Eva HALUS: COTIDIENE PARIZIENE ȘI VIZIUNEA POETICĂ A VERONICĂI BALAJ - FLUX SOLAR ÎN POEZIE

BALAJ Veronica CP cop1Versurile Veronicăi Balaj, țesute dintr-o fibră aleasă, metaforică, par la prima vedere, reminiscent parnasiene. Poeta dă un impuls sentimentelor, simțirilor și te poartă de la o stare la alta cu repeziciune, prin fața personajelor și peisajelor citadine iscate dintr-o pană iscusită, (scriere bazată pe observații reale, pe parcursul călătoriilor întreprinse în întreaga lume), pe marginea tematicii alese, anume: Cotidiene parisiene. Dar, imposibil să nu remarcăm că aceste poezii sunt străbătute de un flux solar și astral în care abundă îngerii, făpturi de lumină, care se intersectează și se amestecă în lumea noastră, orânduită la scară umană, cotidiană, fapt care face ca acest volum de poezii să se demarce prin construcția sa conceptuală, asemănându-se cu un oracol (poetic) care enunță destine, iubiri, vieți ce se desfășoară în planul cotidian care este intersectat de planul astral, mitologic și mistic în același timp.

Nici nu se putea mai bine da o voce POEZIEI decât prin adăugarea acestei supra-dimensiuni, care are de altfel, rădăcini adânci în subconștientul uman, coordonată invizibilă la lumina zilei, dar care, odată lăsată „mintea să zburde” și când sufletul este eliberat din chingile cotidianului în care unghiurile drepte sunt citite întocmai, atunci pentru ochiul și sufletul experiemntat apare o lume fantastică, care, oarecum, se suprapune cu realitatea, dar poate fi descifrată de visători, poeți, artiști și...călători. Lucru observat și de Ada D. Cruceanu chiar din primul paragraf cu care se deschide postfața cărții: Cotidiene pariziene, un volum de poeme – prozo-poeme, le numește autoarea – care îndeamnă (și) la o reflecție asupra a ceea ce ar mai putea fi astăzi „fantasticul” și cât din el a mai rămas în limitele ficțiunii, cât a trecut în lumea de zi cu zi? Cât din „a fost odată...” (și toate derivatele, se subînțelege) a intrat în cotidian? .Și dacă a intrat – cu siguranță, a făcut-o, de la „ochiul magic”, gata să te urmărească pretu-tindeni, (nanoparticula organică sau nonorganică!), gata să-ți invadeze viața și, după unele spuse, să-ți controleze „trecerea” –, ce îi mai rămâne scriitorului/ artistului din „lumea” peste care, altădată, era doar el stăpân de drept și de fapt?

Citește mai mult:Eva HALUS:  COTIDIENE PARIZIENE ȘI VIZIUNEA POETICĂ A VERONICĂI BALAJ - FLUX SOLAR ÎN POEZIE

Irina AIRINEI: MARIA GĂITAN MOZES - ISRAEL, LIIMANUL CU DRAGOSTE

GAITAN MOZES Maria SCCIUTDOH cop1„Stimată și dragă Poetă, mulțumiri pentru volumele atât de vii, vibrante, închinate iubirii de viață și poezie adică Iubirii. Exilarea în Tara Exilaților v-a priit, cred, dacă mă iau nu după superba declarație patetică de pe copertă ci după paginile în care a rodit cuvântul românesc cu atâta farmec și căldură. Vă doresc tot binele alături de Omul predestinat și în poezia din care v-ați făcut DESTIN. Cu toată Afecțiunea, Norman Manea”
O scrisoare care m-a tulburat. Da, cuvântul românesc a rodit în Țara Sfântă, Țara Exilaților, limanul cu dragoste al atâtor și atâtor creatori români în căutarea unei vieți care înseamnă speranță, lumină, o mare familie… Maria Găitan Mozes și soțul ei iubitor de carte, primul ei critic, au pășit pe acest liman unde ajunseseră, înaintea lor, atâția mari scriitori și cărturari evrei plecați din România și care au făcut din Israel o nouă grădină, paradisiacă, mult visată, a culturii și literaturii româno-israeliene. Lor li se datorează aducerea noastră aminte, scriitorilor, jurnaliștilor care au primit-o cu brațele deschise pe Maria, în atmosfera Cenaclului „Punct”, a Editurii și revistei „Minimum”, mai târziu a Editurii „Familia”.

