ROMÂNIA - ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT (PREZENTARE DE CARTE)

Jean KENT (Markwell, NSW, Australia) LANSARE DE CARTE: „SCURTE IZBUCNIRI DE VEȘNICIE” - AUTOR DANIEL IONIȚĂ

IONITA Daniel SBOE cop1Eveniment editorial „Picnicul Poeților”
Editura „Flying Islands Books”, Australia
Recenzie și prezentare de Jean Kent

Volumul „Scurte izbucniri de veșnicie” a lui Daniel Ioniță este o binevenită completare la impresionanta colecție de volume publicate de editura „Flying Island Books”. Volumul lui Daniel Ioniță se remarcă în mod special prin faptul că poemele sunt reprezentate în două limbi - Română și Engleză.
Limbajul fiecărui poet trebuie să-i fie caracteristic – memorabil pentru muzicalitatea idiosincratică. Pentru cei mai mulți dintre noi, aceasta se petrece natural în limba noastră nativă. Dar dacă ești dislocat din cultura și limba în care te-ai născut, cum vei găsi calea de a scrie care să fie instinctiv cea corectă, precum și de înțeles pentru cititorii străini?
Deoarece Daniel Ioniță este stăpân în mod fluent asupra limbii engleze, aceasta nu prezintă o mare provocare, ceea ce este evident în „Scurte izbucniri de veșnicie”. Nu cunosc de loc limba română, așa că nu-mi pot decât imagina cum ar suna versiunile românești ale poemelor. Pentru urechea mea – ajutată un pic de siguranța dată de Google – există o diferență mare între prozodiile celor două limbi. Îmi închipui că în românește poemele au un efect visceral mai puternic decât în engleza noastră care sună mult mai netedă și moale față de limba română.
Important este că și versiunile poemelor în engleză sună foarte bine. Precum titlul, „Scurte izbucniri de veșnicie”, ele sunt adesea enigmatice și paradoxale. Ele posedă deasemenea o energie directă și deschisă, un fler pentru dramatism, și o dorință de a ne conecta cât și de a ne deconecta - de a ne amuza.
Primul poem ne predă „Instrucțiuni pentru citirea acestui volum”:

Citește mai mult:Jean KENT (Markwell, NSW, Australia) LANSARE DE CARTE: „SCURTE IZBUCNIRI DE VEȘNICIE” - AUTOR...

Nicolae DINA: SATUL ÎNTRE MĂREȚIE ȘI CREPUSCUL

BURTAN Florea ATELIERUL DE TAMPLARIE cop1Narator inepuizabil al mediului rural, reprezentat ca un veritabil axis mundi, satul natal fiind acea lume țărănească din care s-a ivit, FLOREA BURTAN este un prozator la fel de talentat ca și în ipostaza de poet în care s-a impus încă de la începuturile literare. În genul epic, Florea Burtan este atras de proza scurtă, povestirile din cele trei volume (Pedepsele, 1994; Amurgul zăpezilor, 1995; Răni călătoare, 2019) complinind principalele trăsături ale liricii sale, metafora și muzicalitatea frazelor amintind de versurile inspirate de lumea satului pe care n-o poate uita, păstrând-o în străfundurile sufletului cu nostalgia și tristețea celui nevoit s-o părăsească, autorul fiind perceput ca „un prozator cu apetit tematic rural […] care nu reușește să-și direcționeze efluviile sentimentale spre alte zone de iubire pământeană, în afara geografiei copilăriei sale din satul natal” (Dumitru Anghel).

De curând, am recitit romanul Atelierul de tâmplărie, a cărui nouă ediție a apărut la Editura Tipoalex (2021), poate pentru a retrăi, alături de autorul lui, bucuria și fericirea, chiar durerea și suferința cunoscute în mediul rustic într-o anumită perioadă a vieții.

Structurat în șapte capitole, fiecare cu titlul său, ca niște proze scurte de sine stătătoare, romanul surprinde satul prin întâmplări specifice pline de dinamism, cu dialoguri purtate într-un limbaj neaoș, întâmplări aduse în fața cititorului (și) prin tehnica flashbackului, povestite de diverși naratori sau care revin în memoria autorului, el însuși personaj principal în două capitole, alternând între real și imaginar și desfășurate într-un spațiu specific și în vremuri imemoriale sau contemporane. Astfel, romanul devine o proză sentimentală, un melanj între epic și liric de unde transpar nostalgia și regretul pierderii satului tradițional care nu rezistă trecerii implacabile a timpului și nici transformărilor unei istorii nemiloase, acest tăvălug care a măturat totul în calea sa: legende, mituri, superstiții, tradiții și obiceiuri ancestrale. Semnificativ în acest sens este faptul că romancierul surprinde viața satului în trei etape ale evoluției sale, de la „descălecarea”, illo tempore, a primilor locuitori veniți „dinspre Troian” și „dinspre Argeș și Romanați”, „neamuri peste neamuri, rubedenii peste rubedenii”, ale căror simboluri rămân fântânile, motiv narativ cultivat și în proza scurtă, ca semn al statorniciei și al trăiniciei lor, „fântâni cu nume de om, poate al celor care le-au săpat”, până la cea mai dură lovitură a istoriei – colectivizarea, apoi după căderea regimului comunist, când speranța reînvierii a ceea ce a fost cândva este mai mare ca oricând.

Citește mai mult:Nicolae DINA:  SATUL ÎNTRE MĂREȚIE ȘI CREPUSCUL

Marietta MATEI „DACIA ESOTERICĂ” - COROLAR AL CERCETĂRILOR PROFESORULUI VICU MERLAN

MERLAN Vicu DACIA ESOTERICA cop1Aceste rânduri nu sunt decât impresii de cititor, un cititor atent, nu chiar novice în unele domenii, care a lecturat de 2 ori opera, dar care nu este nici critic literar, nici specialist în istorie sau arheologie. De aceea accentul cade pe OMUL și CERCETĂTORUL VICU MERLAN și nu pe opera sa.

Miercuri, 23 iunie 2021, am avut onoarea să fim invitați la cea mai importantă lansare de carte a domnului Profesor Vicu Merlan – ”Dacia esoterică”, 2 volume, 941 de pagini, apărută la Editura GANESHA, București, 2020. Activitatea s-a desfășurat la Biblioteca ”Mihai Ralea” din Huși, cu un public numeros și invitați de marcă – profesori și cercetători. Eram foarte emoționată și nu eram decisă să particip la dezbateri, deși mă pregătisem puțin, căci Vicu mă rugase să fac o prezentare. Am zis totuși că nu se poate să nu fie susținut și de la Răducăneni, comuna de care este legat nu numai afectiv, ci și prin descoperirea ”Zeițelor de la Isaiia”.

Lucrarea mă impresionase puternic de la prima privire – era masivă și numai ținând în mâini cele două volume grele, mă gândeam cu spaimă ce și cum s-o prezint. Chiar am spus atunci că sunt în mare dilemă, deoarece, după o primă lectură am realizat că aproape nu poți scoate o virgulă din text fără să afectezi sensurile multiple ale afirmațiilor autorului. I-am mulțumit Domnului Profesor Vicu Merlan (cel mai mult îmi place această titulatură pentru autor!) că a avut încredere în capacitatea mea de a învăța și la o vârstă respectabilă, dar i-am cerut timp pentru a doua lectură, pe care am făcut-o cu mai mare atenție, parcurgând și trimiterile la subsolul paginilor, dar... sunt tot ezitantă: cu ce să încep? Ce să amintesc și ce să las? Toate sunt la fel de importante, minuțios organizate, amplu documentate, peste măsură de captivante!

Și... ar trebui să închei aici...

Citește mai mult:Marietta MATEI  „DACIA ESOTERICĂ” - COROLAR AL CERCETĂRILOR PROFESORULUI VICU MERLAN

Cristina HOROTAN: BLÂND IUBITOR DE POEZIE (CUVÂNT ÎNAINTE)

HOROTAN Cristina DI AGNOSTICA cop x 1Ce viață tumultoasă am trăit! Câte furtuni ne-au lovit, câte raze de soare ne-au mângâiat, câți oameni ne-au făcut fericiți și câți alții ne-au lăsat suferinzi. Cu toții am urcat și am coborât, cu toții am iubit și poate, uneori, am disprețuit, în căutarea răspunsului, a adevărului absolut la eterna și apăsătoarea întrebare „de ce? de ce eu?”

Și de regulă, această întrebare o adresam cerului, Raiului, acolo unde, unii spun că locuiește unicul și Atotputernicul Dumnezeu. De-a lungul timpului și cu precădere în ultimele decenii am asistat, din nefericire, la scindarea lumii, la răzvrătirea oamenilor – unii împotriva celorlalți, la cele mai moderne metode de anihilare a celui care îi încurcă pe cei mulți și puternici, a celui care se opune unor scenarii creionate cu măiestrie de marii făuritori de masterplanuri brodate de interese meschine si de pseudoprincipii.

Am intrat de multe ori în jocuri oarbe cu credința că acestea fac parte din naturalul vieții și ne-am pus sufletele în mâini nepotrivite, levitând în naivitatea omului bun, așa cum am fost crescuți și educați de părinții și bunicii noștri, ignorând direcția spre care a pornit lumea noastră actuală. Ploaia de săgeți care s-a năpustit în nenumărate rânduri asupra noastră ne-a rănit profund și probabil că niciodată nu ne-am fi așteptat ca lumea să fie atât de periculoasă. Nu ne-am construit scuturi înainte să pășim cu încredere în viață tocmai pentru că am crezut în autenticitatea și în umanitatea celor din jurul nostru. Însă astăzi, fără scut, nu putem rezista asediilor tumultuoase și cedăm. Încetăm să mai fim.

Există însă ceva ce nu ne poate lua nimeni niciodată: ceea ce avem în minte și în suflet. Ceea ce suntem. Și de cele mai multe ori intemperiile sângeroase prin care ne este dat să trecem ne întorc cumva către noi înșine, către nucleul ființei noastre, rămasă, decenii la rând în anonimat. Poate că nu se mai poartă credința în Dumnezeu, poate că nu se mai poartă autenticitatea, poate că nu se mai poartă mirosul îmbietor al cărților, poate că sensibilitatea, romantismul și poezia sunt desuete și “siropoase” în accepțiunea individului modern însă unii dintre noi rămânem simpli clasici.

Citește mai mult:Cristina HOROTAN:  BLÂND IUBITOR  DE POEZIE (CUVÂNT ÎNAINTE)

Web Analytics