Așa cum îmi spunea marele scriitor Amos Oz în locuința sa din Ramat Gan, în Tel Aviv-ul unde Fania Oz mi-a fost ghid: „Este un cântec naiv, popular, cunoscut diverselor generații de pionieri, părinților lui Nilly, părinților mei și care spune că: «Aici, în țara strămoșilor noștri, toate visurile noastre se vor împlini»”.

Israelul este, într-adevăr, îndeplinirea unui vis. Un vis străvechi readus și azi, cu recunoștință și durere la Zidul Plângerii. Această carte este ofranda lirică a autoarei către Țara care a primit-o cu dragoste. Limanul ei cu dragoste al ei și al tuturor celor care au făcut alya,au urcat către acest vis. Al tuturor celor care, încă de la 1882, veniți din România, desțeleneau pământul sfânt cu sângele lor, îl udau cu lacrimile lor, îl încălzeau cu inimile lor. Rosh Pina, Zikhron Ya'akov, rădăcini românești, lupte, muncă, vis… Maria Găitan Mozes intră cu evlavie, cu pași de poezie, în acest vis…Un vis numit Israel, limanul cu dragoste al tuturor acestor visători…O țară dăruită mai departe, copiilor, de generații și generații de soldați… Ofrandă de viers românesc adusă Israelului care se dorește a fi citită de un public internațional cât mai larg. Alătur buchetului de poezii al autoarei, urarea mea de suflet: „Binecuvântat fii, Israel!”

Dr. Irina Airinei,
12 decembrie 2020, București
Președintele Asociației interetnice ANIMA FORI

***

Citește mai mult:Irina AIRINEI:  MARIA GĂITAN MOZES - ISRAEL, LIIMANUL CU DRAGOSTE

Petru IOAN: CARTE - EVENIMENT DATORATĂ UNUI DASCĂL DIN ÎNVĂŢĂMÎNTUL GIMNAZIAL PERIHUŞEAN

MERLAN Vicu DACIA ESOTERICA V1 cop1Pe cînd se afla de trei ani la moşia Dimitrovska (din preajma Moscovei), în exilul impus de otomani (după înfrîngerea de la marginea Stănileştilor), fostului domnitor Dimitrie Cantemir, Academia de Științe din Berlin (în care tocmai devenise membru) îi adresează rugămintea de a-şi face mai bine cunoscută, printr-o scriere, patria în care se născuse şi domnise. Aşa a ajuns marele cărturar din zona est - carpatică (născut la Iaşi, dar foarte legat de Ţinutul Fălciului prin vacanţele petrecute la moşia Silişteni, nu departe de centrul episcopal al Huşilor), la vremea respectivă prinţ onorific în două împărăţii (a Habsburgilor, respectiv a Romanovilor), dar şi sfătuitor de taină al ţarului Petru cel Mare, să redacteze, între 1714 şi 1716, „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” (pe scurt Descriptio Moldaviae), lucrare rămasă în manuscris pînă la publicarea traducerii în germană (la Frankfurt şi Leipzig, 1771),urmată de ediţii în rusă, în greacă și, desigur, în română.

La mai bine de trei veacuri distanţă, un alt moldovean, Vicu Merlan, ivit pe lume în satul Isaiia şi trecut prin primele cicluri şcolare în Bohotin (la circa 60 km distanţă de moşia Cantemireştilor), astăzi profesor la Şcoala Generală din satul Pădureni (situat la aproximativ 10 km sud de reşedinţa perihuşeană a lui „Vodă Constantin“), ne surprinde printr-un dar de zile mari: o „Descriere“ sui generis a patriei străbune. Dacia esoterică se numeşte cea de-a 16-a carte purtînd semnătura profesorului de gimnaziu cu doctorat în arheologie, iar ea a apărut la Editura „Ganesha“ din Bucureşti, în două volume, ce desfăşoară (prin cele 951 pagini) 12 capitole cu 121 subcapitole, structurate la rîndul lor într-un şuvoi de subdiviziuni şi compartimentări aferente.

Apariţia în vreme de război pandemic a monumentalei sinteze, ce readuce în actualitate informaţii lăsate moştenire de Iordanes (istoric got din secolul al VI - lea) în „De origine actibusque Getarum” (pe scurt Getica), de umanistul Bonaventura Vulcanius (1538 - 1614), în „De literis et lingua getarum, sive gothorum item de notis lombardicis, quibus accesserunt specimina variarum lingua, quarum indicem pagina quae praesationem sequitur ostendit” (Lugdunum [Lyon], 1597), de politicianul şi istoricul Carlo Troya (1784 - 1858), în „Argumente pentru rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura Geto-Goţilor” (Bucureşti, 2015), de către diplomatul francez Félix Colson (în „De l'etat présent et de l'avenir des Principautes de Moldavie et de Valachie, suivi des traitės de la Turquie avec les Puissances Europėens et d'une carte des Pays Roumains”, „A. Pougin“, Paris, 1839), de juristul şi istoricul Nicolae Densuşianu (1846 - 1911) în „Dacia preistorică” (Bucureşti, 1913), de arheologul, epigrafistul, istoricul și eseistul Vasile Pârvan (1882 - 1927), în „Getica, o protoistorie a Daciei” (Bucureşti, 1926) şi de încă foarte mulţi alţi cărturari de pînă-n zilele noastre.

Citește mai mult:Petru IOAN:   CARTE - EVENIMENT DATORATĂ UNUI DASCĂL DIN ÎNVĂŢĂMÎNTUL GIMNAZIAL PERIHUŞEAN

Daniel LUCA: VERONICA BALAJ ȘI JOCUL DE-A VIAȚA

BALAJ Veronica CP cop1Poemele din volumul Cotidiene pariziene (Editura Junimea, Iași, 2020) de Veronica Balaj spun povești de viață, pe cât de simple, pe atât de complexe, dezvoltând un fior epic.

Firescul se îngemănează natural cu irealul, cu iluzia, spre o distingere din ce în ce mai dificilă, totul spre a ilustra bucuria de nestăvilit de a fi viu, a cărei încununare este iubirea, fie ea și intangibilă: „Ducând lumina în cârcă,/ din «banlieue» pornind/ Jean, cu pălăria roșie,/ în formă de mac înflorit,/ are vedenii”; „Laurette revine acasă întregită/ zâmbind cumințită/ câinele o adoră privind” (Cotidiene pariziene)

Parisul e un spațiu al iubirii, dar nu este vorba aici numai de capitala Franței, ci și de cea a Spaniei (și nu numai), Madridul fiind prezent cu a sa La porte du soleil, o dovadă a faptului că iubirea nu aparține doar unui singur loc, ci e universală, nemărginită întrucât omul, oriunde s-ar afla, este înconjurat de iubire: „vai, ce terestră, ce vie poți fi,/ o minune de femeie/ ai pe tălpi pecetea fostelor iubiri/ mă ispitești,/ neîmplinită umbră, vindecătoare” (Roșu edenic)

O poveste de dragoste neîmplinită nu atrage, așadar, disperarea, însingurarea, renunțarea de a da frâu liber sentimentelor, ci doar așteptarea, fie ea și de lungă durată: „nu mai am părul până la brâu,/ dar știu să răsădesc/ melci și scoici,/ pe pragul înflorit” (De dragul așteptării)

Cu atâțt mai mult cu cât omul nu e niciodată singur cu adevărat, având alături îngerul păzitor: „Frumoasele și deopotrivă,/ urâtele lumii,/ la ceasuri secrete/ își scot îngerii păzitori/ spre plimbare pe lacul Philippe” (Utopie pe lacul Philippe), care e întotdeauna gata să devină complicele celui îndrăgostit, cu voia lui Dumnezeu: „Iubirea nu-i niciodată glumeață/ îl dăscălea Domnul/ pe îngerul pornit/ în prima misiune terestră,/ când ursitul se lasă întrezărit,/ în visul unei fete,/ nu te repezi să-l întruchipezi aievea,/ poate fi înșelătoria nopții” (Bizarerii temporale)

Citește mai mult:Daniel LUCA:  VERONICA BALAJ ȘI JOCUL  DE-A VIAȚA 

Constantin STANCU: SUB FULGERE ALBASTRE: OCTAVIAN GOGA ȘI MAGICUL ARDEAL

BOTEZ Adrian MAGICA NOASTRA CASA cop1În lumea literară există magie, una venind din straturile istoriei. Ardealul este această zonă unică, ca un continent într-un veac aurit. Adrian Botez, punând accentul pe viziunea sa asupra literaturii, face o analiză hermeneutică, asupra poeziei lui Octavian Goga. Autorul, poet, eseist inconfundabil, prozator straniu și deschis, vine cu această prezentare, după ce a analizat poezia lui Eminescu sau Dosoftei, ori Emil Botta. Experiența sa hermeneutică l-a condus, inevitabil, spre Octavian Goga.

În cartea Magica noastră casă: Ardealul (…un vis, puțină istorie și analiză hermeneutică, asupra poeziei lui Octavian Goga), apărută la Editura Rafet, în anul 2020, Adrian Botez dedică eseurile și recenziile acelor români care nu-și trădează rădăcinile. O face sincer, cu patos, serios deoarece Octavian Goga este un „geniu în stare de ardere”, un poet exponențial pentru literatura română. El a venit după Mihai Eminescu, izbucnind, în spiritualitatea de la noi, cu poeme în care a pus vibrația picurată, de Dumnezeu, la Geneză. Pământul românesc era cuprins în inventarul divin, poetul a captat miracolele și viitorul, așa cum s-a coagulat în prezentul dintre cele două războaie mondiale. Un timp crunt și revelator, pentru istoria noastră.

Adrian Botez își structurează ampla analiză pe mai multe zone fierbinți, greu de decantat în structurile uzuale ale teoriei literare: Ardealul – „Magica noastră casă”; Metanoia lacrimii – spre forță stihinic-orfică, de mântuire a neamului. Eminescianismul lui Octavian Goga; „Luceafărul” (nedesăvârșit…?! – sau enigmatic?!) al lui Octavian Goga: poemul „NOI”; „Autopsierii”. „Casa Noastră” – Casa Magică a Vizionarilor. Mesia/ „Mesianismul” – înlocuit de vizionarismul Creștin („Clăcașii”); Epopeea lui Radu Roată; Poetul – Profet și nemulțumirile lui; Cain și munții. Cosmologia bipolară a crucii, la Octavian Goga; Timpul, în poezia lui Octavian Goga; Cântecul. Poezia/ Cântec/ Mantră: poezia ca ritual. Iubirea. Femeia, la Goga. Lupul dacic – Lupul Fenrir. Poetul supus misiunii soteoriologice. Nenorocul, amarul, jalea, jelitul. Învierea; Străinătatea; Vindecarea/ Mântuirea prin strămoși; Concluzii.

Citește mai mult:Constantin STANCU:  SUB FULGERE ALBASTRE: OCTAVIAN GOGA ȘI MAGICUL ARDEAL

Cornelia TURLEA-CHIFU: UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI

MUSTETIU AL USPEMT cop1Anişoara Laura Musteţiu, o distinctă voce lirică feminină de la antipozi, şi-a anunţat de curând prima apariţie editorială în limba română. Este vorba de volumul de poezie „Un sărut pierdut pe mătasea timpului”, care a ieşit de sub tipar purtând egida Academiei Româno-Australiene din Sydney. Preşedintele acestui for cultural, poetul Daniel Ioniţă, este consilierul editorial al cărţii, iar scriitorul George Roca, membru fondator al Academiei, s-a ocupat de tehnoredactare şi grafică interioară. O colaborare fructuoasă prin care percepem dimensiunea nevoii de limba română şi strădania românilor de a-şi păstra identitatea naţională şi culturală în orice parte de lume ar trăi.

După peregrinările prin Europa şi după apariţia altor două volume scrise în limba engleză, autoarea mărturiseşte, referindu-se la acest moment editorial: „Este prima carte în limba română şi simt că prin ea, după ce sufletul a făcut înconjurul lumii acum se întoarce acasă. Plăcerea de a mă exprima în limba mea maternă este infinită.”

Pentru Anişoara Laura Musteţiu, „Un sărut pierdut pe mătasea timpului” este o poveste de viaţă care debutează cu anotimpul primelor iubiri, urmărind „Un vis inocent” prin prisma idilei adolescentine ce ne va purta „Într-o noapte divină” prin „Poiana iubirii” unde dorinţele „mai enigmatice decât pădurile” clipocesc diafan, iar iubirea „cu fiori argintii” se răsfrânge în „izvorul unui sărut magic” („Dorinţe”). Gândurile inocente, emoţiile ce „picură lumină pe poteci pierdute” de-a lungul cărora umbrele îndrăgostiţilor adorm îmbrăţişate, alcătuiesc un tablou feeric ce ne transpune în universul idilic eminescian, „codrul fraged cu puteri necunoscute” fiind refugiul şi ocrotitorul visului de iubire. („Umbre pe cărare”) Asistăm la un discurs plin de lirism în care metafora dă o încărcătură delicată trăirilor. Astfel iubirea este „un ocean cu valuri tainice”, cărarea este „un izvor radiant cu lumini de smaralde”, iar visele „se sparg de corabia serii”.

Citește mai mult:Cornelia TURLEA-CHIFU:  UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI

Elena BUICĂ : ADRIAN ERBICEANU - VOLUM ANIVERSAR

ERBICEANU A LRPS cop1Cuvine-se o călduroasă urare, „LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI MULTE ÎMPLINIRI”, domnului ADRIAN ERBICEANU, pentru sărbătorirea, la 6 ianuarie, a celor 80 de ani ai vieții închinați înaltelor valori morale ca om, iar, ca poet, creației sale de valoare deosebită, ce-l situează în rândul celor mai reprezentativi poeți contemporani ai țării noastre.

Chiar de la debutul editorial (2003), creația poetului Adrian Erbiceanu a fost remarcată, valoarea ei fiind evidențiată prin numeroase exegeze ale oamenilor de cultură și aprecieri ale cititorilor. Unele dintre acestea au fost adunate în volumul aniversar, intitulat „Limba română, poezia sufletului meu” (Editura „Mușatina”, Roman, editor: Emilia Țuțuianu). Reflecțiile din acest volum sunt edificatoare și simți nevoia să le confrunți cu propria zestre de credințe și valori. Referindu-mă la receptarea valorii creației sale încă de la volumul de debut, reproduc aprecierea lui Mihai Miron: „Ea (poezia, n.n.) vă va face mai buni, mai inteligenți, mai sensibili. Și iată, poezie se mai scrie. De calitate. Eu cred că vă poate scăpa iarna de frig și vara de caniculă. Simțurile dumneavoastră se vor racorda la altceva, la inefabilul artei, al conceptului superior, al spiritului. Și de acestea avem nevoie. Ca de lumină” („Proiecții pe hârtie”, în „Cronica Română”, 13 iunie 2003, fragment).

În realitatea dură pe care o trăim, apariția acestui volum, la aniversarea unui număr rotund de ani, este o fereastră pe care intră aer dătător de curaj în viață, confirmând unicitatea poetului: „Adrian Erbiceanu – visătorul, cel care se joacă de-a stelele cu gândul pur și durerea veșniciilor de-o clipă, frumos nebun al tinereții trecătoare, crezând până la ultima sa fibră în iubirile adevărate, în dragostea ca o binecuvântare, ca o rouă, ca o eternă așteptare ce înflorește într-o împlinire cât o explozie stelară” (Emil David, în „Postfață” la volumul „Confesiuni pentru două generații”).

Citește mai mult:Elena BUICĂ : ADRIAN ERBICEANU - VOLUM ANIVERSAR

Constantin MOŞINCAT: ÎNSETAT DE LUPTĂ, IUBIRE ŞI ZBATERE: PROF. UNIV. DR. AUREL PENTELESCU

PENTELESCU Aurel APA DIN PUMN x4Notă:
Prima colaborare cu prof. Aurel Pentelescu s-a materializat într-un articol publicat în Revista Unu, a orădeanului (poet colonel Dr.) Ioan Țepelea, articol cu referire la Pădurea Eminescu, plantată cu 10.000 de brazi, în localitatea Racșa (vizibilă de la șoseaua Satu Mare - Baia Mare) de către soldații generalului Georgescu P. Ion, (comandant al Diviziei 20 Infanterie, dislocată pentru apărarea frontierei de Vest a României Mari), în 1939, la 50 de ani de la comemorarea morții Luceafărului.

Volumul, al patrulea de versuri: „Apa din pumn”, semnat de prof. univ. Dr. Aurel Pentelescu, este dedicat memoriei soției, Aurelia (1946-1994), la 50 de ani de la căsătorie. Volumul, potrivit extraselor din „Ziua lupului singuratic” (2009), cuprinde un mănunchi de trăiri lirice, care, devenite versuri ordonate cronologic, s-au tipărit la 70 de ani ai autorului. Ar fi vrut, zicea poetul, să „pictez versurile” deoarece verbele – scrise, rostite – nu au căldura din culoare. Din cele 101 poeme, care reprezintă „cartea vieții mele”, cum mărturisește cu profundă simțire și adâncă cugetare poetul (opera științifică a domnului profesor este absolut fabuloasă, copleșitor de profundă, zburătoare tematic, originală și profundă ideatic, cu metodă și argumente imbatabile, pilduitoare pentru istoriografia românească).Cu nespusă bucurie am primit volumul cu dedicație, pentru mine și soția mea, fapt pentru care aduc respectuoasă și meritată laudă, sincere felicitări și mulțumiri Prof. univ. Dr. A. Pentelescu!

***

Citește mai mult:Constantin MOŞINCAT:  ÎNSETAT DE LUPTĂ, IUBIRE ŞI ZBATERE: PROF. UNIV. DR. AUREL PENTELESCU

Zenovie CÂRLUGEA: UN JURNAL „VERDE-N FAȚĂ”, FABULOS, ZGUDUITOR

DORCESCU Eugen INGERULUI ADANCULUI cop1Eugen Dorcescu „Îngerul Adâncului” Editura Mirton , Timișoara, 2020, 537 p.

Mărturisesc, încă pătruns de emoția lecturii, că de multă vreme nu am mai citit o lucrare memorialistică de acest fel, deopotrivă probantă cu o realitate încă prezentă și răscolitoare prin faptul de viață evocat cu autentică asprime, cu o sfâșietoare sinceritate, scriere în care se simte deopotrivă „suflet” și „sânge”. Este vorba de lucrarea Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998) a scriitorului Eugen Dorcescu, poet de registru înalt, ideatic, cunoscut, prin traducerile recente (Elegías Rumanas, Editorial Arscesis, Zaragoza, Spania, 2020), și dincolo de fruntarii, îndeosebi în lumea hispanică.

Jurnalul, consemnând fapte, evenimente, trăiri, gânduri și reflecții, de-a lungul a opt ani din viață (1991-1998), cuprinde, în fapt, dincolo de aceste limite temporale, istoria unei existențe, din care se detașează net fațeta unui destin scriitoricesc, ipostaziat în momente importante ale devenirii și în relație cu timpul istoric și cu lumea de impact, deloc favorabile unei perseverente individualități creatoare, care și-a înțeles, dintru început, chemarea, croindu-și propriul drum, dincolo de conjuncturi, de amicalități și animozități, de ambientări și încercări, de reușite și eșecuri.

Caietele acestea de jurnal, cărora prefațatoarea Mirela-Ioana Dorcescu, binecunoscutul hermeneut al poeziei dorcesciene (nimeni alta decât actuala soție), le stabilește ordinea și, desigur, importanța în cadrul unei bibliografii de prim-plan, ne oferă imaginea unui scriitor într-un segment de timp decisiv și clarificator, crucial și întemeietor. Nu întâmplător intitulată Opera totală, Prefața evocă, în complexitatea sa, Omul, aflat la aproape cincizeci de ani de viață, dar și Scriitorul, în pragul recunoașterii și consacrării sale. Aspectele și meditațiile din perioada jurnalieră evocată sunt, de fapt, realități surprinse nu scindat, devălmaș ori itinerant, ci organic crescute și întrepătrunse (e drept, condiția existențială constituind suportul acestor trăiri, meditații și acute reevaluări, în forul intim, personal, al discernământului profesional și etic, vreme de „șapte mii de zile”).

Citește mai mult:Zenovie CÂRLUGEA:  UN JURNAL „VERDE-N FAȚĂ”, FABULOS, ZGUDUITOR

Web Analytics